Cum sa te impaci cu gandul ca vei muri intr-o zi?
Daca de mic ti-ai pus intrebari existentiale despre ce e dupa moarte,la ce concluzie poti spune ca ai ajuns acum?
Exista o speranta cat de mica reala si logica sa mai existe "ceva" dupa moarte? O continuare,o alta viata, orice?
Care-i speranta ta cea mai mare cu privire la acest subiect?
Ai studiat subiectul asta?
Cum comentati"Nimic nu se pierde,totul se transforma",e posibil si noi sa nu ne pierdem,sa ne "transformam" si sa trecem in alta dimensiune, stare, forma?
Eu tot mai sper sa existe ceva.

E mult mai fain dupa moarte.

Mereu ii vad pe cei batrani impacati cu ideea asta, ba majoritatea spun ca o asteapta. Incerc sa o ignor acum, sa uit si s-o las in spate sperand ca la batranete o sa fiu si eu impacat cu ea.

Cu gandul ca vei muri e mai greu sa te impaci din cauza ca toate vietuitoarele conform legilor evolutiei au dorinta de a trai foarte puternica. Prin selectie naturala, indivizii care nu au dorinta de a trai, mor mai repede pentru ca sunt mai imprudenti si mai nepasatori in fata unui pericol iminent si atunci specia lor dispare. Un individ care lupta pentru viata, se fereste cat poate de pericole si are o rata de supravietuire mai mare si prin urmare specia lui va continua sa existe. Omul fiind cea mai evoluata specie, e normal sa nu fie impacat cu gandul ca va muri. Cu toate astea, moartea e inevitabila si vine la pachet cu viata care este finita. Si moartea isi are originea in legile evolutiei. Prin moarte se asigura resursele pentru existenta urmasilor, ca altfel prea multi inndivizi in viata conduc la epuizarea resurselor. Indivizii noi aparuti contin variante ale codului genetic al parintilor si apare in felul asta o evolutie.

Eu am ajuns la concluzia ca dupa moarte nu mai exista nimic legat cu adevarat de omul care a murit, cu exceptia urmasilor si a faptelor lui. Toate amintirile si felul de a gandi sunt stocate in creier. Experientele arata ca afectarea creierului duce la pierderea acelor amintiri, deci nu mai sunt stocate in alta parte si o data cu moartea se pierde tot, deci nu mai exista alta viata si nici nu ar avea de ce sa existe. Ceea ce lasam in urma dupa moarte sunt urmasii nostri care poseda codul genetic, amintiri, cunostinte invatate de la noi cei care murim si atat. Prin copii nostri traim mai departe, dar noi incetam sa mai existam.
Dupa ce murim, materia ramane, dar tot ce am fost se pierde. Ramanem o amintire pentru cei ce ne-au cunoscut, raman o parte din faptele noastre lucruri, carti, case, bani, copii si in rest nimic.

Cine are o viata grea (si nu numai) si e influentat de scrierile religioase traieste cu speranta ca dupa moarte va mai avea o alta viata mai buna si infinita.

Din moment ce dupa moarte nu mai e nimic, nici rau, nici bine, inseamna ca nu mai e nimic rau dupa moarte, deci nu ar trebui sa ne temem de moarte. Daca suntem tineri, daca avem copii si ne dorim sa ii mai ajutam, sa ii mai vedem sau daca avem o viata buna sau daca desfasuram o activitate care ne place sau daca avem speranta ca lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pentru noi, e firesc sa ne dorim o viata cat mai lunga, altfel moartea poate fi vazuta ca o eliberare de tot ce nu e OK.

Daca esti credincios nu te intereseaza sa ai o viata buna, pentru ca spiridusul Dz stie mai bine ce viata sa-ti dea si te pune la proba, testare si incercare, iar daca ai murit, esti un mort viu cu viata vesnica de la spiridusul Dz, deci daca citesti si crezi in povestile cu spiridusul Dz esti nemuritor si nu exista motive sa te temi de moarte. Daca nu crezi in spiridusul Dz si in viata vesnica, la fel nu ai de ce sa te temi de moarte pentru ca atunci stii ca s-a terminat tot, deci in orice conditii, fie ca crezi fie ca nu in spiridus, trebuie sa fii neinfricat.