| AvalohAlyn a întrebat:

Cum vă explicați faptul că a prezis evenimente ce aveau sa se petreacă în viitor? A prevazut viitorul.
Scrie că profețiile lui, spre surprinderea multora chiar s-au împlinit în proporție de 70 %
Iar el menționa nume de Italia in catrene înainte de a se înființa regatul Italiei.Totodata el s-a declarat toată viața a fi un creștin convins.

Timp de 3 ani, Nostradamus a scris peste 900 de catrene și centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevestește despre viitorul lumii, 70% din ele fiind împlinite până în prezent. Prevestește despre domnia lui Napoleon, despre Al Doilea Război Mondial, despre ascensiunea lui Hitler, despre asasinarea Președintelui american John F. Kennedy, despre aselenizare. Într-un catren, Nostradamus ne vorbește despre "cerul în flăcări", "noul oraș", "trăznet uriaș" și "doi frați răpuși". Mulți care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001.

El mai relatează că va fi și cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menționând și venirea antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede că cel de-al Treilea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.

În catrenele sale folosește noțiuni și denumiri folosite des în prezent, dar care nu existau la vremea respectivă. De exemplu, citind în Centurii numele de Italia, pentru noi nu ar fi nimic ciudat, dar regatul Italiei ia ființă mult mai târziu. După V. Ionescu, chiar și despre România spune ceva, în termeni istoric inexistenți atunci.

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Nostradamus

3 răspunsuri:
| danut a răspuns:

Ai cateva deviatii de la CRESTINISM, Nostradamus nu are nici o treba cu, cunosterea viitorului, nu are nimic CLAR in prezicerile lui, toate sunt doar niste bazaconii.
Papa nu poate fi omorat de antichrist fiindca PAPA ESTE ANTIHRISTUL. Daca va fi un al treilea razboi mondial va fi razboiul de SFARSIT al omenirii si nu v-a dura 27 de ani fiindca cronologia Biblica arata ca omenirea se apropie de sfarsit, doar cativa ani uni spun ca mai sunt circa sapte ani.

| mastadont a răspuns:

Aberații. După ce s-au întâmplat anumite evenimente e ușor să interpretezi niște așa-zis preziceri pentru a se potrivi cu acestea. Dacă a fost un prezicător așa bun atunci ce o să se întâmple în viitor? în 2030 să spunem? Dar acum să vedem predicția nu după ce trece evenimentul că după ce trece e doar interpretare nu mai e prezicere.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mai știu și eu pe Cineva care a profețit și ce a profețit s-a întâmplat 100%, și nu numai lucruri probabile(cum ar fi redevenirea Israelului ca stat suveran, că a făcut-o și pe asta) ci tehnologii moderne cum ar fi transmiterea live prin care oamenii pot vedea toți același lucru în același timp, sau procreerea fără contact sexual(Matei24). Acest prooroc este Isus Hristos!