De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată? RĂSPUNS: Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată. În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată? Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini. La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu. Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1. În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că Agheasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa agheasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi! Unii spun că agheasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat! Agheasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma" lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit. 4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate. Sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor? RĂSPUNS: Da. Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, punându-şi mâinile peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante (sectele) nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori. ÎNTREBARE: De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu? RĂSPUNS: Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: "Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer". Desigur, ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli, tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem spunem că sunt păcătoşi şi nu păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu. Oare când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi cont de vrednicia funcţionarului respectiv? Dacă acela este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate cu legea? Este, desigur! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor, după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine, chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce, dacă are evlavie la Maica Domnului. Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE! Ce sunt Sinoadele? RĂSPUNS: Sinodul este o adunare a reprezentanţilor Bisericii (a episcopilor), convocaţi pentru a rezolva disputele doctrinare şi ecleziastice (bisericeşti). Sinoadele bisericeşti au fost ţinute pentru a rezolva diferite probleme atunci când nu s-a putut ajunge la consens prin simple discuţii. Majoritatea sinoadelor au fost locale, deşi în unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o largă acceptare. Primul Sinod al Bisericii s-a ţinut de către Apostoli la Ierusalim, în primul secol (Fapte 6:1-7). Sinoadele la care au participat reprezentanţi din toată lumea s-au numit Sinoade Ecumenice. Biserica Ordodoxă recunoaşte şapte sinoade ecumenice. Cele Şapte Sinoade Ecumenice ale întregii Biserici Creştine acoperă perioada dintre anii 325 şi 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezintă temelia învăţăturii creştine acceptate de ramurile răsăriteană şi apuseană a Bisericii Creştine. Deciziile acestor Sinoade Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui. La aceste Sinoade Ecumenice au fost întocmite multe Canoane sau norme care guvernează administrarea Bisericii. Biserica Catolică acceptă ca ecumenice şi unele sinoade ulterioare, organizate numai de autorităţile şi reprezentanţii Bisericii Catolice. Aceste sinoade, dintre care ultimul este al doilea Sinod de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxă ca având valabilitatea sau autoritatea adevăratelor Sinoade Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor sinoade catolice nu sunt valabile în Biserica Ortodoxă. Biserica noastră recunoaşte următoarele şapte Sinoade Ecumenice care sunt prezentate în continuare în ordine cronologica: 1. Primul Sinod de la Niceea, din anul 325, la care au participat 318 părinţi. Aici a fost condamnat Arianismul, s-a definit divinitatea lui Hristos şi s-a alcătuit pentru prima dată Crezul (prima parte). 2. Al doilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 381. Au fost prezenţi 180 de părinţi. A fost condamnat Apollinarismul, s-a definit divinitatea Sfântului Duh şi s-a completat Crezul. 3. Al treilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Efes, în anul 431. Au participat 200 de părinţi. A fost condamnat Nestorianismul şi a fost definit termenul Theotokos (adică Născătoarea de Dumnezeu). 4. Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Chalcedon, în anul 451. Au participat 630 de părinţi. A fost condamnat Monofizitismul. 5. Al cincilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 553. Au participat 165 de părinţi. Au fost condamnaţi diverşi eretici şi păgâni. 6. Al şaselea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol în anul 680. Au fost prezenţi 281 de părinţi. A fost condamnat Monothelismul. 7. Al şaptelea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Niceea, în anul 787. Au participat 350 de părinţi. A fost condamnat iconoclasmul. Unde se poate mântui omul mai uşor: în mânăstire sau în lume, în oraş, în sat? RĂSPUNS: Omul se mântuieşte şi în mânăstire şi în oraş, şi în sat, şi oriunde, dacă le are pe aceste trei: credinţă dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuieşte nicăieri.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook