| Wongraven a întrebat:

De ce imi e frica sa recunosc ca religia e o mare prostie? Eu vreau sa fiu ateu...dar nu pot, cred. De ce?

27 răspunsuri:
| EmaS a răspuns:

Pentru ca nu esti convins cu adevarat.

| hate1t4ll a răspuns:

Daca,prin absurd, vreunul dintre zeii astia ar exista, de ce ai vrea sa slujesti asa gunoaie?!

| nesuferit a răspuns:

Oamenii slabi au nevoie de divinitati care sa le ghideze viata

| ania a răspuns:

Nimeni nu poate spune că el e absolut sigur că nu există Dumnezeu.Nici un om n-a fost de față la apariția universului, știința se oprește la acel moment zero când a început să existe universul, sunt imposibile dovezile materiale pentru ce a fost înainte de materie, adică ce a cauzat apariția materiei, ateismul implică cel puțin la fel de multă credință ca și alte concepții despre lume și viață.Că așa simți, că așa ți-ar conveni, e altă poveste.Am apreciat un autor ateu din America care a declarat că din punct de vedere rațional, logic, el e agnostic, dar sentimental e ateu.
Ca și creștină, eu cred că încă crezi pentru că Dumnezeu a pus în noi gândul veșniciei, avem în cele mai profunde cotloane ale sufletului o conștiență a prezenței Lui pe care n-o putem reduce la tăcere.De ce crezi că nu ne plictisim niciodată de acest subiect?

| RAY a răspuns:

poti fi deist,agnostic, panteist cine te obliga sa fi cea ce nu vrei?
fi cea ce vrei, simnti etc
daca tu crezi ca din nimic apar zeii care din nimic creeaza miliarde de stele e alegera ta eu nu cred asta, nu trebuie sa ai o conceptie negativa despre religie, ateismul nu-i antiteism e doar lipsa religiei, credintei, teismului

| Mădă0611 a răspuns:

Pentru ca nu intelegi mecanismul lumii, al creierului. Oricum, e foarte greu sa scapi de indoctrinare, mai ales ca teistii s-au ocupat de toate, au gasit cate o explicatie tampita pentru toate impartind lumea dupa cum (nu) i-a dus capul: http://i.imgur.com/zO7GIBX.jpg Ateismul vine treptat, odata cu raspunsurile pe care le gasesti, nu apare peste noapte.

| AvalohAlyn a răspuns:

Pai Dumnezeu inca mai pastreaza in tine o farama, o picatura de credinta, El vrea sa nu iti piara credinta si sa nu te duci pe un drum al pierzarii.Treaba ta daca crezi asta sau nu crezi.Doamne ajuta!

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Inima e una in care e credinta si mintea e alta care se opune

| Wongraven explică (pentru besleaganicolaecosmin):

Eu gandesc logic, cu capu'. Nu ma las ghidat de un organ.Mersi de raspuns.

| HueyFreeman a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Ce treaba are un organ ce pompeaza sange cu sentimentele?

| Alphawolf a răspuns:

Din nesiguranta. Societatea ne-a indoctrinat(obisnuit) cu un Dumnezeu care pedepseste necredinta, iar incertitudinea ta te indeamna sa fii precaut.

| PαtнwαуTσBℓιѕѕ a răspuns:

Pentru ca sti ca plata pacatului e moartea si stii ca rebeliunea nu duce decit la moarte. Astfel tu vrei sa asculti de Dumnezeu.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

E o teama irationala, insa religia nu e mare prostie si am sa-ti spun si de ce cred acest lucru:
Pentru ca sunt multe lucruri pe care omenirea la nivelul de azi nu le intelege.

| Bluebutterfly80 a răspuns:

Religia NU este o mare prostie! ci felul in care au inteles oamenii ca trebuie sa o propovaduiasca si sa o aplice!
pana la urma crestinismul se bazeaza pe iubire in toate formele si in toate situatiile, pe iertare, pe gandire pozitiva, pe altruism etc! unde vezi prostia?

Răspuns utilizator avertizat
| hecamefrommetalland a răspuns:

In creierul uman este o arie unde sunt memorate lucrurile obligatorii in viata, dupa mult timp in care ai practicat religia in creierul tau a ramas memorat ca trebuie sa o practice in continuare. Daca vrei sa devii ateu ignora totul din jurul tau si concentreazata pe viata de acum si nu cea de dincolo.INSA UN PROVERB SPUNE,, DACA NU CRED IN DUMNEZEU SI EL NU EXISTA NU AM PIERDUT NIMIC, DACA EL EXISTA TOTUSI SI EU NU AM CREZUT IN EL AM PIERDUT TOTUL!

| RAY a răspuns (pentru hecamefrommetalland):

Ala e pariul lui pascal, si cum sunt mii de religii, zeii cam 2700 e mare sansa sa te regasesti in religia gresita sau sa crezi in zeul gresit, in plus asta nu rezolva aparitia lui

| Thunderstruck a răspuns (pentru hecamefrommetalland):

Nici n-am cuvinte sa te descriu."Proverbul" ala se numeste pariul lui Pascal si e folosit de cei fricosi si este o ineptie totala... Daca zeul ala care exista nu e Dumnezeu si e un Zeus? Moarte vesnica.Pariul lui Pascal zice ca nu pierzi nimic... Dar daca tu crezi in Dumnezeu, nu pierzi timp, rugandu-te? Nu pierzi logica? Nu te limitezi? In plus, o fiinta atotstiutoare nu crezi ca va "observa" ca tu crezi doar din ipocrizie pura si nu datorita credintei si te va trimite la caldurica? Repet, nu stiu cum poti sa crezi asa ceva.

| hecamefrommetalland a răspuns (pentru Thunderstruck):

Credinta este o sursa de ajutor continuu, tu nu o poti intelege deoarece o asculti si o vezi asa cum ati spun popii si altii, ignorai pe ei si incearca sa vezi religia intr-un mod diferit de al celorlalti.PS : o fiinta atotsiutoare te vede si stie totul,totusi nici eu nu inteleg cum ne agreaza.). Timpul nu are importanta,importanta e doar viata!,mie nu imi pasa de timpul pierdut!, e doar timp, o inutilitate care produce decurgerea actiunilor! Si ca raspuns la ce ai scris la sfarsit: Logica nu exista, totul e un haos si totul e ilogic, nimic nu e stabilit.Fiinta atotstiutoare ma vede,ipocrizia cu care apar ceea ce cred nu e rea,doar pentru ca ma va trimite,, la caldurica" NU ANSEAMNA CA E O PEDEAPSA! Inseamna ca este o reactiune, fiecare lucru are un opus egal, o cantitate de bine genereaza o cantitate de rau egala, suma tuturor lucrurilor din univers e 0. (daca ma contrazici si acum inseamna ca tu nu crezi in nimic,eu am un scop,unul paradoxal si prestabilit, tu executa-ti scopul, insa sufletu conteaza mereu). Probabil ca ai ajuns sa respingi religia deoarece ai auzit ceea ce au spus asa zisii crestini care asi resping semenii diferiti!(aceia nu sunt crestini, aceia sunt tigniti, obsedati si indoctrinati, inchizitori si nesuferiti!)

| andreiush25 a răspuns:

Majoritatea au frica asta la inceput...pentru ca ne-a fost implantata in creier...
Ideea sa renunti la creatorul tau ( imaginar) este ceva foarte greu pentru creierul tau...Te-ai obisnuit sa crezi ca tu esti doar ceva mic si trebuie sa iti fie frica de atotputernicul din ceruri happy.
Singurul sfat: Cerceteaza, documenteaza-te, invata si o sa treci peste frica asta si o sa te convingi cu adevarat pe ce cale sa o iei.
Spor in toate.

| Stelutza1990 a răspuns:

Ceau.
Ti-e frica, pentru ca daca ti-ai pierde credinta in Dumnezeu, ai ramane fara nici o speranta.
Incearca sa crezi in tine : deja existi si poti sa te construiesti ca un om cu calitati, valoros, care poate iubi, invata pe altii si ierta.
Ia din religie doar ce ai nevoie
Te-am tzucat, si sa-ti faci un drum bun in viata.

| angus35 a răspuns:

Ai dreptate cand spui ca religia e o mare prostie.Credinta e cel mai minunat lucru din lume.Citeste Biblia si crede ce scrie in ea.Bafta!

| GizazCraist a răspuns:

Omul nu e 100% capabil sa determine daca crede sau nu in ceva. Unor oameni li se intampla sa vrea sau sa nu vrea sa fie credinciosi insa in interiorul lor sa simta altcea. Acest lucru vine din subconstient, e un fel de instincs ca sa-i zici asa pentru ca pana in prezent specia umana a simtit mereu nevoia sa creada in altceva decat ceea ce vede si nu a acceptat ca viata e doar atat.
Problema ta e simpla, pur si simplu nu te poti impaca cu ideea asta, cum ca moartea e sfarsitul si nu e nimeni care sa te aiba in paza

| victor987 a răspuns:

O sa poti...keep tryng si o sa vezi ca va rasari soarele si pe strada da uite aici poate ajuta
http://www.youtube.com/watch?v=mQorzOS-F6w
http://www.youtube.com/watch?v=9FiHRVb_uE0

| DaDiSk a răspuns:

Frate fi ce vrei tu nimeni nu te poate opri sa fi cea ce vrei! NIMENI doar tu te poti opri..Mereu fi sigur pe tine si fa cea ce crezi tu ca e bine! Sper ca te-am ajutat!

| RaVennARaVen a răspuns:

Pentru ca ianima te conduce! Imi pare bine ca vrei sa fii ateu(si eu imi sunt ateulaughing ), dar ar trebui sa te bazezi mai mult pe creier. Dupa cum cred a stii, in secolul 14 Dumnezeu era in centrul atentiei (mare prostie), iar omul nu conta (cu toate ca daca n-ar exista omul, nu ar exista nici acea inchipuire,"Dumnezeu"). In secolul 15-16 a aparut Umanismul. Cred ca stii ce estelaughing. Nu conteaza, ideea este ca ai vointa, dar trebuie sa te bazezi si mai mult pe creier, sa nu te concetrezi pe suflet. happy