Un lucru bun il faci pur si simplu. El este perceput de tine ca fiind bun pentru ca il pui in doua planuri.
1. In masura in care rezolva o situatie sau ofera o solutie cuiva care are nevoie iar lucrul acela bun il face fericit si ii ofera o stare de bine.
2.Intensitatea trairilor din sufletul tau atunci cand, in urma faptei bune, observi recunostinta persoanei in cauza fata de fapta ta,sentimentul inaltator de bine facut cuiva.
Te poti ghida in aflarea raspunsului la intrebarea daca faci bine pentru ca asta simti sa faci sau daca faci bine doar pentru a cadea frumos in fata oamenilor,doar privind in tine,in interior, in suflet; trebuie doar sa fi atent/a la reactiile tale in urma facerii de bine, la trairile,emotiile sufletului tau,la ce se intampla in momentul acela in tine. E simplu.
Sentimentele nu au cum sa te minta.
Dar chiar daca, sa zicem, ai facut un bine cuiva doar pentru a fi intr-o lumina buna fata de acel cineva, nu cred ca e ceva rau pentru el, daca ceea ce ai facut chiar il ajuta. Numai ca poate interveni obisnuinta din partea ta sa faci bine doar de dragul de a face si astfel iti educi mintea si sufletul intr-un mod nesanatos iar ceilalti te pot percepe intr-o lumina gresita, ceva ce tu nu esti si nu simti, ceva ce nu izvoraste cu adevarat din suflet.
Cam asta cred eu.
S-ar putea sa fie obscur explicat dar atat m-am priceput in momentul asta
Te pup si admir intentia ta de a ajuta, oricum ar fi ea.
Prof. David W. Martin intr-un curs de psihologie distribuit pe internet spunea ca vrea mai degraba sa aiba de a face cu oameni care in mod nejustificat au o parere buna despre ei insisi decat cu oameni care au in mod realist o parere proasta despre ei insisi. Are legatura cu mecanismele de protectie ale egoului: oamenii normali din punct de vedere psihologic au o parere buna despre ei insisi (chiar si atunci cand nu e cazul).
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: