Este puțin mai profund de atât. Ajutor și recunoștință trebuie oricum să oferi la toată lumea("Iubește-l pe aproapele tău...").
Pe atunci tot ceea ce făceai și știai era ceea ce părinții îți arătau, spuneau. Copilul știa cam tot ceea ce învăța de la ei. Pentru a fi cinstiți părinții trebuia ca acel copil să fie lăudat de oamenii din afara familiei, trebuia ca munca lor, a părinților de a-și educa copilul, să fie apreciată, bună.
Iar asta se aplică și în zilele noastre. Nu știu cum sunt părinții tăi, dar într-o familie normală când unul dintre părinți este întrebat la cum o mai duce, nu termină 3 fraze și deja vorbește despre copilul său dacă acesta are rezultate bune la școală, dacă are un job bun, dacă a făcut ceva bun în vreun domeniu; dacă nu... încearcă să evite discuția cu copilul și când, eventual, intră în discuție încearcă să dea vina pe copil dacă acesta nu a realizat mare lucru sau dacă este implicat în ceva dezonorabil, rău.
În cultura română s-ar traduce "Pentru a-ți cinsti părinții, fă-i mândri de tine".
Respecți părinții ca și cum L-ai respecta pe Dumnezeu. Când i-a făcut pe Adam și Eva, i-a făcut după calitățile Lui, iar ei au devenit părinții tuturor, și astfel ar trebui să-i cinstești.