| soimos a întrebat:

Cumi explica religiosii faptul ca Dumnezeu Creatorul, adica cel al lui Moise si cel din Vechiul Testament, ca El Dumnezeul nu promite Niciodata Nimanui Iadul sau Raiul, dar ne spune ca cei care vor murii vor ajunge in Sheol, adica in Casa Mortilor, unde nu exista bine sau rau, nici suferinta pentru ca acolo ajungem doar ca niste Umbre, si Umbrele nu stiu ce e aia suferinta sau bucuria?
Asta in timp ce "dumnezeul cu copii" al NT, prin "fiul" Sau, care singur isi spune Lucifer, Luceafar, Stea stralucitoare a diminetii, vorbeste despre Rai si Iad, desi in Apocalipsa 1. 18, recunoaste ca el detine doar cheile Mortii si ale Iadului!
Nu credeti ca "dumnezeul" Noului Testament este Stapanul Iadului si capetenia legiunilor de Draci?
Cum va explicati aceasta diferenta crasa la cei doi Dumnezei in contextul in care credeti ca exista un singur Dumnezeu?

16 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

Cu cât cerul va fi mai minunat pentru cei care aleg pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor, cu atât mai mult iadul va fi mai îngrozitor pentru cei care-L resping. Mesajul nostru ar fi spus cu mai multă urgenţă celor pierduți, dacă am înţelege ce va face sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu celor care au respins iertarea oferită prin Fiul Său, Isus Cristos. Oricine care citește Biblia în mod serios nu va putea să nu vadă în multe locuri că linia a fost trasă deja. Biblia este foarte clară că există o singură cale spre cer prin Isus Cristos. El ne-a spus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi intră pe ea. Dar strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt pe ea" (Matei 7:13-14).

Există o singură modalitate de a ajunge în cer şi cei care o urmează au garanția că vor ajunge acolo. Dar nu toată lumea merge pe această cale. Tu însă mergi pe ea?

Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul "Astăzi L-am primit pe Hristos", de mai jos.

| EmaS a răspuns:

Dacă Hristos nu ar înviat, sacrificiul Său pentru păcatele noastre nu ar fi fost suficient (1 Corinteni 15:16-19). Învierea lui Iisus a demonstrat că moartea Sa a fost acceptată de Dumnezeu ca răscumpărare sau plată pentru păcatele noastre. Dacă El ar fi murit pur şi simplu şi ar fi rămas aşa, aceasta ar fi arătat că sacrificiul Său nu ar fi fost îndeajuns. Ca rezultat, credincioşii nu ar fi fost iertaţi de păcatele lor şi astfel ar fi rămas veşnic morţi după momentul pierderii vieţii pământeşti (1 Corinteni 15:16-19) – şi nu ar exista nici un fel de viaţă veşnică (Ioan 3:16). "Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi" (1 Corinteni 15:20). Hristos a înviat dintre cei morţi şi El este primul rod în ceea ce priveşte învierea noastră.

| sabin89 a răspuns:

Intr-adevar, in Vechiul Testament nu se pomeneste nimic de rai si iad. Toti care mureau, fie credinciosi fie necredinciosi mergeau in acelasi loc - sheol. Interesanta observatia.

| soimos explică (pentru sabin89):

Nu este observatie care imi apartine ci este un capitol aparte din religia mozaica.
Daca nu crezi documenteza-te pe Wikipedia la Sheol sau intreaba orice evreu!
Dumnezeu nu promite poporului Sau pe care l-a ales nici Rai si nici Iad ci le promis generatiilor viitoare ca vor avea o tara a lor!

| sabin89 a răspuns (pentru soimos):

Nu am zis la misto. Chiar mi s-a parut interesanta observatia. Am citit si eu Biblia si o cunosc destul de bine, dar nu remarcasem detaliul asta.

| soimos explică (pentru sabin89):

Mai interesant o sa fie cand iti vei da seama ca nici sarpele din gradina Edenului nu era Diavol, pentru ca in VT nu exista notiunea de rau personificat intr-o persoana, si mai ales atunci cand vei realiza ca Lucifer/Luceafarul a fost steaua pe care cei trei magi au urmarit-o de au ajuns la patutul copilului Isus!
Sau cu alte cuvinte Lucifer alias Satana este chiar Isus cel care se lauda in Apocalipsa 1. 18 ca detine cheile IADULUI, Iad care a aparut odata cu "imparatia" sa!

| sabin89 a răspuns (pentru soimos):

Asta e cam fortata. Chestia cu cheile iadului poate foarte bine sa se inteleaga si altfel. In sensul ca are cheile si poate sa-i elibereze pe cei de acolo; si sa ii duca intr-un loc bun (poate in rai).

| soimos explică (pentru sabin89):

Stii de ce pica argumentul tau?

Poi tu uiti ca Isus detine doar cheile Iadului, nu si ale Raiului, iar Dumnezeu nu are nici Iad si nici Iad, ci numai Sheolul Sau!
Asa ca cine are cheile Raiului?
Nu cumva le-a avut in pantaloni chiar soldatul roman Abdes Panthera tatal natural al lui Isus care a facut-o pe Maria sa se simta sfanta, adica a dus-o in al 9-lea cer, recte langa Dumnezeu!

| alexmircescu13 a răspuns:

Omule, nu este limpede ca Biblia a fost scrisa de niste oameni? La fel de bine poti analiza Romeo si Julieta, tot poveste se cheama!

| soimos explică (pentru alexmircescu13):

Amice, intrebarea nu era pusa pentru atei, ci pentru credinciosi!
Oricum apreciez faptul ca nu pui botul la sarlatania numita religie, ceea ce spune despre tine ca esti un baiat destept!

| Azµre a răspuns (pentru alexmircescu13):

+ 1 religia = aberatie + manipulare in masa a societatii

| ClaraB a răspuns:

Aloooo, delirezi de dimineata?
Informeaza-te inainte sa scrii asemenea prostii din auzite si sa le compilezi.
Poate vrei sa imi spui si ce sens au avut toate patimile Domnului nostru Iisus Hristos.
Nu exista mai multi dumnezei, Dumnezeu e Unul, Lumina lumii(nu alte denumiri din cele insirate de tine), chiar daca tu nu-L ai.
cred ca stapanul tau te impinge sa vorbesti asa in pragul celei mai mari sarbatori crestine!

| soimos explică (pentru ClaraB):

Si tu nu esti tot unica ca si Isus, doar cu diferenta ca el era destept si tie iti lipseste aceasta calitate!
Isus a patimit pentru ambitia sa de a ajunge Rege al Iudeilor!
Si faptul ca a patimit nu are nicio valoare asa cum nici patimile imense ale zecilor de milioane de oameni omorati in mod bicisnic de biserica lui Isus nu au folosit la nimic, pentru ca vedem bine ca tu tot ignoranta esti si nu ai invatat nimic din "patimile" acelor oamenii care s-au sacrificat ca tie sa iti vina mintea la cap!

| ClaraB a răspuns (pentru soimos):

''Fereste-te de întrebãrile nebune si nefolositoare, cãci stii cã dau nastere la certuri.'' (2 Timotei, 2:23 )
Sper sa-ti gasesti pacea!

| soimos explică (pentru ClaraB):

De Timotei zici?
Ala c are zice sa te feresti de Stiinta cea mincinoasa pentru care te-ai ratacit de la adevarurile credintei (a proasta)?
Oare cat de retrograda trebuie sa fii sa consideri computerul tomograf rezultat al stiintei, care salveaza milioane de oameni si sa consideri valoroase minciunile unei religii care a fost impuse prin zeci de milioane de crime?
Tie chiar iti lipseste discernamantul?

| EmaS a răspuns (pentru soimos):

Isus era si inainte Dumnezeu! Isus a venit sa faca ispasire. El stia ce i se va intampla.Aceasta era o parte din planul pe care El si Tatal l-au facut inainte de creerea lumii. Golgota nu putea fi evitata. El a declarat:,, Dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului.,, Acestea sunt adevaruri fundamentale si diavolul face tot posibilul sa ne tine departe de ele.