Cunoașterea este un păcat? Adam și Eva fiind niște păpuși fără gândire erau cei perfecți pentru Dumnezeu?
Ordonare:
După relevanţă
Nu erau păpuși fără gândire ci tocmai persoane cu gândire și liber arbitru plecare l- au folosit prost. Au cunoscut Raul în sensul ca prin cădere l- au și experimentat, pana atunci era o posibilitate teoretica.
Răspunde
Răspunde 
Cunoasterea nu este un pacat, ba din contra este un mare ajutor sa stim in lumea asta ce e rau si ce e bine, si cum putem sa ajungem sa fim buni si cum putem sa supravietuim si etc. Asta pentru ca aici pe pamant avem nevoie de cunoastere ca sa putem trai.Iar Adam si Eva nu erau fara gandire ci aveau sufletul pur, nepatat, adica nu aveau gand rau, nu avau mintea stricata cu ura, faina, egoism etc. ci ei fiind atat de puri, nu cunosteau taina inselarii, si l-au crezut pe diavol astfel incat au mancat din pom. Asta nu inseamna ca erau prosti, ci nu erau invatati, nu cunosteau raul. De aceea suntem noi pe pamantul asta, sa cunoastem raul si binele si sa alegem binele, daca vrem desigur. Ca sa nu ne mai insele nimeni atunci cand ne ducem la Dumnezeu.
Cunoasterea inceputului si sfarsitului si cunoasterea a ceea ce este 100% bine si 100% rau, este o inutilitate pentru psihicul uman, traieste in prezent.La ce ti trebuie sa cunosti ADEVARUL?
Oricum un raspuns clar si concret nu ti l va putea da nimeni.
Înțeleg că nu știi cum ai ajuns la acea ipoteză ci ai vrut doar să jignești.
Comparativ cu Adam și Eva suntem niște sclavi ai satanei(Efes. 2:1-3).
Dar Dumnezeu a vrut să ne răscumpere de la satana și nu să ne aducă Acasă ca sclavi ci ca fii.
Ioan 1:12-13, Gal. 4:7
Apropo de "păpuși" din întrebare.
Atunci li s-au deschis* ochii la amândoi; au cunoscut** că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri1 din ele.
* Gen 3:5 ** Gen 2:25
8Atunci au auzit glasul* Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei2, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns** de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
* Iov 38:1 ** Iov 31:33 Ier 23:24 Amos 9:3
9Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?"
10El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică*, pentru că eram gol, şi m-am ascuns."
* Gen 2:25 Exod 3:6 1 Ioan 3:20
11Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?"
12Omul a răspuns: „Femeia* pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat."
* Gen 2:18 Iov 31:33 Prov 28:13
13Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?" Femeia a răspuns: „Şarpele* m-a amăgit şi am mâncat din pom."
* Gen 3:4 2 Cor 11:3 1 Tim 2:14
14Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână*.
* Isa 65:25 Mica 7:17
15Vrăjmăşie* voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa** ei†. Aceasta†† îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul."
* Mat 3:7 Mat 13:38 Mat 23:33 Ioan 8:44 Fapte 13:10 1 Ioan 3:8 ** Ps 132:11 Isa 7:14 Mica 5:3 Mat 1:23 Mat 1:25 Luca 1:31 Luca 1:34 Luca 1:35 Gal 4:4 † Rom 16:20 Col 2:15 Evr 1:14 1 Ioan 5:5 Apoc 12:7 Apoc 12:17 †† Ps 48:6 Isa 13:8 Isa 21:3 Ioan 16:21 1 Tim 2:15
16Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu* durere vei naşte copii, şi dorinţele** tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni† peste tine."
* Gen 4:7 ** 1 Cor 11:3 1 Cor 14:34 Efes 5:22-24 Tit 2:5 1 Pet 3:1 1 Pet 3:5 1 Pet 3:6 † 1 Sam 15:13
17Omului i-a zis: „Fiindcă* ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat** din pomul despre care† îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat†† este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă*† să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
* Gen 3:6 ** Gen 2:17 † Ecl 1:2 Ecl 1:3 Isa 24:5 Isa 24:6 Rom 8:20 †† Iov 5:7 Ecl 2:23 *† Iov 31:40
18spini* şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci** iarba de pe câmp.
* Ps 104:14 ** Ecl 1:13 2 Tes 3:10
19În sudoarea* feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână** eşti şi în† ţărână te vei întoarce."
* Gen 2:7 ** Iov 21:26 Iov 34:15 Ps 104:29 Ecl 3:20 Ecl 12:7 Rom 5:12 Evr 9:27 † Gen 3:5 Isa 19:12 Isa 47:12 Isa 47:13 Ier 22:23
20Adam a pus nevestei sale numele Eva3, căci ea a fost mama tuturor celor vii.
21Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
22Domnul Dumnezeu a zis: „Iată* că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să** ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci."
* Gen 2:9 ** Gen 4:2 Gen 9:20
23De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca* să lucreze pământul, din care fusese luat.
* Gen 2:8
24Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul* grădinii Edenului a pus nişte heruvimi**, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
20Adam i‑a pus soției sale numele Eva, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.
21Domnul Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i‑a îmbrăcat. 22Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!" 23Astfel, Domnul Dumnezeu l‑a trimis pe om afară din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat. 24După ce l‑a alungat pe om, a pus la răsăritul grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.
Adam şi Eva au fost primii care au venit pe pământ
Ce dovezi ne ajută să ştim că Adam şi Eva au fost spirite cutezătoare?
Dumnezeu a pregătit acest pământ drept cămin pentru copiii Săi. Adam şi Eva au fost aleşi să fie primii oameni care urmau să trăiască pe pământ (vezi Moise 1:34; 4:26). Partea lor în planul Tatălui nostru a fost de a aduce viaţa muritoare în lume. Ei aveau să fie primii părinţi (vezi D&L 107:54–56).
Pentru învăţători Folosiţi întrebările de la începutul unei secţiuni pentru a începe discuţiile şi trimiteţi-i la text pe membrii clasei sau membrii familiei pentru a afla mai multe informaţii. Folosiţi întrebările de la sfârşitul unei secţiuni pentru a-i ajuta pe membrii clasei sau pe membrii familiei să mediteze şi să discute despre înţelesul a ceea ce au citit şi să pună acele lucruri în practică în vieţile lor.
Adam şi Eva se numărau printre copiii cei mai nobili ai Tatălui nostru. În lumea spiritelor, Adam era numit Mihail, arhanghelul (vezi D&L 27:11; Iuda 1:9). El a fost ales de Tatăl nostru Ceresc să-i conducă pe cei neprihăniţi în lupta împotriva lui Satana (vezi Apocalipsa 12:7–9). Adam şi Eva au fost prerânduiţi să devină primii noştri părinţi. Domnul i-a promis lui Adam mari binecuvântări: „Eu te-am făcut conducător; o multitudine de naţiuni va ieşi din tine şi tu eşti un prinţ peste ei pentru totdeauna" (D&L 107:55).
Eva a fost „mama tuturor acelora vii (vezi Moise 4:26). Dumnezeu i-a adus pe Adam şi Eva împreună, în legământul căsătoriei pentru că „nu este bine ca omul să fie singur" (Moise 3:18; vezi, de asemenea, 1 Corinteni 11:11). Ea a împărţit responsabilităţile cu Adam şi va împărţi cu el şi binecuvântările lui veşnice.
Ce putem învăţa din exemplul lui Adam şi al Evei?
Grădina Edenului
În ce condiţii au trăit Adam şi Eva în Grădina Edenului?
Când Adam şi Eva au fost puşi în Grădina Edenului, ei nu erau încă muritori. În această stare „ei nu ar fi avut copii" (2 Nefi 2:23). Nu exista moarte. Ei aveau viaţă fizică, pentru că spiritele lor erau găzduite în trupuri fizice făcute din ţărâna pământului (vezi Moise 6:59; Avraam 5:7). Ei aveau viaţă spirituală deoarece ei erau în prezenţa lui Dumnezeu. Ei nu făcuseră încă alegerea între bine şi rău.
Dumnezeu le-a poruncit să aibă copii. El a spus: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l, şi stăpâniţi peste… toate vieţuitoarele care se mişcă pe pământ" (Moise 2:28). Dumnezeu le-a spus că erau liberi să mănânce din orice pom din grădină, cu excepţia unuia, pomul cunoaşterii binelui şi a răului. Despre acel pom, Dumnezeu a spus: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit" (Moise 3:17).
Satana, necunoscând voinţa lui Dumnezeu, dar căutând să distrugă planul lui Dumnezeu, a venit la Eva în Grădina Edenului. El a ispitit-o spunându-i să mănânce din fructul pomului cunoaşterii binelui şi a răului. El a asigurat-o că atât ea, cât şi Adam nu vor muri, ci vor fi „ca dumnezei, cunoscând binele şi răul" (Moise 4:11). Eva a cedat ispitei şi a mâncat din fruct. Când Adam a aflat ceea ce se întâmplase, el a ales să mănânce şi el din fruct. Schimbările care au urmat pentru Adam şi Eva din cauză că ei au mâncat din fruct sunt denumite căderea.
Despărţirea lui Adam şi a Evei de Dumnezeu
Ce schimbări fizice şi spirituale s-au petrecut în Adam şi în Eva, ca rezultat al nesupunerii lor?
Deoarece Adam şi Eva mâncaseră din fructul pomului cunoaşterii binelui şi a răului, Domnul i-a izgonit din grădina Edenului în lume. Starea lor fizică s-a schimbat deoarece ei mâncaseră din fructul oprit. Aşa cum promisese Dumnezeu, ei au devenit muritori. Ei şi copiii lor aveau să aibă parte de boli, dureri şi moarte fizică.
Din cauza încălcării lor, Adam şi Eva au suferit, de asemenea, moartea spirituală. Aceasta însemna că ei şi copiii lor nu puteau fi în prezenţa lui Dumnezeu şi nu puteau vorbi direct cu El. Adam, Eva şi copiii lor au fost despărţiţi de Dumnezeu atât fizic, cât şi spiritual.
Mari binecuvântări rezultate din încălcarea lui Adam şi a Evei
În ce mod ne oferă căderea prilejuri de a deveni asemănători Tatălui nostru Ceresc?
Unii oameni cred că Adam şi Eva au comis un păcat grav când au mâncat din fructul pomului cunoaşterii binelui şi a răului. Cu toate acestea, scripturile din zilele din urmă ne ajută să înţelegem că această cădere a lor a fost un pas necesar în planul vieţii şi o mare binecuvântare pentru noi toţi. Datorită căderii, noi suntem binecuvântaţi cu trupuri fizice, cu dreptul de a alege între bine şi rău şi cu ocazia de a dobândi viaţă veşnică. Noi n-am fi avut niciunul dintre aceste privilegii dacă Adam şi Eva ar fi rămas în grădină.
După cădere, Eva a spus: „Dacă n-ar fi fost încălcarea noastră, niciodată nu am fi avut seminţie [copii] şi niciodată nu am fi cunoscut binele şi răul, şi bucuria mântuirii noastre, şi viaţa veşnică pe care Dumnezeu o dă tuturor supuşilor" (Moise 5:11).
Profetul Lehi a explicat:
„Şi acum, iată, dacă Adam n-ar fi păcătuit, nu ar fi căzut [să fie alungat din prezenţa lui Dumnezeu], ci ar fi rămas în grădina Edenului. Iar toate lucrurile care au fost create ar fi rămas în aceeaşi stare în care au fost, după ce au fost create …
Şi ei nu ar fi avut copii; prin urmare, ar fi rămas într-o stare de nevinovăţie, neavând nicio bucurie, întrucât ei n-ar fi cunoscut nicio suferinţă; nefăcând niciun bine, căci nu cunoşteau păcatul.
Dar iată, toate lucrurile au fost făcute potrivit înţelepciunii Aceluia care cunoaşte toate lucrurile.
Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie" (2 Nefi 2:22–25).
De ce credeţi că este important să avem cunoştinţe despre cădere şi cum ne influenţează ea?
Scripturi suplimentare
1 Nefi 5:11; 2 Nefi 2:20 (Adam şi Eva, primii părinţi, prima familie)
2 Nefi 2:14–21 (opoziţia şi căderea; viaţa, o perioadă de probă)
2 Nefi 2:22–26 (căderea, o parte a planului salvării)
Cunoașterea nu este un păcat.
Neascultarea de Dumnezeu este un pacar.
Omul a fost creat bun, nu și desăvârșit.
Și printre atei, sunt persoane bune, dar le lipsește credința.
Omul nu poate judeca ce este bun sau rău, dar prin intermediul credinței poate face fapte plăcute înaintea lui Dumnezeu.
Daca vedem o nedreptate, nu avem dreptul sa o judecam. Dumnezeu are propriile judecați, diferite de ale noastre, și toate care sunt cu voia lui sunt bune și ziditoare.
Un călugăr, mergând prin pustie, a întâlnit un alt călugăr mâncat de hiene, care trăise numai în post si rugăciune 60 de ani. Iar la întoarcere din pustie, a văzut o înmormântare a unui ighemon, un mare păgân care omorâse mulți creștini, acesta era condus de tot orașul la groapa.
Călugărul, a început pună la îndoială judecățile lui Dumnezeu, si s-a rugat la El să-i arate cum sunt judecățile Lui.
El se tot gândea, unul este rău, și trăiește mult, altul este bun și trăiește puțin,si ii treceau prin cap tot felul de netreptati ale firii omului, duoa care iar se ruga și spunea "Doamne, ce este, căci calea celor rai sporește, și calea celor drepți totdeauna este un necaz?"
Dumnezeu putea să-l piardă pentru aceste judecați, dar pentru ca avea o viata sfanta, a vrut să-l inteleoteasca cu Taine pe care nici îngerii nu le cunosc.
Odata, pustnicul a plecat singur în Alexandria, sa vândă cele făcute de mana lui, pe drum i-a ieșit în cale un călugăr tânăr și frumos,, care l-a întrebat unde merge. Pustnicul i-a spus ca la târg în Alexandria. Tânărul avea drum tot acolo. Cum mergeau ei spre Alexandria, tânărul l-a întrebat dacă știe ce trebuie sa facă călugării cand merg la drum. Pustnicul a răspuns, ca "sa se rige tot timpul la Dumnezeu.
OK a spus tânărul, atunci sa nu vorbim nimic pana în Alexandra, si asa s-au învoit.
Pe drum, când soarele bătea foarte tare, au întâlnit 2 tineri, care i-au primit cu cinste în casa. Tinerii aveau în casa un vas de argint foarte scump. Spre seara, când sa plece, călugărul tanar, a furat vasul de argint, iar pustnicul bătrân a văzut și se gandea:"ia uite! Ne-au primit cu atta cinste, și călugărul asta a furat bildul de argint".
Mergând ei mai departe, călugărul cel tânăr, a făcut cruce peste bild, și la zvarlit în apa. Pustnicul din nou a judecat, "ce nedreptate, de ce l-o fi aruncat în apa, mai bine îl lasă în casă..."
Seara târziu, au întâlnit alți tineri, care au procedat ca și primii. Aceeia aveau un copil de câteva luni. Dimineața, când sa plece, călugărul tânăr, fără sa observe părinții, a ucis copilul. Bătrânul pustnic, a spus în inima lui" cu ce criminal am pornit la drum... "Dar înainte sa pornească la drum, tânărul l-a prevenit spunându-i" ai sa vezi multe la mine, sa nu cumva sa vorbești, căci calci juramantul".
A doua zi, au întâlnit un gospodar, care i-a băgat în casa sa le dea de mâncare.
Gospodarul avea un câine. La plecare, călugărul tânăr, a făcut o cruce peste câine și câinele a sărit în sus și a murit.
Atunci bătrânul vedea, dar tăcea.
Mai târziu, au trecut pe lângă o cârciumă, unde lumea chiuia și înjura.
Calugarul se întoarce către cârciumă și face 3 metanii. Pustnicul nu a scos nici un cuvânt, dar se mira.
La marginea pădurii, au dat peste o biseica pustie, cu geamurile sparte și fără uși. Tânărul, a luat câteva piețe, le-a însemnat cu Sfânta Cruce și a început a arunca în biserica.
Pustnicul spunea în sinea lui "ia uite, mai! Dacă ar fi de la Dumnezeu nu ar face asta. Dar este de la Diavol..."
A treia zi, ajung la o casa acoperita cu paie. Pe prispa casei erau 5 copii care plângeau. Călugărul bătrân, a scos din traista tot ce mai avea, și le-a dat sa mănânce. După care i-a întrebat.
De ce plângeți? Ieri au îngropat-o pe mama, și tata a murit anul trecut.
Dupa ce au plecat, călugărul tânăr se întoarce, și da foc casei. Copii au fugit care încotro. Bătrânul se gande:"cât am sa mai rabd eu pe ucigașul acesta, asta numai rele face." Dar tăcea, ca seara ajungea la Alexandria.
La întrare în Alexandria era o casa mare, proprietarul era plecat. Călugărul tânăr, se suie pe casa, și demolat-o toată într-un ceas. Bătrânul sga minunat, cum a reușit sa demoleze o casa atât de repede.Dar acum putea vorbi, si l-a luat deoparte și i-a zis:"ia asculta, drac ești, om ești, sau înger"?
"dar de ce părinte? Am făcut ceva rău?,
Și pustnicul a început să-i înșiruire pe toate...
Tanarul se apara, spunând ca la prima casa 3 fapte bune a făcut, nu 3 rele.
Tâlcuirea suna asa:
TALCUIREA
Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat deoparte si l-a intrebat:
– Ia asculta, frate! De acum nu mai pot tacea! A fost juramant intre noi sa nu vorbim pana aici? Sa-mi spui tu mie ce esti tu! Drac esti, om esti, ori inger esti!
– Dar de ce, parinte? Am facut ceva rau?
– Mai, dar de trei zile, de cand mergem impreuna, ai facut numai lucruri rele!
– Dar ce-am facut, parinte, rau?
– Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat in munte, nu ne-au primit, nu ne-au ospatat si ce au avut ei mai scump au pus un blid de argint! Nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat in apa?
– Si ce zici, parinte?
– Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca ca am furat!
– Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca veche: "Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad, pana il va intoarce inapoi". Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, noua suflete care l-au folosit, se munceau in iad. Si acum aveau sa mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in apa. A doua zi va veni paraclisierul bisericii sa se scalde in apa aceea, si va afla vasul. Acela de la biserica, cunoscand slova bisericii, o sa-l aduca la preot. Si cand va pune blidul in Sfantul Altar, cei noua vor iesi din iad, pentru ca este scris acolo: "Sa stea in iad pana il vor intoarce inapoi".
– Deci eu, parinte, trei lucruri bune am facut acolo: i-am scos si pe acei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
Atunci s-a minunat batranul. "Ia uite, frate, cum a fost si eu socoteam ca este hot, ca a furat blidul!"Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut?
– Buna treaba am facut si acolo.
– Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut?
– Stai si nu judeca dupa mintea ta! Ai vazut copilasul? Acela a fost zamislit in ziua de Pasti. Si avea pus Canon de la Dumnezeu, pentru ca nu s-au infranat parintii in ziua invierii Domnului, copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare.
Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin plansul acela, li se iarta si pacatul care l-au facut inspre ziua de Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
– Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului?
– Si acolo am facut treaba buna! Cainele acela pazea toata gospodaria, dar a doua zi avea sa turbe. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de mancare, avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului aceluia!
Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele mai inainte, sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
– Dar la carciuma, de ce ai facut cruce si te-ai inchinat?
– Si acolo am facut treaba buna! In carciuma aceea venisera cei mai mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis: "Doamne ajuta sa facem biserica!".
Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vrut sa faca treaba buna, am facut si eu trei metanii si am zis: "Doamne, ajuta-le sa faca biserica!". Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu nu m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita.
S-a minunat batranul, zicand: "Nici aici nu am avut dreptate!"
Dar acolo, cand am ajuns in marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre in biserica?
– Aceea era biserica cea pustie! Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea locasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut cruce pe acele pietricele si am inceput a zvarli in biserica, iar diavolii au fugit de acolo! Eu n-am bulgarit biserica, ci pe diavolii care erau acolo!
– Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? Ai vazut copilasii si nu ti-a fost mila de ei?
– Ba mi-a fost mai mila ca tie! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba aceia de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa casei.
Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce-a mai ramas, si vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua in grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot ce le trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si credinciosi.
Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau ei comoara!
– Dar aici, de ce-ai stricat casa?
– Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era poruncit de la Dumnezeu asa: "Fiindca s-a facut cu osteneala straina si cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu va trai! Femeia trebuia sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca toata viata in casa aceasta."
Si am stricat casa, ca ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la primul copil. Si tu zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu.
CONCLUZIA
Atunci a intrebat calugarul :
– Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu?
– Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu!
– Eu ma rog de cativa ani, sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta.
– Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adnci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice? Judecatile Domnului sunt adanc mult!
Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Vezi cate ai judecat tu de la mine? Cate am facut, ti s-au parut ca sunt rele; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au facut. Au fost bune dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor! Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Tu ai zis ca rau am facut si eu numai bine am facut. Deci, de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici : Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!
Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce judecatile lui Dumnezeu, ca nici ingerii nu pot sti judecatile Lui!
Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri.
Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam! Ca nu cunoastem judecatile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.
Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
