Genesa 10-25
" Eber avea doi fii, numele unuia era Peleg pentru ca pe vremea lui s-a impartit pamantul.Numele fratelui sau era Ioctan"
Ce însemnătate teologică crezi că ar avea să pomenească despre niste pamant peste ocean?
Ce valoare teologica poate avea fraza "oh da avem niste pamant mult mai la sud-est de india"?
Ar fi avut o mare însemnătate pentru că ar fi arătat cum s-au răspândit fiii lui Adam pe tot pământul. Că doar despre popoarele care s-au stabilit în jurul israelului se vorbește foarte mult.
Aaa, să nu uităm... Dumnezeul acesta atot puternic habar n-are că a creat un pământ rotund pentru că din biblie reiese clar că ar fi plat LOL
"El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pământului." (Isaia 11:12)
"Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?" (Iov 38:13)
"Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri," (Iov 28:24)
Știința demonstrează fără putință de tăgadă că este rotund însă, lucru ce a fost dovedit încă de acum 500 de ani.
Bine, hai ca la primul citat mai au o portiță de scăpare, s-o fi referit la punctele cardinale.
Mda, dar la al II-lea n-au nici o scăpare. Să ia pământul de colțuri și să-l scuture, LOL zici că ar fi o față de masă.
În primul rând, nu are nicio însemnătate teologică sau rost sa zica cum s-ai raspandit urmașii lui Noe sau a lui Adam.
Și singurul motiv pentru care se pomeneste de popoarele din jurul Israelului e pentru a da un context geo-politic întamplarilor din Vechiul Testament.
Iar în al doilea rând Biblia nu afirmă nicăieri că pamantul e plat și doar un idiot ar putea intelege asta.
"Cele 4 colturi ale lumii" nu se refera la colturi ci la puncte cardinale. E doar o expresie care e folosita chiar si in zilele noastre si nu semnifica deloc forma pamantului.
Iar expresia "pana la marginile pamantului" e tot o expresie care e folosita si astazi.
Lmao, asa de idioti sunteti voi ateii ca nici macar nu înțelegeți semnificația unor expresii? Sunteti penibili.
Si ne faceti pe noi prosti, dar voi sunteti atat de idioti ca nici nu pricepeti niste expresii uzuale.
Si tu ai impresia ca tara asta nu e plina de tampiti religiosi?
Nu pricep ce legatura are una cu alta. Indiferent daca esti ateu sau religios sa spui ca Biblia afirma un pamant plat e o idiotenie colosala
Nu e nici-de cum așa cum spui tu. Înainte nici nu se știa de punctele cardinale, ci se foloseau termenii de răsărit, apus, miază-zi și miază-noapte. Dar uite aici:
"Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?" (Iov 38:13)
Ți se pare că ar avea sens de puncte cardinale aici?
Ne faceți pe noi idioți dar voi până și din cartea voastră sfântă luați doar ce vă place vouă și o interpretați cum vreți, doar să vă întăriți cumva credințele. Voi creștinii refuzați să vedeți niște contradicții atât de ieșite din comun încât și un orb le-ar vedea, cum ar fi faptul că dacă calculăm vârsta lui adam precum și a urmașilor săi lumea ar avea doar vreo 6000 de ani, ceea ce e complet fals conform dovezilor arheologice. Mai e de asemenea și problema dinozaurilor care nu sunt menționați în biblie ca și cum nu ar fi existat, deși e clar că nu așa a fost. Să crezi în ceva ce contrazice realitatea de zi cu zi, realitatea dovedită de nenumărate ori prin metode verificabile, mie mi se pare că e un semn de boală mintală.
Nici nu are rost să încep să vorbesc despre așa-zisul dumnezeu, care ar trebui să fie bun și iubitor dar uite că nu iubește decât un popor, iubește doar pe cei care respectă strict regulile lăsate de el iar pe restul îi aruncă în focul veșnic. Ne spune nouă să iertăm și să iubim iar el omoară în masă și nu-i pasă.
Pe zi, mor în jur de 25000 de copii sub 10 ani. Unde e dumnezeul ăla iubitor și iertător? De când scriu acest răspuns au murit vreo câțiva în timp ce părinții lor se rugau la capul lor. Dar uite că nu-i pasă. Nu-i pasă pentru că nu are cui să-i pese fiind inexistent, dar voi creștinii sunteți închiși în bula voastră personală și refuzați cu obstinație să vedeți adevărul.
Nici mie nu mi se pare ca ce scrie acolo ar sugera treaba asta, de-asta am si avut o discutie exact pe aceeasi tema cu tampitul ala din secta martorilor, Meme10Memu. Eu te intreb altceva din propia curiozitate ca tot spui ca noi va facem prosti dar noi suntem la fel de prosti sau mai rau, in fine. Te-am intrebat daca tu crezi ca tara asta nu e plina de tampiti religiosi care ne-au facut sa avem parerea asta despre voi.
"Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?" (Iov 38:13)
După cum știi de la fizică, doar o suprafață plană poate fi apucată de colțuri și scuturată. O sferă nu are colțuri și deci nu poate fi apucată de acestea. Chestia cu punctele cardinale cade complet, pentru că nu ai cum să apuci pământul de punctele cardinale așa că mai revizuieșteți informațiile și hai cu un argument mai bun.
Și aparent pământul este susținut de stâlpi, și are și o temelie: „zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii" (Iov 9:6)
pământul are margini – „a venit de la marginile pământului" (Mt 12:42, Lu 11:31), „de la marginea pământului" (Mr 13:27), „până la marginile pământului" (FA 1:8)
Cum poate o sferă să aibă margini?
Și mai zici că ficțiunea numită biblie nu debitează inepții...
Aaaaa dar uite că biblia se contrazice singură looool: Isaia, 40:22 – "El (adică Dumnezeu – n.m.) stă în scaun deasupra cercului pământului…"
Păi e cerc sau are colțuri de care să-l poată apuca și să-i scuture pe nelegiuiți? Logic este atunci să spunem că dumnezeu se contrazice singur și habar n-are ce vorbește dacă biblia e cuvântul lui.
Clasica interpretare naturalista a idiotilor atei. Acum inteleg de ce comparati intotdeauna stiinta cu religia.
Cum sa explic eu idiotilor ca expresile din Biblie nu sunt naturaliste si fizice ci sunt explicatii teologice si spirituale?
"Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ"
Asta e pur si simplu o expresie. Bineinteles ca Dumnezeu n-o sa apuce pamantul si o sa-i scuture pe oameni de pe el. Numai un ateu tampit ca tine cu un IQ de -14 poate interpreta literalmente expresii si metafore teologice.
Sau nu stiu idiotii ca tine că în vechime oamenii foloseau expresii, metafore, hiperbole și personificari?
Nu știu idioții ca tine că autorii Bibliei transmiteau intelesuri spirituale si teologice si NU fizice sau naturaliste?
De unde sa stie daca toti sunteti prosti gramada si aroganti?
Pamantul nu e sustinut de stalpi literalmente. Doar un batut in cap ca tine poate interpreta chestia asta la literă.
Ia incearca sa nu mai fii un tampit si sa-ti dai seama ca acei stalpi sunt simboluri teologice pentru fundatia spirituala a omenirii.
Ia incearca sa nu mai fii un idiot arogant si sa te gandesti ca PANA SI ASTAZI se foloseste expresia "de la marginile pamantului" cand ne referim la țări îndepartate de noi.
Dar cum pot sa cer unui ateu sa nu mai fie idiot cand nici macar nu se poate abtine sa nu ia totul literal? Ce habar sa aveti voi idiotii de atei de adevaruri spirituale si teologice cand voi ganditi 100% naturalist?
Bineinteles ca exista oameni ignoranti si intr-o tabara si in alta. De ce aș nega asta? Cred că am zis de un miliard de ori că țara asta nu e decât 5% creștina cu adevărat, iar restul se mint pe ei înșiși.
Dar voi cum luați biblia? Că văd că atunci când vă convine și se potrivește cu ce credeți o luați literal iar când nu atunci spuneți că sunt metafore și personificări. De unde știi tu când au vrut să folosească o metaforă și când nu? Cine te-a pus pe tine în măsură să spui ce e folosit ca metaforă și ce nu?
Metafora teologică de care vorbești e doar un eufemism pentru a justifica o interpretare a bibliei. De ce aveți atâtea interpretări dacă e cuvântul lui dumnezeu? De ce interpretați cum vă place și spuneți că doar al vostru e adevărul?
Spui de mine că sunt idiot însă tu pari mai mult decât idiot pentru că vorbești fără a te folosi de logică. Dar la ce să te aștepți de la niște retardați ca tine cu un IQ mai mic decât al unui cartof?
Și apropo: de unde știi tu că nu o să scuture pământul? Că doar e atotputernic și ar putea face asta. E deci doar o interpretare proprie și personală a bibliei, așa cum au făcut-o și mulți alții, că doar de-aia s-au născut atâtea tradiții imbecile și religii și secte stupide.
Nu e o interpretare personala de a mea. Biserica a interpretat asa Biblia de 2000 de ani incoace. Niciunul dintre Sfinții Părinti ai bisericii nu a afirmat ca pamantul e plat si lucrurile astea se pot deduce logic de orice om care are IQ mai mare de temperatura camerei.
Efectiv toata lumea stie ca alea sunt expresii, pana si ateii. Tu esti singurul retardat care te-ai gasit sa interpretezi totul ca un tampit care n-a auzit nicio expresie in viata lui.
La care sfinți părinți te referi? La cei ortodocși, catolici, protestanți, penticostali, evangheliști, martori ai lui iehova, anglicani, baptiști, calviniști sau alți sfinți părinți ai miilor de secte creștine care susțin că ei dețin adevărul și că interpretarea lor biblică e cea corectă?
Așa-zis sfinți părinți au existat încă de când a existat biserica și vor mai exista, și interpretările biblice sunt tot atât de variate ca și sectele.
De fapt biserica nu a adoptat punctul de vedere cum că nu este plat și nici centrul în jurul căruia se învârt toate celelalte planete decât mult mai târziu, biserica catolică admite publicarea de lucrări referitoare la acest subiect doar în anul 1822. Aaa și să nu-i uităm pe cei arși pe rug pentru asta... Dacă știau acești mari sfinți că pământul e rotund și se învârte în jurul soarelui atunci de ce a fost considerat acest fapt ca erezie până în secolul 19?
Meme10Memu a zis ceva de genul: Pamantul e un cerc, dar nu o sfera.
Tu vorbesti de pozitia catolica. Eu nu sunt catolic. Putin imi pasa ce ardeau catolicii pe rug si ce considerau ei erezie. Eu vorbesc de sfintii parinti ortorocsi care au interpretat Biblia in concordanta cu pozitia Bisericii.
Ai dovezi cu care să-ți susții acest argument? Eu nu am găsit nimic pe acest subiect, deși dacă biserica ortodoxă ar fi recunoscut că pământul este rotund și că geocentrismul nu este valid ar fi trebuit să se fi menționat în cronici, fiind o poziție mult diferită față de toată europa.
Nu știu în ce "cronici" ai căutat, dar pozitia bisericii ortodoxe este că pamantul e geoid. Nu rotund si nici macar sferic. Este geoid.
Auzi la el "rotund".
Iar în ceea ce priveste geocentrismul Biserica Ortodoxa n-a avut niciodata o pozitie pro sau contra fiindca nu e un lucru important dpdv teologic.
Hahahahahahahahaha. Chiar și astăzi există teologi ortodocși cu renume care încă cred în geocentrism, e chiar aberant.
Intr-un documentar intitulat Minuni geocentrice. Geocentrism crestin se afirma printre altele urmatoarele:
- "Cosmologia inchegata in jurul dogmelor referitoare la creatie constituie reperul corect in dialogul dintre stiinta si religie."
- "Acest punct de vedere se poate regasi daca am face un exercitiu de resuscitare a modelului geocentric."
- "...geocentrismul contine baza conceptiei creationiste bisericesti. Acestea sunt punctele de sprijin care fundamenteaza perceptia despre lume a omului duhovnicesc."
Autorul documentarului este domnul Adrian Lemeni, doctor in teologie si lector universitar la disciplinele de Teologie dogmatică şi Teologie fundamentală din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Domnul Lemeni este un apropiat al Patriarhiei BOR si a fost secretar de Stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (2005-2007). A fost din nou numit secretar de stat de catre ministrul Theodor Paleologu la inceputul anului 2009.
Ce mai zici acum?
Documentar: https://www.sfnectariecoslada.ro/......m-crestin/
M-am lămurit cu biserica asta ortodoxă, e mult mai tradiționalistă și aberantă decât cea catolică.
Bre, pe vremea lui Iisus Hristos nu era nici catolicism, nici ortodoxism. Abia în anul 1000 și ceva separatist de papa a făcut schisma. Astfel a predat Constantinopolul islamului. Vlad Țepeș și Mihai Viteazul au vrut să-l elibereze dar papa n-a vrut. Dovada ca catolicismul e mai prost decât ortodoxismul.
Din ce biserica s-a despartit catolicismul in 1054? Nu cumva din ortodoxie?
Exista pareri si pareri. Biserica Ortodoxa nu are o pozitie oficiala
Cu același succes am putea acuza un manual de matematică că nu oferă informații despre continente, planete...
Biblia are alt scop, ea arată cum a apărut viața și respectiv omul, care este scopul lui Dumnezeu cu referire la pământ, de ce nu sa realizat in prezent acest scop și există atâta răutate și suferință, cum va îndrepta Dumnezeu pagubele provocate.
Referitor la " pământul plat, cu colțuri..." Când se referă la formă și cum este susținut, Biblia este exactă. Cuvântul tradus prin "cerc" în ebraică are sens și de sferă, iar la Iov se spune că pământul este suspendat pe nimic.
Expresia "va scutura pământul" și altele - metafore ce arată că cei răi vor fi înlăturați definitiv.
Mulți sau dezgustat de religie văzând ipocrizia conducătorilor religioși, dar conduita lor nu are nimic comun cu Dumnezeu. Alții, că și tine, reproșează că dacă ar exista un Dumnezeu nu ar permite să sufere oamenii nevinovați, dar ai încercat să afli de ce există suferință și de ce o tolerează Dumnezeu fără să intervină?
Iti poti da seama de asta si din varietatea imensa a religiilor si a versiunilor cartilor religioase. Doar uita-te la ce spun ortodocsii despre Iisus, ce spun musulmanii despre Iisus, ce spun iudaicii (asa-zisul popor al lui Dumnezeu) despre Iisus, si despre orice alte lucruri.
De asta se numesc carti religioase, ca tema lor principala e religia, nu geografia, istoria, stiinta, dar chiar si asa, sunt multe repere geografice in carti religioase, locuri si asezari, insa erau cunoscute dupa alte nume.Nu cred ca se scria despre Australia, America in sec.1, nici ca aveau numele astea ca sa fie cunoscute.
Nu doar că nu se scria însă nici nu se știa de existența acestor teritorii. După cum știi probabil de la istorie, continentul american de exemplu, a fost descoperit doar în jurul anului 1500 de Christofor Columb. Dacă dumnezeu ar fi spus ce e scris în biblie nu crezi că ar fi trebuit să menționeze măcar aceste locuri dacă știa de existența lor? Despre cele menționate de mine în întrebare a vorbit pe larg, însă doar acele locuri erau cunoscute de oameni pe vremea aceea, în biblie, se vorbește practic despre toată lumea cunoscută în acel moment.
De fapt a fost descoperit de un viking cu vreo 5 secole înainte.
Tocmai de-aia zic, ca nu erau descoperite acele teritorii, sau daca erau descoperite erau de nomazi.
Te referi sa fi precizat de acele continente atunci cand inca nu erau descoperite.
Nu cred ca ar fi fost o dovada, pentru ca ar fi calatorit un om pana in america si inapoi, ar fi mentionat acest continent, si gata.
Pai nu ar fi trebuit ca dumnezeu să le spună despre acele teritorii și despre oamenii care trăiau acolo? Asta ar fi fost o dovadă că biblia chiar e cuvântul lui dumnezeu.
Nu as zice ca ar fi o dovada, asta, pentru ca, asa cum ti-am mai zis, ar fi zburat cineva pana acolo si ar ciripi.
Nu ar fi avut cum pe vremea aceea pentru că nu se cunoșteau așezările geografice ale acestor continente. Ar fi trebuit să fie cineva foarte norocos și foarte tâmpit să se aventureze într-o asemenea călătorie, mai ales dacă nu avea certitudinea că există aceste teritorii.
Dar au calatorit multi pana acolo, pana intr-acolo incat vestile ar fi curs de la unul la altul.
Citeste preistoria americii si vei vedea cati oameni au locuit si de cand acest continent.
Probabil, dar uite că nu s-a știut de america până prin anul 1500, că dacă se știa sigur ar fi fost scris pe undeva căci scrisul a apărut cu mult mai mult timp înainte.
Nu s-a stiut de pe continentul European, dar de pe continentul Rus ar fi trebuit sa se stie, pentru ca prin stramtoarea Bering au trecut indieni americani.
Nu existau coordonate precise, harti, cred ca pe atunci se mai circula si teoria pamantului plat etc.
Acum 46 minute | HyperboreaSchizoPosting a răspuns (pentru pacatosulClaudiu):
Cred că am zis de un miliard de ori că țara asta nu e decât 5% creștina cu adevărat, iar restul se mint pe ei înșiși.
acum 51 minute | HyperboreaSchizoPosting a răspuns (pentru mastadont):
Clasica interpretare naturalista a IDIOTILOR atei.
Cum sa explic eu IDIOTILOR ca?
Numai un ateu TAMPIT ca tine.
Toti sunteti PROSTI gramada si arogan.
În primul rând, datele geografice din Vechiul testament, conțineau doar elemente din Orientul mijlociu fiindcă acțiunile erau petrecute acolo.
Pe când noul testament trebuia să fie răspândit pretutindeni.
In fiecare țară, în fiecare limbă.
Poate ca vechiul testament nu face multe referiri la alte popoare dar Noul Testament o face, Apocalipsa o face.
In orice caz un om care se consideră rațional ar trebui să facă diferența dintre expresii și texte cu înțeles literar.
Dar am o întrebare, voi cei care îl respingeti pe Dumnezeu, aveți deplină cunoaștere despre,, existenta "
Cunoașteți toate bazale,, științifice" cu privire la asta?
Aveți toate dovezile, necesare pentru a acredita o teorie?
Sunt curios sa ascult cunoștința celor care îl resping pe Dumnezeu, cu ce vor sa îl înlocuiască și câte compromisuri fac în a argumenta inexistenta Lui Dumnezeu.
Dar de ce trebuie înlocuit cu ceva? Fără dumnezeu crezi că nu se poate? Noi nu îl înlocuim pe dumnezeu pentru că nu simțim nevoia de o divinitate.
Argumentele de care vă folosiți voi se numesc dumnezeul golurilor. Adică, vă folosiți de lucrurile pe care nu le-a aflat știința încă pentru a justifica existența lui Dumnezeu. În trecut se credea că ploaia și ninsoarea vin de la Dumnezeu. Acum că aceste mistere au fost elucidate se crede că viața nu putea să apară decât de la acesta. Mă gândesc oare ce va urma după ce vom descoperi în mod științific și acest mister? Ce goluri va mai umple acest dumnezeu?
Cum spuneam și mai sus, la ficțiunea biblică există mii de interpretări, una dintre ele fiind cea literală. Toate sectele creștine au ca bază biblia însă au ritualuri diferite pentru a-l celebra pe acest zeu inexistent.
Dar face referire noul testament la Australia și la america? Poți să demonstrezi cu pasaje?
Mai ales apocalipsa, care ar trebui să cuprindă toate continentele... Sau crezi că sfârșitul va veni doar în europa, asia și africa?
Dacă știința nu are dovezi, nu ar trebui să ofere idei false în lume.
Toate lucrurile pe care le spun ateii, pe care le știu ei, sunt din tradiția popoarelor bazate pe imaginația umana.
Dumnezeu lucrează științific, El este cel care poate controla materia și imateria.
Când oamenii spun ca ploaia venea de la Dumnezeu, ei o spun fiindcă Dumnezeu e creatorul El a creeat acest sistem de hidratare numit ploaie.
Dumnezeu spune în Geneza ca a lăsat un,, NOR" care se ridica deasupra sa ude pământul.
Nu mai interpretați după placul vostru.
Dacă aveți răspunsuri la întrebări, arătațile.
Dacă argumentezi inexistența sau existența unui fenomen sau al unei ființe ai nevoie de dovezi.
Dovezile lui Dumnezeu suntem noi cei care trăim pentru El, Este cuvântul său și chiar știința ne sta ca dovada.
„Toate lucrurile pe care le spun ateii, pe care le știu ei, sunt din tradiția popoarelor bazate pe imaginația umana." LOL, ai făcut o definiție perfectă asupra a ce înseamnă de fapt religia. Știința pe de altă parte, se bazează pe dovezi verificabile și pe experimente care pot fi reproduse de oricine. Dacă vrei să vezi evoluția în acțiune de exemplu, e destul să cauți experimente pe bacterii pentru că la acestea se observă mult mai ușor având un ciclu de reproducere foarte rapid. Citisem acum ceva timp despre un experiment cu niște bacterii care, prin evoluție, au ajuns de la a nu putea să mănânce celuloză la a-și dezvolta enzime care să poată să dizolve această substanță. E clar deci că au evoluat fără vreun sprijin din afară. Acest experiment putem și eu, și tu să-l facem dacă avem condițiile necesare.
Inexistența unui lucru nu poate fi dovedită pentru că e ilogic. Dacă tu susții că dumnezeu există atunci trebuie să dovedești, altfel e clar că nu există. O dovadă înseamnă orice experiment care să poată fi reprodus și de alte persoane decât tine, să fie deci o dovadă obiectivă.
Poate cineva sa reproducă,, Big - Bang "?
Nu se poate.
Lumea științifică pornește cu eroare de la bază.
Poate cineva sa spună ca Dumnezeu este real, pot milioane de oameni.
Noi suntem creația lui, Dumnezeu există, dovada e ca noi existăm.
Pot sa îți dau un răspuns mai amplu, dar nu știu cât de mult îl dorești.
De aceea big-bang este doar o teorie, pentru că încă nu poate fi demonstrată.
Existența noastră nu dovedește existența lui dumnezeu. Noi am fi putut apărea din multe alte motive. Am evoluat din maimuțe de exemplu... Este o teorie mult mai plauzibilă decât faptul că suntem creați de dumnezeu pentru că teoria evoluției a fost și este dovedită zi de zi în laborator, vezi experimentele cu bacterii de exemplu.
Că vreți voi religioșii să vă credeți superiori față de alte ființe e o altă problemă, însă creaționismul nu e o teorie care să fie acceptată în cercurile științifice.
Eu inteleg dorinta oamenilor de stiinta in a da un raspuns existentei.
Evolutionismul exista,dar teoria nu este corecta.
In primul rand pentru evolutie Este nevoie de big bang,teoria evolutionista e dependenta de teoria,,Bing Bang"
Stintific evolutia exista deoarece ADN -ul o permite.
Dar nu este nici o dovada ca o bacterie poate deveni o fiinta precum omul sau alte specii,,stramosii nostri"
Evolutia exista acolo unde ADN-ul o permite,pentru a dezvolta un organism este nevoie de ADN care sa controleze dezvoltarea si creerea noilor tesuturi in functie de ce a fost setat ADN -ul sa fie.
Nu se poate spune ca exista evolutie autonoma fara nici un fel de interventie sau ghidare.
Toate organismele au evoluat in bine,au evoluat catre viata,ghidate de o constiinta,nici de cum individual.
Bing Bang nu este posibil stintific,teoria incepe gresit si continua stintific de aceea e dificil sa o discreditezi.
Daca energia care a adus la acea axplozie a existat din totdeuna,atunci apelam la evenimente fantastice,ce tin de ceea ce oamenii de stiinta numesc mituri,basme, fabule.
Iar daca insasi stiinta ajunge la concluzia ca e nevoie sa apelam la un element ce tine de fantastic, fantezie, MIT, etc
In acest caz Dumnezeu nu are nici o dovada stintifica in potriva lui ci doar se incearca o inlocuire Al Lui cu energia care a adus la Explozia Bing Bang
De fapt în Romania. Pe bune