Să încep cu explicația profesorului de religie:
Femeia nu este egală cu bărbatul pentru că Eva a făcut primul păcat, iar Dumnezeu acum are ceva cu femeile și de asta le dă și dureri în timpul sarcinii. Logică de preot.
După mine e așa pentru că pe vremea când s-a scris biblia așa era la modă. Mult timp femeia n-a avut parte de drepturi egale cu bărbații pe motiv că nu e demnă de așa ceva, n-aveau parte de educație, erau bătute și tot așa, astfel în biblie a apărut că asta ar fi voia lui Dumnezeu ca nu cumva să aibă femeile ceva de zis. Mi se pare stupid, mă bucur că n-am părinți creștini, nu aș vrea să trăiesc în dictatură. Am văzut mai ales copiii pocăiților, îmi e sincer milă de ei, pe lângă că sunt educație cu bătaia care se zice că e ruptă din rai dar este instrumentul unor părinți așa de inapți încât nu-și pot educa copiii altfel, mai sunt și târâți fără voia lor la biserică, sunt obligate fetele să poarte numai fuste peste genunchi, pantalonii nu sunt admiși( nu știu exact în ce sectă creștină dar chiar există așa cretinism și în zilele noastre), n-au voie să se împrietenească cu cine vor, să meragă la petreceri și multe altele. Pe scurt sunt niște copii fără copilărie, de multe ori fără prieteni și foarte triști. Dacă asta îi place lui Dumnezeu însemană că și el e un fel de dictator. ( Și da, am scris intenționat cu „e" mic ca să evităm viitoare comentarii)
Femeia nu a fost si nu va fi niciodata egala cu barbatul.
Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile (Efes. 5:22-24).
Da, așa e, nu e egalitate, femeia e superioară, cu un șut unde trebuie poți să-ți pui orice bărbat la picioare.
Exact asta cred eu despre femei.nici mai mult nici mai putin.vizionare placuta;)
http://www.youtube.com/watch?v=y3uyx_UaYx4
Nu-mi merge sonorul deci poate-mi povestești și mie despre ce e vorba.
Tu ești fată sau băiat?
Dacă ești fată atunci poate tu intrii în categoria asta.
Să analizăm clipul:
-„Iubește muzica dar numai în aceea măsură în care muzica îi permite să danseze"-Fals eu ascult de la metal și punk până la clasică, nici un gen pe care se dansează.
-"Creierul femeilor este cu cel puțin o treime mai mic de cât al bărbaților"-Nu mărimea creierului contează ci capacitatea, noi ne folosim doar 10% din capacitate, mărimea n-are legătură. Nu poți să-mi spui că un băiat dintr-un industrial este mai deștept ca mine care sunt la mate info doar că are creierul mai mare.
-„Femeile nu sunt la fel de înalte/puternice/abile"-Nu este o regulă generală, există și bărbați scunzi și stângaci.
-„Nu pot fi mineri, piloți de curse și nici măcar bucătari" -Există femei care lucrează în toate domeniile astea.
-„Femeile n-au ce căuta în artă"- Spune-i asta Artemisei Gentileschi ( http://www.google.ro/......tp?/search ), sopranelor ( care nu pot să compună muzică decât la un nivel lejer după cum zice clipul tău) sau lui Sidonie-Gabrielle Colette ( scriitoare).
-„Nu știu ce înseamnă modestia, suferința, munca, onoarea"- Serios? Știu și femei modeste, care suferă ( o grămadă), muncitoare ( poate ai observat că fetele mai ales la școală muncesc mult mai mult ca băieții, mereu fac treaba mai atent și mai bine) și majoritatea fetelor au onoare, se respectă.
-„Pe la 40-45 de ani trebuie eutanasiate cu blândețe"- Penibil. Femeia nu-și termină menirea la 45 de ani că ajunge la menopauză și nu mai poate să-i facă copii bărbatului, că nu e singura menire a femeii.
-„Orice bărbat merită să aibă în patul lui femei între 15 și 20 de ani"- Clip care îndemană la curvie? Te credeam creștină, zici că femeia e bună doar la sex, lui Dumnezeu sigur nu-i place cum gândești.
Dacă ești fată atunci poate te simți o c**** fără creier, simț artistic și bună de nimic. Eu nu mă simt.
Dacă ești băiat probabil ești așa de urât și ne interesant de nu se uită nici o fată la tine și de asta le urăști.
Nu, doar dobitocilor le dau, nu sunt chiar asa de violenta sa dau in nevinovati.
Nu, nu-s de profesie c****.
Cei nevinovați sunt cei care nu se simt superiori femeilor în general. Nu sunt feministă, dar după mine un bărbat care-și bate nevasta că așa zice God că el e superior și face ce vrea merită o viață în pușcărie să fie sodomizat zilnic.
Steluțele ălea mă derutează nu prea am înțeles ce ai vrea să zici. Bătaie însemană și o palmă dată la nervi, orice. Bătaia mi se pare mijlocul oamenilor care n-au creier să se descurce altfel, nu numai în căsătorii dar oriunde.
Și la ce poză te referi, aia de pe blog?
De ce Măriuca e cenzurat atunci?
Oricum, în Mama Rusie orice femeie bate un bărbat român.
Eu daca voi avea copii ii voi educa in asa fel incat sa nu fie obrzanici.
Nici eu si nici parintii mei nu aplicam chestia cu bataia.
Cu 6000 de ani in urma,Dumnezeu Insusi a intemeiat casatoria,a oficiat prima cununie religioasa si apoi a binecuvantat-o.Din nefericire insa,in multe cazuri,cel mai nesfant pamant nu este acela al unei puscarii,ci acela al unei familii,deoarece pe acest pamant se foloseste uneori forta,pe acest pamant se folosesc cuvinte care dor,pe acest pamant uneori copiii plang, pe acest pamant nu mai este politete, respect si nici dragoste.Casatoria privita prin ochii lui Dumnezeu este,, pamant sfant'', este cel mai sacru pamant de pe Terra.Cand cei doi invata sa stea pe locul doi, nici el nici ea, nu doreste sa fie vioara intai este o placere sa traiesti.Nu este o intaietate pentru care ei lupta, ci este una care li se acorda.Secretul fericirii este Dumnezeu.
Iar eu,dacă nu vreau să mă căsătoresc niciodată, şi nici să fac copii, sunt un păcătos?
Nu,dar niciodata sa nu spui,, niciodata''.
De ce?
Tema de casa pentru tine.
Nu sunt impuse de crestinism, sunt doar concepte babesti. In zona mea, copilul preotului este liber sa faca ce crede ca e bine, iar preoteasa este directoarea scolii generale.
Cat de anti-crestin sunt eu, dar intrebarea mi se pare aiurea. Ce treaba are crestinismul cu relatiile intra-familiale?
Pentru ca asta este de fapt crestinismul, si asta incepand de la "dumnezeu" care este el insusi un dictator si iti impune asemenea legi care nu fac altceva decat sa batjocoreasca femeia
>Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea<
ha ha ha ha... sa ma peesh pe mine de atata ras!
Isus si-a dat viata pentru biserica? Oahahahahaha...
Isus ii spurca pe preoti oriunde ii apuca si chiar propovaduia in predica de pe munte ca este inutil sa te duci la biserica!
Ma da ce minciuni proaste mai poti sa tragi?
Esti cumva si tu un besescu?
Probabil crezi ca esti foarte inteligent/a, nu? In cazul asta, am o veste trista pentru tine...
Ala de mai sus e plecat rau cu sorcova, nici n-are rost sa-l bag in seama...
Probabil sa mentina o ordine aparenta. Femeia sa nu se destrabaleze, si copiii sa n-o ia razna.
Prostii, cine știe ce e în capul tău despre creștinism! Biserica învață dreapta credință, în duhul dragostei lui Dumnezeu. Poate ai tu niște probleme, și se vede clar că le ai, și de asta ți se pare așa! Depinde și de creșterea ta de acasă, dacă nu ai avut o creștere creștină autentică, mintea ta de cînd ești copil se formează în duhul creșterii din familie, dacă nu ia avut pilde bune de trăire ortodoxă, toate le vezi întunecat: preoți care te toacă la cap cu aceleași lucruri, soțul fuhrer, soția scalvă, bătăi, pedeapsă, după concepția ta, oamenii care merg la biserică sunt alinați mintal că fac asta, tu nu vezi cît de negativist ești, problema ea ta, nu a Bisericii, sau a preoților ei!
Nu stiu despre ce fel de crestini vorbesti tu , dar la ortodocsi femeia si barbatul trebuie sa fie egali, iar copiii nu sunt in niciun caz batuti sau pedepsiti.Cel putin nu ar trebui si nu zice nimeni asta nicaieri.
Hai fii serios, biblia incurajeaza violenta fizica asupra copiilor:
Proverbe 23:13: "Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri," chiar dacă el spune "Mă omori!"
Frate, nu stiu ce biblie citesti tu, In Biblia mea, In noul Testament nu incurajeaza nimeni nicio violenta, nici macar asupra animalelor. Pace!
Sa inteleg ca tu esti unul dintre ereticii care ignora vechiul testament si se bazeaza doar pe noul testament? Daca vrei iti dau si din noul testament versete care fac referire la violenta fizica asupra copilului.
Nu stiu despre ce fel de ortodoxie vorbesti tu ca in cea din BOR esti invatat la casatorie ca barbatul este cap femeii ...si femeia sa se teama de barbat!
Unde vezi tu egalitate in asta?
Ai pus o intrebare voit incitanta, pentru a agita spiritele, dar cred ca ai suprasolicitat.Eu,in locul tau intrebam:de ce crestinismul considera ca femeia este subordonata barbatului? Nimeni,chiar si habotnicii nu te puteau combate. Facand abstarctie de crestinism, sau oricare alta religie, tu crezi ca barbatul este egal femeii?
EI, hai ca nu mi se [are ceva rau ce spune biserica
tie ti ar conveni ca sotul/sotia ta sa fie o zdreanta iar copii niste drogati depravati?
Pentru ca noi permitem asta, daca lumea si-ar schimba mentalitatea, comform principiului egalitatii dintre sexe, religia crestina insa ar gasi alte ideologii tampite c care sa ne indocrineze
Bai eu nu am citit Biblia incat sa fiu sigura ca in ea scrie " Sotul sa fie fuhrerul, femeia sclava acestuia si copii sa asculte neconditionat de acestia, altfel sa fie batuti si/sau pedepsiti." dar mie mi se pare o porcarie chestia asta. Toti suntem egali indiferent ca suntem femeie/barbat/copil/batran si cine sufera de sefie si de boala autoritatii excesive ar trebui sa se impuste fara sa se gandeasca prea mult
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: