Dacă Dumnezeu este milostiv, de ce oamenii trebuie să se teamă de El?

Pe cand Dreptul cunoaste un Dumnezeu apropiat, personal si milostiv, pacatosul percepe un Dumnezeu crud si drept.
Prin "sa te temi de Dumnezeu" nu se refera a-ti fi tema de DUmnezeu ca si entitate pe plan metafizic, ci sa te temi ca Dumnezeu sa te lase balta, adica sa te temi de ruptura dintre tine si Dumnezeu.
Pentru a aduce in plan uman, la un nivel mult mai mic, voi da un exemplu:
Se presupune ca ai o prietena, si sti ca daca vei gresi prea mult fata de ea, o sa va despartiti. Atunci iti va fi teama sa va despartiti si nu vei gresi fata de ea, pentru a nu o pierde.

Cam asa...

Hristos a inviat! Sa stii ca milostivirea lui Dumnezeu este nemasurata si nespusa, printre multele dovezi fiind si faptul ca intotdeauna ne primeste la Sanul Sau dupa ce ne cerem iertare, cu tot ce i-am gresit Lui. Insa oamenii trebuie sa ai teama de Dumnezeu pentru a nu pacatui. E bun raspunsul lui Shaoran insa, eu zic ca nu trebuie sa ne temem ca Dumnezeu ne lasa balta, ca El niciodata nu ne lasa balta, ca daca ne-ar lasa, nu am mai exista. Teama acesta de Dumnezeu trebuie sa o intelegem ca o teama de a pacatui si de a ne indeparta de El prin propiile noastre pacate!

Trebuie să ne temem de Dumnezeu fiindcă El este nu numai milostiv, ci şi drept. Dacă ştim că urmează să avem un proces în care urmează să fim incriminaţi cu probe, cu martori etc, atunci ne-am teme foarte mult de judecător. Dar, dacă ne temem de judecătorul de cartier, cu atât mai mult ne temem de Supremul Judecător.

Nu e vorba de acea teama produsa de ceva rau, ci de acea simtire egala cu sfiosenia, dorinta de a face totul bine, libertatea de a fi bun, de a tinde spre Lumina, a de fi pur!
Dumnezeu este milostiv, dar vrea sa vada ca vrem cu adevarat mila lui!

(1) Esenţiala fricii de Dumnezeu este recunoaşterea sfinţeniei, dreptăţii şi neprihănirii Sale ca o întregire a iubirii şi îndurării Sale, cunoscându-L şi înţelegând în mod deplin cine este El (compara cu Prov. 2:5). O astfel de teamă este bazată pe recunoaşterea faptului că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, a cărui autentică natură îl face să judece păcatul.
(2) A te teme de Domnul înseamnă a privi la El cu teamă sfântă şi adoraţie şi a-L onora pe Dumnezeu ca Dumnezeu datorită marii Lui slave, a sfinţeniei, majestăţii şi puterii Sale (vezi Fil. 2:12 ). De exemplu, când Israeliţii la Muntele Sinai L-au văzut pe Dumnezeu că Se manifestă prin „tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere", ei toţi „tremurau" de teamă (Ex. 19:16) şi i-au cerut lui Moise să le vorbească el, decât Dumnezeu însuşi (Ex. 20:18-19; Deut. 5:22-27). De asemenea, psalmistul, în meditaţiile sale asupra lui Dumnezeu ca şi Creator, afirmă în mod explicit: „Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii pământului să tremure înaintea Lui! Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă" (Ps. 33:8-9).
(3) Adevărata teamă de Domnul îi determină pe credincioşi ca pentru mântuire să-şi pună credinţa şi nădejdea lor numai în El. De exemplu, după ce Israeliţii au traversat Marea Roşie ca pe uscat şi au văzut marea nimicire a oştirii egiptene, ei „s-au temut de Domnul şi au crezut în Domnul" (vezi Ex. 14:31, nota), în mod asemănător, psalmistul cheamă pe toţi cei care se tem de Domnul „să se încreadă în Domnul. El este ajutorul şi scutul lor" (Ps. 115:11). Cu alte cuvinte, teama de Domnul produce în poporul lui Dumnezeu o nădejde sigură şi încredere în El. Nu este de mirare deci, că asemenea oameni sunt mântuiţi (Ps. 85:9) şi primesc iubirea şi îndurarea Sa iertătoare (Luca 1:50; compară cu Ps. 103:11; 130:4).
(4) În sfârşit, frica de Dumnezeu implică recunoaşterea că El este un Dumnezeu care priveşte cu mânie păcatul şi are putere să pedepsească pe cei care încalcă legile Lui neprihănite, atât în timpul vieţii de aici cât şi în veşnicie (comp. cu Ps. 76:7-8). Când Adam şi Eva au păcătuit în Grădina Edenului, le-a fost teamă şi au încercat să se ascundă de faţa lui Dumnezeu (Gen. 3:8-10). Moise a trăit acest sentiment al fricii de Dumnezeu când a petrecut patruzeci de zile şi nopţi în rugăciune pentru Israeliţii păcătoşi: „Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească" (Deut. 9:19). în mod asemănător, în Noul Testament, imediat după ce aminteşte de viitoarea răzbunare şi judecată pe care le va aduce Dumnezeu, autorul epistolei către Evrei a scris: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu" (Evr. 10:31).

Un tata adevarat nu trebuie sa fie numai ''de treaba'',''amuzant'',''vesel'',''care te intelege''....Asa fiul si-o ia in cap ca''tata e bun si ma lasa'' si scapa in belele...asa e si cu Dumnezeu.un tata adevarat trebuie sa fie strict dar nu prea, rau dar nu prea, serios dar nu prea..trebuie sa combine toate calitatile unui tata.

Frica de Dumnezeu se bate omul de la rau!
Un adevarat crestin nu are probleme cu pacate, el este mai tare ingrijorat relatia lui cu Iisus! Frica de Dumnezeu e primul pas spre Mintuire!