Dacă azi m-am certat rău cu mama și plângând a zis că nu pricepe de ce o urăsc atât, iar eu i-am zis că da, da chiar o urăsc rău de tot că din cauza ei am toate nenorocitele astea de probleme sociale și boli, dar mai ales pentru că ea m-a născut fără să mă întrebe și tot ea m-a și format așa proastă, să înghit și tac și apoi să înebunesc acasă, că din cauza ei nu pot aplica la un job sau ieși la un date că mi-e prea rușine de mine și prea frică de tot, că din cauza educației ei, mă las călcată în picioare de toți, fraierită, că din cauza ei nu m-am căsătorit și nu am prieteni, dar oricum și la ce vremuri trăim, am ajuns la concluzia că asta e ok măcar, că prietenia oricum nu mai există iar căsnicia cu atât mai mult, însă din cauza educației ei, nu pot fi carismatică, sociabilă și nici nu pot aplica la un job sau atrage lume de partea mea, nu știu pentru a-mi îndeplini visele măcar, a-mi deschide o afacere sau a face ceva mai productiv cu viața mea. Nu pot face nimic, fix din cauza felului ei de educație, adică cu "taci și înghite", "fii secretos și nu vorbi cu nimeni", "nu-ți băga în cârcă cu nimeni".

Iar acum dacă regret tot, dar în același timp știu că ăsta e și adevărul meu, cum pot face să mă liniștesc?
Plâng de ore și nu mă pot liniști. Nu știu cine are dreptate de fapt și ce e de făcut. Adevărul suprem e că de fapt, eu sunt formată deja deci nu mă mai pot schimba, iar ea cu atât mai mult.
Regret tot ce i-am spus mamei, în felul meu o iubesc și regret tot, dar totuși la fiecare eșec mă obsedează faptul că am fost creată așa, o ratată.

Nici să mă sin nu pot, nu am boa**, dar nici nu primesc vreo boală sau ceva ca să mor o dată și să scap. Ce mai pot face ca să trăiesc și eu? Nu pot trăi așa.
La mine în casă e un război zilnic cu mama și simt că înebunesc tocmai din cauza faptului că știu că fiecare are dreptate în felul ei. Iar eu mă simt și vinovată și că am dreptate. Ce să mai fac?
Nici să plec nu pot, căci având probleme cu anxietatea asta socială, nu pot să stau cu chirie și să mă simt ca un om vio*at zilnic, căci cam așa te simți într-o casă închiriată. Plus că fiind închiriată ar trebui să și comunic cu proprietarul lunar și nici asta nu pot face.

Îi cer zilnic Domnului să mă ia. El e martor la eșecul meu existențial, dar nu pricep de ce dracu nu mă ia?! Nu mi place viața asta, nu o suport. E prea complexă și grea. De 29 de ani mă lupt să o înțeleg și nu am priceput-o nici azi. Iar când încerc să o trăiesc, nu prea am ce trăi.

De ce credeți voi că lasă ratați ca mine, Dumnezeu pe pământ?!
Și mereu auzim că ia mai repede oameni energici, oameni care ajută lumea, care are și familie și prieteni și sunt super săritori și iubitori?! Unde e Dumnezeu aici?! Oricum pe noi cei ratați ne poate lua și duce în Iad, deci vă rog, fără teoria "îi ia pe ăia buni, deoarece cu noi nu are ce face".
Deci dacă Îl rog să mă ia și e unica mea dorință în prezent, de ce nu-mi îndeplinește și mie dorința Dumnezeu?! E unica. Oricum nu mă așteaptă nimic bun în viitor. Am fost deja formată ca ratată și o să mor oricum ratată, deci dacă voi continua cu viața asta, doar voi suferi și mai mult spiritual, psihic. Dar vreau să scap de aici și Dumnezeu nu-mi răspunde. Uneori simt că Dumnezeu ăsta e psihopat. Altfel nu-mi explic, dacă vede cât mă chinui și nu face nimic pentru mine.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook