Nu.
Ce am gasit despre rasa :
1. Toţi clericii, atât inferiori (citeţi, psalţi sau ipodiaconi hirotesiţi), cât mai ales cei superiori, trebuie să poartă dulamă /reverendă. În Biserica Greacă, Rusă şi altele, cu excepţia celei Române, toţi aceştia pot lua şi rasă deasupra, chiar dacă nu sunt monahi. Monahii tot timpul poartă şi dulamă şi rasă.
2. În Biserica Greacă este obiceiul ca psalţii nehirotesiţi să poarte nişte rase speciale, distincte de cele ale clericilor. Aceasta pot avea culoare roşie la guler, dau anumite panglici la mâneci. Acest obicei, mai ales după 1990 a trecut şi în BOR şi nu numai. În mod normal, şi acestea trebuie purtate cu binecuvântarea episcopului.
3. În Biserica Rusă se practică ca şi studenţii teologi din anii superiori să poarte dulamă.
4. În Biserica Rusă, dulamele uneori au şi altă culoare decât cea neagră. Culoarea tradiţională însă în Biserica Ortodoxă este cea neagră.
anonim_4396 întreabă:
Delia888654468 întreabă: