Cum poate spune cineva ca nu i-ar place sa existe afterlife-ul fiindca "s-ar plictisi"?
O baga pe aia cu "odata ce omul traieste cam in jur de 80-90 de ani, creierul sau a acaparat destula informatie si a ajuns la o limita, deci ar fi un chin sa existe in continuare".
Afterlife-ul totusi presupune ca avem suflete care la momentul actual sunt "limitate" de creierele noastre (valve reducing theory).
Acum nu incerc sa dezbat daca exista viata de apoi, ci de ce unii nu ar suporta conceptul asta? Eu uneori cand realizez ca exist si ma uit pe tavan sunt fericit si nu ma plictisesc.

Eu uneori cand realizez ca exist.
Stop. Să nu ne gândim la afterlife deocamdată.
Să răsturnăm puțin cele două trăiri pe care susții că le ai acum, când ești încă în viață.
Deci.
1.Te uiți la tavan. Super.
2. Ești fericit. Nu contest.
3. Nu te plictișești. Faină treabă.
Poți face asta la nesfârșit în timpul vieții. Eu chiar îți doresc mult succes, să reușești asta din plin.
Am o singură mică mare întrebare.
Să explici puțin în acest caz, (1, 2,3 cuplate), cum realizezi că exiști, în cuvintele tale.
De ce întreb asta. Fiindcă în umila mea părere, existența nu este un măr sau o portocală, ci o relație. O relație a ceva ( sau cineva) cu altceva ( sau altcineva). Și viceversa.

Unii se duc cu gandul la notiunile de Rai si de Iad, de aceea.

E mai bine asa, fiindca oricum majoritatea nu vor primi nimic, Domnul Dumnezeu ii va omori.

Depinde de fiecare. Unii se nasc plictisiți, alții se plictisesc pe parcurs, iar alții nu se plictisesc niciodată.
In mod normal, omul se plictisește sa facă, sa audă sau sa vadă tot timpul aceleași lucruri sau când vede ca tot ce face e efemer și în cele din urma nu mai rămâne nimic din ce a făcut, nici bun, nici rău.
Dorința de viata, ideea de bine și de rău sunt toate niște caracteristici ale vietăților și sunt generate de selecția naturala.
Selecția naturala e ceva ce se întâmplă indiferent de voința cuiva. Indivizii care se adaptează la mediu, care trăiesc și se înmulțesc, deci și specia lor împreună cu codul genetic aferent continua sa existe. Indivizii al căror cod genetic nu conține instrucțiunile de a se adapta, de a trai și de a se înmulți evident ca dispar cu tot cu acel cod genetic "rău". Codul genetic suferă mutații datorate reproducerii și condițiilor de mediu. Prin urmare, natura are de unde "sa aleagă" codul genetic "bun" prin selecția naturala. Practic natura "scrie" codul genetic "bun" prin selecția naturala și o face fără a avea nevoie de inteligenta, de voință sau de rațiune. Totul merge automat și la întâmplare, iar codul genetic al viețuitoarelor existente e validat de trecerea timpului și în mod firesc conține ideea de bine, ideea de rău, dorința de viata. Indivizii care nu au înscrise în codul lor genetic aceste lucruri, evident ca nu vor trai, nu se vor înmulți și acel cod genetic "defect" va dispărea odată cu indivizii respectivi. Astăzi majoritatea codurilor genetice specifice omului conțin ideea de bine, de rău, dorința de viata, de reproducere, de acumulare de resurse (indiferent prin ce mijloace), inteligenta, sentimentele.
De aceea e fireasca dorința omului de a trai cat mai mult și cat mai bine. Chiar și plictiseala e rezultatul selecției naturale. Șanse de supraviețuire mai mari au indivizii curioși care nu se mulțumesc sa facă tot timpul aceleași lucruri și care tot timpul cauta ceva nou sau ceva mai bun. Comportamentul omului e generat de directivele din codul genetic și prin învățare, omul fiind o ființă rațională care are memorie, care gândește și care își adaptează comportamentul în funcție de situație. Omul nu e condus doar de directivele din codul genetic. Rațiunea modifica comportamentul omului care altfel ar fi guvernat doar de instinctele primare.
Toate vietățile nu sunt altceva decât niște robotei creați și programați de natura prin selecția naturala. Ființele vii sunt o reacție chimica complexa, sunt forme de existenta a materiei la un anumit moment dat și cum materia e în continua transformare, vietățile au o existenta finita în timp, deci nu au veșnicie. Voința omului este deci o directiva înscrisă în codul genetic prin selecție naturala. Omul își dorește sa trăiască mult și bine, dar daca e rațional își da seama ca lucrul asta e imposibil. Atât omul, cat și ce face omul dispare în timp și nu mai rămâne nimic (nici măcar amintirile nu mai rămân). In condițiile acestea e logic ca un om rațional sa nu se mai întrebuințeze la maxim știind ca orice ar face e doar o comanda înscrisă în codul genetic, iar pe termen lung finalul oricărei acțiuni e același: nimicul. Daca însa omul nu se mai gândește la ce va fi în viitor (adică la nimicul care va veni implacabil) și se mulțumește cu "binele" prezentului și viitorului apropiat, atunci acționează la capacitate maxima având "satisfacția", "încrederea" și "speranța " ca face un lucru "bun" care sa dăinuiască în timp. In concluzie, voința omului nu e voința lui, e doar rezultatul selecției naturale și omul e un roboțel programat sa facă anumite lucruri (sa strângă resurse, sa trăiască, sa se înmulțească...), deci omul e o reacție chimica complexa ce are loc în anumite condiții, dar totul e limitat în timp și nu va exista niciodată veșnicie. Doar în povesti e posibil sa avem viata veșnică. Omului ii plac poveștile dătătoare de speranțe, fie ele și deșarte, dar în realitate asa ceva nu exista.

Mai are rost sa ne dorim veșnicia daca tot nu o vom avea niciodată? Da. De ce sa nu ne dorim veșnicia? Asa e toată viata omului. Tot timpul își dorește cate ceva și la urma obține doar ce poate.

E doar un coping mechanism pentru ei. Probabil nici nu cred asta cu adevarat. Dar le place sa creada asta. Le place sa faca oameni de paie, sa trateze superficial anumite subiecte prea complexe pentru creierele lor profund limitate.

Indiferent cred unii sau ce le place nu schimba cu nimic starea lucrurilor.
90% dintre umanoizi au partea spirituala dezvoltata ca la râme.
Cei dau iama da intepat su seruri experimentale de exemplu.