Nu esti tu in masura sa ii pui conditii lui Dumnezeu.El este Creatorul, iar tu esti vasul. Poate sa zica vasul de ce m-ai facut asa?
Argumentul tau da motiv sa cred in toti zei nu doar in al tau
Dar de ce spui ca suntem vasul? Nu suntem tocmai vasul, daca ne uitem in geneza Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui, eram vasul daca eram mai putini importanti, dar dupa cum biblia ne spune Dumnezeu si-a trimis singurul sau fiu pentru niste vase fara valoare? Nu suntem niste simple vase teologic vorbind, suntem creatia Lui cea mai de pret, ca altfel Dumnezeu nu isi trimitea fiul sa moara pentru noi.
Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa"?
Vasul olarului şi nepocăinţa poporului.
1 Cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel:
2 „Scoală-te şi coboară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!"
3 Când m-am coborât în casa olarului, iată că el lucra pe roată.
4 Vasul pe care-l făcea n-a izbutit – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
5 Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
6 „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? – zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!
http://www.youtube.com/watch?v=_FW0XMWaYh8
Hai ca imi place numele celui care canta wagner, nu este tocmai un Richard Wagner.
Ceea ce vreau sa iti spun, e ca ai o gandire periculoasa, privesti omul ca pe ceva neinsemnat, fara sa aiba vreun drept de a se chestiona pe el si tot ce il inconjoara(inclusiv pe Dumnezeu, ca face parte din mintea lui), practic suntem doar niste marionete a lui Dumnezeu. Pai daca Dumnezeu nu vroia sa ne punem intrebari in legatura cu planul lui si de ce a actionat asa si nu asa, atunci nu era mai simplu sa ne creeze fara ratiune? Daca spui ca tu crezi in Dumnezeu, incearca sa il intelegi, sa te apropii cat mai mult de gandirea lui, nu sa te resemnezi si sa spui ca tu esti un simplu vas fara valoare.
Apropo daca un vas de lut m-ar intreba de ce l-am facut asa, i-as raspunde bucuros. Vasule te-am facut asa pentru ca...
Aici Dumnezeu ne da un exemplu ca sa stim cum trebuie sa ne lasam prelucrati de mana Lui.Noi avem mare pret in ochii lui Dumnezeu.El ne-a rascumparat cu sangele lui Isus Hristos.El a platit pretul pentru rascumpararea noastra.„De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta."
Isaia 43:4
„Nu întotdeauna adevărul are nevoie de vorbire aleasă, el se mulţumeşte cu cea mai simplă povestire."
Miron Costin
Alexandru Cel Mare a vrut să-l cunoască pe filosoful Diogene, cel care locuia într-un butoi. Impresionat de adâncimea de gândire a filosofului, împăratul s-a oferit să-i îmbunătăţească viaţa aspră.
„Ce-ai vrea să-ţi dau? Cere-mi orice vrei!" a spus Alexandru. Diogene a răspuns simplu: „Dă-te la o parte, nu-mi lua din soare."
Nu bogăţiile sunt esenţa acestei vieţi, ci legătura cu Soarele neprihănirii – Hristos. Nu lăsa ca ceva să se interpună între tine şi Sursa de putere şi de binecuvântare.
Noi teologic vb suntem o parte din dumnezeu dar stiu ca voi pocaiti renegati sfanta treime dar asa e citeste si tu biblia suntem fii domnului nu niste vase
Pe mine nu ma intereseaza cum m-a facut dumnezeu eu n-am scris asa ceva in intrebare eu am intrebat de ce nu mi se arata cum adica nu-i pot cere sa se aratate atunci de ce sa nu cred in alti zei nu e tot la fel? daca amicul tau e real eu i cer sa se arate daca e mort ca restul zeilor nu se va arata
Vasele pot sa fie de cinste sau de ocara.Acolo este simbolic vorba despre modul cum ne-a creat Dumnezeu din lut si ne-a modelat.El este suveran, poate sa faca ce vrea cu vasul nostru.Cum sa renegam noi sfanta treime? Noi credem si avem aceleasi baze fundamentale ca si ortodocsii.Credem in Dumnezeu -Tatal, Dumnezeu -Fiul si Dumnezeu-Duhul -Sant.
Tu faci misto de mine?
Dar de ce nu intelegi ca acolo se foloseste o pilda ca sa pricepem ca asa suntem si noi in mana lui Dumnezeu cum este lutul in mana olarului.Ce nu pricepi?
Ema studiul asta e facut de diavol nu-i asa ca si pc tau http://www.descopera.ro/......-pana-acum dar totusi de ce stai pe pc cand sti ca satana e in el? pentru voi pocaiti stinta e de la diavol de ce va folositi de ea?
Mie nu-mi pasa ce a facut dumnezeu eu am intrebat de ce nu se arata mie
Ai facut ce am zis? ai crezut?
Da... e pacat calcu Tv-ul dar depinded cum si cat le folosesti
caci pe acest calculator poti si sa te uiti la porcari dar poti si sa citesti Biblia
sau sa asculti muzica, etc la Tv intr-adevar mai putin te poti folosii de el constructiv
sunt cateva posturi crestine dar el in general prezinta doar oameni care fac lucruri rele care se lauda cu pacatul
acel om sarac de care vorbea victor bine e de el ca nu are nici una nici alta caci Biblia o poti citi si cartea nu numa in mod electronic
dar cum spuneam depinde cum si cat folosesti
Eu nu cred in oamenii o repet din nou
Da, si eu incerc sa ma rog sa se arate de ceva timp dar nu raspunde nimeni...
Pai paradoxul este ca el ti se arata (empiric) atunci cand este prea tarziu. Am uitat data trecuta sa ti spun dar am o dovada empirica a existentei lui. Daca te intereseaza reply.
Dumnezeu nu se arata celor care Il vor la comanda. Nu este un servitor pe care doar trebuie sa il strigi pe nume ca sa apara in fata ta. El se arata celor ce il cauta cu o inima curata si care il cauta din sinceritate. Celorlalti li se va arata dar pentru Judecata.
Pai nu stiu, dar daca mie mi s-ar arata doamne-domane acum a-si face infart
Cred ca aci este ideea de genul:crede si nu cerceta...parca?!
Cred ca daca ar fi sa existe ar gandi ca el ne-a lasat liberul arbitru sa alegem sa credem sau nu,iar daca el s-ar arata atunci am crede in el si nu ar mai fi dupa cum am ales noi,fiind influentati de prezenta lui.
Daca exista sau nu, nu stiu. Poate?! Da, poate nu?!
LOL da tu chiar crezi ca esti singura persoana de pe pamantul asta care si-ar dorii sa-l vada pe Dumnezeu. Nu i s-a aratat nici lui Moise cand i-a dat placutele cu cele 10 porunci ( bine asta e cam pe langa subiect avand in vedere ca nu crezi in chestii din astea dar ma rog asa ca exemplu). Si in fond si la urma urmei sa zicem ca Dumnezeu s-ar arata pe aici pe acolo la oamenii chiar crezi ca s-ar arata la oameni care zic " hai arata-te sa cred in tine" pai ce ai impresia ca el sta sa iti dovedeasca tie existenta lui? sunt destule semne si daca chiar cauti cu adevarat nu ramai tu nelamurit la capitolul asta. In fine good luck cu sedinta ta de spiritism in care il provoci pe Dumnezeu sa ti se arate si el nu se arata pentru ca ii este frica de tine. Peace!
Atunci sa cred in orice care nu se arata
Nu e vorba ca trebuie sa crezi in orice care nu se arata dar la urma urmei nu te obliga nimeni sa crezi daca tu stai si astepti ca sa ti se arate Dumnezeu astepti mult si bine pentru ca cine crede crede si cine nu nu si gata.
Dumnezeu nu exista.imi pare rau ca tio spun eu dar asta este adevarulexista foarte multe dovezi.
Daca tot esti asa de sigura, da-ne si dovezile
Cati oameni(copii)mor pe zi? cati oameni nu au ce sa manance?
Nu exista nicio dovada. Exista atatea dovezi ale existentei Lui pe care nu vrem sa le vedem.Sa nu mai intoarcem orice lucru bun intr-unul rau si sa Il rugam sa ne ajute inimile sa nu mai fie impietrite.
Pai spune-mi una daca tot exista atatea.
Oriunde te uiti, frumusetea naturii, oameni care fac fapte bune, care sunt blanzi, etc? Cum se putea ca ceva atat de frumos si complex ca lumea sa se fi creat printr-o explozie sau din greseala..de la sine... Daca lasi tot ce e necesar pentru o pizza pe masa nu se va face singura. Si oamenii? Cu toata complexitatea lor fizica si spirituala? Sa privim la lucrurile frumoase care ni se intampla si nici nu ne dam seama ca sunt de la El. Daca am vedea totul cu ochii sufletului, sa vedem cu adevarat frumusetea naturii si sa privim partea buna din toate...
Nu te obliga nimeni sa crezi, nu trebuie sa te invete cineva sa crezi, asta tine de mentalitatea fiecaruia.
Am auzit o poveste,iar tu te regasesti in ea oarecum.A fost odata un imparat care a cerut acelasi lucru ca si tine iar Domnul nu i s-a aratat.Un om a fost obligat de acel imparat sa ii dovedeasca existenta Domnului, iar daca nu, il omoara.Omul nu a putut dovedi iar cand sa-l omoare i-a spus imparatului"uita-te pe cer si vezi...este Soarele.Tu cine crezi ca a creat toate acestea? Toata natura,toti oamenii,toate animalele, totul..."Imparatul auzind aceste lucruri si-a dat seama ca Domnul exista cu adevarat, acest lucru facandu-l sa creada.
Sper ca si tu vei face la fel ca si acel imparat.Sa crezi.
Sti ca stinta monderna poate explica aparitia soarelui si a naturi desi nu ma convinge raspunsul
Ca nu exista
Pai vezi...
Nu stiu sa raspund la intrebarea ta, dar am sa-ti povestesc o intamplare la care am fost martor acum vreo 15 ani.
Eram la tara, in curtea unchiului meu, taiam lemne de foc cu circularul. La bunica mea in sat locuia un pocait, un om foarte sarac, care a auzit zgomotul produs de taiatul lemnelor si a venit la noi rugandu-ne daca vrem sa-i dam lui rumegusul pentru ca avea o soba pe rumegus. Am fost de acord ca poate sa-l ia, drept pentru care s-a apucat sa-l incarce in saci. In acest timp oamenii care erau acolo cu noi, la taiatul lemnelor, au inceput sa faca glume pe seama lui. Unu zicea ceva, altul altceva, radeau...Unu din ei, dealtefel om destul de inaintat in varsta, il intreaba "Ce te mai chinui, ma, sa aduni rumegus? De ce nu iti da Dumnezeu, sau nu l-ai vazut niciodata ca sa-l intrebi?" Si, dupa ce pocaitul l-a fixat cu privirea, a urmat raspunsul care nu am putut sa-l uit toata viata :
"- Ba, spune drept, tu ai creieri in cap?
- Am, ma, cum sa n-am...
- I-ai vazut?"
Concluzia iti apartine.
Imi place ce ai zis
da tu nu esti pocait?
Foarte bun raspuns de altfel, de la un om sarac, ca sa vezi si sa nu subestimezi oamenii dupa nivelul de trai sau dupa haine!
Vezi tu, nu stiu prea multe despre pocaiti dar stiu ca cel de la mine de la tara nu se uita la tv, nu asculta la radio... si alte d-astea, de stat la taste pe TPU nici nu se mai "pomeneste".
Recunosc bine face dar eu nu am intrebat din rautate am vrut doar sa stiu daca esti
Aia vazut ila da pocait sa stii, eu nu-s ca el recunosc si mi-as dori.si n-am vrut sa te supar cu intrebarea de mai sus
sincer eram doar curios
Nu m-ai suparat, eu doar ti-am raspuns.
Ok
mi s-a parut scuze
Exista tomograf poti sa demonstezi ca ai creier in cap asta nu-i un argument in favoarea unui zeu
Esti pocait?
Da dc?
Doar am intrebat...nu am nimic cu ei stai linistit
Ok...vad ca si tu esti
Da
Bai fratilor D-zeu exista pai voi pe cine credeti ca ne-a creat? Se vede ca voi nu stiti nici macar ce e Biblia.Raymusic sa nu ii asculti sa stii ca D-zeu exista
Sti si tu macar cum a venit viata pe pamant? adevarul nu alte porcari cum ca ne-a creat dumnezeu.
Du-te la Medjugordje, acolo se spune ca se arata Sfanta Maria, desi eu nu cred in minunile acestea! de ce esti asa disperata sa ti se arate D-zeu? Exista calugari, preoti cu adevarat har, carora nu li s-a aratat D-zeu, dar pentru asta tot cred in existenta lui. Tu ce cauti de fapt? O dovada? De ce? cati ani ai si de ce esti asa disperat ca nu ti se arata D-zeu! Eu nu cred in prostiile astea deloc, mie nu imi trebuie dovezi ca exista sau nu!
O sa iti dai seama probabil de existenta lui, intr-un, moment crucial din viata ta...cand esti la limita dintre viata si moarte (desi doamne fereset sa patesti ceva)
de ce nu te poti bucura ca ai sanatate si esti cu picioarele pe pamant? Credinta in general vine din educatia care o primim si din ceea ce vrea sufletul nostru! Se pare ca al tau vrea dovezi! De unde sti ca exista dragoste? O vezi? AI vazut o forma concreta care sa fie dragostea? De unde sti ca exista vant? Cum arata vantul? Are o forma? O culoare? NU, nu are! Aceste chestii pur si simplu se simt: vantul, dragostea, aeru etc... asa si D-zeu, se simte! daca il simti in suflet, exista, daca cauti in dovezi sa ti se arata, inseamna ca pentru tine nu exista!
Nici eu nu cred in chestia cu icoanele maria ca se arata sau ce ai scris
dar in alte minuni cred
si i-am zis sa se roage dar nu asculta
Pai cum sa asculte, daca vrea dovezi!
Nu stii ce am vorbit cu el
Daca Dumnezeu ar veni la tine si tu L-ai vedea atunci asta nu ai mai putea-o numi Credinta.Asa am crede toti.De asta noi trebuie sa Il cautam prin rugaciune de exemplu(acasa unde poti, pe strada cand esti singur)si sigur il Vei gasi.Insa iti trebuie si rabdare. Faza cu frica de tine e chiar hilara. Poate A venit la tine si nu L-ai vazut ca in bancul cu inecatul; trece o barca si el zice ca nu vrea sa fie salvat ca vine Dumnezeu, trec in total 3 barci si dupa ce moare zicee ce nu Ai venit Doamne? Pai Am venit de 3 ori!
El nu ti-se poate arata fizic doar sa il simti si e atat de placut de nu iti poti imagina...
Frate El exista, nu trebuie sa ti se arate ca sa-l vezi ci prin ceea ce ti se intampla. mai multumeste-I ca esti sanatos, ai 2 maini, 2 picioare, 2 ochi si toate cele si ca te poti bucura de aceste lucruri fata de alte persoane care se nasc cu diferite boli sau malformatii. si trebuie sa-l simti nu sa-l vezi asa cum exista multiplele sentimente pe care le avem si nu ni le putem explica si nimeni nu o sa reuseasca sa dovedeasca stiintific de unde provin acestea
Dumnezeu ne lasa libertatea sa alegem daca vrem sa facemm lucruri bune sau nu.Si ne ajuta in toate, chiar daca nu ne dam seama.El nu se arata, trebuie sa il simti cu inima.In plus, vezi toata creatia Lui.Priveste la minunatele flori,animale, percepe frumusetea sufletelor celor buni, milosi si umili.Ti se va umple sufletul de bucurie si iti vei da seama ca Dumnezeu exista!
Daca tu zici ca Dumnezeu nu exista, vreau sa iti spun niste intrebari care vreau sa imi dai raspuns.Aerul il vezi? Nu! Dar exista.Atomul il vezi? Nu! dar stii ca exista Sunetele vezi? Nu Dar stii ca exista. Asa si Dumnezeu Nu IL Vezi dar EXISTA.Multi se indoiesc de asta deoarece e mai usor sa iti pui nadejdea in oameni. Focul Sfant de la Ierusalim de ce coboara din cer in fiecare an? Sau Iordanul de ce isi schimba cursul in fiecare an de Boboteaza?
Deci tot ce nu se arata e real de fapt
Si tu ai raspuns bine
Nu m-am gandit la asta
Stii, mai bine crezi si sa nu existe decat sa nu crezi si sa existe... parerea mea, in fiecare minciuna e o samanta de adevar, daca nu exista de ce s.au inventat atatea povesti? De ce a fost scrisa biblia? Dece exista sute de documentare, sute de savanti etc care incearca sa descopere totul? De ce s.ar chinui atat daca nu ar exista ceva intr.adevar?