Din cauza lui Teodora a II-a care a luptat pentru salvarea icoanelor in timpul Iconoclasmul, traditia icoanelor fiind preluata de la bizantini, probabil.
Sinodul al VII-lea ecumenic a proclamat principiul de bază pentru cultul icoanelor: „Icoanele să fie cinstite nu cu cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte".
Principiul iconografiei coboară în istorie până în vremea Vechiului Testament. Primul simbol iconografic îl găsim pe vremea lui Noe; este curcubeul pe care Dumnezeu îl rânduieşte ca „semn al legământului dintre Mine şi pământ".
„Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ"
"Deşi porunca vorbeşte de chip şi asemănare (care se referă la funcţia iconografică), porunca se referă nu la icoană ci la idol, definit prin „lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!"
A nu se face confuzie intre Creator si creatie.
Părinţii Bisericii, adunaţi la Sinodul VII Ecumenic, au stabilit cu privire la cinstirea sfintelor moaşte: „Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dăruit nouă moaştele sfinţilor, ca pe nişte izvoare mântuitoare, care revarsă în multe feluri binefaceri peste cei neputincioşi".
Argumente :
Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).
Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).
Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).
Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9).
Chiar şi hainele oamenilor sfinţi – care au acoperit trupurile lor – au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).
Etc.
Biserica ortodoxă și catolică dar și cele necalcedoniene sunt apostolice și patristice nu biblice cum este biserica protestantă deci au o altă învățătură.
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: