Hmm... nu. Majoritatea satanistilor nu cred in demoni, sunt pur si simplu atei. Ei considera ca fiecare este propriul sau dumnezeu. Iar Lucifer e pur si simplu o metafora pentru libertate si individualism.
Asta susțin mințile nepătrunse, domnule Doctorandus, la prima vedere, exact cum și Lucifer susținea că a se împotrivi Tatălui ar fi ceva bun Și oricum noi oamenii ne atribuim în final ceva bun, o explicație bună pentru ceea ce noi facem, că altfel nu ne-am acceptat pe noi și asta ar fi rău.
Dar în spatele acestui stil "ateist" habar nu aveți că de fapt tot venerarea lui Lucifer îi și tot vândutul sufletului Satanei îi.
Și nu, nu o spun în necunoștință de cauză, am stat prea mult pe Youtube, ascultând oameni cu povești ezoterice, oameni ce au crescut în casă cu demonii și au susținut tot ce vă susțin eu aici. Cum ziceam, că e o poveste, cu o experiență, cu un om, e una, dar când mai mulți semnalează treaba asta, parcă e bine să nu mai fii nici atât de ateu.
Evident că eu doar îmi susțin cauza și argumentul, nicidecum nu încerc să schimb păreri, mai ales pe ale stimabilului domn Doctorandus. V-am citit și deci știu că din ale dv nu ieșiți. Un om cu credințe clar înrădăcinate și strong.
Ai ascultat povesti pe YT. Ia si ceteste un pic. Intregul mumbo-jumbo mistic e o sursa inspaimintatoare de bani. Ateu nu e relativ. Ateismul nu e ca temperatura apei, ci ca umiditatea ei atunci cand e in forma lichida. E tot timpul 100%.
Am studiat ocultismul, chiar la Universitatea din Amsterdam, la facultatea de studii religioase. I-am citit pe Rudolf Steiner, Jiddu Krishnamurti, Omraam Mikhael Aivanhov, Osho Rajneesh, Sri Ramana Maharishi, Abd-ru-shin, etc. Si am citit Biblia din scoarta-n scoarta si crede-ma ca sunt cateva capitole de genealogii care sunt foarte plictisitoare.
Ce cred eu? Crestinism=mitologie. Islam=mitologie. Hinduism=mitologie. Budismul nici macar nu e mitologie, ci e doar o filosofie de viata. Si, in general, ocultism, gnosticism, teosofie, antroposofie, etc.=mitologie.
Budismul, taoismul și confucianismul în esență nu sunt mitologice, ci raționaliste. Că au mai acreționat niște superstiții de-a lungul veacurilor, e adevărat. Dar baza lor nu este mitologică.
Iar șintoismul, deși bazat pe mitologie, e greu de distins de ateism.
Pentagramele nu sunt demonice. Una la mina. E ca la zvastica. Iar "stilul lui Lucifer" care e ala? De a fi onest si a avea aspiratii inalte? Pentru ca daca iei si citesti biblia, dumnbniedzau e criminalul cel mai mare dintre cei doi. https://en.wikipedia.org/wiki/Pentagram
P.S. Intregul construct biblic ar fi zero fara existenta antagonistului.
P.S. ul vi-l aprob
Așa e construită, din păcate, întreaga viața, binele fără rău, nu se poate.
Dar wait, nu spuneți că Lucifer ar face ceva bun. Chiar nu face
El e lucitor, lumină la prima vedere, dar în final în spatele luminii lui stă ascunsă tot leghea lui demonică Asta încearcă să ne arate de fapt God ăsta că tocmai acolo nu dorește să cădem mulți. Iar dacă explicațiile noastre nu le crede nimeni o luăm logic.
Lumina, ajută retina, nu știu eu multă biologie, nici chiar fizică, dar din puținele mele cunoștințe, mai ales că eu sufăr de miopie și din pură curiozitate am mai citit pe net ) se spune că bolile ochilor apar din cauză că lumina nu se refractă (sper că folosesc bine acest termen) bine pe retină, din asta tragem concluzia (eu una o trag) că lumina în dimensiuni normale va forma și un ochi normal, dar când lumina nu mai e normală (evident că ochiul nu mai are forța necesară de a lua câtă lumină trebuie) el se alterează, ducând la aceste boli. În fine, cred că am divagat mult și am susținut un argument la care nu sunt as ) biologia și fizica yuhhh ) deci un argument mai de grădi, totuși lumina multă distruge ochiul, deci distruge, cam pe aceeași idee susține și Biblia că o făcut stimabilul Lucifer. El de altfel era un fiu bun al lui Tatăl God, el știa Cuvântul Lui bine, El știa totul, dar din cauza dorinței Lui de a străluci, din cauza a prea multă lumină, Lucifer ăsta o orbit.
P.S. Lucifer deși era lucitor și strălucea, el astăzi trăiește în negură și întunerică, ideea este tot biologica/fizică, el de la prea multă lumină o orbit. Acum e un nevăzător plin de arfe. Și-mi scuzați limbajul dar ăsta îi. Și cam tot din cauza lui, chiar dacă dv nu credeți, fin cauza lui noi suferim astăzi. Mă rog și din cauza Protopărinților și clar a păcatelor noastre; dar dacă el nu cădea, nu orbea, Lucifer, răul nu mai exista, iar noi nu mai avea de ce să luptăm cu demonii noștri, cu dușmani, cu viciile noastre, nu mai trebuia să alegem între bine și rău. Ahhh, îl urăsc pe Lucifer ăsta.
Lucifer a ajuns la intuneric pentru ca dumbniedzau nu negociaza cu cei care au pareri. Il deranjeaza oamenii? O mai pune de un potop. Il deranjeaza ca unii ingeri au pareri? Ii trimite la subsol. Cum ziceam... sunt o gramada de povesti similare cu astea biblice. Foarte misto, foarte interesant, lecturi distractive, dar sa fim seriosi si sa ne comportam si sa rationam ca si cum am fi iesit totusi din pestera si nu ne stergem cu brusturi in partea dorsala.
Pai ești captivat de chestiile inexplicabile sau de lucurile ce sunt ciudat sa existe.
Spre exemplu noi toți am învățat și am văzut de-a lungul timpului ca omul după e moare nu mai are suflu, nu se mai mișcă, nu mai vorbește și e îngropat inert în pământ.Eh,dar iti pare interesant sa vezi ca spiritul lui spre exemplu mai e printre noi și e bun sau rău în funcție de ce a făcut în viata.
Dacă ai o religie ști ca exista și Dumnezeu și dracu.Deci sunt doua entități în care nu ai cum sa nu crezi doar ca diferență e de pe cine slujești.
Iar cei ce îl divinizeaza pe satana, cred ca sunt tot acei oameni cărora li se pare smecher sa fi "eroul" negativ din poveste.Nu neapărat ca știu și ce fac.
Ce legătură are spiritismul sau paranormalul în general, cu Satan?
Și eu sunt pasionat de parapsihologie și paranormal dar nu sunt satanist. Sunt creștin-ortodox.
Domnule Dracula ) dumneata oricum ești ceva special ceva aparte ori vă plac eu doar pentru că în final, eu una chiar sunt atrasă de întuneric
Ce-i drept Lucifer ăsta, are farmecul lui.
Și domnul Dracula are farmecul lui.
Scrisesem un răspuns, dar s-o dus în infern )
Deci ca să îmi mai aduc aminte de ceea ce voiam să spun ideea ar fi că eu una așa asociez tot ce e din domeniul Paranormalului cu Satana. Dar nu asta ar fi ideea, ci întrebarea mea tot asta îi.
De ce dacă oamenii nu cred în Paranormal, nici în God nici în Satan, totuși ei aleg în final drumul Satanei decât cel al lui God.
Ok, poate întrebarea de aici nu sună ca cea din întrebare.
Dar te rog, dă-mi tu răspuns la asta Mister Hamurabi. )
Why?
Adică de ce un om care nu crede în nimic, este totuși mai atras de Satan decât de Hod, why? Pe mine una mă macină întrebarea asta. Fix așa.
Păi, i-a gândește puțin.
Băutură, cu*ve, desfrânare, hoție, înșelătorie, lene, nepăsare, destrăbălare, etc. - toate sunt ale lui Satan.
Unui om de rând care nu crede în nimic, ar mai exista ceva care să i se poată oferii ca să concureze cu cele de mai sus?
Pai ptc e cum am spus mai sus. Dumnezeu ne vrea sfinți, curați iar un om care nu vrea sa se lase de plăcerile di păcatele în care trăiește, e normal ca nu L va cauta pe Dumnezeu. Și atunci se îndreaptă spre satana. El nu ii poruncește sa se lase de păcat, dimpotrivă, îl îndeamnă sa păcătuiască. Asta e de fapt toată chestia. Întunericul ii atrage pe cei mai mulți ptc acolo nimeni nu ii judeca, nimeni nu le știe păcatele și nimănui nu i pasa de ele.
Fiul fantomei a preschimbat apa in vin, nu Satana!
Cred că nici Satan nu mai are ce să comenteze la răspunsul tău.
Dpmdv ar fi adevărul suprem.
Ar merita funda, dar și domnul Dovakin a oferit un răspuns impresionant, parcă ar fi un masonic care povestește fix ceea ce i-a povestit dumnealui, un înger al întunericului într-o ședință demonică.
Și ar mai fi câteva care îmi plac.
Aștept să văd dacă mai răspund și alții cu teori și mai și sau adevăruri și mai interesante.
Am observat la întrebările tale ca amesteci mereu lucrurile, unele nu au legătură dar le pui în acelasi context, le duci în zone care nu au logica și de regula nu sunt bine înțelese întrebările tale. Ai niște convingeri dar nu știu cât de bine informata ești în schimb afișezi niște idei ca și cum sunt reale sau adevărate doar fiindcă tu ai părerea aia.
Păi ce cu ce nu are logică din întrebare?
Eu una chiar nu am adresat întrebarea "de dragul" de a o adresa pe TPU, ci pentru că exact ce întreb aici, mă întreb eu de câțiva ani, de când am aflat că Dumnezeu există. Că recunosc că pe la vreo 18 - 20 de ani nici eu nu credeam în Dumnezeu. Acum cred și am observat că toată media a explodat de cultul lui Satan, mai puțin de cel al lui Dumnezeu.
Ca să mă fac înțeleasă pe deplin, o să povestesc ceva ce are legătură cu cazul, acum câțiva ani, prin primul an de faculta, stând la cămin, o întreb pe colega mea de cameră de ce totul în jur e despre s*x, de ce orice reclamă, orice idee sau imagine prezentată în media trebuie să fie despre trup, despre aspect și în final despre s*x și ea îmi răspunde. "Păi pentru că s*xul vinde." Totul e comercial și ăla atrage ochiul, omul.
Ei bine, de la această premisă, exact la fel mă întreb și cu ideea Satanei și a culturii demonice. De ce la fel în media totul trebuie să fie despre ei? Filme, muzică, cărți de beletristică și chiar am auzit că au luat amploare bisericile sataniste, la care oamenii merg de bună voie, deci nu mai e ca în secolul trecut în care se susținea că "ne-a forțat sistemul". Ei merg acolo de bună voie. Atunci întrebarea mea este "De ce?" De ce atrage așa mult treaba asta? Întreb asta în condițiile în care deja Dumnezeu este uitat complet în acest secol.
Deci de fapt întrebările care mă macină pe mine sunt de ce atrage așa mult ideea asta? De ce îi atrag mai mult Satan, un Dumnezeu al întunericului decât un Dumnezeu al luminii? Pentru că hai să fim sinceri, cei mai conștienți de existența lui Satan și cine este el de fapt, sunt exact discipolii lui. Hai să zicem că ăia care se joacă cu Ouija clar o fac de divertisment și chiar să demonstreze cumva că Satan nu există și toate prostiile astea deși avem cazuri cu nemiluita și de oameni care au suferit morți inexplicabile sau tor felul de nenorociri s-au abătut asupra celor care au pus mâna și numai au suflat lângă Tabla aia. Dar tocmai din curiozitate morbidă ei sunt îndemnați și fug acolo. Deci ce e cu toată această frenezie și curiozitate morbidă.
Deci poate că totuși ai dreptate. Mă încearcă multe dileme și întrebări pe subiectul God vs Satan.
Dar cele mai importante clar rămân astea :
De ce oamenii aleg drumul lui Satan mai mult decât Drumul lui God?
De ce oamenii au o frenezie și fascinație chiar morbidă către întunericul ăsta, către tot ce ar fi negativ, rău?
Tu observi lucrurile astea, eu nu observ asa ceva. Filmele SF dacă atrag nu înseamnă că oamenii nu cred în bine. Dacă ne place sexul sau vinde sexul este doar o evoluție a omului către o exprimare libera. Asta e omul. Dar acelasi om are și înclinație către bine, oamenii care iubesc și sunt iubiți nu vor fii niciodată satanisti. Ne atrage ceea ce suntem. Ce vezi tu întuneric în fond poate nu e chiar asa. Cu secole în urma umanitatea era mult mai cruda, acum teoretic trăim perioade mai blânde, cu drepturile omului, drepturile copilului și chiar drepturile animalelor. Eu nu înțeleg de ce tu vezi lucrurile asa dramatic și doar înspre o latura. Sunt și lucruri atât de frumoase, filme cu mesaje atât de pozitive, sunt și oameni care fac lucruri atât de deosebite.
Lumea ma intereseaza prea putin. Mai mult ma intereseaza oamenii care au luat o atitudine, pozitie, directie de partea lui Hristos. Oameni care duc o "viata spirituala" si práctica smerenia, taria, stapanirea si igiena.
Eu cred ca tu te cam indoiesti de "viata spirituala". Nu trebuie sa demonstram ceva anume ci doar sa il contemplam si servim pe Dumnezeu. Atunci o sa vezi cum o sa ne dezvoltam un carácter spiritual.
IGIENA? Deci necredinciosii si aia care cred in alte povesti mistice sunt niste nespalati?
Www :))) Domnule Gabi, dar v-ați enervat, observ :)) nu cred că la asta se referea mister Seba. Și prin igienă, cred că se referea la un întreg concept și o cu totul altă idee. :)
Nu m-am enervat deloc. Si nu de igiena, cit datorita faptului ca el considera ca elucubratiile mistice cu dumbniedzai ar fi singura cale de a atinge un nivel superior, iar toate practicile fizico-spirituale vechi de mii de ani de-alde Yoga sunt apa de ploaie. Da, deci rugaciunea si tiritul in genunchi/mataniile si alte prostioare crestin-ortodoxe pot fi considera o forma de elvatie spirituala, dar comparate cu meditatia transcendentala, de exemplu, sunt ca si cum ai pune un topor linga un bisturiu.
Ptc satana lucrează cu putere pe pământ ptc știe ca nu mai are mult timp. Oamenii își întorc fata spre satana și pe Dumnezeu Îl dauu la o parte, dar știi de ce? Domnul Isus este Lumina lumii și lumina scoate la iveală toate păcatele, asa ca ei își aleg întunericul ca să îți ascundă păcatele. Satana nu le cere sa îsi mărturisească vreun păcat, dimpotrivă, ii îndeamnă sa păcătuiască...
Deoarece răul îl faci foarte ușor iar binele foarte greu. Care crezi că este cel mai greu lucru de făcut? Să te rogi lui Dumnezeu. Încearcă și ai să vezi că așa e. Încearcă să te apropii de Dumnezeu și toate lucrurile demonice care îți plac acum vor dispărea.
Nu exista nici God si nici Satana.Totul este in mintea bolnava a credinciosilor.Nu exista nici paranormal, sunt lucruri normale pe care stiinta nu poate sau nu vrea sa le explice.