In Israelul antic preotii nu erau platiti pentru munca depusa si crestinii din primul secol le-au urmat exemplu.Matei10:8
Ca de la unul care este "Martor", ma asteptam sa stii ca acei "crestini" din primul secol nu eaveau religia crestina ci erau SECTANTI ai religiei Mozaica, asa ca ei urmau cu toti legile si perceptele religiei mozaice, si la asta se refera si Matei care la fel ca toti apostolii era SECTANT al religiei mozaice.
Daca intelegi acest lucru intelegi si faptul ca Biblia este scriptura religiei mozaice si ca interpretarea ei conform religiei crestine, nu numai ca este profund gresita, dar chiar este mincinoasa si periculoasa pentru sufletele credinciosilor pentru ca ii indeparteaza de Dumnezeu Creatorul, si ii arunca in bratele "dumnezeului veacului acesta, veacul Noului Testament, adica in bratele Diavolului!
I Corinteni 9, 14 - Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie.
I Corinteni 9, 9 - Căci în Legea lui Moise este scris: "Să nu legi gura boului care treieră". Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu?
I Corinteni 9, 13 - Au nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
Evreii spre exemplu, pentru cei care slujeau la templu, aveau zeciuiala, a zecea parte din venituri (!). Iar în privinţa Bisericii, în perioada de început, erau frecvent întâlnite DONAŢIILE ÎN BANI şi alte produse, chiar dacă unicul scop al apostolilor a fost răspândirea Evangheliei, pentru care au fost persecutaţi şi pentru care şi-au dat toţi viaţa!
Am putea face o paralelă cu alte popoare sau credinţe...
Evreii, şi dacă vrei, APOSTOLII, NU TRĂIAU NICIDECUM FĂRĂ BANI!
Evreii spre exemplu, pentru cei care slujeau la templu, aveau zeciuiala, a zecea parte din venituri (!). Iar în privinţa Bisericii, în perioada de început, erau frecvent întâlnite DONAŢIILE ÎN BANI şi alte produse, chiar dacă unicul scop al apostolilor a fost răspândirea Evangheliei, pentru care au fost persecutaţi şi pentru care şi-au dat toţi viaţa!
- Luca 10, 7-,, Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa."
- I Corinteni 9, 7 -,, Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?
Si ti se pare corect, ca ei sa-l slujeasca pe Atotputernic, dar Atoputernicu este un impotent care nu-i poate plati si ii lasa pe preoti sa ia baniide la oamenii saraci?
Atotputernicul...nu exista.
1. Dumnezeu ii plateste pe preoti si nu numai pe ei, ci pe toti oamenii, fiecaruia dupa faptele sale. Numai ca Dumnezeu actioneaza, de regula, in mod discret, prin oameni. Numai in mod exceptional prin minuni (altfel nu ar fi minuni). In timpul misiunii Sale pe pamant, Isus nu a multiplicat in mod miraculos mancarea decat de doua ori. Dar misiunea Lui a durat aproape patru ani. In tot acest timp, Dumnezeu si primii Sai preoti (apostolii) au mancat ceea ce primeau de la primii credinciosi. Ceea ce s-a intamplat in Biserica primara se intampla si azi: credinciosii impart hrana lor cu urmasii apostolilor.
2. Preotii sunt parintii nostri in primul rand in sens spiritual, fiindca scris este "nu doar cu paine se va hrani omul". Dar, dincolo de hrana spirituala, Biserica primara a ingrijit oamenii, in mod special saracii, si din punct de vedere material: ajutand la hranirea lor, la adapostirea lor, la vindecarea bolnavilor. Exact acest lucru face si Biserica de azi, care este aceeasi institutie intemeiata de Domnul. Nenurmarate sunt asezamintele de binefacere ale Bisericii, de la cantine, la spitale, scoli si facultati.
1Pai daca-i platesteDumnezeu pe preoti, atunci inseamna ca preotii sunt toti niste sarlatani din cauza ca iau bani de la oameni pentru ce presteaza pentru Dumnezeu.
2Minuni face doar Diavolul care vrea sa fie crezut ca Dumnezeu, Dumnezeu a facut deja minunea numita Natura, asa acum vedem ca se manifesta doar prin impotenta.
3 Isus intra in categoria Luciferienilor pe care chiar Dumnezeu il numeste Diavol de ex.in Apoc 12, 12
4 Dumnezeu nu are nici preoti si nici apostoli ci doar Rabini, si Isus a fost tot un rabin.
5 Biserica primara nu a fost infintata nici de Isus si nici de Dumnezeu ci doar de niste sarlatani condusi de un ucigas in serie din banda celoir care l-au ucis pe Isus.
6 Preotii NU sunt parintii nostri, pentru ca noi avem ca parinti pe Dumnezeii nostri personali care ne este Familia care ne-a daruit viata si care ne-au crescut ca sa devenim oameni.
7 Preotul este doar sarlatanul parazit care il slujeste pe Mamona, parca asa spunea Isus in Biblie, care ii indeparteaza pe oameni de Dumnezeu propovaduind o Lege Noua care vine de la cel care se autodenumeste ca fiind Lucifer si se lauda ca este Seful Iadului, adica Satana.
8 Minciuna si sarlatania religioasa este hrana spirituala doar pentru prostii fara minte si fara constiinta, oamenii normali au ca valoare spirituala cele 7 arte.
9 Da, intr-adevar Biserica este o institutie intemeuiata de Domnul, si anume de Domnu Dracu, ca tot din Biblie aflam din Ioan 8:44 ca pe Dracu il recunoastem ca este Tatal Minciunii si mare ucigator de oameni, iar biserica crestina ne-a dovedit ca este cea mai ucigasa institutie din Istoria umanitatii, si ne mai dovedeste si azi ca este Yatal minciunii si a sarlataniei.
10sarcina de a face asezaminte cu rol social nu este treaba bisericii ci treaba statului Laic, biserica a dovedit cat a fost ea la putere in evul mediu ca este o insitutie criminala care a adus oamenilorceea ce numim si azi "obscurantismul intunecat" adica doar mizerie suferinta si saracie extrema, acum ca am invat dinm istorie faptul ca biserica este o institutie diabolica, ar fi cazul ca si ea sa fie interzisa prin lege asa cum a fost interzis si fascismul care este un adevarat ingeras fata de Marea Hoasca numita biserica crestina, lucru confirmat si de Apocalipsa in care putem vedea ca Dumnezeu cere poporului sau sa iasa urgent din biserica Marii curve a Noului Babilon ca altfel vor avea mult de suferit.
Popii,pastorii,predicatorii si toata aceasta șleahta, nu sunt altceva decat niste PROFITORI a naivitatii umane.
Ei îndobitocesc turma cu tot felul de teorii inventate, care nu au nici o legatura cu Divinitatea universului.
Daca li s-ar submina foloasele materiale si banesti obtinute ILEGAL si fara munca, toate sectele si religiile ar da faliment, si popimea ar merge la munca nu ar mai continua viata parazita pe care o duc! http://www.youtube.com/watch?v=V9of09XbRwE