De ce nu se stie nimic despre Iisus, de la nastere pana la varsta 30+?

Ca a lucrat in securitate, iar dosarul lui a disparut dupa 89'.

Buna întrebare dar cred ca prea puține lucruri se pot ști despre acest aspect și multe sunt aberații

Eu deduc ca nu era important pana la maturitate, apoi l-au facut important.

Intr-adevar. Adevarul istoric spune ca imparatii Constantin si Elena sunt cei care au decis care cult sa devina unul emblematic. Poate ca d-asta se cunosc prea putine lucruri despre Iisus inainte de 30 de ani.

Pentru că nu s-au găsit scrieri antice care să ateste viaţa lui, deși chiar și în 2020 unii aberează și spun că s-a plimbat prin India, Maldive și cine știe pe unde Iar dacă găsești vreo biblie unde scrie ce a făcut EL în toată perioada aceasta sunt numai minciuni, conspiraţii, îmi pare rău să zic că se găsesc și biblii care maschează adevărul.

Ce.Blibia nu e buna? Asa cum scrie despre el fiind mare, asa trebuia sa scrie si despre el cand era mic.

Eu m-am referit că există și biblii unde scrie ce a făcut EL de la naștere și până la moarte, ceea ce este total o minciună. Nu știu ce ai înţeles tu.

Alea nu sunt pe placul bisericii.Am zis biblie, nu carti.Biblia e alcatuita din mai multe calti.

Bingo! Iar imparatii astia au avut o idee geniala despre cum sa tina sclavii cuminti, si astfel s-a nascut crestinismul!

Trebuie sa iti prezint si perspectiva crestina: "Dumnezeu, baa!".

Pentru ca Dumnezeu nu a considerat important ca noi sa stim.

Pentru ca pentru noi e importanta moartea lui Iisus si nu copilaria si adolescenta lui Iisus. Iisus trebuia sa se jertfeasca precum un om care a invins poftele. Dupa 33 de ani erectia incepe incet sa scada.

De ce e importanta moartea lui? Va place ca un om sa moara?

Aberatie, neaberatie religia e stiintifica pentru ca exista.

Nu ne place ca un om sa moara. Carnea e ca iarba verde. Oamenii nu e nevoie sa fie jertfiti pentru ca oricum mor. Iisus traia si azi daca nu era jertfit. Moartea lui Iisus a fost doar temporara. Ceva tricky.

Nu am zis că nu

Iisus a fost executat.

Hahaha, amuzant. Dar nu prea. Isus e un personaj construit dupa cheful bisericii de atunci si asta de acum cam regreta unele chestii. Gen trebuia sa il urce pe un armasar pur-sange, nu pe magar, ca sa aiba scuze ca ei umbla in masini de 100.000+ EUR...

Religia e o aberatie care exista, nu o face asta stiintifica. "Care aparține științei, privitor la știință; bazat pe principiile științei." - ce e stiintific la religie, ma rog? Dai un ban, dispare-n Mertzan.

Sarmanul Iisus.Nu a indeplinit cea mai importanta profetie mesiatica.Cea cu ''eliberarea evreilor de sub jugul roman''.

Cum breh? Din ce stiu eu evreii o duc bine-mersi. Se intampla sa fie una dintre natiile cu cele mai multe co*ie pe planeta in momentul asta. Ca nu i-a eliberat fix atunci, e partea a doua.

'' Până la urmă, s-a ajuns la doar o mie de bărbaţi, femei şi copii — ultimii dintre rebeli care au supravieţuit masacrului roman. Era anul 73 e.n. Ceea ce începuse cu sicarii s-a sfârşit tot cu sicarii. Oraşul Ierusalim fusese deja ars până-n temelii, zidurile fuseseră dărâmate, populaţia, măcelărită. Toată Palestina se afla din nou sub control roman. Din rebeliune mai rămăseseră doar câţiva sicari care fugiseră de la Ieru¬salim, împreună cu nevestele şi copiii, ca să se ascundă în fortăreaţa Masada, pe ţărmul vestic al Mării Moarte. Acum se aflau acolo, strânşi pe culmea unei faleze stâncoase izolate în mijlocul unui deşert arid, privind neputincioşi cum o falangă de soldaţi romani înainta încet pe versantul muntelui — cu scuturile ridicate şi spadele scoase — gata să pună definitiv capăt rebeliunii care începuse cu şapte ani mai devreme. Sicarii au venit iniţial la Masada în primele zile de la izbucnirea războiului cu Roma. Masada, o cetate fortificată naturală şi teoretic inexpugnabilă, situată la peste treizeci de metri deasupra Mării Moarte, servise mult timp ca refugiu pentru evrei. David venise acolo ca să se ascundă de Regele Saul, care îşi trimisese oamenii săl vâneze pe ciobănaşul care într-o zi avea să-i smulgă coroana. Macabeii folosiseră Masada ca pe o bază militară în timpul revoltei contra dinastiei seleucide. Un secol mai târziu, Irod cel Mare transformase Masada într-un adevărat oraş fortificat, netezind culmea în formă de barcă şi înconjurând-o cu un zid masiv, clădit din piatră albă de la Ierusalim. Irod a adăugat magazii şi grânare, cisterne pentru apa de ploaie, chiar şi un bazin de scăldat. A mai plasat în Masada şi un arsenal suficient, se spunea, pentru a înarma o mie de oameni. Pentru sine şi familia sa, Irod a construit un monumental palat cu trei niveluri, suspendat în capătul nordic al După moartea lui Irod, fortăreaţa şi palatele de la Masada, precum şi ascunzătoarea de arme, au căzut în mâinile romanilor. în anul 66 e.n., când a început rebeliunea evre¬iască, sicarii, sub conducerea lui Menahem, au eliberat Masada de sub controlul romanilor şi au dus armele înapoi la Ierusalim, pentru a-şi uni forţele cu Eleazar, comandantul gărzii Templului. Luând oraşul în stăpânire şi distrugând arhivele Templului, rebelii au început să bată monede pentru a-şi sărbători independenţa atât de greu câştigată. Acestea erau gravate cu simboluri ale victoriei — potire şi ramuri de palmier — şi inscripţionate cu sloganuri ca „Libertate pentru Sion" şi „Ierusalimul e sfânt", scrise nu în greacă, limba păgânilor şi a idolatrilor, ci în ebraică. Fiecare monedă era datată, egocentric, „Anul Unu", ca şi cum ar fi început o eră complet nouă. Profeţii avuseseră dreptate. Cu siguranţă, aceea era împărăţia lui Dumnezeu. Totuşi, în toiul sărbătoririlor, când Ierusalimul era secu¬rizat şi peste oraş se lăsa încet un calm fragil, Menahem a făcut un lucru neaşteptat. Drapându-se în robă purpurie, a intrat triumfal în curtea Templului unde, flancat de fidelii săi înarmaţi din rândurile sicarilor, s-a declarat public mesia, Regele Evreilor. în unele privinţe, acţiunile lui Menahem aveau sens. La i urma urmei, dacă împărăţia lui Dumnezeu fusese în sfârşit împământenită, era momentul să apară mesia, pentru a domni în numele lui Dumnezeu. Şi cine altul să îmbrace mantia regală şi să urce pe tron, dacă nu Menahem, nepot al lui Iuda Galileanul şi strănepot al lui Ezechia, şeful tâlharilor? Presupusul mesianism al lui Menahem era, pentru cei care-1 urmau, doar o împlinire a profeţiilor: pasul final spre vestirea zilelor din urmă. Nu aşa vedea lucrurile şi Eleazar, comandantul gărzii Templului. El şi asociaţii lui dintre preoţii de rang inferior erau indignaţi de ceea ce considerau a fi o acaparare flagrantă a puterii de către sicari. Au pus la cale un plan pentru a-1 ucide pe autoproclamatul mesia şi a curăţa oraşul de disci¬polii săi care se amestecau peste toţ.în timp ce Menahem umbla ţanţoş prin Templu în ţinută-sa regală, oamenii lui Eleazar au luat cu asalt Muntele


Templului şi au învins gărzile. L-au tras pe Menahem afară şi l-au torturat până a murit. Sicarii supravieţuitori au fugit din Ierusalim, pentru a se aduna la baza lor din fortăreaţa Masada, unde au aşteptat să se termine războiul. Şapte ani au aşteptat sicarii. în timp ce romanii se regrupau şi încercau să preia Palestina de sub controlul rebelilor, în timp ce oraşele şi satele din Iudeea şi Galileea erau nimicite unul după altul şi locuitorii lor trecuţi prin spadă, în timp ce însuşi Ierusalimul era sub asediu şi locuitorii săi mureau încet de foame, sicarii aşteptau în fortăreaţa lor de pe munte. Numai după ce toate oraşele rebele fuseseră distruse şi regiunea ajunsese din nou sub stăpânirea lor, romanii şi-au întors privirile şi către Masada. Regimentul roman a ajuns lângă Masada în anul 73 e.n., la trei ani după căderea Ierusalimului. întrucât nu puteau ataca frontal fortăreaţa, soldaţii au construit mai întâi un zid masiv de jur împrejurul bazei muntelui, pentru a se asigura că niciun rebel nu putea să scape pe neobservate. O dată zona securizată, romanii au construit o rampă abruptă peste prăpastia din latura de vest a falezei, înlăturând treptat zeci de tone de pământ şi piatră, săptămâni de-a rândul, în timp ce rebelii aruncau asupra lor bolovani, de deasupra. Apoi, soldaţii au împins un enorm turn de asalt în susul rampei, de unde i-au bombardat zile în şir pe rebeli cu săgeţi şi ghiulele de balistă. După ce zidul înconjurător al lui Irod a cedat în sfârşit, pe romani nu-i mai despărţea de rebeli decât un zid interior construit în grabă. Romanii i-au dat foc, apoi s-au întors în taberele lor şi au aşteptat cu răbdare să se dărâme î de la sine. Adunaţi în palatul lui Irod, sicarii ştiau că le venise sfârşitul. Cu siguranţă, romanii aveau să le facă, lor şi familiilor lor, ceea ce le făcuseră şi locuitorilor Ierusalimului. în tăcerea apăsătoare, unul dintre conducătorii sicarilor s-a -3 ridicat să se adreseze celorlalţi: I —Prieteni, de vreme ce ne-am hotărât de mult să nu fim niciodată slugile romanilor şi nici ale altcuiva decât ale lui Dumnezeu însuşi, care numai El este Domnul adevărat şi drept al omenirii, a sosit acum timpul să adeverim prin faptă această hotărâre. Şi, scoţându-şi pumnalul, a făcut o ultimă declaraţie: Dumnezeu ne-a acordat puterea de a muri vitejeşte, în libertate, cum


nu s-a întâmplat cu cei [din Ierusalim] care au fost cuceriţi pe neaşteptate. Cuvântarea a avut efectul scontat. în timp ce romanii se pregăteau pentru asaltul final asupra Masadei, rebelii au tras la sorţi pentru a stabili ordinea în care aveau să-şi pună în aplicare îngrozitorul plan. Şi-au scos pumnalele — aceleaşi pumnale care le conferiseră identitatea, pumnalele ce declan¬şaseră, prin tăierea beregatei arhiereului, fatidicul război cu Roma — şi au început săşi omoare soţiile şi copiii, înainte de a se înjunghia unii pe alţii. Ultimii zece oameni au ales pe unul dintre ei care să-i ucidă pe ceilalţi nouă. La sfârşit, acesta a dat foc cetăţii, apoi s-a sinucis şi el. în dimineaţa următoare, ajungând triumfători în fortăreaţa Masada, până atunci de necucerit, romanii n-au mai găsit decât o linişte sinistră: nouă sute şaizeci de bărbaţi, femei şi copii morţi. în sfârşit, războiul se terminase, întrebarea este: de ce a durat atât de mult? Veştile despre revolta evreiască ajunseseră cu repezi¬ciune până la împăratul Nero, care i-a ordonat pe loc unuia dintre cei mai de încredere oameni ai lui, Titus Flavius Vespasianus, să recucerească Ierusalimul. Preluând comanda unei armate masive, de peste şaizeci de mii de luptători, Vespasian a pornit imediat spre Siria, în timp ce fiul său, Titus, s-a dus în Egipt să adune legiunile romane aflate la Alexandria. Titus avea să-şi ducă trupele spre nord, prin Idumeea, în timp ce Vespasian, la sud, intra în Galileea. Planul urmărea ca tatăl şi fiul să-i prindă pe evrei la mijloc, între cele două armate, şi să înăbuşe rebeliunea. Unul câte unul, oraşele rebele au fost învinse de forţele romane, în timp ce Titus şi Vespasian nimiceau totul prin Ţara Sfântă. Cam prin anul 68 e.n., întreaga Galilee, precum şi Samaria, Idumeea, Peareea şi toată regiunea Mării Moarte, mai puţin Masada, reveniseră sub un control roman ferm. Lui Vespasian nu-i mai rămânea decât să-şi trimită armatele în Iudeea, pentru a pustii şi sediul rebeliunii: Ierusalimul. În timp ce se pregătea pentru asaltul final însă, Vespasian a primit vestea că Nero se sinucisese. Roma era în plin tumult. Războiul civil răvăşea capitala. în decurs de numai câteva luni, trei


comandanţi de legiuni — Galba, Otho şi Vitellius — s-au proclamat împăraţi, fiecare fiind răsturnat violent de succesorul său. Legea şi ordinea nu mai existau, în timp ce hoţii şi huliganii prădau populaţia fără teamă de consecinţe. Niciodată, de la războiul dintre Octavianus şi Marcus Antonius, cu o sută de ani în urmă, nu mai cunos¬cuseră romanii asemenea turbulenţe civile. Tacitus o descrie ca pe o perioadă „dezastruoasă, plină de bătălii cumplite, sfâşiată de lupte civile, îngrozitoare chiar şi pe timp de pace". Stimulat de legiunile aflate sub comanda lui, Vespasian şi-a oprit campania din Iudeea şi s-a grăbit spre Roma, ca să revendice la rândul lui tronul. Graba, se pare, nu era nece¬sară. Cu mult timp înainte de a ajunge la destinaţie, în vara anului 70 e.n., susţinătorii lui asediaseră oraşul, îi uciseseră rivalii şi-l declaraseră pe Vespasian singurul împărat. Totuşi, Roma, peste care domnea acum Vespasian, suferise o transformare profundă. Masivele evenimente civile declanşaseră o consternare accentuată faţă de declinul puterii şi al influenţei romane. Situaţia din îndepărtata Iudee era deosebit de îngrijorătoare. Pe lângă faptul că evreii cei mai de jos se revoltaseră, ceea ce era din capul locului foarte rău, acum era de neconceput ca, după trei ani lungi şi grei, rebeliunea încă să nu fi fost înăbuşită. Se mai revoltau şi alte popoare subjugate, desigur. Aceştia însă nu erau gali sau britani — erau doar nişte ţărani superstiţioşi care dădeau cu pietre. însăşi amploarea Revoltei Evreieşti şi faptul că izbucnise întro perioadă de profunde tulburări sociale şi politice la Roma crease o stare vecină cu o criză de identitate în rândurile cetăţenilor romani. Vespasian ştia că, pentru a-şi consolida autoritatea şi potoli haosul care cuprinsese Roma, trebuia să abată atenţia oamenilor de la grijile interne spre o cucerire spectaculoasă peste hotare. O victorie măruntă n-ar fi fost de ajuns. împă¬ratul avea nevoie de nimicirea totală a unei forţe inamice. Avea nevoie de un triumf — o manifestare fabuloasă a puterii romane, îmbogăţită cu prizonieri, sclavi şi prăzi de război, ca să câştige simpatia cetăţenilor nemulţumiţi şi să semene teroarea în rândurile supuşilor. Aşa că, imediat după ce a urcat pe tron, Vespasian s-a apucat să ducă la îndeplinire sarcina pe care o lăsase neterminată în Iudeea''

Iisus nu a avut nevoie de burete inmuiat in otet. Dumnezeu Tatal l-a ajutat sa suporte durerea.

Revin cu ce a zis Iisus pe cruce? Asta dupa biblie.

Dumnezeu l-a parasit in sensul ca l-a lasat sa moara asa cum era planificat. Iisus stia ca va fi inviat insa renuntarea definitiva la viata in carne ca om pe pamant a fost dureroasa dar suportabila.

Omule, tu stii ce scrii? Daca era planificat, atunci de ce a mai zis asa ''Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit''? Plus ca nu ai nici o dovada, nici chiar biblia nu zice asta.Plus ca la aceeasi intrebare pusa altui crestin, o sa primesc alt raspuns.

Isus a luat locul omenirii la cruce. Insa nu locul omenirii care este sub influența harului, ci a trebuit sa ia locul nostru pe care-l meritam, adică total despărțiți de Dumnezeu, si fara ajutorul Spiritului Sfânt. " Fara Dumnezeu nu puteți face nimic". Insa Domnul Isus nu cunoaște acea stare in care se afla omul despărțit de Dumnezeu. Doar la cruce a cunoscut cu adevărat acea stare. Acesta a fost înțelesul acelui îngrozitor strigat de pe cruce :"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Si cu toate ca era pe deplin despărțit de Dumnezeu, Isus a fost capabil de a face alegerea să-I rămână credincios lui Dumnezeu. Înlăturarea spiritului si prezentei lui Dumnezeu, nu L-a determinat pe Isus sa meargă pe calea auto-conservarii.

Pai ce sacrificiu mai e ala daca te anesteziaza tac-tu?

Deci tu vrei sa zici ca omenirea trebuia sa moara pe cruce, dar el ne-a luat locul? Nu mai bagati ma de la voi.Cum as baga eu de la mine ca Iisus era orb.

Tot sacrificiu a fost la Iisus pentru ca moartea conteaza si nu durerea pana la moarte.