Dacă azi m-am certat rău cu mama și plângând a zis că nu pricepe de ce o urăsc atât, iar eu i-am zis că da, da chiar o urăsc rău de tot că din cauza ei am toate nenorocitele astea de probleme sociale și boli, dar mai ales pentru că ea m-a născut fără să mă întrebe și tot ea m-a și format așa proastă, să înghit și tac și apoi să înebunesc acasă, că din cauza ei nu pot aplica la un job sau ieși la un date că mi-e prea rușine de mine și prea frică de tot, că din cauza educației ei, mă las călcată în picioare de toți, fraierită, că din cauza ei nu m-am căsătorit și nu am prieteni, dar oricum și la ce vremuri trăim, am ajuns la concluzia că asta e ok măcar, că prietenia oricum nu mai există iar căsnicia cu atât mai mult, însă din cauza educației ei, nu pot fi carismatică, sociabilă și nici nu pot aplica la un job sau atrage lume de partea mea, nu știu pentru a-mi îndeplini visele măcar, a-mi deschide o afacere sau a face ceva mai productiv cu viața mea. Nu pot face nimic, fix din cauza felului ei de educație, adică cu "taci și înghite", "fii secretos și nu vorbi cu nimeni", "nu-ți băga în cârcă cu nimeni".
Iar acum dacă regret tot, dar în același timp știu că ăsta e și adevărul meu, cum pot face să mă liniștesc?
Plâng de ore și nu mă pot liniști. Nu știu cine are dreptate de fapt și ce e de făcut. Adevărul suprem e că de fapt, eu sunt formată deja deci nu mă mai pot schimba, iar ea cu atât mai mult.
Regret tot ce i-am spus mamei, în felul meu o iubesc și regret tot, dar totuși la fiecare eșec mă obsedează faptul că am fost creată așa, o ratată.
Nici să mă sin nu pot, nu am boa**, dar nici nu primesc vreo boală sau ceva ca să mor o dată și să scap. Ce mai pot face ca să trăiesc și eu? Nu pot trăi așa.
La mine în casă e un război zilnic cu mama și simt că înebunesc tocmai din cauza faptului că știu că fiecare are dreptate în felul ei. Iar eu mă simt și vinovată și că am dreptate. Ce să mai fac?
Nici să plec nu pot, căci având probleme cu anxietatea asta socială, nu pot să stau cu chirie și să mă simt ca un om vio*at zilnic, căci cam așa te simți într-o casă închiriată. Plus că fiind închiriată ar trebui să și comunic cu proprietarul lunar și nici asta nu pot face.
Îi cer zilnic Domnului să mă ia. El e martor la eșecul meu existențial, dar nu pricep de ce dracu nu mă ia?! Nu mi place viața asta, nu o suport. E prea complexă și grea. De 29 de ani mă lupt să o înțeleg și nu am priceput-o nici azi. Iar când încerc să o trăiesc, nu prea am ce trăi.
De ce credeți voi că lasă ratați ca mine, Dumnezeu pe pământ?!
Și mereu auzim că ia mai repede oameni energici, oameni care ajută lumea, care are și familie și prieteni și sunt super săritori și iubitori?! Unde e Dumnezeu aici?! Oricum pe noi cei ratați ne poate lua și duce în Iad, deci vă rog, fără teoria "îi ia pe ăia buni, deoarece cu noi nu are ce face".
Deci dacă Îl rog să mă ia și e unica mea dorință în prezent, de ce nu-mi îndeplinește și mie dorința Dumnezeu?! E unica. Oricum nu mă așteaptă nimic bun în viitor. Am fost deja formată ca ratată și o să mor oricum ratată, deci dacă voi continua cu viața asta, doar voi suferi și mai mult spiritual, psihic. Dar vreau să scap de aici și Dumnezeu nu-mi răspunde. Uneori simt că Dumnezeu ăsta e psihopat. Altfel nu-mi explic, dacă vede cât mă chinui și nu face nimic pentru mine.
Ordonare:
După relevanţă
Eu spun sa iti iertare acum ca vei regreta mai tarziu cand numai va fi,tea crescut cum a putut si ea, cum a invatat si ea de la mama ei,gandirea asta cu sabia capul jos nu il taie e ceva tipic romanesc, de asta Romania e colonia ue,mentalitate de sclavi fatalisti, de sclavi care se urasc intre ei dar il pupa in fund pe propietarul lor, tu ai libertatea sa nu ti cont de asta, ideea e sa dai sens,scop vieti tale,nu e vina mamei tale ca nu ai sot, copii, prieteni, e doar vina ta, in Romania e sport national datul vini pe altcineva decat noi, ti o spun cu drag ca si eu am gresit cand gandeam asa,nu e vina nimanui doar a noastra,noi suntem vinovati pentru orice lucru, eu nu judec, critic ca nu e treaba mea, nici mie nu-mi place cand sunt criticat, judecat de asta sunt propiul meu critic, vezi de un jurnal si pshioterapie, recomand mednima
Răspunde
Răspunde
Really?! Nu e vina mamei?! Și atunci a cui e vina pentru cine am devenit azi?! Nu a părinților?! Și stai tu liniștit că nu o acuz doar pe mama și pe tata, că în fond, vina mai mare o poartă tata, pentru că el m-a pus în lume, dar nu a fost în stare să se ocupe de mine și mama. Eu una măcar și dacă e vina mea că nu am prieteni, soț, familie, e fix de aia. Că de la tata atât am învățat, că cine nu e în stare nici să nu facă copii. Deci rezolv-o tu pe asta.
Nu pot face copii și nu mă pot căsători că voi ajunge ca tata o ratată, deci eu m-am oprit de la a mai spera la familie, copii și prietenie, însă de vină e tot tata și mama. Ei au decis să mă nască, fără să mă intrebe și mai ales cu aceste minusuri colosale.
Căci știi ceva, băi Ray, le dau dracu pe toate, mi se rupe și taie și de prieteni, și de familie și de copii, am trăit 29 de ani singură, o pot face all the time, dar știi care-i faza?! Că fix din cauza felului meu de a fi, cu greu îmi voi găsi un job. Că nu sunt pentru era asta și atunci?! Și eu nu mă refer ca nu mi voi găsi chiar nici un job, îmi voi găsi, dar doar rebuturi.
Și de fapt asta e toată durerea, pricepi?! Dacă știu că nu vreau să mi asum rolul de mamă, soție și amică ratată sau mediocră, și deci nu o să am asta, măcar bogății financiare să am și poziție socială, iar astea corect le pot obține doar prin multă carismă și muncă cinstită, mă refer la partea cinstită societății. Hai să fim serioși, munca bănoasă și cinstită azi, o au doar workaholicii + carismaticii și chiar plus cei tari de îngeri, eu nu sunt niciuna, nicialta. Așa că, mi-e sortit să am și joburi de duzină cu cap plecat și cică "doar o piesă mică din Univers". Ei bine eu una nu doresc, nu accept și nu accept să fiu doar piesă a dracului de mică și insignifiantă din Univers.
Iar a doua variantă ca să obțin tot ce am spus mai sus, e cea mai obscurcă, care de altfel e posibil de multe ori să câștige mai mult și mai repede în secolul acesta. Dar din astea niciuna nu-mi place, prostituată și dacă aș vrea să devin (dar ceea ce nu aș vrea vreodată să devin) nu mi permite fizicul, jefuitoare sau om al bandelor nu aș fi bună niciodată deoarece tocmai aici duc toate durerile mele și frustrările mele, toate duc în punctul ăsta. Mama și tata m-au dat o fraieră, și corectă și fraieră ca să supraviețuiesc societății actuale.
Deci ia gândește-te după ce se adaugă toate astea, e și evident, când vezi că alții au și mai multe greutăți și totuși sunt și mai descurcăreți și tot ei au și mai multe (social, emoțional, fizic, material, intelectual) și vezi că tu ești praf, parcă mai tare te ia cu capul și uite cum dintr-un om ratat (social, profesional, intelectual, material) mai ajungi și nebun și dezvolți probleme psihice. Căci hai să fim serioși cu gena și cu predispoziția, e clar că toate aceste lipsuri sau minusuri pe care le resimți în viață, înebunesc de fapt omul.
Arătați-mi voi un om care chiar să aibă ce pune pe masă, dar nu cu sacrificiu ci resimțind că efortul lui e mediu și că și efortul lui a fost răsplătit pe măsură, la fel același om care are tot ce pune pe masă, își ocupă timpul cu scop și interes, dar și scopul lui/ei îi este revelat și la fel apreciat, căci una e să fie un filantrop gen Gigi Becali care are parte de această atenție pozitivă și alta e o mamă istovită, care face totul pentru copilului lui, dintr-un mediu pe economie și copiii nu dau 2 bani pe ea. Și la fel și cu iubirea aproapelui, pe care persoana care o primește o și vede și nu doar i se pare că o primește. La fel cum nu trăiești în frici și temeri că știi, că orice ar veni, tu ești capabil și poți și funny e că, acest "capabil" e tot din familie venit. Am studiat pedagogie si psihologie, ambele susțin că un copil plin de încredere în sine a avut o familie care a știut să-i pună acea încredere în sine. Eu cum spuneam, totul în final se duce aici. A mea familie nu a știut să pună nimic bun în mine. Deci, cum să nu mă doară?! Cum să nu vreau doar să sparg și fărâm, când văd că alții au atâtea și de fapt ei au doar încredere în puterile lor și și le pun în funcțiune și eu nu pot face asta. Și tot faza e că, nici măcar nu vreau, nu mai vreau nimic, nu mai vreau să fac nimic, dar când îi spun Domnului să mă ia, că e mai bine așa, ca să scap, tot El mă lasă să mă mai chinui pe aici.
Deci dacă astea nu te înebunesc, atunci nu știu ce mai poate exista ca să nu înebunești. Singura chestie aflată din toată tărășenia asta, e că în final chiar în ciuda a tot ce spun alții, am aflat că sunt foarte strong, adică nu cred că e ușor, să vezi cum alții mereu au mai multe decât tine și să nu înebunești chiar complet, la modul în care să nu devii un Dhamer sau un Bundy. Deci dacă nu am făcut-o, înseamnă că nu sunt chiar atât de fraieră cum mă văd toți.
Te rog sa numai fii așa nervoasa și să te calmezi, de ce să nu te poți angaja?
0. Dumbniedzau e perfect. Pentru ca nu exista, desigur.
1. Inceteaza sa gasesti scuze. Da, stiu, e confortabil sa dai vina pe ceva sau cineva. I know, I've been there.
2. Anxietatea trece pe masura ce interactionezi cu oameni de care nu iti pasa. Da, e greu la inceput. Ca biciclitul peste dealuri.
3. Psiholog/psihiatru/ceva. Orice. URGENT! Vrei sa fii proasta? Esti! Vrei sa fii desteapta? ESTI! Esti asa cum iti auto-impui sa fii.
P.S. De curand m-am semi-certat cu vara-mea. De ani intregi incerc sa o ajut sa se duca in directia cea buna. Tot sta sa dea vina pe una-alta in loc sa isi asume chestii. Si m-a scos din sarite pentru ca e atit de cretina incit nu a vrut sa o lase pe fiica-sa in Italia de sarbatori. NU O COSTA NIMIC. Doar sa ii zica "du-te mama, ma bucur pentru tine" si atita tot. Dar ea a dat-o in timpenii ca o sa ii fie dor de ea, ca isi va face griji, tot felul de ineptii narcisiste de doi bani.
Tu iti tot dai sentinte. Poate dau altii din jur, dar tu ar trebui sa fii ULTIMA persoana care sa iti dea sentinte imbecile de genul ca ai fi ratata. Vrei sa fii ratata? ESTI. Vrei sa nu mai fii? NU MAI ESTI. Daca nici tu nu tii cu tine, CINE MAMA DRAQ AI VREA SA TINA?
Mergi la primărie și cere o locuință socială; și aștepți până vei primi una.
Mergi și la biserică și ceri pace și liniște; și aștepți până le vei primi.
Caracterul omului nu se schimbă peste noapte în bine. Trebuie să recunoști că tu te-ai lăsat influențată de situații, și ai ales să răspunzi cu ură la acestea. A răspunde cu aceeași monedă la provocări nu rezolvi nimic bun; ci din contră, ajungi să-ți dezvolți un caracter de care nici ție nu-ți place.
Trebuie să crezi că Dumnezeu nu te urăște, chiar dacă tu Îl urăști pe El. Ura ta față de El nu-L schimbă, nu-L poți face sa te urască, pentru că nu poate.
Dacă vrei să te cerți cu El, Dumnezeu îți poate arăta că greșeala este la tine; îți poate face cunoscut primul pas greșit pe care l-ai făcut de ai ajuns în starea actuală. Dumnezeu nu greșește și nici nu poate să greșească; și nici nu poate să urască, chiar dacă ai auzit sau ai citit în Biblie că a omorât copii și alți oameni nevinovați lăsați să moară atunci și acum.
Fiecare om să cunoască că viața lui este dată de Dumnezeu, și menținută în mod constant în fiecare secundă tot de Dumnezeu. Cât despre viețile altora, vom putea cunoaște mai multe după ce o rezolvăm pe a noastră.
Sunt și părinții de vină, și au o enormă responsabilitate în educația copiilor atunci când au hotărât singuri să facă copii. Dar a-i acuza o viață întreagă de eșecul lor, nu doar că nu va fi de folos nimănui, ci ne va împiedica pe noi să ajungem să dobândim măcar în această parte a vieții, un caracter care ne va face bine.
Primul pas este să conștientizezi că Dumnezeu este dragoste, în ciuda gândurilor și sentimentelor și a simțurilor tale care îți spun că nu este așa. Noi trebuie să ne lăsăm conduși de rațiune, nu de gânduri, nu de sentimente, nu de simțuri. Nu știi că este scris că "inima este înșelătoare și deznădăjduit de rea"? Tocmai de aceea Dumnezeu vrea ca să ne dea una de carne în locul celei de piatră. Problema omului este chiar inima lui. De aceea noi niciodată nu trebuie să ne luăm după inimă, adică după sentimente, emoții și simțăminte.
În schimb, avem rațiunea. Ea este singurul nostru scut împotriva a tot ce există rău în lume. Prin rațiune putem să înfrângem și pe Satana și pe toți îngerii lui. Este timpul deci să ne fortificăm mintea, rațiunea, prin a începe să căutăm să cunoaștem pe Dumnezeu. Ce-i drept, inima Îl urăște; dar mintea Îl poate iubi. Și când mergem spre drumul bun, El poate să ne schimbe și inima. Isus a zis leproșilor să se ducă să se arate preoților. Și pe când mergeau ei, s-au vindecat de lepră. Roagă-L pe Dumnezeu să te schimbe, și așteaptă. Mergi în direcția bună; adică trebuie să crezi că te va asculta și îți va îndeplini rugăciunea, chiar dacă lucrul acesta nu se va împlini pe loc.
Dumnezeu nu lucrează cu toți oamenii la fel. Pe unii îi vindecă pe loc, pe alții pe parcurs. Caracterul nu-L poate schimba peste noapte. Trăiește în ascultare de Dumnezeu și vei vedea minuni în viața ta. El dorește schimbarea noastră mai mult decât o dorim noi.
Ca membru al bisericii adventiste de ziua a șaptea, îți spun că în biserica Lui vei găsi pacea și liniștea de care ai nevoie.
Primărie?! Locuință socială?! Despre ce vorbești?! Se poate așa ceva?! 
Deși am o casă a mamei. Dar nu e a mea, deocamdată, iar apoi mă chinui să-mi iau o casă la țară. Dar mai am ceva ani de muncă până să-mi poată da banca un împrumut.
Mergi și fă așa cum ți-am spus. Mai ales că nu ai nimic de pierdut.
Pai tu macar cauti prieteni?, Ai incercat sa cauti?,
Sunt doar curios, daca doresti raspunzi...
Să-i caut?! 
) Dar ce, ei mă caută pe mine?! )
Doamne, ce are toată lumea cu căutatul ăsta?!
Ok, pot pricepe că de făcut, trebuie să faci ceva, ca ceva să se întâmple, o conversație, o întâmplare, o ieșire din casă. Dar căutatul ăsta... pe bune?! Cine caută relații interumane ca și când ar căuta o locuință sau un job?! Nope, la relațiile interumane, eu una, consider că trebuie să fie din neant, să fie predestinate, să fie menite, și poate doar în final, da, meritate, dacă unul luptă pentru celălalt.
Cine caută relații interumane ca și când ar căuta o locuință sau un job?!,
Ei bine chiar generatile noastre, Asa vad eii cand cauta o relatie, Ca pe un business, Ca pe ceva obligatoriu, Doar Doar nu o zice ceva rau gura lumii, Care nici pamantul nu o ingroapa, Nu ca unii are cauta dragostea adevarata, Nu cred in asemenea bull ***, Unii fac asta mecanic sa nu ramana singuri.
Nope, la relațiile interumane, eu una, consider că trebuie să fie din neant, să fie predestinate, să fie menite, și poate doar în final, da, meritate, dacă unul luptă pentru celălalt.
Nope, Nu cred in chestia asta ca relatile vina asa din cer (din neant) ca ar fi predestinate de cand te nasti, Iar la partea cu luptatul cat mai putini o fac in zilele astea, Cand vorbim de relati, Asta este, o lume superficiala plina de interese si escrocherie.
Să-i caut?! Dar ce, ei mă caută pe mine?!
Aici semeni cu mine, Si eu m-am saturat sa ii caut pe alti, Sa fac eforturi, Iar eii nici macar sa nu ridice un deget, Respect.
Atunci nu întâmplător sunt fata cu depresii și care mai are ca unic vis să plece din societatea asta, din lumea asta. Căci și eu am cam observat ce spui tu e o lume perversă azi, o lume a aparențelor, o lume a tenebrelor, chiar o lume luciferică. Totul strălucește, totul se vrea a fi lucitor, performant, plăcut, nice, să te dea pe spate, până te-a dat și ai realizat că de fapt totul e putred. Lumea e putredă, Pământul e arid, Universul se degradează, dar noi cică ne iubim și suntem uniți. Halal lume.
Dar totuși, eu cred în destin. Dar mai ales în rugăciunile puse în Univers. Oricine o fi Dumnezeu, țin sâ cred că există ceva acolo în Univers care ascultă gândurile și dorințele și le îndeplinește. Ca drept dovadă, că eu am ajuns într-un punct al vieții să mă întreb de ce totuși mulți oameni au relații de iubire în viața asta, numai eu nu. Adică vedeam și oameni în scaunele cu rotile care totuși aveau, eu mereu am pus pe baza kg cauza, dar am observat că și oameni obezi au alți parteneri obezi și tot au pe cineva lângă Acum însă eu când mă întreb mereu chestiile astea, îmi amintesc de dorința mea din copilărie. Pentru că mereu am fost martoră la chinul mamei cu tata și a așa zisei "căsnicii" mi-am zis mereu că eu niciodată nu mă voi căsători și nu mă voi chinui, cu copil în grijă, cu soț precum tata sau chiar unchii mei și nici cu frica zilei de mâine, că nu avem unde dormi sau ce mânca. Deci uite că D-Zeu sau Universul mi-a îndeplinit dorința. Acum aș vrea uneori să mă căsătoresc, dar nu e să fie. Și ok, să zic că peste jum de mapamond nu mă va plăcea pentru fizic, dar tocmai asta a fost problema, că am vorbit totuși cu ceva tipi la viața mea și toți cum au venit au și plecat sau eu am simțit că nu e ceva serios și m-am retras. Dar deci țin să cred că totul e din cauza acelei dorințe din copilărie. Și am mai avut chestii de genul, cu chestii pe care le-am tot spus că aș vrea sau nu aș vrea și într-un final, fix așa le-am primit.
Deci avea dreptate și proverbul ăla "Ai grijă ce-ți dorești că se poate îndeplini."
P.S. nu e chiar așa de rău nici singur pe lume ) e chiar fain uneori. Nu te cerți cu nimeni, nu mai stai să analizezi să vezi a cui a fost vina de fapt în certuri și conflicte, e mai liniște, cel mai mare avantaj totuși e libertatea faci ce vrei cum vrei, în propria-ți casă și totul în funcție de disponibilitate, stare. Parcă nici pretențiile nu sunt atât de mari când ești singur. Când ești cu cineva, ele evident cresc, atât cât că trebuie să te ridici la standardele partenerului/erei, mai ales dacă el/ea are o casă mai mare, un job mai bine plătit, aptitudini mai bune și și pentru că vrei și tu asta, să nu te simți inferioară, dar și reversul de multe ori, dacă partenerul e mao down, tocmai că atunci pică pe tine tot greul, să fii tu cel care aduce mai mult, să fii tu ăla mai puternic, să fii tu ăla mai înțelept, să fii tu stâlpul. Chestii pe care sincer, am ajuns la concluzia că eu una, nu doresc să mi le asum. Nici de o parte, nici de alta. Chiar recent vorbeam cu o amică și fix la concluzia asta am ajuns, că de fapt cred că am ajuns în miezul problemei și știu, de ce eu una nu am relație, lăsând la o parte factorii externi. Dar o cauză mare e exact problema asta. Căci nu vreau să fiu pusă în niciuna din situații în viața asta. Nici să fiu eu superioară, dar deci să cadă răspunderea pe umerii mei, căci de altfel nici nu sunt cum a fost mama, ea a fost stâlpul în relația ei, dar nici să profit eu de altcineva și nici să fiu inferioară și toată viața să simt că trebuie să mă ridic la așteptările partenerului sau chiar ca într-un final să simtă el, că am profitat de el. Nu doresc niciuna din aceste situații. La fel cum nu doresc nici să fiu abandonată, dar nici să abandonez. Iar cum și vedem bine că asta e cam noua tradiție a relațiilor, azi se căsătoresc și mâine divorțează, ei bine, eu una nu doresc așa ceva. Dacă investesc într-o relație, aș vrea să investesc până la final, iar partenerul să nu mă abandoneze niciodată, evident că și invers, dacă cineva a investit în relația cu mine, ba chiar a reușit să mă facă să-mi accesez lucruri inaccesibile sau înghețate, precum atașamentul, iubirea, răbdarea, atenția, candoarea, pasiunea, de ce naiba de-o dată să aud "Divorțăm! Te urăsc! Nu-mi mai placi! Plec!"?! Asts nu am priceput niciodată la noile generații, la noua eră. Cum evident nici căsătoria obligatorie la generațiile trecute nu am priceput-o. De aici și deducem maladia și prostia ce înconjoară societățile astea. Prin fix aceste tipare exagerate. În trecut era rigoare maximă cu căsătoria și castitatea, iar azi, că tot susțin emanciparea noile ordini sociale, să fi fost un echilibru, să se caute doar frumosul, purul, iubirea în relații, azi e doar haos și tot un fel de afacere, dar chiar pe modul exagerat (ești bun, te țin, nu ești cel mai bun, pa, caut altceva).
La fel și cu educația. În trecut ordine și disciplină din plin, exagerate, cu bătăi și teroare, azi haos, destrăbălare și chiar o ușoară regresie. Căci observ că noile generații de copii, deși sistemul spune că ei caută să facă performanță cu copiii, eu observ tot mai multă îndobitocire. Copii care în loc să progreseze, regresează.
Trist.
Interesant raspuns,
Atunci nu întâmplător sunt fata cu depresii și care mai are ca unic vis să plece din societatea asta, din lumea asta.
Unde ai vrea sa te duci?, Unde ai vrea sa fii?, In ce secol?, Mi-e personal mi-ar fi placut daca ar fi existat calatoritul in timp, Sa pot vizita diverse epocii, Sa pot sa vad cum traiau acei oamenii, Stilul lor de viata, Ca mai apoi sa trag concluzia, Cum a ajuns asa omenirea?, Era mai bine in trecut?, E mai bine in prezent?, Si mersul in viitor suna interesant, Dar cel mai probabil mi-ar traumatiza perspectiva si mai tare decat prezentul, Mai ales daca viitorul ar deveni (Idiocratie) s-au mai rau (Ghost in the Shell/ Cyberpunk) Unde corporatile conduc lumea complet, Mersul pe alte planeta suna interesant, Dar un vis de neatins in prezent.
Căci si eu am cam observat ce spui tu e o lume perversă azi, o lume a aparențelor, o lume a tenebrelor, chiar o lume luciferică.
Stii vorba aia?, Cu ochii obositi vezi mai bine realitatea?, Vorba asta se aplica in 70% din cazuri.
Eu sincer am ajuns sa cred, Faptul ca lumea asta e creata mai mult de Lucifer decat de Dumnezeu, S-au cel putin a fost corupta in mare parte, In mii de ani, Din cauza Acultei astea Mondiale, Cum zic unii doar (conspiratii).
Totul straluceste, totul se vrea a fi lucitor, performant, plăcut, nice, să te dea pe spate, până te-a dat și ai realizat că de fapt totul e putred.
Asta este si ideea, Sistemul asta a fost creat sa te duca in eroare, Sa crezi ca totul este foarte frumos, Ca oamenii numai pot de fericire, Ca acum toti au acces la Informatii, Educatie, Resurse, Dar de fapt totul in spate Este o vorba, Sa te abureasca sa te gandesti numai la burta ta, Sa nu iti pese ce se intampla in jur, De si esti inconjurat de razboaie, saracie, rasism, si violenta la tot pasul.
Stai sa vezi cum este in Asia unde daca nu dai randament/ performanta, Esti considerat gunoi de catre tot clanu/familie/societate etc, Chinezii si cei din Korea de Nord sunt invatati sa fie cei mai buni de mici la scoala, Eii invata acolo daca se lupta cu un dusman, Sa lupte pana la moarte, Se iau unul de altul de gat pana mor amandoi.
Lumea e putredă, Pământul e arid, Universul se degradează, dar noi cică ne iubim și suntem uniți. Halal lume.
Eu sunt de parere ca noi oamenii am facut-o cu mana noastra, Ca aceasta planeta sa devina putreda si plina de poluare de mai multe feluri.
Eu la partea cu universul nu sunt de acord, Universul nu se degradeaza, El este in schimbare, Problema suntem noi oamenii ca nu putem evolua, Nu suntem destul de pregatiti, Este exact ca la un joc, Universul isi da level up, Noi ramanem blocati la acelasi level, Suntem (stuck), Nu putem sa trecem de niste limite/bariere, Iar totul se poate schimba in univers, Noi oamenii nu ne-am schimba niciodata, Asta e clar, De aia meritam o apocalipsa.
Dar totuși, eu cred în destin. Dar mai ales în rugăciunile puse în Univers.
Este bine sa crezi in ceva, Decat sa nu crezi in nimic, Doar ca fiecare om din noi vede lucrurile diferit, Crede in lucruri diferite, Bine mai putin Soros of of omul ila crede doar in banii 
)).
Si eu la fel urasc credinta asta de tip (Biblie) In dogmele astea religioase, Eu prefer sa cred ca acel Dumnezeu de care vorbesc toti, Este insasi Universul, Nu un om, Bine alti cred ca ar putea fi un extraterestru dar asta este de domeniu sainsfiction ). Dar eu cel mai mult cred in puterea de sine, Dupa parerea mea omul ar trebuie sa creada in puterea de sine, Sa fie propriul zeu, Bine stiu ca asta suna putin cam masonic ), Dar fiecare are opiniile sa-le si credintele sa-le.
Hai ca nu te mai aburesc?
Citind, am inceput sa ma regasesc si eu, nu complet dar un 80-90% am avut ganduri la fel la un moment dat. Iti voi scrie cateva sfaturi, nu sunt decat ceea ce cred sau am inteles eu de la viata.
Viata nu e facuta ca toti oamenii sa fie fericiti, iar asta tine si un pic de cum ti-e norocul. Altii se nasc deja cu probleme, altii dau de probleme peste un timp, altii au probleme mai mari, altii mai mici.
Cand vine vorba de parinti si iti vine sa ii invinuiesti, crede-ma, in mare parte nu e vina lor. Ei doar atat pot, daca ar putea mai mult pentru binele tau ar face-o. In loc sa ii invinuiesti gandeste-te ca poate si ei sufera la fel ca tine fiindca atat pot ei sa inteleaga si ar trebui macar cat de putin sa ii ajuti sa treaca mai usor prin aceasta viata. Ajutandu-i pe ei te ajuti si pe tine, macar cu o vorba buna sau cu evitarea a-i mai judeca in vreun fel.
Am invatat sa nu am asteptari de la viata fiindca asteptarile vin si cu dezamagiri. Si in mare parte daca sufar nu rezolv nimic, fac chiar mai rau, caci nu se indreapta nimic.
Daca totusi te deranjeaza mama ta fara ca tu sa o provoci, e bine sa ai o camera a ta unde sa stai tu singura si sa iti linistesti mintea. Daca ai 29-30 ani, ai putea sa iti instalezi aplicatii de aplicare la un job sau intri pe intrenet pe diferite site-uri si aplici la diferite job-uri unde crezi ca poti lucra. E foarte important sa cauti zilnic.
E important sa nu te mai victimizezi caci viata grea nu e vina ta, nu e vina parintilor, asa e viata construita, dar trebuie cat de putin incercat sa o facem macar un pic mai buna.
Daca totusi ai asteptari, trebuie sa te astepti la ce e mai important: sa ai sanatate, liniste si sa te indrepti usor catre o viata in care iti poti mentine aceste lucruri.
Cand vine vorba de o relatie de cuplu, tu trebuie sa fii cat de cat sigura pe ce iti doresti, sa tii sub control problemele din viata ta si daca tu esti bine, vei atrage usor pe cineva in viata ta. Spor!
Du te la biserica duminica.cred ca nai mai fost demult.inselatorul vrajmas vrea sa te acapareze
Da, recunosc că nu merg la biserică Duminica. Dar e tot din cauza anxietății mele, de abia pot ieși din casă... și plus că la Biserică nu-mi place, după ce ies de acolo ies cu mai multă ură și mai mereu mă cert cu cineva după ce ies de acolo. Căci știi, Satan ne atrage pe toți prin ceva, pe mine nu a reușit prin alcool, prin bârfă, prin se*, prin droguri, dacă sunt mai solitară nici prin mărturii mincinoase sau altele, însă m-a prins și pe mine cu 2 chestii mâncarea și ura/mânia. Iar după ce vin de la Biserică, trebuie să se întâmple ceva ca să mă cert cu cineva, să trântesc sau fărâm ceva. Așa că, am decis că mai bine nici nu mă mai duc. Că mai mult rău fac după ce revin de acolo. Dar mă tot lupt și sper că o să ajung și eu mai liniștită cândva, ca să mă pot duce. Mai mă duc la mănăstiri, dar și pe acolo mă găsise nebunia în ultima vreme. Dar măcar acolo mă simt mai bine că ești cu necunoscuți și e ok.
Chiar îmi pare rău de tine dar trebuie să înțelegi că problemele și trecutul tau nu sunt problema, problema este cum îți tratezi trecutul.
Daca ești "din cauza trecutului meu sunt așa" nu e bine tot timpul trebuie sa fi "daca am trecut prin asta sunt puternica"
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
