Te poti casatori cu cine vrei dar exista anumite probleme de existenta intre doi insi daca unul este "traditionalist" iar celalalt este neoprotestant. Un credincios traditionalist nu prea le are cu religia in afara unor evenimente din viata ca nastere, casatorie, moarte, pasti si craciun. Un neoprotestant este in general un crestin PRCTICANT, adica merge saptamanal la biserica participand la programe de cateva ore intr-o zi, urmeaza anumite precepte de la care nu se abate, face studii zilnice sau la cateva zile, adica are un programcu mult mai complex dpdv religios ca un ortodox. Asta sigur va deranja la inceput iar apoi va fi sigur un prilej de cearta si nemultumire intre cei doi. De aceia este recomandat de uni si chiar interzis de alti ca aceste uniri sa nu aibe loc pentru a nu creea nefericire unuia dintre cei doi.
Casatoriile se oficiaza la primarie sau ma rog pe acolo nu in alta parte.Deci daca vrei sa fii casatorita legal cu cineva aia trebuie sa faci.Pe vremuri biserica se ocupa si cu casatoriile deci erau alte legi.astazi biserica nu se mai ocupa decit cu nemurirea sufletului si stringerea de malai.
In orice tara civilizata, chiar si in Romania, te poti casatori civil linistit cu cineva de orice religie.
Doar tampenia cu "casatoria" la biserica nu merge in majoritaea cazurilor, dar pana la urma ce rost are aia?!?
Fiindca femeia este slava barbatului sau si barbatul este cap femeii sale.fiindca sant un singur trup, asa cum biserica este, iar noi santem madularele ei, iar Hristos este capul bisericii.deasemeni in casatoria ortodoxa, barbatul este puterea iar femeia este mangaierea.fa bine si citeste si intelege cu capul de crestin nu cu piciarele de prost si neganditor, fiindca nu facem nimic.e vorba despre puterea de a apara femeia si copii, curtea CASA SI TOATE CEKLE CE SANT DE APARAT.DESPRE FEMEIE CA MANGAIERE NU MAI POMENESC FIINDCA STIM TOTUL.
Pai ar trebui sa faci o dubla casatorie, una la o biserica si una la cealalta.
Da chiar nu e adevarat, se poate face casatorie intre un barbat si o femeie de religii diferite. Se numeste casatorie mixta, poti cauta pe google.
Nu prea este acceptat acest lucru deoarece fiecare om,care esti afiliat unei religii organizate, considera ca aceasta religie este cea adevarata. Practic,ei pleaca de la premiza aceasta,considerandu-o corecta. Dupa care,este complet aiurea,in opinia lor, constransi de factori religiosi, sa permiti sau sa-ti permiti sa te indragostesti de cineva din "afara". In cele din urma, ajungadu-se la renuntarea unuia dintre ei, sau poate a amandurora la religia respectiva.
anonim_4396 întreabă:
DeProfundis99 întreabă: