Îţi răspund cu o totală sinceritate. Dacă aş crede în Dumnezeu, respectiv în rai şi fericirea eternă din acel loc, atunci nu aş găşi vreun motiv pentru care să prefer viaţa de pe pământ în contra celei din rai. În fapt nu e asta şi ideea, că viaţa pe pământ nu se compară cu cea din rai? Atunci de ce aş dori încă câţiva ani de viaţă? Dacă aş afla ca mâine aş muri, şi aş avea astfel de convingeri, aş fi cel mai fericit om posibil. Dacă ar fi să mă rog la Dumnezeu, l-aş ruga să mă ducă în Rai cât mai repede, unde e bunătate şi fericire infinită.
Tu, de ce ai prefera să-i mai ceri zile de viaţă dacă oricum viaţa pământească nu se compară cu cea eternă, şi cum zic credincioşii, aia contează cu adevărat, asta e nimic. De ce n-ai vrea să ajungi mai repede acolo?
E la fel ca in cazul vindecarilor "miraculoase", daca tot e asa de bine in rai, atunci Dumnezeu i-a facut un rau, nicidecum un bine lasandu-l in viata inca un timp. Pana la urma daca ajungerea in rai e scopul crestinilor, de ce se bucura ca amana momentul?!?
La partea cu "i-a făcut un rău lăsând în viaţă", ţi se poate răspunde de către sutane cu o filozofie întortocheată, şi te poţi aştepta la asta.
Însă, problema legată de "bucuria amânării" este una reală, în realitate, dacă te ştii un om bun, cu frică de dumnezeu, singurul motiv pentru care n-ai prefera să mori în momentul ăsta, e pentru că, undeva, în străfundul minţii tale îndoctrinate, mai există o umbră de raţiune, ce te face să nu crezi cu toată puterea ta, că acel rai e real, că dacă mori nu se termină tot. Astfel, singurul motiv pentru care doreşti amânarea, e ipocrizia.
Crezi că această viață nu contează? Oh,dacă ai ști tu,Adrian,cât de mult contează această viață,și dacă toți oamenii ar realiza cât de importantă este ea,nu am mai avea un motiv pentru care să trăim... Dacă nu ai crede cu adevărat în Dumnezeu,crezi că ai mai încerca să-i negi existența? Și mai important decât atât,crezi că un om care dorește să ajungă acolo,dar uită că Dumnezeu i-a dăruit,mai întâi de toate,o viață aici pe pământ, este un om demn? Nu dragul meu, nu este, deoarece un astfel de om nu s-ar putea bucura de viața de acolo, așa cum nu se poate bucura nici de cea de aici...
Din păcate nu mi-ai înţeles raţionamentul. N-am scris nicăieri că viaţa nu ar conta, m-am situat doar în poziţia credinciosului pentru care viaţa pământească e mai puţin importantă decât cea din rai, care e eternă şi plină de fericire absolută. Astfel prin comparaţie, un credincios n-ar trebui să-şi dorească să trăiască foarte mult pe pământ.
Dacă nu ar mai fi oameni care cred în Dumnezeu, şi afirmă cu o cunoaştere absolută însa lipsită de orice dovadă ce se poate măsura, reproduce, sau cunoaşte sub orice formă demnă de luat în considerare, atunci nici eu n-aş mai avea motive să neg existenţa a ceva despre care nimeni nu vorbeşte.
Neg existenţa unui zeu, aşa cum neg şi existenţa reptilienilor, nu-i nicio diferenţă pentru mine, simplul motiv pentru care le neg e pentru ca cineva le afirmă.
Tu dacă negi ceva înseamnă că în realitate crezi în acel ceva? Dacă negi existenţa spiriduşilor înseamnă că de fapt crezi în spiriduşi? Sau, te întreb dacă crezi că există, annuaki sau cum le zice, şi cel mai probabil o să-mi răspunzi că "nu, nu cred că există", ar însemna negarea ta, ca tu în realitate ai crede că există? Observi lipsa de logică?
Nu ştiu ce gândeşte un om care îşi doreste să ajungă "acolo", spuneam doar ce-aş gândi eu, dacă aş fi crezut cu toată puterea gândului meu în acel "Acolo", respectiv, m-aş ruga la sfinţi, la zei, să ma ducă mai repede acolo.
Apoi, nu ştiu de ce excluzi faptul că, nu se poate bucura de viaţa de aici, eu nu vorbeam de un om care, îşi doreste să moară că are cine ştie ce probleme. Nu, eu mă refeream în situaţia unui om, cu o viaţa normală, nici mai bună, nici mai rea ca altora, astfel un om care se bucură de viaţa pământească, ar trebui ca rugăciunea lui să fie, "ia-mă doamne la tine", nu pentru că viaţa pe pământ nu i-ar place, dar pentru că ar fi alta, şi mai bună şi mai lunga în rai.
Ai înţeles ceva din tot ce am zis?
Pentru ca nu mi-am terminat misiunea aici pe pamant.Am asa de multe de facut si parca timpul este prea scurt
P.S Mi-a... plăcut, răspunsul tău plin de bunătate, înţelegere, îngăduinţă, armonie, spiritualitate, jovialism, voioşenie, dat unui adolescent într-o problemă de o gravitate apocaliptică.(a fost prins în sec.XXI, 2014, cu telefonul la şcoală).
Reproduc, pentru posteritate, ca metode de educare a creştinului.
"Spui că ești major dar nu ești în stare să îți asumi responsabilitatea pentru greșelile tale, în locul profesoarei eu te-aș fi bătut cu telefonul! "
Și de ce spiridușii nu ar pute exista,dragul meu? Eu nu văd de ce nu ar putea,așa cum florile există,cum există vântul,cum există marea,cum existăm noi,de ce spiridușii nu ar putea exista? Așa cum eu te-am înțeles greșit pe tine și tu m-ai înțeles greșit pe mine,eu nu m-am referit la oamenii care au probleme,ci m-am referit la oameni,în general.U N OM CARE ESTE CU ADEVĂRAT CREDINCIOS NICIODATĂ NU-ȘI VA DORI BINELE PENTRU SINE,CI ȘI-L VA DORI PENTRU SINE.UN OM CU ADEVĂRAT CREDINCIOS AR ACCEPTA CU BUCURIE SĂ FIE ARS ÎN FOCURILE IADULUI DACĂ AR ȘTI CĂ PRIN SACRIFICIUL SĂU CEVA S-A SCHIMBAT ȘI NU ÎN ULTIMUL RÂND, UN OM CU ADEVĂRAT CREDINCIOS AR ACCEPTA CU BUCURIE SĂ FIE ARUNCAT DE DUMNEZEU ȘI MÂNCAT ÎN GROAPĂ DE LEI, DACĂ AR ȘTI CĂ ASTFEL IUBIREA LUI VA DĂINUI:ACESTA ESTE CU ADEVĂRAT UN OM CREDINCIOS. Dragul meu, este o mare greșeală să îi încurci pe îngeri cu demoni, pe vameși cu vameșii și pe animal cu omul:diferența este una colosală și valorează cât viața unui câine.
Nu am de gând să-ți mulțumesc, sunt supărată pe tine!(dar ești simpatic oricum)
Că scrii anumite cuvinte cu CAPSURI e ok, dar că faci o întreagă frază, fie ai uitat butonul pornit fie chiar vrei să devii enervantă.
Spiridiuşii nu ar putea exista din acelaşi motiv pentru care Dumnezeu nu ar putea exista, anume, nu există dovezi ce pot fi măsurate, reproduse, cunoscute prin mijloace demne de luat în considerare(deja mă repet). Florile, vqntul, marea, se pot demonstra că există eliminând orice dubiu raţional, dacă şi Dumnezeu sau spiriduşii ar putea fi demonstrat că există aşa cum se pot demonstra ca există cele enumerate, n-am mai avea nicio problemă.
Eu am luat ambele cazuri, ca să fiu sigur, si oricum l-am inclus şi pe al tau, deci nu poţi spune că te-am înţeles greşit, doar am extins pentru siguranţă noţiunea asupra căreia aveam un dubiu cu "omul care nu se poate bucura de viaţa pământească". Mai departe, habar n-am la ce faci referire, cu "un om credincios" şi ce ar prefera el. Spui într-un fel că omul credincios e altruist, însă ideea de la care pornisem, e de ce i-ar fi frică de moarte unui om, sau să-şi dorească să mai trăiască ceva ani, din moment ce finalul vieţii îl duce într-un loc mult mai bun. Cam asta era discuţia, şi întrebarea pe care am pus-o.
Pentru mine, atât îngerii cât şi demonii au aceeaşi însemnătate, personaje fictive, deşi îmi e neclar la ce făceai trimitere.
Ce este adevărat un om credincios, nu ştiu, poate diferenţa dintre a zbura pe lună şi a zbura într-un bloc geamăn, sau diferenţa între a accepta realitatea şi a arde pe rug pe cel ce-o zice, eventual diferenţa dintre a arăta întelegere şi a îndruma prin vorba bună si cea de a "îl bate cu telefonul". Cam asta e un om credincios.
Mulţumesc domnului, că nu sunt credincios.
Nu cred că te mai pot contrazice având în vedere ceea ce ai spus acum și dacă aș face acest lucru ar însemna să îți susțin convingerea, așa că mai bine prefer să tac și să îți demonstrez prin fapte, decât să stau și să mă rătăcesc prin cuvinte fără noimă.
MULŢUMESC CĂ NU MI-AI SCRIS CU LITERE MARI!
scriptul TPU e destul de inteligent si nu ma lasa sa scriu doar literele mari, asa ca mai adaug un text fara sens doar pentru a ramane textul initial.
De fapt atunci ți-am scris cu majuscule deoarece așa am început din greșeală și mi-a fost lene(spre rușinea mea)să șterg ceea ce scrisesem deja, așa că am continuat.
Ar trebuie să inventeze tasta UNCAPS, să selectezi textul şi să-l faci cu literă mică. Şi mie mi-e lene de multe ori să-mi corectez textul, observ unde fac un acord greşit, unde pierd o literă, sau ca în răspunsul de mai sus pierd diacriticele cu desăvârşire, da aia e E bine că ne întelegem.
Prins în subiect, nu ţi-am mulţumit de apreciere asta dacă se menţine, dacă nu nu, frumos cât a durat simpăticia.
Măine de la 5, trebuie să mă duc la un turneu de poker, poate faci o rugăciune către vreun zeu şi-ti zic de te-a ascultat ce zici? Şi e un turneu unde femeile au intrarea gratuită, aşa ca s-ar putea să-i fie pe plac zeului, de bat subjug femeile, sper. Oricum
Eu cred că ești simpatic pentru că mă contrazici și îți susții părerea indiferent de ceea ce ți-aș spune, îmi plac astfel de oameni care nu de dau bătuți.
Cât scrie la nume, ăla-i anul` de naştere, problema e că, dacă nu înţelegi ce-am zis, sper să nu fii minora, nu de alta, dar n-ar fi frumos din partea mea. Am presupus că nu eşti. Sper să nu mă fii înşelat.
Ce bătrân ești! Ai cu fix 19 ani mai mult decât mine!
Mda, şi la 12 ani ai asemenea convingeri religioase. Ok Discuţie terminată, nu ştiu ce faci la ora asta de nu dormi, noapte frumoasă.
Hei,după cât ești de morocănos eu credeam că ai 4 ani! Mulțumesc pentru urare și ție la fel!
Ţi-aş răspunde, da e o vorbă " nu te pune la mintea copilului". Aşa că scrie ce vrei, mi-e totuna.
'Cum va veti ruga la Dumnezeu si la Maica Domnului, daca aflati ca maine este ultima zi din viata voastra? '
-Eu nu ma rog.
'Oare ii mai cere-ti lui Dumnezeu cativa ani de viata?'
-Nu.
'Ce rugaciuni face-ti ca sa ajunga la Dumnezeu si la Maica Domnului?'
-Niciuna.
'Oare ce fapte bune va ramane de facut in ultima zi din viata?'
-Hmmm...asta nu stiu.
'Ce face-ti mai intai?'
-Imi iau adio de la familie si prieteni.
Pai daca e ultima zi, mai exista "mai intai" si "mai dupa"? Exista doar acum.
Un crestin cu mintea treaza cred ca nu ar pierde ultima zi sa-si ia la revedere de la lume, sa-si aminteasca de unele si de altele din filmul vietii. Daca omul este in suferinta in acea zi nu mai poate sa citasca nici macar un Canon de pocainta.
Cred ca este important sa stii rugaciunile de pocainta scurte, sa te spovedesti si sa te impartasesti.
Insa daca nu le-ai cautat toata viata, ai timp sa le cauti in ultima zi?
Yo! iti bati degeaba capul!
andreeaaqswdefr ar trebui sa vada acest filmulet ca sa inteleaga https://www.youtube.com/watch?v=c-QSOX7AGQI
Din momentul în care mi-a zis că are 12 ani, mi-am dat seama că mi-am pierdut vremea fără sens. Aia e, se mai întâmplă. Probabil ar trebui să întreb pe fiecare " câţi ani ai? " înainte de a raspunde.
Va comportati ca niste copilasi, sincer nu vad raspunsurile la intrebarile mele!
Tu vrei un răspuns spiritual, de la mine? Nu am cum să-ţi răspund la întrebare, nu cred în balivernele în care-ţi pui tu încrederea. Calmează-te şi mănâncă o îngheţată, poate-ţi trece frustrarea. (p.s, 2 persoane chiar ţi-au răspuns)
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: