Omul alege. De aceea moare păcătos. Diavolul a ales. De aceea a ajuns sa fie diavol
Alegerea libera a făcut posibilă apariția râului.
Ai prea putini rami sa intelegi contraargumente meu, aroganta intenționată.
E bine de știut ce înseamnă păcătos. Zeul atotputernic e invizibil și surdomut pentru că nu există și atunci orice mincinos poate spune orice în numele zeului, inclusiv să spună ce e păcat și ce nu e păcat.
Prin urmare ce păcat și ce nu e în funcție de ce zice unul sau altul, fără legătură cu nici un zeu.
Tot ce face zeul e bun și perfect. Zeul știe dinainte ce va face omul, deci tot ce face omul e pe placul zeului. Zeul nu face ceva care să nu-i placă, pentru că atunci ar fi idiot. Prin urmare, tot ce face omul, cu sau fără liber arbitru e voința zeului, deci nimic din ce face omul nu e păcat.
Trebuie sa recunosti că nu poți avea orice femeie ți-ai dori din lume. Daca crezi că poți, acela e păcatul Lumea nu a fost de acord cu privire la numărul de soții, dar a fost de acord că nu poți avea orice femeie cînd dorești. Daca o faci, daca alegi asta, pentru că sunt situații cînd poți alege, e păcatul preacurviei. E doar un exemplu. Știm ce e bine și ce e rău. Ce facem rău e păcatul. Daca ma îmbăt și îmi bat nevasta, cînd puteam sa nu o fac, daca îmi însel șeful cand puteam fi corect cu el, cînd iau ceva ce nu îmi aparține, cînd ar trebui sa mă mulțumesc cu ce am, asta e păcat
Poate că am prea putini rami. Dar am multi megaherti. Și nu e octacore, e gigacore
De unde știi tu intențiile mele?
Orice poate fi păcat sau nu, dar nu are legătură cu Dumnezeu. Nu are legătură pentru că Dumnezeu e invizibil și surdomut. Eu nu am de unde să știu ce e păcat relativ la Dumnezeu. Dumnezeu e atotputernic și bun, deci nu lasă să se întâmple nimic rău, iar tot ce face e perfect. Prin urmare tot ce se întâmplă este bun și nu există, nu a existat și nu va exista niciodată nici un păcat, nici un om păcătos și e la fel și în ceea ce privește răul. Nu există rău și păcat pentru ca Dumnezeu e atotputernic și bun. E numai iubire și putere. Tot ce exista e lucrarea lui Dumnezeu, deci tot ce se vede e doar iubire și putere dumnezeiască fără exceptie.
Adică nu exista bine și rău? Că daca nu exista raul, nici binele nu exista
Mai mult, cînd tu zici că nu există raul, te contrazici cînd zici că ar fi rău daca cineva te-ar bate
Binele si raul sunt independente unul de celalalt asa cum si lumina nu depinde de intuneric. Poate fi numai bine, numai rau sau o combinatie de bine si de rau. De exemplu in cazul luminii, poate exista o sursa de lumina tot timpul si nu mai e intuneric niciodata, deci dispare notiunea de intuneric pentru ca tot timpul e lumina. La fel, daca tot timpul e intuneric, atunci dispare notiunea de lumina. Asa e si cu binele. Daca nu exista rau si totul e bine, atunci nu inseamna ca nu e bine. Dispare doar notiunea de rau. Deci un Dumnezeu daca dorea sa faca totul bine, nu era nevoit sa faca si rau. Facea numai bine si exista numai bine. N-ar fi dus nimeni dorul raului. Apoi trebuie vazut ce inseamna binele si raul. Pentru o piatra nu conteaza daca traiesc sau mor, daca sunt bolnav sau sanatos, daca sunt bogat sau sarac. Deci binele si raul are sens doar pentru vietuitoare. Pentru un zeu atotputernic are sens binele si raul? Nu. Un zeu atotputernic nu are nimic de pierdut si nimic de castigat daca o vietuiroare traieste sau nu, daca e bolnava sau sanatoasa, daca e bogata sau saraca. Un zeu atotputernic daca ar avea nevoie de ceva, ar face acel ceva. Daca zeul ar vrea ca omul sa traiasca bine, atunci ar face acest lucru. Daca zeul ar vrea ca omul sa aiba viata vesnica atunci ar face acest lucru. Daca zeul ar vrea ca omul sa faca anumite lucruri, atunci ar spune omului ce trebuie sa faca, pentru ca zeul atotputernic nu poate fi mut. Daca zeul e invizibil si mut si lasa omul sa se chinuiasca, inseamna fie ca zeul nu e interesat de om, fie ca zeul nu e atotputernic, fie ca zeul nu exista. Din faptul ca zeul nu ajuta omul, nu vorbeste cu omul si e invizibil rezulta ca zeul e egal cu zero pentru om, chiar daca ar exista. Cea mai serioasa varianta e cea cu zeul inexistent pentru ca se potriveste perfect cu realitatea si cu logica. Acum exista si bine si rau. In cazul in care ar exista Dumnezeu, vinovat pentru tot raul e Dumnezeu pentru ca e atotputernic si nu elimina raul. Daca nu vrea sau nu poate, atunci nu am nevoie de un asemenea Dumnezeu si poate sa mearga linistit la mama lui. Binele si raul am vazut ca are sens doar pentru vietuitoare. De unde stie vietuitoarea ce e bine si ce e rau? De la Dumnezeu? Nu pentru ca Dumnezeu e invizibil si mut. Explicatia logica e selectia naturala si modul de aparitie a vietii. Materia e formata din atomi care interactioneaza chimic. Fiind un numar finit de atomi, numarul modurilor in care se pot aranja e finit. Asta inseamna ca dupa un numar mare de asocieri diferite intre atomi se ajunge la parcurgerea tuturor combinatiilor posibile. Printre aceste combinatii se numara si moleculele ce alcatuiesc codul genetic ce determina aparitia unei celule "vii". Ce inseamna ca e vie? Inseamna ca se inmulteste si continua sa existe prin urmasi. Aici intervine selectia naturala, care nu e vointa cuiva, nu e vorba de inteligenta si de vointa cum ar fi ca cineva sa stie cum sa aranjeze atomii ca sa creeze o anumita vietuitoare. Codul genetic sufera mutatii si comportamentul celulelor e diferit. Cele care se inmultesc, care se unesc si lucreaza impreuna pentru adaptarea la mediu, pentru strangerea de resurse si pentru inmultire supravietuiesc si duc mai departe acel cod genetic construit doar prin incercare si eroare fara nici o interventie divina. Asa se complica in timp vietuitoarele si se ajunge la vietuitoare complicate cum e omul. In acelasi timp exista si vietuitoare mai simple care reusesc sa supravietuiasca, pentru ca asta e viata, supravietuire si inmultire. De ce viata nu e rezultatul vointei unei entitati inteligente? O entitate care ar stie sa combine atomii pentru a forma viata, ar avea o superiorirate mare fata de toate vietuitoarele si nu ar avea nici un folos de la ele. Apoi entitatea inteligenta nu ar fi facut o asemenea multitudine de vietuitoare care se vede ca evolueaza in timp de milioane de ani in functie de conditiile de mediu. Deci aparitia vietuitoarelor e un proces lung, necontrolat si inutil unei entitati avansate. De aici am dedus ca e absurda ideea ca Dumnezeu sa fi facut viata, de la bacterii, purici si paduchi pana la om inclusiv. Dumnezeu nu ar avea nevoie de asa ceva si daca admitem ca ar avea nevoie, atunci nu e problema mea. E problema lui. Cata vreme nu i-am cerut nimic, nu mi-a cerut nimic si nu mi-a dat nimic, nu ii sunt dator cu nimic. Ar zice cineva ca mi-a dat viata. Adevarul e ca eu nu i-am cerut nimic. Daca imi da viata si dupa aceea e invizibil si surdomut, atunci n-am nevoie de o asemenea viata si poate sa si-o ia inapoi daca-i trebuie, pentru ca mie nu-mi trebuie. Ce bucurie pot avea eu intr-o asemenea viata? Ca ma inmultesc ca un animal si fac niste copii la care nu le pot asigura o viata buna, ca ajung batran, neputincios, orb, surd, amnezic, putrezit de viu in pat si sa mai pun si pe altii sa faca curat dupa mine? De unde iese omul? Din pasarica. Unde ajunge? La groapa. Ce nevoie am eu de o asemenea viata? N-am nevoie indiferent de la cine o primesc. Daca zeul ajuta toti oamenii si le dadea o viata buna si vesnica, atunci era aceptabil, dar tot nu era necesara viata. Deci de unde stie vituitoarea ce e bun si ce e rau? E scris in codul genetic prin selectie naturala. Vietuitoarea e un robotel natural ce executa programul de vietuitoare. O vietuitoare care nu are inscris in codul genetic ce e bine si ce e rau, moare si nu se inmulteste pentru ca nu stie sa se fereasca, sa stranga resurse si sa se inmulteasca. Cine scrie asa ceva in codul genetic? Intamplarea. Codul genetic sufera mutatii. Apar vietuitoare care stiu ce e bine si ce e rau si vietuitoare care nu stiu. Cele care stiu ce e bine si ce e rau traiesc, iar cele care nu stiu mor. Deci nici o entitate cu inteligenta si cu vointa care sa stie ce face nu e necesara. De asta avem asa de multe vietuitoare. Toate incercarile intamplatoare reusite supravietuiesc si restul mor. Incercarile nereusite sunt mai multe decat cele reusite. Apoi evolutia nu pleaca tot timpul de la zero. Vietuitoarele se complica si avanseaza de la simplu la complex. Se cladeste in continuare pe structura existenta. Deci ce e binele si raul pentru o vietuitoare? Tot ce ajuta vietuitoarea sa supravietuiasca si sa se inmulteasca e bun, iar tot ce impiedica vietuitoarea sa supravietuiasca si sa se inmulteasca e rau. Ce e binele si raul din Biblie? Biblia e scrisa de oameni, deci tot ce e considerat bun sau rau in Biblie e opinia unor oameni. Sunt acei oameni cinstiti? Nu, pentru ca au spus ca Biblia e cuvantul lui Dumnezeu care nu exista, deci sunt niste mincinosi iar minciunile intotdeauna servesc omul care le spune. Ce inseamna a fi credincios in Dumnezeu? Inseamna a da crezare minciunilor spuse de omul mincinos. E bine sau e rau? Depinde de la caz la caz. De exemplu pentru un om bolnav care in loc sa caute un leac pentru boala lui sta si citeste niste prostii, se roaga la niste personaje imaginare, plateste oameni mincinosi si executa ritualuri primitive e rau pentru ca pierde timp, bani si sanatate nefacand ce e mai bine pentru el. Sunt si cazuri in care credinta in minciuna ajuta. De exemplu daca un om are de rezolvat o problema si nu face ce trebuie, dar executand ritualuri primitive si platind oamenii mincinosi prinde curaj stiind ca il are de partea lui pe atotputernicul Dumnezeu va insista mai mult in directia buna si isi va rezolva problema. Cum e atunci religia? E buna sau e rea? E cam rea pentru ca e inselaciune si prosteste omul. Se poate altfel? Nu se poate. E normal ca omul viclean sa-l insele pe cel naiv. Religia e o dovada ca omul nu gandeste prea mult. Oamenii se iau unii dupa altii si asa ajunge prostia la toti. Un om mai rational ar fi mai bun, mai intelegator, dar daca nu se poate nu e nici o problema pentru ca si asa viata nu e cu adevarat necesara nici chiar vietuitoarelor, dar omul e mai mult inconstient si crede tot timpul ca va fi mai bine si ca viata e necesara. In final toate vietuitoarele mor pentru ca viata e finita si tot "efortul" de a face ceva se dovedeste a fi inutil.
Devii calvinist? Calvin a fost un om inteligent dar sa nu uitam ca era un ucigas sadic.
Are rost sa creezd fiinte cu liber arbutru, ingeri si oameni pentru ca cei impreuna cu care isi va perrsce eternitatea sa fie fiinte care au ales in mod liber, din dragoste sa fie impreuna cu El.Nu El a xreat deavolul, El a ceeat un inger puternic care a ales sa se razvrateasca impotriva Lui. Unii oameni se mai schimba.Pavel a fost impotriva Lui dar s-a schimbat sia ajuns sa scrie mare parte din Noul Testamemt.
Așa i se pare omului că ceva nu e bun sau că e rău. În realitate totul e bun, pentru că totul e de la Dumnezeu. Dumnezeu nu greșește niciodată și face numai lucruri bune. Tot ce există e lucrarea lui Dumnezeu, deci tot ce există e foarte bun.
Dar aici intervine alt problematic:El probabil stia ca oamenii se vor folosi de liberul arbitru in scopuri rele, deci nu prea putem stii 100% scopul creatiei.Nu cred ca putem intelege vreodata tot.
Totuși l a creat. Nu l-a creat el.
LA CE L À MAI CREAT? Tocmai la asta l-a creat.
nu are nicio problema în a interveni în viata omului. Chiar că nu are, dar fiind înțelept, nu o face. Se schimbă și diavolul și omul păcătos. Numai Dumnezeu, nu.
Chiar dacă noi ne naștem în păcat, Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a trăi neprihăniți.
Libertatea înseamnă întotdeauna un risc. Și Dumnezeu ne-a creat liberi cu riscul de a ne întoarce, de a trăi împotriva Lui.
Oamenii, când dau naștere la copii trebuie să-și educe copiii și să-i facă să înțeleagă cât de importantă este viața și cum trebuie trăită ca aceasta să se poată numi viață. Dar cei mai mulți oameni dau naștere la copii în mod haotic; părinții lipsiți de educație și trăind într-un mod secular, nu pot să fie un exemplu pozitiv pentru copii lor.
Ceea ce contează pentru cei mai mulți sunt banii, chiar dacă asta înseamnă călcarea propriei conștiințe în picioare, și forțarea altora, și chiar călcarea în picioare a altora.
Lipsa de educație duce la secularism.
Libertatea este prost înțeleasă; de aceea cei mai mulți oameni cred că pot să facă ce vor că sunt liberi, și vor să scape de consecințe.
Dumnezeu oferă binecuvântări și celor care știe că nu vor fi mântuiți. Totuși, noi trebuie să facem tot posibilul ca să apucăm viața veșnică, și să trăim în viața aceasta în așa fel încât să nu ne lipsim de cea viitoare.
Sa nu uitam ca astea sunt povesti care au fost inventate de oameni acum cateva mii se ani. Nu erau scenaristi buni pe atunci.
Cei care au inventat asemenea povești absurde, puerile și primitive le-au făcut pentru oamenii naivi, creduli și neștiutori care nu gândesc. În cazul omului inteligent și rațional nu mai ține minciuna.
Neascultarea de Dumnezeu îl face pe om păcătos. Biblia este un îndreptar pentru fiecare numai că din ea fiecare alege ce ii place. Unii chiar ceea ce Dumnezeu le interzice. Ce te oprește să îl asculti pe Dumnezeu și să nu mai fii păcătos?
Zeul e invizibil și surdomut, deci Biblia nu e cuvântul lui Dumnezeu.
Dumnezeu știe dinainte tot și nefiind idiot, face numai lucruri bune. Dumnezeu nu greșește niciodată. Prin urmare, omul nu e păcătos pentru că e lucrarea lui Dumnezeu, iar tot ce face omul e pe placul lui Dumnezeu. Deci nu există păcat, nu există om păcătos și orice ar face omul e perfect și e voia lui Dumnezeu. Din același motiv pentru că totul e perfect, Dumnezeu lasă toți mincinoșii să scrie ce vor și avem 4300 de religii. Dacă avea nevoie Dumnezeu de o religie a lui, atunci era o singură religie. Tot ce se întâmplă e voia lui Dumnezeu și e perfect. Hoția, tâlhăria, minciuna, războiul, bolile, accidentele se întâmplă toate cu voia lui Dumnezeu. El e atotputernic și nu ar lăsa să se întâmple ceva rău. În concluzie nimic nu e păcat și tot ce face omul bun sau rău e perfect, pentru că așa vrea Dumnezeu și Dumnezeu vrea și face numai bine.
...Dumnezeu lasă toți mincinoșii sa scrie ce vor... Cel mai bun exemplu ești tu.
Ai înțeles acum ce înseamnă Dumnezeu și că tot ce vedem e puterea și iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu e atotputernic și bun. Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu nu greșește și tot ce există e lucrarea lui Dumnezeu. De aceea tot ce face orice om e rezultatul puterii și iubirii lui Dumnezeu. La fel și puricii și păduchii sunt iubirea și puterea lui Dumnezeu. Deci s-a terminat cu păcatele. Acelea sunt fantezie din cărțile cu povesti. În realitate totul e iubire și putere dumnezeiască.
Diavolul te oprește, e simplu
Corect. Dumnezeu a făcut tot ce există, Dumnezeu e în toate, deci Diavolul este Dumnezeu și reciproc. Dumnezeu e numai iubire și putere, e puterea iubirii și iubirea puterii, deci nu există rău. Totul e bine și frumos, pentru că totul e Dumnezeu. Nimic nu există fără Dumnezeu.
Am înțeles că Dumnezeu este îndelung răbdător și că fiindcă nu pedepsește imediat pe păcătos, de aceea este plină inima omului să facă rău.
Dumnezeu e atotputernic. Tot ce face el este perfect. Dumnezeu nu greșește niciodată. Omul e făcut de Dumnezeu, deci omul este perfect. Omul nu este păcătos, pentru că e făcut de Dumnezeu. Omul nu face păcate pentru că e făcut de Dumnezeu. Tot ce există e făcut de Dumnezeu, inclusiv Dracul e făcut tot de Dumnezeu, deci și Dracul e bun și tot ce face Dracul e bun. Puterea și iubirea lui Dumnezeu garantează că totul este bun și nu există nimic rău. Unor oameni nu le place ceva și spun că e rău, că e păcat, că Dracul nu e bun, dar în realitate totul e bun pentru că e făcut de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu greșește niciodată, pentru că e atotputernic, atotștiutor și iubitor. Prin urmare trebuie să ne placă tot ce există, pentru că totul e Dumnezeu, deci totul e bun și e perfect. E și normal să nu avem probleme și frică de nimic, pentru că viața acum e finită, dar după moarte viața e infinită și va fi la fel de bună ca și viața de acum, pentru că va fi tot de la Dumnezeu. Nimic nu există fără Dumnezeu.
Deci moartea nu există. Omul după ce moare trăiește în continuare în împărăția lui Dumnezeu, deci dacă are un accident, o boală sau a murit de bătrânețe sau l-a omorât cineva din diverse motive nu e nici o problemă, pentru că omul nu e mort cu adevărat. E dus pe lumea cealaltă în împărăția lui Dumnezeu, deci e foarte bine.
Omul e nemuritor și tot ce i se întâmplă e perfect și bun pentru că e de la Dumnezeu cel atotputernic care apără omul și nu lasă să i se întâmple nimic rău.
Unii oameni spun că Dumnezeu nu face nimic și că nu-i ajută, dar e fals. Tot ce i se întâmplă unui om e cu voia lui Dumnezeu, deci e foarte bun. Ce ar putea să mai facă Dumnezeu în plus din moment ce oferă omului numai lucruri bune? De asta li se pare unora că nu au ajutor de la Dumnezeu pentru că nu realizează că tot ce li se întâmplă e bun și e de la Dumnezeu, deci nu e doar bun, e minunat și e foarte bun.
Omul nu e singur sau neajutorat niciodată, pentru că Dumnezeu e cu noi, e în noi și e peste tot. Tot ce există e lucrarea lui Dumnezeu și e minunat.
Intrebari din astea s-au pus de cand lumea si tot o sa se mai puna! Raspunsul este:nu stim! Nimeni nu stie asta! Nimeni nu cunoaste pe de-a-ntregul ce vrea si cum gandeste Dumnezeu! Ca daca e s-o luam asae ce a omorat copiii aceia ai Egiptenilor in Exod? Chiar meritau sa moara copiii pentru ca parintii lor(egiptenii)ii tinea sclavi pe cei din semintia Israelului? De ce i-a omorat pe atatia in drum spre Canaan in Numerii? Doar pentru ca au fost pacaliti sa se razvrateasca, nu au mai primit a doua sansa?
De ce a permis Iisus sa moara atatia copii pana la venirea lui? Acelasi raspuns:nu stim nimic.
Ii tineau*, scuze!
Esti de groaza.
Ma bucur
Numai tâmpenii ai în dovleacul ăla care stă pe gât. Vezi? Când ești prost de mic, mare numa' te joci. Măi, micro-puțulică, măi. LMFAO
Dacă mama ta și tatăl tău s-au iubit și te-au dorit ce vină are Dumnezeu că ai ales să ajungi un nenorocit?
Acum ne reamintim că Dumnezeu este drept și păcatul(cum ar fi violul) oricât de mic(cum ar fi minciuna) este condamnabil și echivalent cu moartea în perspectiva Celui Sfânt.
Dacă Dumnezeu ar interveni de fiecare dată când cineva săvârșește un păcat atunci noi nu am mai fi oameni ci roboți(sau inexistenți dacă privim din perspectiva implicării prin judecată și nu prin limite), iar plante care funcționează după un tipar simplu Dumnezeu a creat deja, însă a dorit să se bucure de toate acestea împreună cu persoane ca El(Gen. 1:26). Problema este că oamenii s-au complăcut în satisfacerea instinctelor și-n creație(Gen. 6:3; Gal. 5:19-21) în loc să se complacă în Duhul Său(Gal. 5:22-26).
Anonymus80196543376514 întreabă: