De-a lungul istoriei și chiar până în prezent (vezi, de exemplu, Coreea de Nord) omenirea a fost și este zguduită o realitate: martirii.
Întrebarea mea este de unde au avut ei această putere a sacrificiului?
Dacă stăm să ne gândim doar puțin, ajungem la concluzia că actul lor nu este unul omenesc, ci supraomenesc...chiar dumnezeiesc am putea spune.
Unii au trecut prin colții fiarelor, spre care s-au îndreptat cântând pe arenele romane, alții au trecut prin ape reci, cum ar fi cei 40 de mucenici, alții prin flăcări...și au dat dovadă de un curaj ieșit din comun.
Cum s-au întâmplat toate aceste lucruri? Cine i-a întărit? Asta în condiția în care noi, oamenii, din instinct fugim de pericolul morții, iar când ne ardem de exemplu la un deget ne retragem imediat mâna...
Ordonare:
După relevanţă
Nazistii au avut martirii lor, comunistii au avut martirii lor, etc.
Dap, Nicolae si Elena Ceausescu au avut parte de moarte de martiri ai cauzei lor.
Răspunde
Trebuie să-mi revizuiesc vocabularul după aflarea Adevărului...
Prin martiri eu înțeleg creștini, oamenii Lui Dumnezeu, ce prin dragostea lor de oameni(pentru ca aceștia să nu moară veșnic), au fost dispuși să îndure orice este necesar pentru propovăduirea Evangheliei Păcii.
Le voi spune "propovăduitorii Evangheliei Păcii" atunci și gata.
Răspunde 
Vezi japonia in al dolea razboi mondial aia intrau direct cu avionul intr o anumita tinta, sinucudere curata, la japonezi sinucuderea era ceva pozitiv daca erai martir, si eu mi-am pus intrebarea asta, e ceva impotriva instinctului de supraviețuire, uite mulsulmani si aia alimentati de fanstism fac asta, uni din ei
Cu Dumnezeu, toate sunt posibile. Martirii sunt inca o dovada a existentei lui Dumnezeu.
Datorita cortexului frontal, o data, el este dovada ca avem ratiune si ca putem realiza lucruri pe care nu ni le dorim, dar care trebuiesc facute. Aici intra simtul datoriei care bate goana noastra dupa fericire si placere.
Când ești sigur că vei muri ca gladiatorii în arene, când știi sigur că nu ai cum să eviți sfârșitul, dacă ești condamnat la moarte de exemplu, cum e mai bine să mori? Plângând și cerând îndurare sau cu capul sus și cu demnitate? Dacă aș fi fost în situația lor și eu aș fi făcut la fel. Martirii sunt doar niște oameni care au înțeles că moartea este inevitabilă și că e mai bine ca urmașii tăi să-și aducă aminte de tine ca un om puternic, care a avut curajul să moară cu capul sus nu mușcând din țărână și implorând iertare.
Nu neaparat, li s-a oferit sansa sa nu moara, cu conditia sa isi lepede credinta, iar ei au acceptat mai bine moartea, deci nu putem spune ca moartea era inevitabila
Decât o viață în minciună și prefăcătorie au ales moartea și să rămână ei înșiși. Aș fi ales la fel.
Nu putere cât dragoste, că dacă aveau putere se jucau cu leuții aceia mai ceva ca David.
În momentul în care Îl iubești pe Isus Hristos iubești și ceea ce iubește El->oamenii, mai exact: sfințirea acestora(Ioan 21; 1Tes. 4:3). Martirii au vrut să salveze cât mai mulți oameni de la moartea veșnică din dragoste.
Apropo, știai că dragostea Lui Dumnezeu și cea pe care ar trebui să o aibă un creștin(Galateni 5) este una de sacrificiu(agape)? De exemplu: dacă un prieten a împrumutat niște bani pentru acoperiș și nu ți-a mai dat înapoi la momentul potrivit spunând "nu-ți mai pot da pentru că nu am terminat încă acoperișul și-mi mai trebuie bani", tu îi vei da banii pentru terminarea acoperișului fără a-i mai cere înapoi. Dumnezeu ne-a salvat plătind El prețul păcatului(moartea).
Imi place foarte mult cum pui problemele de religie. Cand zic martir ma gandesc in primul rand la sfantul Stefan. Apoi la sfantul Ioan Botezatorul, Mina, Pantelimon, Iustina si Ciprian, Gheorghe si multi altii. Ei au trait si au murit pentru Dumnezeu. Asa le-a fost dat sa treaca prin niste chinuri teribile si sa rabde pana la sfarsit pentru credinta. Spune si in biblie ca cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit. Cum le-a rabdat si Isus pe Cruce. Stia ce-l va astepta. Este un film interesant de prin 2008 numit Martyrs. Cum niste indivizi incearca sa faca martiri trecand niste oameni prin torturi teribile. Martirii sunt extrem de rari dar si extrem de frumosi in credinta lor, credinta insemnata cu propriul sange. Mare lucru sa nu-ti lasi credinta indiferent de cate cazne ai indura. Nu au dat inapoi ci au mers pe calea ingusta ce duce la mantuire. Nu pe calea larga ce duce la pierzanie.
Cand crezi cu adevarat in ceva esti pregatit sa mori pentru acel lucru.
Si uite, din cei 40 de mucenici unul a cedat.
Cantau toti "aspru e gerul, dar dulce e raiul".
Incredintarea din inima a fost mai puternica decat chinul?
Sau i-a intarit Hristos?
Ce sont presque toujours les idées les plus discutées et les moins sûres qui laissent le champ libre à l’enthousiasme des fanatiques. Vous trouverez cent fanatisés pour un problème de théologie ou de métaphysique. Vous n’en trouverez point pour un théorème de géométrie. Plus une idée est étrange et absurde, plus elle entraîne derrière elle d’aliénés et d’hystériques, surtout dans le monde politique où chaque triomphe privé devient un échec ou un triomphe public, et cette idée soutient jusqu’à la mort les fanatiques à qui elle sert de compensation pour la vie q.u’ils perdent ou les supplices q.u’ils endurent.
Bineînțeles că i-a întărit Hristos. Unul din ei a cedat ca să fie înlocuit de un altul. Dar știi despre vedenia lor...despre cununi?
Da,uite ca mi-am amintit.
Vedeau putin din lumea cealalta.
Ca si cum s-ar intredeschide o usa sa privesti un univers care depaseste cu totul privirea, mintea si intelegerea.
Cateodata poti avea atata incredere in convingerile tale incat sa fii dispus sa mori pentru ele.
Nu e nimic supraomenesc in martiri.
Sunt doar oameni cu creierul spalat de cele mai multe ori.
Exista idei care sa te faca sa treci peste instinctul de supravietuire si chiar si din punct de vedere evolutiv este destul de avantajos. Majoritatea bărbaților, de exemplu, care au copii si sotii pe care le iubesc s-ar arunca in fata glontului daca ar fi singura modalitate de a ii salva.
Oamenii s-au dus pe front sa moara pentru a-si apara tara, rudele, prietenii, etc, pentru a muri cu onoare...
Sunt lucruri mai importante ca supraviețuirea. Oricine ar prefera sa moara incercand, decat sa aștepte sa moara dupa invazie, prinvind cum femeile le sunt violate. Gandeste-te si in lumea animala cate furnici sau albine mor pentru a-si apara musuroiul/stupul. Sacrificiul de sine e un instinct la fel de animal ca acela de supravietuire.
Grupul e intotdeauna mai important ca singurul individ din punct de vedere evolutiv.
Asta cu martirii de razboi. Martirii religiosi sunt doar o eroare umana. Normal ca esti ok cu moartea daca "stii" ca nu mori cu adevarat si facand asta ajungi intr-un loc mai bun.
E o fapta mult mai egoista decat pare. Sfantul Stefan a fost omorat cu pietre, de exemplu. Daca zicea ca nu e credincios pentru a scapa, din punctul lui de vedere ajungea in iad. In iad, chinuit pentru o eternitate, ar fi fost mult mai rau ca moartea trupeasca din loviturile de piatra. Nu avea alta scapare. A ales calea mai usoara. Eu asa vad chestia asta.
Nu poti sa stii ca nu a avut dreptate, dar... nu mi se nimic virtuos in toata povestea asta.
Anumite convingeri pot ucide, iar daca Dumnezeu nu exista, moartea lui a fost stupida si in zadar, dar toti murim pana la urma, ce contează? Murind pentru convingerea lui presupun ca a murit macar fericit, fara regrete.
Cam asta inseamna sa fii inchis la minte si sa nu accepti ca te-ai putea insela.
Dar nu ii compatimesc. Din punct de vedere psihologic au trait mult mai fericiti ca oamenii normali. Daca oamenii normali ridica in slavi placerile trupesti, oamenii spirituali si-au dat seama ca esti mai fericit in general daca renunti la acele mici placeri animale stupide si asa au facut.
Moartea e, oricum, supraevaluata.
Cand traiesti cu frica de moarte niciodata nu reusesti sa traiesti.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
