Pai, nașterea din apa e botezul în apa, dar cel biblic, făcut la maturitate atunci când poți tu singur sa crezi (toate botezurile din Noul Testament s au făcut adulților și scrie în Biblie ca cine va crede și se va boteza va fi mântuit, nu scrie că cine se va boteza și apoi va crede va fi mântuit). Nașterea din Duh cred ca e botezul cu Duhul Sfant, pe care nu îl au foarte mulți oameni (deși majoritatea cred ca au primit Duhul Sfant, dar, dacă L ar fi primit, ar fi avut acel semn al vorbirii în limbi pe care toți cei ce au primit Duhul Sfant l au avut (sunt multe exemple în Noul Testament).). Nașterea din nou e începerea unei vieți noi cu Dumnezeu, sa lași păcatul și lumea în urma și sa te îndrepți spre Dumnezeu, sa Ii fii credincios Lui, sa asculți de El, sa faci voia Lui și asa mai departe. După cum e scris în Biblie "cele vechi s au dus, iată ca toate lucrurile s-au facut noi" sau ceva de genul, poți cauta tu singur.
Pocainta: inseamna sa ti para rau de toate pacatele facute, si schimbarea vietii cu gandirea ca nu le vei mai face niciodata, de fapt chiar luptand sa nu le mai faci vreodata.
Trebuie să crezi că a murit pentru păcatele tale și vrei sa te pocăiești cu adevarat vei fi mântuit, apoi faci și botezul în apă ca simpol că de ai pocăit
Modalitățile creștinopate moderne prin care poți ajunge la ceea ce se numește, citez, "nașterea din noi din Apa și din Duh" (ce frumos și cât de poetic, aproape îmi dau lacrimile) aka "pocăința adevarata și întoarcerea la Dumnezeu" (foarte frumos), sunt următoarele:
Taxă de intrare în Casa Domnului.
Ce înseamnă asta? Te duci la biserică, intri frumos acolo și lași 500 de lei șpagă la intrare. Pe urmă te pui frumos în genunchi, faci 15 mătănii, lingi câteva icoane, îți faci 10 cruci și spui de 10 Tatăl Nostru în gând. Iar când vine preotul, îi mai scapi și lui 500 de lei în buzunar. Cam atâta. Pe urmă, te va conduce dânsul în altar și de-aici se va ocupa ei de restul. Tu trebuie numai să ții picioarele desfăcute și să fii cuminte.
Sper că te-am ajutat! Te pup și îți doresc multă baftă! Să-mi spui cum a fost! Kiss&love!
*se va ocupa el*
*nașterea din nou*
Scuze, de la emoții am greșit! M-ai emoționat mult prea tare de la mesajul tău. Mă crezi că și acum tremur?
DeProfundis99 întreabă: