Da isus poate multe dar nu putea sa-si demonstreze propia inviere
Te-ai întrebat vreodată de ce ești creștin ortodox (catolic, musulman, hindus, budist …)? Te-ai întrebat vreodată de ce crezi în Dumnezeu, Isus sau alți zei? Răspunsul este simplu: de mic ai fost învățat de părinti (sau alte figuri de autoritate - scoală, biserica, etc) ca exista Dumnezeu care ne "veghează" pe toți de sus și ca Isus s-a sacrificat pentru 6 miliarde de păcătoși. Probabil dacă te-ai fi născut în vreo țara araba, Allah ar fi fost modul tău de viata, sau dacă te-ai fi născut în India ai fi fost hindus și credeai în reincarnare și alte zeități. Religia nu ți-o alegi singur. Toate credințele tale sunt insuflate de cultura în care te afli. Religia este moștenita. "Religia este comparabilă cu o nevroză a copilăriei." - Sigmund Freud Psihologic vorbind, copilul pana la 6 ani crede tot ce i se spune de către o figura de autoritate. Asemenea unei boli ereditare sau mintale, religia trece de la o generație la alta perpetuându-se încontinuu. "Religia este un produs al fricii. Pentru o mare parte din istoria umanității, răul poate a fost necesar, dar de ce a fost mult mai mult rău decât necesar? Nu este omorârea oamenilor în numele lui Dumnezeu o buna definiție a nebuniei?" - Arthur C. Clarke Timp de peste 1500 de ani, religia a fost impusa cu forța prin nenumărate războaie și cruciade de către instituția numita Biserica (care în unele perioade era mai presus de cât Statul). Cine nu era de acord cu "cele sfinte" era considerat eretic și ars pe rug. In ultimele câteva sute de ani religia s-a perpetuat doar din inerție, din generație în generație, fiindcă frica colectiva din subconștient a rămas, chiar dacă nu mai era nici o metoda de opresiune. Si asa în lume sunt 3, 4 miliarde de creștini (28%), 1. 5 miliarde de musulmani (23%), 900 de milioane de hinduși (16%), 376 milioane de budiști (7%) și restul de aproape 2 miliarde cred în alte zeci/sute de religii sau nu cred în nimic. Întrebarea este - cu ce ne ajuta dacă credem într-o forța divina și suntem religioși? De la începutul timpurilor, de când omul a început sa fie conștient de ceea ce se întâmpla în jurul lui a început sa își pună tot felul de întrebări. Ce sunt stelele de pe cer noaptea, de ce este cerul albastru și iarba verde, cum de zboară pasările, etc. Negăsind un răspuns logic pentru ca nu deținea cunostințele necesare sa își explice toate acele fenomenele, a presupus ca exista cineva sau ceva mai presus de el care face posibil tot ce este inexplicabil la acel moment. Si asa s-au născut divinitatea și primele zeități - și au fost mulți, foarte mulți zei, mii de zei și zeițe de-a lungul mileniilor. DA - divinitatea și Dumnezeul actual este o născocire a mintii umane. Si culmea, suntem atât de ignoranți sa spunem ca o născocire ne-a creat pe noi. Definiție DEX: Divinitate: Ființa imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu Dumnezeu este doar o ființa imaginara inventata pentru a justifica necunoscutul. Poate (și zic poate) dacă primii oameni nu puneau pe seama divinității fenomenele naturale care nu putea fi explicate, nu mai treceau mii de ani pana își dădeau seama ca pământul e rotund, ca nu suntem centrul universului, ca nu soarele se rotește în jurul nostru. Dar asta e deja istorie și nu poate fi schimbata. Mergem înainte. "Religia este un lucru excelent pentru a-l tine pe omul de rând tăcut. Religia este ceea ce tine pe omul sărac sa nu-l omoare pe omul bogat." - Napoleon Bonaparte Principala afecțiune a acestei boli, numita religie este lipsa de responsabilitate a fiecăruia dintre noi și aruncarea vinei către o cauza externa. Exemplu: s-a întâmplat un accident și cineva drag a murit - asa a fost voia lui Dumnezeu, orice greșeala o facem, poate fi pusa în cârca lui Dumnezeu și astfel scăpam cu conștiința curata. Eventual ne închinăm și facem câteva plecăciuni drept pedeapsa. Si asa oamenii își deleagă propria responsabilitate aruncând vina către o forța externa (Dumnezeu). Asa pot fi justificate războaie, asasinate, terorismul, și multe alte crime. Hei … a fost voia lui Dumnezeu, Allah a fost cel care a vrut asta. Religia funcționează pe principiul de răsplata si pedeapsa. Te închini și venerezi divinitatea câștigi un loc în rai (adică nimic, pentru ca vei fi mort atunci), iar dacă păcătuiești (greșești, ca doar ești om) trebuie sa suferi și sa venerezi divinitatea și mai mult ca altfel vei arde în flăcările iadului pentru totdeauna. Cum sa nu fii speriat, îngrozit și înfricoșat când auzi zi de zi începând cu primii ani ai copilăriei toate aceste afirmații. Chiar ajungi sa crezi ca divinitatea exista și este calea cea buna. Si asta se întâmpla de mii de ani. Definiții DEX: Virus (figurativ.): - Agent de contagiune morală. - Factor care provoacă o contagiune morală. - Sursă a unui rău moral. Boala: - Tulburare a stării normale a unui organism (uman sau animal); ~ mintală = psihoză - Obișnuinta anormală, nedirijată de voința și de rațiune; Religia organizata este doar o boala mintala, manipulativa care atentează la libertatea personala și care violează Constituția României Libertate: - Posibilitatea de a acționa după propria voința sau dorința; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății. Constituția din 31/10/2003 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003 ARTICOLUL 29 Libertatea conștiinței (1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasa, contrare convingerilor sale. ARTICOLUL 49 Protecția copiilor și a tinerilor (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dauna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise. Constituția este lege fundamentală a unui stat, investită cu o forța juridică superioară celorlalte legi și care determina drepturile esențiale şi obligațiile cetățenilor. Articolul 29, punctul 1. spune clar ca libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o forma. Dar tocmai am demonstrat mai sus ca nu am avut de ales, fiind copil, sa cred în altceva. Legal și juridic vorbind, poate nu se încalcă exact legea, dar moral DA. Poate as fi vrut sa cred în Allah, în Zeul Soarelui, sau în Legendele Olimpului. Nu trebuia sa fiu "indoctrinat" sa cred în ce credeau părinții sau comunitatea. Poate vei zice, ca acum ai peste 18 ani și ești liber sa crezi în ce vrei, sau sa nu crezi în nici o religie. Da, sunt perfect de acord, dar dacă ar fi sa facem un sondaj de opinie pe eșantion de vârsta 18+, nu cred ca ar zice mulți ca ar adopta alta religie decât cea cu care au fost obișnuiți. "Religia fără conștiință morala nu e decât un cult superstitios." -Imamanuel Kant Religiile și divinitățile actuale nu diferă cu nimic de vechile mitologii grecești sau egiptene. Ele pur și simplu nu mai sunt la moda. Dumnezeu sau Allah este mult mai la "moda" decât Zeus sau oricare alta zeitate antica. Nu contest ca Isus, Gautama Buddha, Mohamed nu au fost niște personaje cu o viziune, cu o minte mult mai luminata decât conaționalii lor. Au fost niște oameni deosebiți care au ajuns la un nivel de conștientizare cu mult peste media respectiva. Cum politica și goana după putere persista în sistemul de guvernare de mii de ani, ei pur și simplu a fost folosiți ca niște "arme" de către biserici și sisteme de conducere pentru a tine "horzile" de "necredincioși" în frâu. Din punct de vedere economic, pentru ca Instituția Bisericii Ortodoxe Romane are forma juridica, ar trebui data în judecata pentru nerespectarea legii antitrust și pentru ca deține monopol pe piața. Monopolul reprezintă capacitatea unei entități de a hotărî unic, în mod majoritar asupra altei entități, posibil contrar tendințelor entropice normale. Monopolul este un drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. (conform DEX) Poate ca legal și juridic nu este posibil acest lucru, dar moral DA. Filozoful Bertrand Russel spunea: "Religia este bazata … în mare măsura pe frica … frica de misterios, frica de înfrângere, frica de moarte. Frica este părintele crudității, și astfel nu ne miram de ce cruditatea și religia au mers mana în mana…. Viziunea mea asupra religiei o da Lucrețiu. Consider ca este o boala născuta din frica ca sursa a misterelor nespuse ale rasei umane". Cele mai grave boli ale momentului sunt cancerul și SIDA. Cancerul este cauza a 13% din totalul de decese (7 milioane de morți în 2000). Se estimează un total de 30 milioane de oameni care au cancer și în jur de 36. 7-45. 3 milioane de oameni infectați cu SIDA. Asta înseamna doar aproximativ 1% din populație. Însa nimeni nu vorbește de o boala mult mai grava, care se transmite de la generație la generație, care afectează sănătatea mentala și care afectează peste 75% din populație - RELIGIA. Religia a supraviețuit de-a lungul mileniilor datorita unei forte a mintii umane - CREDINȚA "A avea credința înseamna a crede în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru aceasta credința va fi sa vezi ceea ce crezi." - Sfântul Augusti
Este o mica problema cu intrebarea ta, nu Moise a despartit marea, el doar a facut semnul Crucii cu toiagul, dar Dumnezeu cu puterea Lui a despartit marea.
anonim_4396 întreabă:
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: