Consider ca este vorba de psihic. Depinde cat de bine putem accepta adevărul fiindcă sufletul nostru își va duce oricum traiectoria spirituala pana la final indifierent de vointa sau speranta noastră mentala. Creatorul/Dumnezeu decide unde vom ajunge in urma Judecatii faptelor noastre.
Pentru ca multi oameni sunt atat de impatimiti in placerile astea lumesti incat nu accepta ca va fi ceva dupa viata asta pentru ca le e greu sa lase femeile, banii, iubirea de sine, tot ce cine de placerile astea lumesti si in loc sa se gandeasca cum sa scape de ele, mai bine resping ceea ce "le interzice" sa mai face lucrurile astea. partea proasta e ca ei cunosc doar placerile alea, si nu cunosc bucuria bruta la care vrea Dumnezeu sa ajungem, care e peste tot ce tine de lumea asta si de toate placerile astea carnale, e de mii de ori mai frumoasa si buna, si e vesnica, nu ca un moment de placere care intr-o ora l-ai uitat.
Sincer, și mie mi se pare ciudat ca un suflet să fie condamnat veșnic pentru un timp de 50(?) de ani de decizii proprii. Este un timp infim comparativ cu veșnicia. Poate vor fi judecați după valorile în care cred. În orice caz, Biblia ne spune că va face o dreptate pentru care toată lumea Îi va zice că vrednic este Domnul să primească toată slava, cinstea și puterea.
Pentru că este insuportabil să ai drepturi restrânse, obligații continue, și supus unor dureri inimaginabile; toate trei până la infinit.
Dar dacă le place să aibă toate acestea până la infinit?
Tot rămâne condamnarea eternă, dar nu ar mai avea sens, s-ar plictisi la un moment dat, poate peste 100 sau 1000 de ani...