De ce mulți oameni religioși confundă credința cu religia, considerând că a fi credincios presupune automat a aparține unei religii specifice și a participa la ritualurile unei biserici sau cult religios?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Termenul de 'religie' este foarte vag si cu cat citesc mai mult despre subiect, cu atat devin mai confuz legat de ce inseamna.
Unii cred ca elementul cel mai important e credinta in sine, altii ca traditiile, altii ca stilul de viata, altii ca starea mentala si gandurile. Avand in vedere cat de vag este termenul, e si de asteptat ca oamenii sa il incurce cu alte concepte.
Răspunde
Religia e mai mult despre respectarea unor reguli, de obicei din obișnuință sau pentru a face parte dintr-un grup. In schimb, credința autentică se bazează pe o relație personală și sinceră cu divinitatea, dincolo de ritualuri și reguli.
Ca o comparație: un religios poate face lucruri bune din frica de pedeapsă, din promisiunea unei recompense sau dintr-o obișnuință, pe când cel care are o credință autentică acționează din convingere, ghidat de o înțelegere profundă și personală a propriilor valori spirituale.
Răspunde
"credința autentică se bazează pe o relație personală și sinceră cu divinitatea"
De unde stii? Foarte multe interpretari diferite ale religiei sustin ca sunt elemente mai importante decat astea.
Pentru că asta presupune credința adevărată. De pildă, Avraam, considerat premergător și figură fondatoare în multe religii, în special în cele abrahamice (iudaismul, creștinismul și islamul), a fost considerat de Dumnezeu un om credincios prin faptul că a avut o relație cu El și a ascultat de Dumnezeu, cu toate că nu avea nicio religie și nu participa la niciun ritual religios.
Interpretarea asta nu doar ca nu e acceptata de toate religiile, nu e acceptata nici macar de toate denominatiile crestine. O sa presupun ca esti ori protestant/a, ori ai intrat mult in contact cu idei protestante.
Nu mă consider protestant, în primul rând pentru că nu aparțin unei religii anume. Mă definesc ca un om spiritual și credincios, dar nu religios.
Acum că am clarificat acest aspect, vreau să subliniez că aceste idei nu sunt exclusiv ale protestanților, nici ale mele, ci sunt extrase din Biblie. Chiar Isus Hristos pune accent pe credința interioară, mai degrabă decât pe cea exterioară, iar acest lucru se reflectă în multe dintre învățăturile Sale. Un exemplu clar în acest sens este Evanghelia după Ioan, capitolul 4, versetul 24, unde Isus spune: „Dumnezeu este Duh și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr.
Cuvântul "religie" vine din latinescul "religare" ce înseamnă "relegare; adică relegarea omului cu Dumnezeu. Și un om care a devenit legat de Dumnezeu prin credință, nu poate să nu-și împărtășească credința cu cei care iubesc pe Dumnezeu la fel. (Se înțelege că atunci când omul este legat de Dumnezeu înseamnă de fapt o relație -o relație de prietenie, de dragoste; o cunoaștere a lui Dumnezeu descoperită omului de Duhul Sfânt -El ia din ceea ce este al lui Dumnezeu și va descoperi omului).
Unii oameni merg la biserică pentru ca să fie mântuiți; alții merg la biserică pentru că sunt mântuiți. Ambele categorii de oameni sunt bune; până când prima categorie o va ajunge din urmă pe cea de-a doua. Că dacă nu o ajunge din urmă este rău. Oamenii să nu creadă că mântuirea lor ține de preoți sau pastori. Ci mântuirea, fiind personală, ține de relația personală cu Dumnezeu, de o cunoaștere personală a Lui. (Că vor fi și oameni mântuiți care nu au cunoscut pe Dumnezeu dar au trăit frumos ca și când L-ar fi cunoscut, asta este altceva; asta ține de timpuri și vremuri de întunecime spirituală; de o cultură străină cu totul de Dumnezeu, cum sunt și în prezent țările asiatice, și mai ales de acele zone numite de întreaga creștinătate "fereastra 10/40" unde nu există prezență creștină).
Credința adevărată poate exista și în afara religiei. De fapt, aș îndrăzni să afirm, susținut, bineînțeles, de versete biblice, că adevărații credincioși nu sunt legați de o religie anume. De pildă, Iacov, fratele lui Iisus Hristos, spune, citez: «Religia curată și nepătată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să vizitezi pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să te păzești neîntinat de lume.» Iacov 1:27.
Religia s-a dezvoltat pentru a organiza, a transmite și a aduce oamenii împreună în jurul unor credințe comune, însă credința autentică este ceva profund personal și individual, dincolo de structurile formale.
Fara organizatii care sa promoveze "credinta", orice ar fi ea, dispare. De ce crezi ca a disparut "credinta" in Zamolxe, de exemplu? Cu alte cuvinte, credinta e doar un instrument folosit de unii pentru a obtine diverse beneficii de la altii. Faptul ca exista cativa "freelanceri", e total irelevant, fara organizatii care sa promoveze produsul, dispar si astia.
Fiecare se raportează cum considera la viața.
Chiar nu are importanță ce face unul si altul.
Ideal sa ramai in energia si in taina ta.
Este un subiect unde discutiile sunt de prisos.
Da, este un subiect care necesită o analiză mai detaliată.
Pentru unii, credința este un lucru ușor de înțeles și dobândit, pentru alții, mai greu, știi ce zic. Dar fiecare are dreptul la opinie și orice idee este binevenită, atâta timp cât este conform Bibliei.
Seara frumoasa iti doresc.
Credința adevarata devine ceva foarte simplu si nu necesita nici o perspectivă.
Sa nu te superi dar nu este vorba despre nici un subiect.
Doamne ajuta,
Seara linistita
Nu confundă nimeni nimic. Religia este relația dintre o comunitate și divinitate. Niciodata în istoria omenirii relația asta n-a fost exclusivă unui individ particular în afară de dubioși, șamani sau Mohamed. A fi credincios înseamnă a fi loial. Asta înseamnă credincioșie. Iar loialitatea asta se exprimă într-un context clar.
Sunt confundate deoarece nu se face distincția între credința formală și cea autentică. În primul rând, aici vorbim despre credința autentică. Credința formală se bazează pe ritualuri și tradiții, fără o legătură profundă cu divinitatea. Pe de altă parte, credința autentică presupune o relație personală cu divinitatea, bazată pe convingeri sincere. De exemplu, unii merg la biserică din obișnuință (credință formală), în timp ce alții trăiesc valorile religioase, chiar dacă nu urmează toate ritualurile (credință autentică). Astfel, credința autentică nu depinde de aparențele exterioare sau de apartenența la o religie, ci de un angajament interior și de trăirea reală a principiilor spirituale.
Credința nu se refera la convingere ci la loialitate. Normal ca pentru a fi loial ai nevoie de o anumita, oarecare convingere, dar nu se rezuma deloc la asta. Atat credinta autentica cat si cea formala se exprima prin intermediul ritualului. Așa cum David a zis in psalmul 50: "arderile nu le vei binevoi" ca dupa la o distanta de doar cateva versete sa zica "atunci voi pune pe altarul tau jertfe".
Urăsc trendul asta in care formalismul religios se confunda cu insasi religia. Ironic, de fapt TU esti cel care confunda lucrurile. Credinta fara religie nu exista. Loialitatea se exprima intr-un context prin actiuni concrete. Nu exista sa crezi in Dumnezeu fara religie. Creștinismul este 100% o religie. Iar ce nu e religie nu e mai mult decat o filozofie impotenta si m.asturbare intelectuală sau emoțională. Daca vii si-mi spui că poti sa crezi in Dumnezeu fara religie o sa presupun ca e vorba de o m.asturbare emoționala la mijloc.
Scuzați-mă pentru mesajul întârziat, dar țin să vă contrazic.
Credința adevărată nu ține de ritualuri, ci de fapte bune și de legătura sinceră cu Dumnezeu. Ritualurile sunt doar o modalitate de a-ți exprima credința, dar nu asta contează cel mai mult. De exemplu, în Matei 15:8, spune: „Poporul acesta se apropie de mine cu gura, dar inima lor este departe de mine." Așadar, credința autentică se vede prin fapte de iubire și ajutor față de cei din jur, nu prin ritualuri exterioare.
Până la urmă, ceea ce contează cu adevărat e cum trăiești și cum îi ajuți pe ceilalți, nu doar cât de bine respecți ritualurile.
Dacă ritualurile n-ar fi importante Dumnezeu nu le-ar fi cerut niciodata de la nimeni. Pana si ajutorarea de semeni e unul din acele ritualuri
Ritualurile au rolul lor, dar nu sunt legate de credința adevărată. Așa cum o nuntă ceremonială, fără iubire autentică, nu are semnificație reală, tot așa ritualurile religioase sau tradiționale sunt goale dacă nu sunt însoțite de o credință sinceră și profundă.
Logic că ritualul trebuie să fie însoțit de o dorire reală. Asta nu înseamnă că ritualul e fără valoare. Vezi Psalmul 50.
Nu am spus că ritualurile sunt fără valoare, ci că sunt fără valoare în lipsa credinței. Totuși, ele pot fi fără valoare în contextul în care nu mai sunt cerute de Dumnezeu. De exemplu, jertfa animală pe altar nu mai este cerută și a devenit fără valoare, întrucât a fost înlocuită cu o nouă jertfă – jertfa lui Iisus Hristos, care este mult mai transparentă în aducerea aminte a păcatelor și în curățirea față de ele.
Jertfa lui Hristos este tot o jertfă ritualică în contextul altor ritualuri. Ritualul încă există, încă e necesar. Religia nu poate fi altcumva decât ritualică.
Vă contrazic aici.
Jertfa lui Hristos nu este considerată un ritual în sensul strict al termenului, ci un act de sacrificiu esențial și unic al mântuirii, conform învățăturii creștine.
Ritualurile, cum ar fi Euharistia (Sfânta Împărtășanie), sunt practici care comemorează și actualizează acest sacrificiu, dar nu îl reînoiesc, deoarece jertfa lui Hristos este considerată completă și perfectă în sine.
N-a zis nimeni că o reînnoiește. Euharistia este participarea directă la jertfa eternă a lui Hristos. Nimic nu este reînnoit ci omul care participă la Euharistie intră în eternitatea jertfei
Da, dar am vrut să subliniez că jertfa lui Hristos nu necesită neapărat un ritual pentru a fi completă.
Nimeni n-a zis asta. Normal că ea de sine stătătoare este completă. Dar necesită un ritual ca omul să poată participa la ea. La fel ca Liturghia, rugaciunea, postul, datul cu cadelnita si alte ritualuri. A fii credincios înseamnă a participa la aceste ritualuri, iar aceste ritualuri formează religia. Nu poți fi credincios fără ritualuri sau fără religie.
A participa la aceste ritualuri înseamnă a fi creștin practicant, nu a fi credincios. Poți fi credincios și să nu participi la aceste ritualuri.
Pentru că poti fi creștin practicant și sa nu fii credincios.
După cum am spus, jertfa lui Hristos nu necesită niciun ritual suplimentar, deoarece ispășirea păcatelor a fost deja împlinită prin sacrificiul Său, așa cum este scris în Scriptură, în Locul Preasfânt, o dată pentru totdeauna. Prin urmare, jertfa lui Hristos înlocuiește vechile sacrificii ritualice și aduce reconcilierea directă cu Dumnezeu.
Pui problema extrem de greșit și asta după ce ți-am explicat o data, dar văd că trebuie să mă repet: nu e nicăieri vorba că NECESITĂ ritualuri "suplimentare". Niciun ritual nu e o completare sau suplimentare. Ritualul este modul omului care trăiește în timp de a intra în eternitate. Jertfa lui Hristos n-a fost "o dată" (în timp)ci este eternă. S-a manifestat/revelat o dată în timp, dar ea este DE FAPT eternă, iar pentru a intra, pentru a-i accesa eternalitatea e nevoie de ritual din partea comunității creștine. Iar când am zis "credincios" mă refeream la modul în care Sf. Pavel foloseste cuvântul "credință", adică cu sensul de loialitate. Dacă ești confuz înlocuiește credință cu loialitate când zic credință (pentru că și Sf. Pavel așa îl folosea)
Nu ai spus dta că jertfa lui Hristos 'necesită un ritual ca omul să poată participa la ea'? Acestea sunt cuvintele tale și așa te-ai exprimat. Deci, nu am cum să pun problema altfel.
Nu, jertfa lui Hristos nu necesită niciun ritual pentru ca omul să participe la ea, întrucât a fost făcută disponibilă oricărui om care crede în ea, fără obligația de a participa la un ritual sau a o comemora.
În ceea ce privește credința și ce ar trebui să însemne ea, aceasta constă în faptul că credința adevărată nu are legătură cu loialitatea față de niște ritualuri sau o religie, ci cu loialitatea față de "încrederea neclintită în lucrurile nevăzute", în aspectele spirituale, așa cum zice Biblia. Dacă nu sunteți de acord cu această definiție, putem pune punct discuției noastre, pentru că nu accept o altă definiție în afară de cea din Biblie.
N-am zis nicaieri ca loialitatea este față de ritualuri ci că loialitatea se manifestă prin intermediul ritualurilor. Loialitatea nu se poate manifesta doar printr-un vag concept de "încredere" și atât. Un soț loial față de soția sa are anumite ritualuri. O scoate la întalniri sau o ajută prin casă, se duce la muncă să întrețină familia, toate astea sunt ritualuri prin care el își manifestă loialitatea față de soția sa. Dacă tu nu faci nimic pentru partenerul tău; adica nicio acțiune, niciun ritual, atunci loialitatea e doar închipuită. Fără ritualuri loialitatea nu se poate manifesta. La fel e și cu Hristos. A fi credincios lui Hristos înseamnă a fi loial dar nu poți fi loial fara sa-ti manifestezi loialitea intr-un anumit mod concret. Acest mod concret este prin intermediul religiei, al ritualului. Jertfa lui Hristos este completă, dar nu se poate accesa decât prin ritual așa cum un creștin nu are de facto acces sexual la o femeie decât prin intermediul ritualului cununiei. Nu e doar vorba de încredere și atât. Încrederea e primul pas. Dacă ești o femeie și iubitul tau te cere in casatorie degeaba ai tu încredere în el dacă nu zici "da", dacă nu te duci la starea civila, daca nu te casatoresti cu el si dupa toate astea trebuie să îi fi loial soțului zi de zi pana la moarte prin acțiuni concrete. Dacă soția mea îmi zice că are încredere în mine, dar mă ignoră și nu face nimic pentru mine o să zic că asta nu e loialitate, nu e credincioșie. La fel e relația creștinului cu Hristos. Tu poți să ai încredere în Hristos dar asta e doar începutul relației. Și desigur și continuarea ei, dar pe lângă încredere trebuie să existe fapte, ritualuri, religie. Prin asta spui "da" lui Dumnezeu.
Nu, dar asta ai insinuat când ai spus că 'a fi credincios înseamnă a participa la aceste ritualuri'. Cu alte cuvinte, nu ești credincios dacă nu participi la aceste ritualuri. Credința nu constă doar în respectarea unor ritualuri, ci și în fapte bune, milostenie, rugăciuni și alte acte care reflectă valori religioase. Ritualurile sunt o formă de exprimare a credinței, așa cum am mai spus, dar nu credința însăși, și nu este exclus ca această exprimare să fie lipsită de adevărata credință.
În plus, exemplele cu momentele petrecute în cadrul unei relații romantice sunt irelevante, din moment ce ele reprezintă mai mult fapte concrete de credință, în loc de ritualuri care nu au alt scop decât să te facă să meditezi asupra unui lucru.
In primul rand scopul ritualului nu e deloc sa meditezi ci e participare la realitatea spirituala. Fara actele religioase nu poti participa la realitatea spirituala. Faptele bune si milostenia si asa mai departe fac parte din religie. Nu se poate una fara alta.
Exact, dar nu faptele provenite din ritualuri religioase; acelea sunt un mod de a-ți exprima mulțumirea față de divinitate.
Și da, ne putem exprima mulțumirea față de divinitate în multe feluri, inclusiv prin a-i ajuta pe semenii noștri la necaz.
Iti poti inventa oricand propria religie si sa te comsideri mare credincios daca crezi ca asta te ajuta.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
