O persoană care își ia viața nu poate avea parte de o slujbă de înmormântare, decât dacă aceasta nu se afla în deplinătatea facultăților mintale în momentul săvârșirii faptei. Cei care comiteau acte de sinucidere nu numai că nu primeau o slujbă din partea Bisericii, ci erau înmormântați în deplină liniște în afara cimitirului.Sinuciderea este un păcat foarte grav, strigător la cer, fiindcă cei care au recurs la acest gest s-au lepădat de credinţa în Iisus Hristos şi de nădejdea în Dumnezeu, iar necredinţa şi deznădejdea sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, despre care Sfânta Scriptură spune că nu se vor ierta nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie (Matei 12, 32). Cel ce se sinucide păcătuieşte împotriva propriului trup, punând capăt vieţii sale pământeşti, asupra căreia nu are nici un drept, deoarece viaţa ne este dată de Dumnezeu şi tot El hotărăşte sfârşitul ei, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: "Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?" (1 Cor. 6, 19; Rom. 14, 8-12).
Biblic, noi suntem creatia lui Dumnezeu, deci nu suntem ai nostri ci ai lui Dumnezeu, noi fiind DOAR niste administratori ai corpurilor noastre. In momentul in care te sinucizi INCALCI porunca din Decalog : Sa nu ucizi. Murind nu mai poti sa-ti ceri iertare pentru CRIMA, deci ramai cu pacatul neiertat si deci supus Morti Vesnice sau Iadului (dupa unii). In acel moment nu mai ai ce cauta in Casa lui Dumnezeu deoarece l-ai FURAT de un OM. Astfel ai incalcat si porunca: Sa nu furi, iar corpul decedatului devine o paria pentru Dumnezeu si nu mai are ce cauta in Casa Sa.
Au incalcat Decalogul - Sa nu ucizi. Faptul ca te sinucizi, inseamna ca te omori pe tine, deci tot o crima ar fi. Crima e un pacat grav,,,,,, de aceea, un om cu cel mai grav pacat - normal ca nu va fi primit in biserica.
Noi vedem sinuciderea total diferita de crima, dar e acelasi lucru.
Pentru ca omul luandu-si singur viata nu mai poate fi jecmanit de biserica care are ca scop nu mantuirea sufletelor, asa cum ar trebui sa faca si in cazul sinucigasilor care au avut si ei un suflet, ci cu belirea, excrocarea si spionarea oamenilor prin spovada, a oamenilor saraci cu duhul!
Oamenii aceștia sînt de două ori în cîștig: scapă de o viață chinuită și de circul unei înmormântări.
Asta m-a inspirat și pe mine. Mi-am comandat la un oficiu de pompe funebre pe internet, pentru 69 dolari după cum urmează:
- plasare în sac negru PVC 100 litri și îmbarcare pe feribot
- intonare Fuga și tocatta de Bach - 3 minute
- basculare în apa mării
Ca nu a fost destul ca victima sa se fi chinuit in viata si din cauza asta sa se sinucida. e necesar sa fie chinuiti si parintii acesteia de niste lipitori.
Deoarece se zice ca doar Dumnezeu ti-a oferit viata si tu ai refuzat-o, asa ca nu te baga in biserica, si se crede ca diavolii l-au vrut pe el si l-a indemnat sa se sinucida. Eu nu cred in astea...
Sinuciderea este unicul pacat care nu se iarta. Pacatele trebuie marturisite in timpul vietii pentru a fi iertate.
anonim_4396 întreabă: