Pai scrie in Biblie ca daca Invatatorul a patit asa, si ucenicii desavarsiti vor fi la fel. Cum I au facut Lui, asa ne vor face si noua. Scrie ca daca copacului verde i s-a intamplat asa, ce va fi cu cel uscat? Chestia e ca pe Domnul Isus L au prigonit cat a fost pe acest pământ, ba chiar L au ucis. Si noi, daca ne asemanam cu El, vom avea parte de suferinte din partea necredincioșilor.
Isus nu a fost "creștin" nici "discipolii". Mișcarea sectelor de zeloți evrei violenți a făcut ca în imperiul roman să adopte niște legi prin care să-i elimine dar nu au reușit. Singura soluție a fost să încerce să le schimbe religia și să le creeze scriptic un messia iubitor să renunțe la legea lui Moise "ochi pentru ochi" Procesul durând sute de ani nu se observă că 350 de ani de la compilarea unei biblii nimeni nu se identifica cu "creștinismul" din ce să reiasă că sunt creștini când Împăratul Constantin s-a botezat în ziua în care a murit? Edictul de la Tesalonic este "actul de naștere" al unui precreștinism ca înlocuitor al religiei politeiste a romanilor după o luptă la propriu cu integrarea iudeilor zeloți ce terorizau imperiul. Acolo s-a făcut fuziunea și ca lider le trebuiau un zeu sau semizeu. Evreii și romanii deja aveau zei așa că la o religie nouă merge un zeu nou și un sincretism cu o legătură în alte religii și regiuni mai vechi pentru acele timpuri. Așa cum este azi Roma pentru catolici ei au ales Babilonul și Egiptul ca surse de inspirație pentru a compila o religie. Și evreii aveau toate ingredientele pentru o nouă religie. Un zeu, niște legi, niște pedepse doar cu moartea și multă fantezie. "Creștinii" s-au autointitulat creștini după o traducere grecească ce nu denumește o persoană. Presupusul Yeshua nu are nici o legătură cu mișcarea creată de fricțiunea dintre iudei și imperiul roman. De alfel istoric nici Yahweh nici Yeshua nu apar in nici o mențiune a nici unui istoric antic sau al egiptenilor care au fost prezenți până la cuceririle romane și dețineau o bibliotecă+foarte multe temple pe care s-ar fi putut vede o referire cât de mică la un zeu atotputernic, bla bla. Dar cu părere de rău creștinismul este un fake fără nici legătură istorică cu ceva concret din evenimentele istorice menționate și dovedite. Asta este; În afară de o carte scrisă pe la anul 400 e.n. și distribuită alte 400-600 de ani în zeci de versiuni trunchiate și scoase din context prin alte menționări nu mai găsim ceva legat de zeu și un presupus fiu cu poveștile din biblie. Sorry. Asta este realitatea. Povești.
Eu am citit ca Fiul Lui Dumnezeu s-a nascut evreu si impreuna cu parintii sai a vorbit limba aramaica. Numele dat de parintii sai a fost Jeshua la care s-a adaugat Hamaschia adica in traducere din ebraica, Mantuitorul.
Isus sau IIsus reprezinta traducrea numelui Jeshua din limba ebraica in limba greaca.
Daca vreodata va fi nevoie sa va traduceti in alta limba, ex. engleza, un act al dvs, de ex. cerificatul de nastere, si daca v-ar chema Ion Ion, nascut in Bucuresti o sa constatati ca numele dvs. nicidecum nu va fi tradus ca John John born in Bucharest ci doar Ion Ion born in Bucharest.
Deci,, tatal" sau Iosif si mama sa Maria, evrei, il chemau/strigau Jeshua, in aramaica si nicidecum dupa numele ulterior tradus in greaca, Isus sau IIsus.
Daca raspunsul acesta cu subiect si predicat, punct si virgula, e prea complicat de inteles pentru unii atunci nu e raspunderea mea ci exclusiv raspunderea lor.