Sectancti nu doar ca il vad si vb cu el, ei au viziuna, considera ca restul sunt diavoli, vorbesc in limbi
Asta face referire mai mult la faptul ca oamenii pot sa vada ce este rau, au aceasta capacitate.
Nu avem nevoie să vedem pe cel rău. Dumnezeu nu-i permite acest lucru pentru că am paraliza de spaimă.
Vrăjmașul se teme că lucrările lui ascunse pot fi descoperite.
Când suntem aproape de Dumnezeu putem să cunoaștem spiritele rele care se află în oamenii răi, în inimile lor.
Cine nu este aproape de Dumnezeu este cu siguranță înșelat de cel rău prin infinitele lui amăgiri adaptate pentru fiecare individ în parte, pentru fiecare grup.
Când cineva este nervos, nu-i spunem noi: "Ce, ai draci?"? Așadar vrăjmașul poate să i-a în stăpânire duhul omului și astfel să controleze omul. Vrăjmașul se folosește și profită din plin de slabiciunile ființei umane, de natura ființei umane care este decăzută.
Domnul Hristos a mustrat pe Petru:
"Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor."" (Matei 8:33)
Iar mai târziu i-a spus:
"Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri." (Matei 16:17)
Deci numai dacă stăm lângă Dumnezeu putem să cunoaștem lucrările lui Dumnezeu și lucrările celui rău.
Dar pentru că stăm departe de Dumnezeu, tocmai de aceea Îl judecăm pe Dumnezeu pentru lucrările diavolului; astfel ura noastră față de Dumnezeu este alimentată constant.
E sub pamant, sta la caldurica acolo unde e magma. Prajeste bezele. He's too busy to hang out with us, mere human beings.
Dincolo de faptul ca a avut trup de om, a fost Dumnezeu. Noi nu suntem Dumnezeu, suntem oameni cu slabiciuni si pacate.
Dar asta nu inseamna ca nu sunt oameni care pot sa-l vada. Acest lucru li se da oamenilor care pot duce aceasta "abilitate". Daca tu nu poti sa-l vezi crede-ma ca e spre binele tau. Tot ce nu ne este permis sa vedem sau sa facem e spre binele nostru.
Daca îți spun, nu ma crezi, dar diavolul lucrează la nivelul subconstientului nostru.
Nu degeaba "sarpele", adica diavolul, locuieste în "pomul cunostintei binelui si raului", adica conștiința noastră.
Te-ai întrebat vreodată de ce acest Isus a ezitat să se afiseze public până la 30 de ani?
Sau de ce Diavolul cunoaștea biblia?
Răspunsul primei întrebări se afla în cea de-a doua întrebare.
Acest Isus trebuia sa "creasca în înțelepciune", și nu era pregătit să înțeleagă Tora în totalitate.
Iar la 30 de ani, cand a si flămânzit, avea sa se contrazica pe siesi cu trei versete din V.T.
Iisus era om, prin urmare a fost ispitit ca om.
Deci avea ganduri bune dar si rele, corect?
Nu e un păcat sa ai gânduri rele, e un păcat sa le accepți.
Daca vrei sa afli povestea din spatele Diavolului, te invit sa afli mai multe aici:https://www.tpu.ro/......e-iata-si/
Eu nu mi-as dori sa il vad mai bine sa il vad pe Iisus.Sunt anumite aparitii la oamenii care chiar traiesc curat.
Nu putem sa-l vedem, fiindca necuratul e inger, fiinta netrupeasca, desi cazuta. El este duh si necorporal fata de noi oamenii, dar are o anumita materialitate fata de Dumnezeu, singurul complet nematerial (asa cum ne invata Sfantul Ioan Damaschinul in "Dogmatica").
La noi oamenii mireni necuratul vine prin ispite, pe care le sesizam prin atacurile diavolesti ale unor oameni vrajmasi, prin indemnuri la desfranare sau prin imprastierea gandurilor la rugaciune.
Insa, in pustie, vine in persoana la oamenii induhovniciti si se lupta uneori corp la corp cu ei. Avem marturii de la sfinti precum Paisie Aghioritul sau Iosif Isihastul.