Bună!
Dumnezeu nu are o soţie cu care să fi adus în existenţă copii. Totuşi, el este Creatorul a tot ce are viaţă (Revelaţia 4:11). De aceea, Adam, primul om creat de Dumnezeu, este numit un ‘"fiu al lui Dumnezeu"’ (Luca 3:38). Biblia arată că şi Isus a fost creat de Dumnezeu, motiv pentru care este numit un ‘"Fiu al lui Dumnezeu"’ (Ioan 1:49).
Dumnezeu l-a creat pe Isus înainte de a-l crea pe Adam. Apostolul Pavel a scris despre Isus următoarele: „"El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut din toată creaţia"" (Coloseni 1:15). Viaţa lui Isus a început cu mult înainte ca el să se nască într-un grajd, în Betleem. De fapt, Biblia spune că ‘"originea sa este din vremuri străvechi, din zilele timpului indefinit"’ (Mica 5:2). În calitate de Fiu întâi născut al lui Dumnezeu, Isus a trăit în cer ca fiinţă spirituală înainte de a se naşte ca om pe pământ. Isus însuşi a declarat: „"Am coborât din cer"" (Ioan 6:38; 8:23).
Te pup!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Vechiul Testament prezice venirea unui Mesia, care se va naste ca un om dar care in acelasi timp este Dumnezeu.Isus este singura Persoana cunoscuta care intruneste calificarile prezise pentru Mesia.,, Cuvantul era Dumnezeu''Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, deci S-a intrupat.Pavel spune ca'' Hristos este mai presus de toate lucrurile''si in Hristos locuieste toata plinatatea Dumnezeirii.
RăspundeDumnezeu nu are o soţie cu care a dat naştere la copii. El este Creatorul a tot ce are viaţă. Oamenii au fost creaţi cu capacitatea de a imita calităţile divine. De aceea, Adam, primul om creat de Dumnezeu, este numit ‘un fiu al lui Dumnezeu’. În mod asemănător, Isus este numit „Fiul lui Dumnezeu" deoarece a fost creat cu calităţi ca ale Tatălui său. (Citiţi Luca 3:38; Ioan 1:14, 49.)
Răspunde Isus a fost inca de la inceput a fost folosit Elohim este Dumnezeu la plural.Sunt nenumarate versete unde se poate vedea Dumnezeirea lui Isus. Ucenicii Ei au afirmat că Iisus avea dreptul de a ierta păcatele – ceva ce numai Dumnezeu poate face, întrucât păcatul este împotriva lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:31; Coloseni 3:13; cf. Psalmul 130:4; Ieremia 31:34). În strânsă legătură cu această ultimă afirmaţie, s-a spus de asemenea despre Iisus că El este Cel care va "judeca viii şi morţii" (2 Timotei 4:1). Toma strigat către Iisus: "Domnul meu, şi Dumnezeul meu!" (Ioan 20:28). Pavel spune Îl numeşte pe Iisus "marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor" (Tit 2:13), şi arată că înainte de întruparea Sa, Iisus a existat ca parte a lui Dumnezeu (Filipeni 2:5–8). Epistola către Evrei spune cu privire la Iisus că: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci" (Evrei 1:8). Ioan a spus de asemenea că: "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul [Iisus] era Dumnezeu" (Ioan 1:1). Alte exemple din Scriptură care ne învaţă despre dumnezeirea lui Hristos pot fi găsite în Apocalipsa 1:17; 2:8; 22:13; 1 Corinteni 10:4; 1 Petru 2:6–8; Psalmul 18:2; 95:1; 1 Petru 5:4; Evrei 13:20, însă chiar şi numai unul dintre acestea ar fi suficient pentru a arăta că Hristos a fost considerat ca Dumnezeu de către cei care L-au urmat.
Marinelpop, cunosti ideile cuprinse in doctrina generarii vesnice?
Daca da, in lumina ei, Isus este SINGURUL de acest fel, pentru ca nu are un moment al nasterii eterne – ci doar unul al nasterii pamantesti, al intruparii ca om – act necesar pentru a se putea identifica cu orice om, de la Adam incoace, care are nevoie de mantuire. A spune altceva il faci mincinos chiar pe El, care se numeste SINGURUL Fiu (Ioan 3:16). Aceste versete vin intr-o aparenta contradictie cu altele, in acest caz, inclusiv cu cele din Ioan capitolul 1 (ex. – versetul 13) unde ni se vorbeste de faptul ca TOTI pot fi copii ai lui Dumnezeu. Spun in aparenta pentru ca exista o diferenta intre intelegerea „fiului" pamantesc nascut si cea a celui care vine / deriva din Tatal. Daca te uiti in limba greaca vei vedea ca termenul tradus de noi ca „nascut" si de vorbitorii de engleza ca „begotten" este format prin alaturarea a doua cuvinte: „monos" (care este unic, singular) si „ginomai" (a fi generat, a deveni). Nu se foloseste „gennao" - a procea. Prin urmare explicatia ta cu Adam este usoara si fortata, o interpretare simplista.
Biblia ofera mai mult indicii in sensul eliminarii limitarii la latura strict umana a Lui Isus si ideea ca El este persoana a Divinitatii. Vezi Coloseni 2:2-3.
„Dumnezeu nu are o soţie cu care a dat naştere la copii." – Pornesti de la premisa gresita si limitata ca Dumnezeu este barbat – deoarece este numit „Tata". Nimic mai pagubos, mai ales daca iti formezi o teologie gresita prin scoaterea unui verset din contextul local dar si din cel al Scripturii.
și totuși, de ce este numit fiul lui Dumnezeu?
Pentru ca este.A demonstrat acest lucru prin faptul ca a inviat din morti, a facut minuni si vindecari.As putea sa iti dau multe versete unde Isus accepta inchinarea, unde ii invata pe ucenici sa se roage in numele Lui.
Dar nu admiți că este numit "singurul" deoarece numai el a fost creat direct de Dumnezeu, restul fiind creat prin intermediul lui (coloseni 1:15-17)?
Dacă te referi la Isus Hristos, în nici un caz! Versetul din Coloseni vorbește despre "întâiul născut" (care, dacă ai un minimum de cunoștințe în cultura iudaică, face un sens cu totul diferit decât creat). În greacă termenul este πρωτοτόκος (întâiul născut). În nici un caz nu vei găsi că scrie κτίζω - ktizō (creat) cum greșit interpretează unii care nu cunosc și cred ce spun alți necunoscători, la fel de naivi. Mai este un cuvânt similar in Noul Testament – proto, dar nici acesta nu apare în versetul nostru. Vorbim deci, din start, de concepte diferite.
În primul rând conceptul(de întâi născut) se poate referi la primul copil (fizic născut) al unei familii. Acesta îi era dedicat, inițial, lui Dumnezeu (Exod 13:2).
Spuneam și de sensurile figurate termenului de "întâi născut" - care avea o semnificație aparte la evrei. Acest sens figurat, cel mai adesea folosit în relatările Scripturii duce cu gândul la superioritate (David este numit, în Psalmul 89, "întâi născut", deși, cum bine știm, el era cel mai MIC dintre frații lui).
Cel numit "întâi născut" avea anumite privilegii în cultura iudaică, primind drepturi mai multe de la tatăl său, printre care un statut special și o parte dublă de moștenire. El era succesorul tatălui și următorul cap al familiei. Întâiul născut NU era obligatoriu și primul fizic "născut", dreptul putând fi transferabil. Spre exemplu, dacă ne uităm, Efraim primește acest drept, deși Manase a fost primul copil al lui Iosif. Vezi Geneza 41:51-52 și compară cu Geneza 48 și cu Ier. 31:9.
Prin urmare "întâiul născut" este un titlu conferit aici Celui care este unicul și singurul de acest gen (monogenes) Fiu al Tatălui și el indică faptul că El este primul în ierarhie, având autoritate peste creație. Versetul 16 mai spune despre El că "prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt". Iar încă din Geneza Creatorul este identificat ca fiind Însuși Dumnezeu și nu o ființă creată de Acesta.
"La început, Dumnezeu (Elohim, plural) a făcut cerurile şi pămîntul." (Geneza 1:1)
Ca să ne întoarcem la versetul nostru, acesta nu lasă nici un semn de întrebare dacă ne uităm la cuvântul tradus ca "din" (toată creația). Acesta este, în greacă, genitivul ktiseos, care se traduce cel mai bine prin "peste". Prin urmare vorbim de întâiul născut PESTE întreaga creație. Mai clar de atât nu se poate.
Sper că ți-am putut fi de folos, o seara faina!
Și atunci de ce nu este numit și Tatăl întîiul născut peste toată creația, sau este Tatăl mai prejos?
Tatal si Fiul sunt una. Isus a spus acest lucru. Nu poti vorbi despre autoritatea unuia in detrimentul celuilalt. Dumnezeu isi manifesta autoritea asupra creatiei prin Fiul. Daca nu esti de acord ai o problema cu citirea Scripturii. Ma bucur ca ai inteles, din moment ce doar atat ai de adaugat.
1 corinteni 15:20-28 Însă acum Cristos a fost sculat din morţi, primul rod al celor care au adormit în moarte. 21 Căci, având în vedere că moartea vine printr-un om, învierea morţilor vine tot printr-un om. 22 Fiindcă, aşa cum toţi mor prin Adam, tot aşa toţi vor fi readuşi la viaţă prin Cristos. 23 Dar fiecare la rândul lui: Cristos este primul rod, după aceea, în timpul prezenţei sale, cei ce sunt ai lui Cristos. 24 Apoi, la sfârşit, el îi va preda Dumnezeului şi Tatălui său regatul, după ce va reduce la nimic orice guvernare şi orice autoritate şi putere. 25 Căci el trebuie să domnească până când Dumnezeu îi va pune pe toţi duşmanii sub picioarele sale. 26 Ultimul duşman care va fi redus la nimic este moartea. 27 Căci Dumnezeu „a supus toate lucrurile sub picioarele sale". Dar, când zice că «toate lucrurile i-au fost supuse», este clar că în afară de cel ce i-a supus toate lucrurile. 28 Însă, când toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci şi Fiul însuşi se va supune Celui ce i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toţi. (deci fiul este mai mic). Cu privire la unitate -ioan 17:20, 21. Făceau parte discipolii din trinitate? O seară bună
Interesant ca ai ales un capitol din Biblie care contrazice una dintre ereziile comune legate de invierea lui Isus. Apropo, cunosti contextul? Aici se reafirma centralitatea invierii in credinta crestina. Hristos a murit pentru pacatele noastre (v3), a fost ingropat si a inviat (v.4). Daca Isus nu a inviat atunci totul nu ar fi sau nu este decat o farsa (verserul 17) iar noi morti in pacatele noastre. Fara context, daca vrei tu sa iei doar anumite versete, poti trage concluzii caraghioase.
In versetele citate de tine nu gasim nici o referinta la faptul ca Tatal ar fi superior. De inferioritate nici nu poate fi vorba, atata timp cat Isus spune ca El si Tatal sunt UNA! Nu gasim nici faptul ca Fiul si Tatal nu impartasesc aceeasi natura divina, desi sunt personalitati diferite in cadrul Trinitatii. Vedem o ierarhie – pe care nimeni nu o neaga si despre care Isus a vorbit El insusi, dar si o supunere de buna voie a Acestuia. In schimb, apropo de a scoate versetele din context, 1 Corinteni 15 este unul dintre locurile in care Isus este identificat ca fiind Dumnezeu. Daca te uiti in versetul 57, aici El este numit Domn (in greaca kurios κύριος = Autoritate suprema, Dumnezeu). Nu-i asa ca-i fain?
"Cu privire la unitate -ioan 17:20, 21. Făceau parte discipolii din trinitate?" – Nu, si nici nu avem motive sa crezi un astfel de lucru pentru ca nu asta se spune. Textul acesta ne vorbeste despre unitate si despre refacerea legaturii cu Dumnezeu pentru toti cei ce cred. In acest fel combate in mod direct doctrina gresita a celor doua tipuri de "mantuiti". Stii la ce ma refer, nu?
Uite, eu ti-am raspuns la intrebari, dar se pare ca nu exista un dialog, ci doar o continua schimbare a subiectuilui. Sunt si eu curios de ce Traducerea Lumii Noi a simtit nevoia sa modifice textul din Ioan 1:1?
Diferenta:
"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu." (Ioan 1:1, NTR)
"La început Cuvântul era, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu." (Ioan 1:1, Traducere a Lumii Noi)
Varianta in greaca este:
Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, κaὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, κaὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος. (Ioan 1:1)
Nu e singura care redă astfel, compară mai multe traduceri
1 corinteni 15. Cunosc contextul și acesta nu infirmă faptul că Isus este supus Tatălui (Ioan 20:17, BC: „«Nu Mă atinge», i-a zis Isus [Mariei Magdalena], «căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru»". (Aşadar, pentru înviatul Isus, ca şi pentru Maria Magdalena, Tatăl era Dumnezeu. Este interesant că în Scripturi nu găsim niciun pasaj în care Tatăl să-l fi numit pe Fiul „Dumnezeul meu".)
Ioan 1:1, BC: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu" (vezi şi BG, BS, SS 1874). NE spune: „ceea ce era Dumnezeu era [şi] Cuvântul". Mo spune: „Logosul era divin". AT şi Sd spun: „Cuvântul era divin". Redarea interliniară ED spune: „un dumnezeu era Cuvântul". NW spune: „Cuvântul era un dumnezeu". NTIV foloseşte aceeaşi redare.
Ce anume din textul grecesc i-a determinat pe unii dintre aceşti traducători să evite construcţia „Cuvântul era Dumnezeu"? Când apare prima dată în acest verset, cuvântul theós (Dumnezeu) este precedat de articolul hotărât, dar când apare a doua oară, articolul lipseşte. Forma articulată a substantivului indică o persoană, o fiinţă, în timp ce numele predicativ la singular, nearticulat, dinaintea verbului (conform topicii greceşti), indică o calitate. Prin urmare, versetul nu vrea să spună că Cuvântul (Isus) ar fi fost Dumnezeul cu care era el, ci spune că acest Cuvânt era asemenea lui Dumnezeu, adică divin, un dumnezeu (vezi Traducerea lumii noi, Apendicele 6, p. 1.690, 1.691).
Ce a vrut să spună apostolul Ioan prin cuvintele din Ioan 1:1? A vrut el să spună că Isus este Dumnezeu însuşi sau că Isus formează împreună cu Tatăl un singur Dumnezeu? În acelaşi capitol, în versetul 18, Ioan a scris: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu [dumnezeul unic-născut, NW], care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut" (BC). L-a văzut vreun om pe Isus Cristos, Fiul? Desigur! Voia deci Ioan să afirme că Isus era Dumnezeu? Categoric, nu! Spre sfârşitul Evangheliei sale, Ioan concluzionează, spunând: „Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, [nu Dumnezeu, ci] Fiul lui Dumnezeu". — Ioan 20:31, BC.
"Aşadar, pentru înviatul Isus, ca şi pentru Maria Magdalena, Tatăl era Dumnezeu." – nu este nimic anormal. Si pentru noi Tatal este Dumnezeu, nu-i asa?
"Este interesant că în Scripturi nu găsim niciun pasaj în care Tatăl să-l fi numit pe Fiul „Dumnezeul meu".)" – Oare ai uitat de textul modificat de traducerea voastra? Fiul este Cuvantul care s-a intrupat si care ESTE Dumnezeu, nu "un dumnezeu" – cum gresit se traduce acolo. Ca om e normal sa fi fost supus autoritatii divine. Apropo, ai cunostinte de greaca? Daca da, te rog sa nu imi insirui traducerile - uita-te singur ce scrie acolo. Nu de alta, dar frizam ridicolul sa ne contrazicem pe traduceri cand avem originalul la dispozitie.
Apropo de explicatia (evident, neinspirata) legata de Ioan 1:1, traducatorii de la Traducerea Lumii Noi au "gresit" intentionat. Hai sa vedem de ce:
"Articolul hotărât grecesc ho nu apare în faţa termenului grecesc Theos, Dumnezeu, dar propoziţia respectă o regulă obişnuită a gramaticii limbii eline, iar absenţa articolului hotărât indică faptul că Dumnezeu este predicatul şi nu subiectul propoziţiei. Aceasta este regula lui Colwell, care spune că în propoziţii legate prin verbul a fi (eimi), un substantiv predicativ hotărât în mod obişnuit pierde articolul hotărât când precedă verbul, dar subiectul propoziţiei, dacă este hotărât, va reţine articolul hotărât. Prin urmare, dacă Ioan a vrut să afirme: „Cuvântul era Dumnezeu" (Ioan 1:1) exact acesta era modul în care trebuia s-o spună. (Studii gramaticale recente au confirmat şi chiar întărit regula originală a lui Colwell: vezi Lane C. McGaughy, Toward a Descriptive Analysis of EINAI as a Linking Verb in the New Testament [SBLDS 6; Missoula, Mont.; SBL, 1972], esp. pp. 49-53, 73-77; şi recenzia de mare importanţă a acestei cărţi de E.V.N. Goetchius în JBL 95 [1976]: 147-149.)
Sigur că dacă Ioan ar fi dorit să zică „Cuvântul era un dumnezeu" (folosind un predicat nehotărât, „un dumnezeu"), ar fi putut scrie şi în felul acesta, deoarece de la început n-ar fi existat articol hotărât care să fie eliminat. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, atunci în context ar fi trebuit să existe anumite indicii care să arate că Ioan s-a folosit de cuvântul theos ca să vorbească despre o fiinţă cerească, dar care să nu fie pe deplin divină. Aşa că se naşte întrebarea: despre ce fel de Dumnezeu (sau „dumnezeu") vorbeşte Ioan în acest context? Oare vorbeşte el despre singurul şi adevăratul Dumnezeu care a creat Cerurile şi Pământul? În acest caz, theos a fost hotărât, dar a eliminat articolul hotărât ca să arate că este un substantiv predicativ. Sau Ioan vorbeşte despre un alt fel de fiinţă cerească („un dumnezeu") care nu este singurul Dumnezeu adevărat? În acest caz theos a fost nehotărât şi n-a avut niciodată un articol hotărât. Contextul răspunde clar acestei întrebări. Pe baza celorlalte întrebuinţări ale cuvântului theos unde are înţeles de „Dumnezeu" în versetele 1, 2, 6,12,13 şi altele, şi pe baza cuvintelor introductive care amintesc de Genesa 1:1 („La început"), putem deduce clar că Ioan vorbeşte despre singurul şi adevăratul Dumnezeu care a creat Cerurile şi pământul. Ca urmare, înseamnă că şi cuvântul theos din v. 2 trebuie înţeles tot ca o referire la acelaşi Dumnezeu." (Teologie sistematică, de Wayne Grudem)
"Unii traduc construcţia S-PN θεὸς ἦν ὁ λόγος prin „Cuvântul era un dumnezeu", însă împotriva traducerii lor ar fi câteva argumente:
a) în limba greacă, articolul este subînţeles, mai ales atunci când respectivul substantiv nearticulat se găseşte articulat într-o propoziţie anterioară. Acest lucru se întâmplă şi aici, deoarece propoziţia precedentă este: κaὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν = Şi Cuvântul era cu Dumnezeu, iar θεόν (Dumnezeu) este articulat (τὸν θεόν). Prin urmare, repetarea articolului este inutilă;
b) într-o construcţie S-PN este necesar să se facă diferenţa între subiect şi predicatul nominativ. În cazul nostru, era necesar să ştim care este substantivul pe care se pune accent: Cuvântul sau Dumnezeu? Există două modalităţi pentru a pune emfază pe subiect: 1. subiectul rămâne articulat, iar predicatul nominativ rămâne nearticulat. Astfel, putem şti care este subiectul; 2. ambele substantive sunt articulate, iar subiectul apare primul în propoziţie. Însă, ţinând cont de punctul a), este clar că s-a folosit prima modalitate de emfază a subiectului.
O altă explicaţie importantă în legătură cu construcţiile S-PN poate să elimine şi unele probleme de interpretare. Unii pun semn de egalitate între subiect şi predicatul nominativ. De aceea şi preferă să traducă „un dumnezeu", în loc de „Dumnezeu". Pentru că susţin că atâta timp cât Cuvântul era cu Dumnezeu, el nu poate fi în acelaşi timp şi identic cu Dumnezeu. De aceea, Ioan sigur nu a vrut să spună „Cuvântul era Dumnezeu". Aceştia au dreptate când spun că nu poate fi Cuvântul identic cu Dumnezeu. Dar greşesc în interpretare (şi, implicit, în traducere). Construcţiile S-PN exprimă cel mai adesea o relaţie de apartenenţă (subset). Înţelesul este că Dumnezeu este o clasă mai mare, din care Cuvântul face parte. Mai mult, lipsa articolului dinaintea substantivului θεὸς ("Dumnezeu") adjectivizează oarecum substantivul. După cum spune Chemnitz (şi alţi gramaticieni), θεὸς fără articol exprimă esenţa/fiinţa divină, pe când θεὸς cu articol exprimă persoana divină. Deci aici nu se afirmă că Dumnezeu şi Cuvântul sunt aceeaşi persoană, ci că au aceeaşi fiinţă. Deci, traducând literar, am putea spune că „Fiinţa Cuvântului era Dumnezeirea".(Marian Busoi)
Iaca si o a treia abordare:
Relaţia subiect-nume predicativ
în Ioan, 1:1d
Subiectul este partea principală de propoziţie care arată cine săvârşeşte acţiunea exprimată de predicatul verbal, cine suportă acţiunea unui verb la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însuşire ori o caracteristică exprimată prin numele predicativ.
Altfel spus, subiectul este partea principală de propoziţie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului sau care arată despre cine sau despre ce se vorbeşte în propoziţie.
Verbul copulativ este un instrument gramatical care nu are înţeles de sine stătător şi care face legătura între subiect şi numele predicativ
Numele predicativ este partea predicatului nominal prin care se identifică sau se califică subiectul, el implica atât subiectul cât şi verbul copulativ.
NUME PREDICATIV / SUBIECT (NP / S)
1. STRUCTURI-TIP:
A. Cuvântul era Dumnezeu
B. Dumnezeu era Cuvântul.
C. Cuvântul era Dumnezeul.
D. Dumnezeul era Cuvântul.
2. SOLUŢII:
A. Cuvântul = S; Dumnezeu = NP
B. Cuvântul = S; Dumnezeu = NP
C. Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
D. Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
3. COMENTARIU
0. Problema propriu-zisă a deosebirii celor două funcţii se pune în situaţia în care numele predicativ identifică sau califică subiectul, iar modul de construcţie (parte de vorbire, caz) le este identic sau aproape identic:
Ioan (S) este evanghelistul (NP) despre care ţi-am vorbit;
Ioan (S) este un mare evanghelist. (NP)
0.1. O primă departajare se obţine prin degajarea valorii de calificare a numelui predicativ, asociată cu realizarea „substantiv nedeterminat definit", care în planul formei înseamnă „substantiv nearticulat sau articulat cu articol nehotărât.
De aceea toate contextele în care apar cele două funcţii cu realizări identice sau aproape identice pot fi grupate în două categorii:
(1) UNA dintre funcţii, totdeauna aceeaşi - NUMELE PREDICATIV, SE EXPRIMĂ printr-un SUBSTANTIV NEARTICULAT sau articulat nehotărât, iar cealaltă, totdeauna aceeaşi - SUBIECTUL, se exprimă prin orice altceva (vezi, mai jos, 1. )
(2) NICI UNA dintre funcţii NU SE EXPRIMĂ printr-un SUBSTAN¬TIV NEARTICULAT sau articulat cu articol nehotărât (vezi, mai jos, 2. ).
1. Numele predicativ se exprimă prin SUBSTANTIV NEARTICU¬LAT sau ARTICULAT CU ARTICOL NEHOTĂRÂT şi CALIFICĂ SUBIECTUL. Indiferent de poziţia celor doi termeni unul faţă de celălalt, repartizarea pe funcţii rămâne aceeaşi: substantivul nearticulat (sau articulat nehotărât) = NP; celălalt termen (indiferent de partea de vorbire prin care se exprimă) = S, ca în exemplele:
(1) Cuvântul era Dumnezeu
(2) Dumnezeu era Cuvântul.
unde substantivul Cuvântul=Subiect, deoarece este articulat cu articol hotărât şi aflat în relaţie cu substantivul Dumnezeu= Nume predicativ, deoarece este nearticulat.
2. Nici una dintre cele două funcţii nu se exprimă prin SUBSTANTIV NEARTICU¬LAT sau ARTICULAT CU ARTICOL NEHOTĂRÂT:
(3) Cuvântul era Dumnezeul.
(4) Dumnezeul era Cuvântul.
Din punctul de vedere al înţelesului, între cei doi termeni se stabileşte un raport de echivalenţă contextuală (A=B).
În plan logic, spunem că sferele noţiunilor exprimate de aceştia se suprapun, se acoperă reciproc, mai mult sau mai puţin perfect.
În gramatică se spune că, în asemenea situaţii, un TERMEN, totdeauna acelaşi - NUMELE PREDI¬CATIV, IDENTIFICĂ PE CELĂLALT, totdeauna acelaşi - SUBIEC¬TUL.
Datorită acestei identităţi contextuale, asemănătoare relaţiei de echivalenţă matematică între două elemente, se pune pentru cei doi termeni, problema „care pe care identifică" sau, altfel spus, care este termenul identificat (pasiv) şi care este termenul identificator (activ). De răspunsul la această întrebare depinde nemijlocit interpretarea sintactică a celor doi termeni, respectiv repartizarea lor pe funcţii: SUBIECT = TERMENUL IDENTIFICAT; NUME PREDICATIV = TERMENUL IDENTIFICATOR.
Pentru formularea unei decizii în acest sens, în analizele gramaticale se folosesc, mai mult sau mai puţin explicit, diferite mijloace şi criterii, inegale ca importanţă, proprietate şi grad de concludenţă:
înţelesul (criteriul logico-psihologist);
întrebările;
transformarea «atributivă»;
ac¬centul şi intonaţia;
concordanţa de număr şi persoană etc,
toate impli¬când într-un fel sau altul conceptul de SUCCESIUNE LINEARĂ (= topica termenilor şi „derularea" în timp a gândirii, a mecanismelor psiho¬logice care stau la baza comunicării).
În acest sens, considerăm că repartizarea pe funcţii urmează modelul:
Subiect (locul I) + Verb copulativ + Nume Predicativ (locul al II-lea).
Schimbând ordinea prin permutarea termenilor, se schimbă şi funcţiile, respectiv S devine NP, iar NP devine S:
(3) Cuvântul era Dumnezeul.
(4) Dumnezeul era Cuvântul.
unde
(3) Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
(4) Dumnezeul = S; Cuvântul= NP
Ambele poziţii le avem în următoarele versuri din Luceafărul de Mihai Eminescu:
Iar cerul (S) este tatăl (NP) meu
Şi mumă-mea (S) e marea (NP).
OBSERVAŢIE. Această „inversare", teoretic totdeauna posibilă, este limitată practic de realitatea textului concret, în sensul că uneori schimbarea locului celor două funcţii poate implica sau reclamă importante reorganizări atât ale propoziţiei date, cât şi ale frazei în care se află.
Având în vedere relaţia dintre subiect şi nume predicativ, sensul enunţului Cuvântul era Dumnezeu ar putea fi înţeles sub forma natura Cuvântului era dumnezeiască.
Acum, revenind la textul nostru, mai prezentăm un motiv pentru care se observă faptul că se declară nu că Logos-ul ar fi fost un dumnezeu, ci că era chiar Dumnezeu; motivul, bine fundamentat în istorie, este, într-adevăr, reactiv şi circumstanţial: poate că evreii n-ar fi contestat că Logos-ul era, cumva, un dumnezeu. În definitiv, Tanakh-ul nu contesta existenţa altor zeităţi, ci afirma deschis perisabilitatea lor (Exod 15:11; Ier. 10:11; Ps. 82:1, 6,7). Însă evreii din perioada post-exilică contestau cu vehemenţă că ar putea exista vreo entitate în afară de Dumnezeu care să fie Dumnezeu autentic, să aibă natura dumnezeiască. Altfel spus, erau în total dezacord că ar putea exista ceva sau cineva care să aibă aceeaşi esenţă ca şi Dumnezeu. Aşadar, indirect, prin respingerea acestui verset de către evrei încă din timpurile apostolului, se recunoaşte limpede că Yochanan nu a scris că Logos-ul era „un dumnezeu", ci chiar Dumnezeu.
Ce mai înseamnă „Cuvântul era Dumnezeu"? Pentru iudeo-creştini, această declaraţie zguduitoare scoate în relief faptul că între cele două individualităţi sau entităţi, Logos-ul şi Dumnezeu, nu numai că exista o relaţie dialogică, o comuniune intimă încă înainte de Creaţiune, de începuturile eonilor, ale veacurilor şi ale lumilor, ci şi că între ele există o unitate fiinţială, ontologică, o identitate de esenţă.
Afirmaţia apostolică arată că Logos-ul, Cuvântul, nu poate fi confundat cu Dumnezeu, dar, cu toate acestea, Logos-ul ERA Dumnezeu!
Am văzut, deci, modul în care versetul se mişcă de la pre-existenţa eternă sau eternalitatea Logos-ului, trece prin intercomuniunea personală şi se opreşte în dumnezeirea intrinsecă.
Privitor la acest adevăr uluitor, David Stern, un credincios evreu mesianic, scria:
Faptul că Dumnezeu Se exprimă, porunceşte, cheamă şi creează este una dintre cele două teme primordiale ale întregii Biblii (cealaltă fiind dreptatea şi îndurarea Sa şi desfăşurarea lor în mântuirea omenirii). Această exprimare, această vorbire, acest „cuvânt" este Dumnezeu; un Dumnezeu care nu cuvântează, un Dumnezeu fără Cuvânt, nu este Dumnezeu. Iar un Cuvânt care nu este Dumnezeu nu realizează nimic.
Ajunşi aici, gândirea omenească ar încerca, cu semeţie şi aroganţă, să sondeze modul în care Logos-ul era CU Dumnezeu, fiind totodată EL ÎNSUŞI Dumnezeu. Recunoaştem deschis că întâlnim o taină care nu poate fi pătrunsă de cugetarea omenească, raţionamentul filosofic sau teologic nu poate cuprinde acest adevăr. În consecinţă, ne vom baza numai pe Revelaţia scrisă şi ne vom însuşi această taină prin credinţă, nu prin vedere sau teologhisire sterilă.
Încheiem aici prin cuvintele altui evreu devenit credincios mesianic, Mortimer Adler, profesor de filosofie la Universitatea din Chicago: „Atunci, care ar fi punctul esenţial al revelaţiei, dacă am putea noi înşine s-o pricepem? Dacă ar fi completamente comprehensibilă, atunci ar fi doar o altă filosofie."
"Voia deci Ioan să afirme că Isus era Dumnezeu?" – Categoric DA! 
După cum am mai scris - fiecare cu decizia lui. Și ascultînd sfatul pe care la-i dat, de a atrage atenția la contex sau și mai bine - la mesajul întregii biblii, mai citesc o dată 1 corinteni 8:5, 6 (5 Căci, chiar dacă ar exista cei ce sunt numiţi „dumnezei", fie în cer, fie pe pământ, aşa cum şi există mulţi „dumnezei" şi mulţi „domni", 6 pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, de la care sunt toate lucrurile, şi noi pentru el, şi există un singur Domn, Isus Cristos, prin care sunt toate lucrurile, şi noi prin el.), și... rămîn la părerea mea. Larevedere.
Vezi, asa imi place de tine. Contextul ajuta! Tatal este numit aici, in 1 Corinteni 8:5-6, Theos (Dumnezeu) si Isus este numit Kurios (Domn). Ambele termene sunt nume folosite pentru Dumnezeu in greaca, desi unii vor sari sa afirme ca unul e Domn si altul e Dumnezeu. Dar, ca sa intelegi ca Isus este Dumnezeu, El a fost numit si Theos si Kurios, in Ioan 20:28:
"Drept răspuns, Toma I-a zis „Domnul (Kurios) meu şi Dumnezeul (Theos) meu!" Tomo" i-a zis Isus, „pentrucă M'ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n'au văzut, şi au crezut."
Prin urmare, Isus si-a insusit un nume despre care se spune ca ii apartine Tatalui - Theos, Singurul Dumnezeu! Ai de ales: ori il faci mincinos, ori accepti ca El este Theos si Kurios, Dumnezeu adevarat, avand aceeasi natura cu Tatal.
Multumesc de versete. Au pus capat unei dispute inutile.
Dragă Iurii75,
Mă bucur că ai decis să continuăm. Îmi doresc din toată inima să afli că Cel despre care vorbesc este... Dumnezeu Adevărat! Voi folosi Noua Traducere a Bibliei (NTR) și nu Cornilescu, pentru că ea prezintă expresia așa cum o vrei tu (începutul creației și nu începutul zidirii). Traducerea este și cea mai apropiată de original.
„Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: «Acestea sunt cuvintele Celui Care este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul creaţiei lui Dumnezeu" (Apocalipsa 3:14, NTR)
Deși am mai trecut o dată prin versetul din Coloseni și am explicat, aici avem elemente noi, care merită luate in calcul. În primul rând nu vom uita faptul că Isus a pretins despre El (vezi răspunsul meu de mai sus) că este Însuși Theos – Dumnezeu. Nu este prima și nici singura dată când o face, prin urmare avem de ales între a crede că minte sau că spune adevărul. A privi lucrurile astfel înseamna a integra versetele și informațiile în contextul general al Scripturii, fără a omite contextul imediat, de asemenea important.
În versetul din Apocalipsa 3:14 avem un început fulminant, năucitor. Isus Hristos se prezintă ca fiind „Amin". Cuvântul, în ebraică, este Amen și este unul dintre Numele lui Dumnezeu! Deschide te rog, la Isaia 65:16, unde Dumnezeul Adevărului este în original "El-o-heem' Amen" – Dumnezeul Amin. Pentru interpreții iudei ai VT afirmația aceasta este una de maximă însemnătate, fiind cât se poate de clar că cel care o face este sau doar afirmă că este... DUMNEZEU! Prin urmare, în textul nostru termenul este folosit ca prezentare a lui Hristos cel „adevărat" – El vorbeşte despre suveranitatea Sa şi despre certitudinea împlinirii promisiunilor Sale – din perspectiva Dumnezeului Adevărat.
Unii se poticnesc în exprimarea "începului creației lui Dumnezeu", afirmând că versetul "demonstrează" că Isus a fost creat. Nici vorbă de așa ceva, dacă ne uităm la textul în greacă și la context! Eu aș zice că e chiar simplu. Cuvântul în greacă pentru „începutul" („arche") nu înseamnă prima dintre creaturile lui Dumnezeu, ci „cel care este înainte de creaţie" (ca și în Coloseni). Dicționarele dau ca prim sens „un început, o origine, o primă cauză" – prin urmare, atunci când vorbim de o ființă, un CREATOR. Sensul secundar implică rangul, autoritatea. Acest cuvânt nu trebuie scos din context si interpretat dupa ureche, pentru că El îşi va pierde însemnătatea – acest lucru l-a făcut Arius şi urmaşii săi, care au spus că Cristos este o „fiinţă creată" şi deci nu este Dumnezeu – scuze patetice pentru a justifica o teologie falsă, bazată pe răstălmăcirea textelor scoase din context. Însă întreg contextul Apocalipsei (cât şi întreaga Biblie) arată că Cristos este Creatorul, totul începând prin El şi depinzând de El – „El este sursa şi izvorul principal al creaţiei" (Alford).
Un exemplu concludent este în Coloseni 1:15-17 - „El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născutpeste întreaga creaţie, pentru că prin El au fost create toate lucrurile, în cer şi pe pământ, cele vizibile şi cele invizibile, fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorităţi. Toate au fost create prin El şi pentru El. El este înainte de toate lucrurile şi în El se ţin toate împreună."
De ce s-a prezentat Isus așa? Biserica din Laodicea cunoştea scrisoarea lui Pavel scrisă celor din Colose, scrisoare în care Cristos este prezentat ca fiid Cel Suveran, Dumnezeu Creator din şi prin care au venit şi se ţin toate lucrurile – În timp ce laodicenii se delectau în bogăţiile lor, Cristos le aminteşte că toate lucrurile provin de la El, Creatorul.
Prin urmare nu doar că nu vorbim de faptul că El este o ființă creată, ci se întărește ideea că vorbim despre Însuși Creatorul. Te rog să îmi spui daca mai ai întrebări pe text.
O zi binecuvântată și spor la tot ce faci!
Mulțumesc mult. Nu mai trebuie să privesc vreo comedie, m-ai amuzat destul. Cu toate că spui multe verzi și uscate, ele nu sînt nici biblice nici logice. Întreaga scriptură arată că Tatăl e superior Fiului și totuși le răsucești. Dacă Isus spune că Tatăl e mai mare și e Dumnezeu pentru el la fel ca pentru noi - nu merge că vorbea în calitate de om ( nu mai menționez că se ruga să se înfăptuiască voința Tatălui nu a lui sau a lor căci decizia au luat-o împreună ca Dumnezeu unic, că nu știe lucruri pe care le știe numai Tatăl, că tot ce știia și preda a învățat de la Tată „N-am vorbit de la mine, ci Tatăl, care m-a trimis, mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc." (Ioan 12:49)
Dacă se spune despre înviiatul Isus aflat în glorie cerească că se supune Tatălui (1 corinteni 15:28), spui "nu că e vorba despre o controversă cu privire la înviere", și ce, aceasta înseamnă că nu se va supune? 1 corinteni11:3, principiul autorității, Tatăl este capul lui Cristos! La revelația 3:2 iarăși - Dumnezeul meu. M-am mirat că nai folosit isaia 9:6. Biblia îl numește pe Isus Dumnezeu și chiar Dumnezeu puternic, însă numai Tatăl este numit atotputernic și nu îi descrie ca egali (filipeni 2:5.
,6 5 Păstraţi în voi acest mod de gândire care era şi în Cristos Isus, 6 cel care, deşi avea chip de Dumnezeu, nu s-a gândit la uzurpare, adică să fie egal cu Dumnezeu.) Nu vreau s-o lungesc. Totuși ai perfectă dreptate într-o privință - e o discuție inutilă.
„Mulțumesc mult." – Cu placere.
„Nu mai trebuie să privesc vreo comedie, m-ai amuzat destul." – Iurii, ar trebui sa stii ca nu ma pot supara pe astfel de rabufniri copilaresti. E normal sa te superi cand nu ai argumente. Rugamintea mea este sa iei Biblia si o citesti cu sinceritate. Vei gasi socant de multe dovezi ca cei care te-au invatat se inseala...
„Cu toate că spui multe verzi și uscate, ele nu sînt nici biblice nici logice." – Te rog sa spui un singur lucru care ti se pare nebiblic.
„Întreaga scriptură arată că Tatăl e superior Fiului și totuși le răsucești." – Nu exista NICI UN VERSET care sa afirme asta. Rolurile diferite sau autoritatea NU implica superioritate sau inferioritate. Gandeste-te la exemplu relatiei dintre tine si sotia ta. Pe logica pe care mergi, probabil ca ai putea sa i te consideri superior, dar Biblia ne vorbeste despre roluri diferite si ca inaintea lui Dumnezeu suntem egali.Subordonarea NU implica inferioritate, apropo de logica. Isus ne vorbeste despre relatia din interiorul Sfintei Treimi, pe care impreuna si fiecare separat o reprezinta. Dovada este ca SUNT NUMITI LA FEL, AU ACELASI NUME, iar Isus insusi NU respinge lucrul acesta, ci accepta titulatura de Dumnezeu (Theos) pe care doar TATAL o putea avea in acceptiunea vremii.
„M-am mirat că nai folosit isaia 9:6. Biblia îl numește pe Isus Dumnezeu și chiar Dumnezeu puternic, însă numai Tatăl este numit atotputernic și nu îi descrie ca egali" – Eu nu ma mir ca tu l-ai folosit, chiar ma bucur. In afara de situatia in care exista mai multi Dumnezeu, Isaia 9:6 ne zice clar ca Isus este DUMNEZEU. De ce ar face asta daca nu ar fi adevarat? Sa ne incurajeze Biblia la idolatrie? NU! Apropo, stii care este cuvantul in Isaia 9:6 pentru "Dumnezeu"? Acelasi cu cel folosit in nenumarate alte locuri pentru a-L descrie pe Dumnezeul atotputernic de care spui tu. Daca nu ma crezi, poti verifica, iti dau eu versetele. Numele lui Isus folosit acolo este אל ('êl) il poti gasi ca descriindu-l pe Dumnezeu in versete cum ar fi:
Geneza 14:18, Geneza 14:19, Geneza 14:20, Geneza 14:22, Geneza 16:13, Geneza 17:1, Geneza 21:33, Geneza 28:3, Geneza 31:13, Geneza 31:29, Geneza 35:1, Geneza 35:3, Geneza 35:11, Geneza 43:14, Geneza 46:3, Geneza 48:3, Geneza 49:25, Exod 6:3, Exod 15:2, Exod 15:11, Exod 20:5, Exod 34:6, Exod 34:14, Numeri 12:13, Numeri 16:22, Numeri 23:8, Numeri 23:19, Numeri 23:22, Numeri 23:23, Numeri 24:4, Numeri 24:8, Numeri 24:16, Numeri 24:23, Deuternom 3:24, Deuternom 4:24, Deuternom 4:31, Deuternom 5:9, Deuternom 5:15, Deuternom 7:9, Deuternom 7:21, Deuternom 28:32, Deuternom 32:4, Deuternom 32:12, Deuternom 32:18, Deuternom 32:21, Judecatori 9:46, 1 Samuel 2:3, 2 Samuel 22:31, 2 Samuel 22:32, 2 Samuel 22:33, 2 Samuel 22:48, 2 Samuel 23:5, Neemia 1:5, Neemia 5:5, Neemia 9:31, Neemia 9:32, Iov 5:8, Iov 8:3, Iov 8:5, Iov 8:13, Iov 8:20, Iov 9:2, Iov 12:6, Iov 13:3, Iov 13:7, Iov 13:8, Iov 15:4, Iov 15:11, Iov 15:13, Iov 15:25, Iov 16:11, Iov 18:21, Iov 19:22, Iov 20:15, Iov 20:29, Iov 21:14, Iov 21:22, Iov 22:2, Iov 22:13, Iov 22:17, Iov 23:16, Iov 25:4, Iov 27:2, Iov 27:9, Iov 27:11, Iov 27:13, Iov 31:14, Iov 31:23, Iov 31:28, Iov 32:13, Iov 33:4, Iov 33:6, Iov 33:14, Iov 33:29, Iov 34:5, Iov 34:10, Iov 34:12, Iov 34:23, Iov 34:31, Iov 34:37, Iov 35:2, Iov 35:13, Iov 36:5, Iov 36:22, Iov 36:26, Iov 37:5, Iov 37:10, Iov 37:14, Iov 38:41, Iov 40:9, Iov 40:19, Psalmii 5:4, Psalmii 7:11, Psalmii 10:11, Psalmii 10:12, Psalmii 16:1, Psalmii 17:6, Psalmii 18:2, Psalmii 18:30, Psalmii 18:32, Psalmii 18:47, Psalmii 19:1, Psalmii 22:1, Psalmii 22:10, Psalmii 29:1, Psalmii 29:3, Psalmii 31:5, Psalmii 36:6, Psalmii 42:2, Psalmii 42:8, Psalmii 42:9, Psalmii 43:4, Psalmii 44:20, Psalmii 50:1, Psalmii 52:1, Psalmii 52:5, Psalmii 55:19, Psalmii 57:2, Psalmii 63:1, Psalmii 68:19, Psalmii 68:20, Psalmii 68:24, Psalmii 68:35, Psalmii 73:11, Psalmii 73:17, Psalmii 74:8, Psalmii 77:9, Psalmii 77:13, Psalmii 77:14, Psalmii 78:7, Psalmii 78:8, Psalmii 78:18, Psalmii 78:19, Psalmii 78:34, Psalmii 78:35, Psalmii 78:41, Psalmii 80:10, Psalmii 81:9, Psalmii 82:1, Psalmii 83:1, Psalmii 84:2, Psalmii 85:8, Psalmii 86:15, Psalmii 89:6, Psalmii 89:7, Psalmii 89:26, Psalmii 90:2, Psalmii 94:1, Psalmii 95:3, Psalmii 99:8, Psalmii 102:24, Psalmii 104:21, Psalmii 106:14, Psalmii 106:21, Psalmii 107:11, Psalmii 118:27, Psalmii 118:28, Psalmii 136:26, Psalmii 139:17, Psalmii 139:23, Psalmii 140:6, Psalmii 146:5, Psalmii 149:6, Psalmii 150:1, Proverbe 3:27, Isaia 5:16, Isaia 7:14, Isaia 8:8, Isaia 10:21, Isaia 12:2, Isaia 14:13, Isaia 31:3, Isaia 40:18, Isaia 42:5, Isaia 43:10, Isaia 43:12, Isaia 44:10, Isaia 44:15, Isaia 44:17, Isaia 45:14, Isaia 45:15, Isaia 45:20, Isaia 45:21, Isaia 45:22, Isaia 46:6, Isaia 46:9, Isaia 57:5, Ieremia 32:18, Ieremia 51:56, Plangeri 3:41, Ezechiel 10:5, Ezechiel 28:2, Ezechiel 28:9, Ezechiel 31:11, Ezechiel 32:21, Daniel 9:4, Daniel 11:36, Osea 1:10, Osea 11:9, Osea 11:12, Iona 4:2, Mica 2:1, Mica 7:18, Naum 1:2, Tefania 7:2, Maleahi 1:9, Maleahi 2:10, Maleahi 2:11
Intelegi ce spun? Daca tu zici cu gura ta ca Isaia 9:6 vorbeste despre Isus, atunci poti sa intelegi ca El este in fiecare din versetele de mai sus. Vei avea o problema, atunci. Nimic nu va mai face sens decat daca Tatal si Fiul IMPREUNA si fiecare separat reprezinta ceea ce noi numim generic Dumnezeu.Pentru ca il ai pe Isus in cam toate cartile Scripturii...
Imi imaginez ca intre timp ti-a mai pierit rasul. Ai grija, tu nu vorbesti impotriva mea, ci Il denigrezi pe Insusi Dumnezeu! Nu spun sa ma crezi pe cuvant ci te rog sa verifici, pentru ca stiu ca esti un om sincer si ar fi pacat...
„Totuși ai perfectă dreptate într-o privință - e o discuție inutilă." – Mie mi se pare extrem de utila. Pana la urma unul dintre noi se inseala, nu-i asa? E pacat sa nu afle adevarul...
Pe langa faptul ca Si-a declarat verbal divinitatea si pe langa miracolele pe care Le-a facut, Isus a si actionat ca si cand ar fi Dumnezeu.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
