"Dacă n-am avea deloc defecte, nu am avea atâta plăcere să le observăm la alţii." (-La Rochefoucauld-)

Judecarea celorlalţi să fie oare soluţia uitării de propriile frustrări interioare?

Exista anumite elemente in fiinta umana numite "sisteme tampon". Ele au rolul de a adormi constiinta, astfel incat noi sa nu observam contradictiile din noi insine. Daca n-am avea aceste tampoane si ne-am vedea cat de caraghiosi si penibili suntem, nu am mai putea sa traim linistiti. Noi mereu gandim intr-un fel si facem in altul. Cand ne vine sa facem ceva, in contradictie cu gandurile noastre si cum stim ca ar fi bine, ne schimbam modul de a gandi. SI ele sunt construite in jurul la un defect, tocmai ca sa nu il putem percepe. Deci e ilogic ca sa ne asteptam sa-l vedem. Noi nu percepem toate astea, dar persoanele din jur le observa, pentru ca nu sunt absorbite de ele. Fiecare persoana are o trasatura fundamentala, un fel de defect care predomina. Dar el niciodata nu-si va putea da seama de el, decat daca-i zice cineva. E foarte bine mascat. Chiar daca ar vrea sa-l vada, nu ar putea. De exemplu, un om este lenes. Nu vrea sa munceasca. El se viseaza poet, vrea sa scrie carti, cauta o viata spirituala, spune ca viata asta de zi cu zi nu e compatibila cu viata spirituala si isi formeaza un intreg sistem filosofic si mod de gandi cu argumente impotriva muncii. El isi mai spune ca ar munci daca conditiile ar fi altele, etc. El e atat de plin de argumente si exemple ca o slujba normala nu e pentru el, ca va crede ca daca lucreaza isi va face rau, etc. Doar din exterior poti vedea ca abereaza. Dar pe el daca-l pui acum sa lucreze, va crede ca e cel mai rau lucru care i se poate intampla. Si crede sincer asta. Va crede ca-i mai bine sa faca altceva.

In scolile spirituale autentice, oamenii inteleg acest lucru si de aceea unele din conditii este sa nu mai ai vointa proprie, in unele cazuri. In acel caz, el vede oarecum ca toti ceilalti ii spun ca e un lenes, chiar daca sentimentele si modul lui de a gandi il fac sa creada ca nu-i adevarat si ca i-ar dauna. El cu o parte, vede ca ceilalati ar putea avea dreptate si atunci el va fi pus sa faca ceea ce considera ca nu-i bine pentru el. E singura cale ca sa distruga tampoanele si sa lupte cu defectul, pentru ca de unul singur, nu-l va vedea niciodata.

Pare imposibila o situatie ca asta, dar experienta a dovedit ca exista asa ceva si ca mereu oamenii vor avea o parte in ei pe care nu o vor putea vedea fara ajutor din exterior. Ei vor trebui sa-si puna increderea in altii si sa faca ceea ce le spune, chiar daca lor nu li se pare normal.

Dar oamenii nu sunt in stare sa-si vada nici cele mai mici si evidente defecte. Trebuie sa lupte sa poata face asta si sa le accepte si sa lupte impotriva lor. Ei se justifica si intotdeauna au dreptate. Aud chestii de genul "m-am impiedicat ca era pragul prea sus" "Am spart cana ca nu era pusa in centrul mesei, era in margine". Prin urmare, oamenii aia niciodata nu vor accepta ca sunt neatenti. E de vina cana ca nu s-a dat mai incolo, sau ca s-a asezat singura acolo. Astea sunt moduri de a gandi numite "tampoane" si sunt create de noi, fara sa ne dam seama, special ca sa putem trai mai linistiti cu defectele noastre.

Răspunde

Raportează

Evaluează