Abuzul asupra copiilor, nu este justificat de nicio religie sau tradiție culturală. Este responsabilitatea noastră să protejăm drepturile și bunăstarea copiilor, indiferent de orice altceva.
În 2023 sunt mai multe abuzuri decât în anii precedenți. Și cu cât trec anii, cu atât abuzurile se înmulțesc și chiar cresc în intensitate.
Duhul Sfânt Se retrage puțin câte puțin de la fața pământului. El este Acela care ține în frâu oamenii, indiferent că o recunoaștem sau nu. Îndepărtarea lui Dumnezeu de la noi are consecințe dezastruoase. Când omul își alungă respectul pentru Dumnezeu, cu atât mai mult nu respectă nici oamenii.
Satana și îngerii lui vor lua în stăpânire oamenii. Vor lua locul Aceluia care trebuia să îi protejeze de cel rău. "Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta." (Osea.13:9)
Toate încălcările de lege îndepărtează pe om de Dumnezeu: curvia, corupția, mândria, egoismul, mânia, lăcomia, orice faptă și cuvânt de nedreptate, și multe altele.
Oamenii cu greu se pot abține de la lucruri rele. Mulți se abțin de frica pedepsei.
Apoi un păcat mic este un pas mai ușor de a face un altul.
Dacă am prinde zilele sfârșitului, și dacă Dumnezeu ne-ar arăta acum cum vom fi în acele zile de sfârșit, ne-am îngrozi.
Religia asta asa indoctrinata dusa pana la extrem vine in general si cu lipsa de educatie... de unde si treaba cu bataia.
Nu e neapărat vorba de religioși aici, cât de mentalitate. Cei care gândesc așa, sunt oameni cu un grad de inteligenta și cultură scăzut, așa au fost educați din familie și propaga de la o generația la alta.
Pe de o parte, e ok să-ți pedepsești copilul din când în când, ca acesta sa se îndrepte și să nu o ia pe cai greșite. Evident, nu încurajez pedepsirea prin violenta, ci prin metode mai soft, atât să nu-i cauze copilului traume.
DeProfundis99 întreabă: