Îl poți accepta că e și el tot om chiar dacă este homo, chiar dacă nu este bine etc că doar nu faci ceva cu el, decât vorbești. Dacă vezi un negru stradă fugi și începi să plângi?
Nu ne Dumnezeu să acceptăm păcatul in viața noastră.
Ne cere să îl acceptăm ca să îl putem îndrepta pe cel ce păcătuiește, dar dacă acel om nu vrea in nici un chip să se îndrepte nu suntem obligați să îl ținem în viața noastră.
Dar nici să îl disprețuim nu avem voie.
Pastorul Charles stanley ''Iubiti-va aproapele, dar nu acceptati stilul lui de viata ca fiind dupa voia Lui Dumnezeu, iubiti omul si urati pacatul si ajutati la indreptare''
In primul rand, eu sustin drepturile homosexualilor. In al doilea rand, nu-mi plac homosexualii, deci probabil nu l-as vrea ca prieten. Prima e o alegere politica, a doua este o alegere de viata personala.
Am experiența mea cu homosexualii pe care nu este cazul să o relatez aici.
Mai demult îi uram. Acum accept că există și ei, dar nu este treaba mea. Este destul loc în lumea aceasta ca să încap și eu și ei.
Aș refuza cât de politicos aș reuși și i-aș spune să se ducă. Nu pentru că nu e pe placul lui Dumnezeu. Dar în mod sigur și definitiv nu e pe placul meu.
Te referi la cererile de prietenie ale lui Steregoi, sau postarile lui Irinel care incep cu Dragul meu prieten?
Eu nu sunt rasist, cu negrii vorbesc civilizat. Dar nu am prieteni negri.
Daca nu vrea... E o vorba: "ti-e prieten cel cu care nu-ti faci de lucru pentru ca esti sigur ca nu-ti face niciun rau direct". Hristos a spus ca omul are dusmani chiar pe cei din casa lui din familia lui. Pavel considera trupul lui un dusman cu care se batea si care il ducea la moarte.
Iubesc, negri, evrei, arabi, chineji, japonezi si toate rasele de pe pamant. daca as cunoaste un homosexual, l-as indruma catre Dumnezeu si l-as indruma cum sa scape de aceasta povara IAR daca si numai daca el ar dori sa porneasca pe acest drum al dezrobirii de acest mare pacat atunci as putea sa-i fiu si prieten, DACA ar dori sa fie homosexual in continuare NU l-as acepta ca prieten sub nici o forma. Mai devreme sau mai tarziu acest om iti va influenta optiunile de viata si chiar viata, PACATUL este foarte alunecos si fara APARARE din partea lui Dumnezeu nu-i poti face fata iar ACESTA NU accepta sa te insotesti cu o asemenea fiinta (care intre noi fi8e vorba NU SE POATE numi om). O inteleapta vorba romaneasca spune: "spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cin e esti".
O inteleapta vorba romaneasca spune: "spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti". NU la alte rase ma refer ci la alte ORIENTARI sexuale. Nu face confuzie intre o alta rasa si un BOLAV mintal.
Eu l-aș accepta ca prieten; dar nu va dori el acest lucru, deoarece el își va căuta prieteni care împărtășesc aceleași lucruri în comun.
Mintal.Mă disperă uneori.
În rest sunt faini.Persoane cool, inteligente.
Oamenii au nişte prejudecăţi idioate.
Presupun ca daca le zici ca nu esti interesat de barbati, o sa se lase de a te agata.
Am ajuns la concluzia ca nestiinta te bantuie, nu numai lipsa scoli primare. Isus Hristos nu este nici profet si nici visator, el este DUMNNEZEU CARE A CEIAT TOTUL INCLUSIV UNIVERSUL asa ca ceea ce ai citat tu nu se aplica LUI. Si inaca ceva, EL are foarte mare mila si de SODOMITI ca inca ii lasa sa traiasca dar pedeapsa pentru acest pacat este cea a SODOMEI.
Il omor cu mana mea si ii arunc cadavrul in raul Ialomita nu accept astfel de persoane in jurul meu pentru ca el este homo si mi-e frica de cum ar putea reactiona.
Acum o intorci? 'Eu citesc Biblia, nu iau informatii de pe net., de parca nu e aceeasi
Nu e acelasi lucru a citi de pe net si Cartea in esenta dar nu mai merita sa comentam si acest lucru, candva vei realiza acest lucru (poate).
Narfundo întreabă:
IisusHristos666 întreabă: