| Alex a întrebat:

De ce evrei, crestini si musulmani sunt dusmani din punct de vedere religios?

23 răspunsuri:
| Arthur a răspuns:

Ai dat ca exemplu religii oarecum diferite, cu toate că au aceleaşi rădăcini şi anume Vechiul Testament.
Dar, dacă disecăm puţin problema vei fi uimit să vezi că până şi aceeaşi religie naşte conflicte majore ( amintesc aici doar cele două ramuri ale Islamului : sunită şi şiită sau cele legate de religia Catolică şi problemele majore cu protestanţii irlandezi în special ).
Cred că totul ţine de intoleranţă, şi nu neapărat religioasă. Motive pentru acte de agresiune pot fi numeroase, incluzând aici şi extremismul religios.
O să închei amintind că nu există nici o religie în lume care să incite la acte de violenţă.

| William a răspuns:

Singurul dusman al unui crestin adevarat este diavolul.

Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Au credință în același Dumnezeu, dar fiecare are particularitățile sale ca și religii (interpretare!).
Pa, pa.

| OOOLEOOO a răspuns:

Caci unde este religie este si razboi.

| danay72 a răspuns:

Pentru ca au opinii diferite cu privire la religie si considera ca fiecare are dreptate.

Răspuns utilizator avertizat
| RAY a răspuns:

Dar de ce crestini intre ei se urasc de moarte?
evrei au fost mereu urati din cauza lui pavel care lea blestemat si lau transformat intr-un popor care trebuie omorat
mulsulmani au fost urati pentru ca ocupa ierusalimul si de aia crestini
( i-am omorat de nu puteam trece peste ei, cadravele ne ajungeau pana la genunchi, erau balti de sange, ne bucuram ca domnul nea ajutat sa le ucidem )
vezi filmul cruciadele, crestini din 1098 pana in prezent au stiut un singur lucru, sa omoare alte popoare
americani popor sfant lea omorat pe indieni de acolo, spanioli au decimat popoare in america latina
parerea mea crestini sunt cei mai rai oamenii din toata istoria nu crezi convingete

| Mădă0611 a răspuns:

Pentru ca evreii accepta doar vechiul testament, crestinii au noul, care cuprinde viata si invataturile unui "mesia", pe care evreii nu-l recunosc ca fiind mesia, pentru crestini doar acceptandu-l pe Iisus il accepti pe dumnezeu, evreii nu-l accepta, iar musulmanii se ghideaza dupa coran, cartea lui Muhammad, ultimul profet, pentru ei Iisus e tot un profet, atat.

Raspunsul meu: pentru ca au probleme psihice.

| zurick a răspuns:

Din aceleas motive, cauze precum si razboiul''Noaptea Sfantului Bartolomeu'', in care s-au luptat protestantii si catolicii.Acesta a fost un exemplu de obicei religiile nu se inteleg din cauza opinilor diferite.Fiecare religie credr ca e dreapta si ca celelalte sunt falsuri.

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Nu au nimic in comun

| HueyFreeman a răspuns:

De prosti, ca altfel nu se poate zice.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Cei ce ascultă cu adevărat de îndrumările consemnate în Biblie nu devin duşmanii nimănui.
Matei 5:44-46 - "Dar eu vă spun: Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută, ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri, căci el face să răsară soarele său şi peste cei răi, şi peste cei buni şi face să plouă şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi?"
Romani 12:17-21 - "Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Faceţi lucruri pe care toţi oamenii le consideră bune. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii. Iubiţii mei fraţi, nu vă răzbunaţi singuri, ci faceţi loc mâniei, căci este scris: „Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti, zice Dumnezeu". Ci, „dacă duşmanului tău îi este foame, dă-i să mănânce, dacă-i este sete, dă-i să bea, fiindcă, dacă vei face aşa, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui". Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine."

| kira30 a răspuns (pentru Someonewhoappreciatelife):

Cel mai bun raspuns. Sper sa te asculte.

| Zenit313 a răspuns:

Pentru ca Dumnezeu le-a spus asta...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ba nu sant deloc.razboaiele au fost starnite de politicieni, iar cei ce luptau au fost manipuliti religios.era mai usor, fiindca trebuiau sa-si ascunda ambitiile lor politice, si orgoliile de nimic.crestinul si musulmanul de rand nu aveau nici atunci nici acum nimic de impartit.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Papillon09 a răspuns:

Singurul dusman al crestinilor este diavolul.happy

| CarlyZ a răspuns:

Aproape totul se rezuma la un cuvânt: Fracmasoneria.

Bisous!

| DigiMind a răspuns:

Din cauza de IQwinking

| XkkOOjs a răspuns:

Religia este la fel ca si politica, fiecare are ideologiile lui si crede ca acelea sunt cele mai bune. Intre evrei si crestini, din cate stiu eu, nu prea exista dusmanii, dar intre evrei si musulmani "razboaiele" sunt relativ recente. Cauza pricipală a ostilităţii are o origine modernă. După Cel de-al Doilea Război Mondial, Naţiunile Unite au recunoscut ocuparea unui teren de către poporul evreu, la restabilirea statului Israel, teren care a aparţinut acestora, dar la vremea reocupării lui era locuit de arabi (palestinieni).

| ROmaryamPAK a răspuns:

Buna, musulmanii nu urasc pe cei de alta religie. Musulmanii se casatoresc cu crestinii insa evreii urasc musulmanii, iar crestinii.cei mai multi dintre ei urasc pe toata lumea.

Întrebări similare