De multe ori auzim unele persoane religioase spunand ca anumite catastrofe naturale se intampla din cauza faptului ca omul a facut ceva ce l-a suparat pe D-zeu, sau pe orice alt zeu despre care ar putea fi vorba. Asta pe langa faptul ca, cel putin in crestinism, suntem invatati ca absolut tot raul care exista in lume e tot din vina noastra, mai exact e vorba de pacatul stramosesc. E greu de exprimat in cuvinte cat de daunatoare e o astfel de gandire. Pe langa faptul ca te opreste de la a descoperi adevaratele cauze stiintifice din spatele unor dezastre naturale cum ar fi cutremurele sau eruptiile vulcanice, ea arunca toata vina si responsabilitatea asupra noastra, facandu-ne sa credem ca poate nu am fost destul de credinciosi, sau nu ne-am rugat prea mult. Si atunci masurile luate nu fac altceva decat sa duca la o crestere a fanatismului religios, si nu cred ca mai e nevoie sa spun ca sunt complet ineficiente in a preveni cumva urmatorul dezastru.
Cum se face ca in loc sa deducem din astfel de evenimente ca poate d-zeu nu exista, sau ca cel putin nu exista un d-zeu care sa ne asculte rugaciunile, noi persistam in iluzia cum ca am gresit cu ceva fata de divinitate? Stiu ca e greu pentru unii sa realizeze ca nimeni nu ne poarta de grija, ca nu putem controla in totalitate viitorul, sau ca universul e indiferent in fata problemelor si dorintelor noastre. Lucrul de care ar trebui sa-si dea seama acei oameni e ca tocmai aceasta atitudine a lor ne pune in primejdie. Daca ramai captivul superstitiilor, devine imposibil sa mai descoperi adevaratele cauze ale incercarilor prin care trecem. Iar o civilizatie incapabila sa vada realitatea e condamnata, si mai devreme sau mai tarziu va cadea victima incapacitatii ei de a intelege si de a se adapta urmatorului dezastru potential fatal.
Ce parere aveti voi despre acest mod de gandire al unora?

63 Raportează Evaluează

Răspuns Câştigător

în 25 Iunie 2015 | a răspuns:

Pentru că în momentul în care ești credincios, în orice găsești o explicație, o scuză, orice. Chiar dacă e verosimilă sau nu.
E ca atunci când placi pe cineva și în momentul în care face și cel mai mic gest, tu crezi că o face cu un anumit scop, că te place la rândul lui sau ei. Chiar dacă sunt șanse să nu fie așa.
Așa e și aici... găsești tot timpul o explicație, ceva care să te facă să crezi în continuare, te agăți de cel mai mic lucru, de orice speranță... chiar dacă te minți pe tine, nu ești conștient de asta.

Răspunde

Ordonare:

62 răspunsuri:

în 11 Iulie 2015 | a răspuns (pentru martzian):

"Caldura nu face, de la sine, nimic, fara conditii pre-existente. Mai mult, ea creste entropia sistemului."
Exact.
Radiatia solara creste entropia, iar aceasta crestere compenseaza scaderea de entropie necesara formarii vietii. Per ansamblu entropia crescand.