Nu pentru ca ele nu vor trai vesnic.Isus a murit pentru oameni.Animalele erau jertfite si ele ca substitut pentru a plati pacatele.
Poi o fi murit Isus pentru oameni, dar de unde stii ca nu au si animalele mantuitorii lor? Poate au si porcii un dumnezeu care i-a facut pe porci dupa chipul si asemanarea sa, si acel Dumnezeu porc poate o fi avand si el o Treime Sfanta care l-a nascut pe Godacul Mantuitor?
Aici vorbim de credinte, si in credinta orice este posibil!
Sau crezi ca nu?
Animalele care au mai mult suflet decat oamenii, ==afirmație falsă!
De ce animale ar avea mai mult suflet decât oamenii?
In primul rand sufletul nu este nemuritor deoarece sufletul este omul.Ca dovada iti voi da un verset din exod 1:5 unde se spune:Toate sufletele care au ieşit din coapsele lui Iacob erau şaptezeci de suflete. Iosif era deja în Egipt.Intrebarea mea:Omul poate sa aiba 70 de suflete in el? Raspunsul este evident ca NU.Atunci d aici putem deduce ca sufletele la care se refera versetul sunt copii lui, deci oameni.In 1Petru 3:20 partea B :care fuseseră neascultătoare odinioară, când răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, când se construia arca, în care puţini, adică opt suflete, au fost salvaţi prin apă.Si aici este vorba despre suflete.Cei 8 oamnei care au fost salvati din potop si anume Noe cu sotia lui si cei 3 fii ai lui cu sotiile lor.In plus cel mai convingator verset este cel din Ezechiel 18:4 spune clar:Iată că toate sufletele sunt ale mele. După cum sufletul tatălui este al meu, tot aşa şi sufletul fiului este al meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.Sufletul moare.Si animalele sunt suflete vii cum se spune in geneza nu exista expresia(cu mai mult suflet).In schimb exista spiritul. Spiritul dintr-un om sau animal este puterea care i-o da Dumnezeu pentru ca el sa poata trai.Acel spirit se intoarce la Dumnezeu care l-a dat iar persoana nu merge in alt loc ca sa traiasca la fel cum focul dintr-o lumanare dupa ce se stinge nu merge in alt loc ci pur si simplu inceteaza sa mai existe.Tot asa putem aplica acest lucru la un radio portabil. Daca ii pui baterii si il pornesti curentul electric din baterii da viata aparatului. Fara baterii radioul este mort.Acelasi lucru se poate spune si despre un aparat scos din priza.In mod asemanator spiritul este forta care da viata corpului nostru.Dar ca si curentul electric, spiritul nu are ganduri sau sentimente.Este o forta impersonala, insa fara acest spirit corpul nostru moare si se intoarce in tarana lui asa cum spune in biblie.Numai bine...
Pai, cica, animalele nu au suflet, ci suflare de viata, ma rog, asa e la crestini.
Chiar ca animalele au "mai mult suflet" decat unii oameni.
Sufletul cum se defineste in dex, nu e suflet. Si pietrele au suflet, dar nu au nici macar senzatii. La fel copacii.
Intrucat afirmi ca animalele"au mai mult suflet decat oamenii", lamureste-ma ce intelegi tu prin "suflet". Apoi vom vedea restul.
Tu ai cumva un catel?
Ce parere ai?
Are suflet sau nu?
Daca iti plac definitiile atunci cai=uta'le in DEX
Eu am cautat si uite ce am gasit:
SÚFLET, suflete, s.n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale și voliționale, ce zici se potriveste definitia catelului tau?
Sau tu ai un catelus din plus?
Nu numai dand ce spune DEX-ul denota ca ai inteles notiunea. Spune-mi ce intelegi prin "PROCESE afective, intelectuale si volitionale"? Referitor la ce DEFINESTE un catel, cred ca DEX-ul iti poate raspunde mai bine ca mine.
Daca ai de intrebat definitii treci pe DEX.
Pe mine sa ma intrebi despre parerile mele.
Daca nu poti raspunde,cu propriile cuvinte,la ce te-am intrebat eu, sau nu intelegi intrebarea (am spus "ce intelegi", nu, ce spune DEX-ul, cum ai rastalmacit tu), mai bine intreaba.Eu sunt insa convins ca nu cunosti semnificatia expresiilor folosite.
Pentru crestini animalele sunt doar decor sau niste chestii de care sa se foloseasca cum vor de ele.
Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii:
-Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios… Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
-Doamneeee! In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer.
Tipul, socat, auzi o voce:
-Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice… vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?
Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
-As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa devina ursul crestin?
-Foarte bine, raspunse vocea. Lumina disparu, zgomotul padurii reveni.
Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele dinfata si spuse:
-Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin.