Eu sunt unul din multi oameni care nu cred in Dumnezeu, sa-ti spun si de ce. Nu am motiv, argument sa cred in ceva in ce nu am vazut nici eu, nici alt om pe pamant. 99% din oamenii de stiinta sunt atei, de ce? evident, oamenii au explorat cerul, au ajuns atat de departe incat iti vine greu sa-ti imaginezi. Probabil profesoara ti-a mai spus sa nu-ti faci chip cioplit si sa te inchini altui dumnezeu, oare!? icoana ce este? Biserica in ziua de azi a ajuns sa ia mai multi bani decat statul, desi in biblie se scrie ca slujitorii domnului nu ar trebuia sa se foloseasca de cele necuvenite, din contra ei sa dea din propria ograda, iar noi platin 50 lei sfintenia casei . Patriarhia a ajuns sa aiba agentie de turism hmm.deja sunt bisnitari, spovedanie online, ba mai mult, direct de pe iphone. mi se par niste aberatii.Intr-un fel e bine ca unii oameni cred in ceva, au credinta, cu asta se hranesc si de asta le e frica. Eu unul raman la ale mele ca daca stau acum sa ma rog tot nu primesc nimic.
Cred ca Big Bang ne-a dat viata. Intotdeauna mi-am spus ca daca suntem fiii lui Adam si al Evei ar trebui sa fim toti cu adevarat rude. In plus, de ce nu traim si noi 900 de ani ca Adam?
O parere referitor la "Porfesoara ne-a pus sa credem si sa nu cautam" ar fi: Daca cauti un simplu lucuri, crearea omului. O sa gasesti destule dovezi stintifice ca omul se trage din maimuta si nu a fost creat de o persoana asa numita Dumnezeu.
Daca citesti Biblia zice ca omul a fost creat de Dumnezeu nimic mai mult, nici o dovada stintifica.
Asta daca o iei pe partea stintifica, daca o iei pe cea religioasa e treaba ta. Eu unu sunt de partea stiintei. A da era sa uit, nu vreau funda! Salut
Buna intrebare si mi-a placut ca ai nu ai spus-o intr-un mod jignitor cum fac unii
Ei bine, ai incercat vreodata sa faci ceva, nereusindu-ti, apoi ai fost dezamagit, si nu ai mai vrut sa faci chestia aia, nici sa mai auzi de ea? Uite asa e si cu Dumnezeu. Multa lume crede ca ei pot afla daca Dumnezeu exista, prin 2-3 rugaciuni, rugandu-se la sanatate instantanee, bogatii, etc etc, si apoi, nereusind, singurul lucru care le trece prin cap este: Nu exista Dumnezeu!
De asta a zis profesoara ta sa nu cauti un raspuns, pentru ca daca nu il vei mai gasi, risti sa-ti pierzi si ultima picatura de credinta pe care o mai ai
In legatura cu a 2 a ta intrebare: Am auzit si eu de multe ori vorbele astea, si la fel ca tine, m-am gandit ca nu prea are sens, daca Dumnezeu este atat de bun cu toata lumea. Dar daca aprofundezi mai mult, si treci peste primele ganduri, ajungi la concluzia "Fie-ti frica, temete, ascundete de mania lui Dumnezeu". Cel putin asta e fraza la care eu ma gandesc cand aud ce ai intrebat tu.
Imagineaza-ti daca Dumnezeu ar fi fost rau, ce ar fi putut face cu toata puterea Lui, cate dezastre, si imagineaza-ti cum poate fi maniat. Desi capacitatile Lui de iertare sunt peste masura, si poate ierta pana si pe cel mai pagan dintre noi, nu este bine sa fie maniat.
Dumnezeu este bun cu toti atata timp cat si noi suntem ascultatori si nu ne impotrivim, avem drepturi date de El, avem libertatea de a alege intre bine si rau, rationamentu-l si simtirea, putem iubii si face multe lucruri, de ce sa ne revoltam impotriva Lui, si sa nu fim redinciosi, oricine s-ar mania daca tie nu ti-a convine cu atatea beneficii, totusi, El tot ne iarta
Sper ca ti-am raspuns cum vroiai, si ca ai inteles ceva din ce am zis [la propriu, adica sa nu fi scris vreo prostie sau ceva care nu are sens. Daca am spus, zi-mi si v-oi corecta]
"razboiul" dintre atei si crestini nu se va termina vreodata...in biblie sunt scrise doar niste povesti, nimic concret deci e inutil sa incercam sa ne explicam
Nu sunt deloc de partea religiei. M-i se pare o adevarata minciuna tot crestinismul acesta. Sunt satanista spirituala. (si acum hai, toti incuiatii sariti pe mine, nu aveti decat)
Hey! sall, bine, uite, nu sunt eu cineva sa judec, dar imi dau si eu cu parerea. Stii ca inainte de Iisus, timpul se masura invers, deci imagineaza-ti ca si durata de viata, adica anii, erau numarati altfel, de aia se spune asa in Biblie, poate Adam a trait 90, nu avem de unde stii
Sal, deci acum esti ateu? pe dumnezeu nimeni nu il poate dovedi stintific, credinta nu are nevoie de dovezi si doar sa crezi atat, ras 2 frica de dumnezeu a fost impusa de preoti ca sa tina turma de creduli in frica daca esti impotriva religiei esti impotriva lui dumnezeu desi vei arde in iad daca cauti si cercetezi, nu observi ca un crestin vrea sa te convinga prin frica lui dumnezeu vei arde in iad, isi va merge rau culmea de parca ar fi satanism nu crestinism
Eu cred despre fraza asta 'credeti si nu cautati' ca e facuta pentru prosti sa mergem inainte ca boii fara sa ne intereseze altceva, si inca o intrebare am eu pentru cei car raspund aici
se spune ca dumnezeu e atotputernic, atot stiutor, si bun cu toti oamenii
atotstiutor inseamna ca el stia daca eu o sa fiu un pacatos si daca am sa ajung in rai sau iad inainte sa ma fii nascut eu mama tata bunici strabunici sau toata lumea de pe tot pamantul,
daca stia deja chestia asta ca eu o sa ajung in iad sa spunem, de ce m a mai creat? pentru a ma duce in iad la chin?
acum o sa spuneti ca ne a dat liber arbitrul sa alegem noi calea dreapta sau calea buna
dar asa cum am spus mai sus el stia deja ce cale o sa aleg eu sau tu rea sau buna si stia deja ca o sa ajung in iad sau rai
in cazul asta de ce m a mai creat? pentru a ajunge in iad sa ma chinui?
nu cred ca stie careva raspunsul la intrebarea asta dar o sa ma amuz cand o sa vad cum toti incepeti sa ziceti ca nu trebuie sa intrebi ci doar sa crezi
Dumnezeu a creat multe dezastre...Cam de la inceputul crestinismului pana in ziua de azi. Daca este asa de bun cum zici tu de ce lasa oamenii sa se chinuie? Si aia saracii se roaga ca prostii, degeaba. Este o mare prostie.
Nu sunt ateu raymusic, sunt satanista. Ateii nu cred in nimic. Satanisti cred in Lucifer/Satan si crestinii in Dumnezeul lor imaginar (nu imi cer scuze, cei care se simt, se simt)
Vad ca prin aceste intrebari am deschis ochii multora dintre voi.De ce sa Il astepti o viata intreaga pe acel Dumnezeu cand Lucifer,crezand in El, iubindu-L, vine la tine si te ajuta, te indruma, te ridica cand esti la pamant. Cei care au stricat adevaratul satanism sunt satanistii rebeli. A scuipa pe morminte, a injura crestinii si a batjocorii pe cei din jur nu inseamna a fi satanist. Este o adevarata porcarie! A fi satanist inseamna a te iubi te tine si pe cel din jurul tau.A avea incredere in propria persoana si a-ti stapani spiritul si mintea. Cauta-ti si voi, nu mai asteptati sa va zica altii minciuni.
Diavol este un termen folosit de crestini pentru a-L jigni cu totul pe Lucifer. El nu este diavol, fiara, bestie cum Il descriu toti! Este frumos, puternic si pe interior si pe exterior. Nu are aripi cauciucate si rosii, nici coarne sau coada. Toate astea sunt minciuni aruncate pe El timp de secole!
Nu trebuie sa fiu adult ca sa fiu matura. Maturitatea vine prin ratiune, prin gandire, prin comportament. Si daca tot vrei sa stii cati ani am fa-o printr-un mesaj. Sa sti ca se poate.
Vreo dovada ca exista ai? e pacat de viata ta ca crezi in de asta serios, ce fel de pers esti?
Iti dau foarte mare dreptate. El a chinuit mii de oameni. Animalele,copiii,toti oamenii au fost omorati, supusi la chinuri pe care nici nu t-i le poti imagina. Si de ce? Pentru ca nu au vrut sa creada o minciuna?! E groaznic sa vezi cum animalele si copiii sunt loviti,bicuiti, omorati, decapitati, doar pentru ca nu vroiau sa creada in Iehova (Dumnezeu).
Sunt o persoana care si-a deschis ochii si nu sta inchisa intr-o carte si intr-o cladire care o considerati ca si de aur. Sunt multe dovezi ca exista. Dar iti mai pun o intrebare speciala doar pentru tine : Daca urasti pe cineva cu toata fiinta ta, Il jignesti, arunci peste El minciuni si replici jignitoare acela va veni vreodata la tine? Iti va mai vorbi vreodata? Te va ajuta?
Ma sincer am ramas uimit cum va haraiti ca niste caini pe un site in legatura cu simple intrebari religioase...
De ce sa cauti raspuns daca nu crezi in unul? Voi,toti astia care vreti sa bagati restul lumii in ceata cu rahaturile astea de intrebari ati deschis vreodata Biblia? Ati fost vreodata la biserica sa-l intrebati pe preot aceste lucruri? De ce sa intreb pe X si pe Y care stau toata ziua in fata unui monitor si freaca menta pe youtube si facebook niste lucruri care nu au nici o esenta pentru ei? Niste lucruri care ii fac sa spune aiureli pe care nici ei nu le cunosc dar care starnesc nervii altora mai prejos decat ei?
Tu,nu te saturi de cestiile astea? Nu va saturati voi toti de atatea intrebari proaste legate de subiectul asta care dupa cum stiti subiectul nu s-a incheiat niciodata cu un raspuns final de comun acord?
Eu sincer m-am saturat de aceste lucruri, raspunsurile la intrebarile astea le gasiti altundeva nu pe site-uri si pe mai stiu eu ce unde fiecare tampit isi da cu parerea, fara supararenu vreau sa jignesc pe nimeni dar mai sunt si destia.
Mergi si citeste carti realizate de oameni a caror minte a fost modelata exact pe tema propusa si nu cauta raspunsurile unde gasesti doar franturi de prostii.
Ai sa vezi ca nu o sa gasesti pe nimeni sa-ti dea un raspuns concret pentru ca nimeni nu stie mai bine decat o carte buna...
Da andreicuriosu am fost. Am deschis biblia. Preotul crezi ca nu face bani spunandu-ti tie minciuni? Sa fim seriosi. Chiar nu ai inteles nimic din ce am vorbit noi aici?
"Crestinismul este una din cele mai mari si mai vechi minciuni cu are au fost manipulate mii de generatii si de minti nestiutoare" am auzit si eu ...Dar tot cret in Dumnezeu si fiecare cu religia lui.
Si am rostit eu in intrebare "raspuns concret"...am spus clar ca vreau parerile lor. Nu am cerut nimanui sa imi dea un raspuns concret. Uita-te de 2 ori peste intrebare inainte sa dai un raspuns.
N-am inteles pentru ca stiu ce "gust" au discutile astea si toate indiferent de modul de a fi duc la aceiasi tampenie. Daca suntem inconjurati de idioti cu o cruce la piept atunci raspunsurile astea le gasesti in timp.Nu sta nimeni sa-ti dea explicatii pe site-uri cum sta treaba cu Dumnezeu si nici de cate ori merge El la baie...
Si eu mi-am deschis ochii spre cunoastere si am devenit ateu, ai citit teoria evolutiei?
Eu am pus o intrebare mai sus. Nu ai un raspuns pentru ea, nu mai comenta. Si ba da uite ca sta lumea pe site-uri sa imi dea explicatii. Ti-e ciuda? De aia este un site unde pui intrebari...Ca sa primesti raspunsuri.
Eu nu urasc ceva care nu exista imi poti demonstra tu real ca exista diavolu stintific? isi spun inca nu ai cunoscut nimic daca ai cunoaste nu ai crede in basme
Da se pare ca neatentia mea m-a dus intr-o stare proasta.Dar tu ceri parerea unor straini!? Pai atunci daca-ti spun parerea mea conteaza? Sa vedem...
Nu sunt foarte credeincios si nu frecventez locul sfant asa cum ar trebui s-o fac dar cred ca acolo undeva exista cineva care are grija de noi si nu ma refer la o persoana care sta si ma vegheaza cu un binoclu 24 din 24 si 7 zile pe saptamana, NU!
Sincer uneori imi pierd increderea pentru ca vreau anumite lucruri care nu se intampla si...
Eu il stiu pe Dumnezeu ca o linistire, ca o metoda a mea de a fi linstit si a sti ca sunt pazit si ferit de rautati dar nu il stiu pe Dumnezeu ca pe cineva care este bun sau rau deci nu poate sa imi fie frica de el.Cum sa-l mai slavim si sa ne dedicam Lui daca este sa ne fie frica de El? Asta e parerea mea...
Sunt perfect de acord cu tine DarknessAngel.
Sa imi scuzati comentariul lung.
Dar in spatele bibliei se ascunde o poveste oribila.
Totul din Biblie a fost FURAT din religiile ce au precedat-o! Si ca sa va dovedesc...
In primul rand... scopurile ei erau:
- Forţarea neamurilor de a ceda toate cunoştintele şi puterile oculte astfel încât toată puterea psihică să fie în mâinile câtorva aleşi Iudei care sa exercite control total.
- Îndoctrinarea maselor neamurilor cu un pacifism şi o mentalitate de servitute ca sclav
- Încurajarea neamurilor de a renunţa la toţi banii şi bunurile pământeşti, ca apoi acestea sa fie strecurate în mâinile domnitorilor Iudei şi a lacheilor acestora care fac parte dintre neamuri, cum ar fi Billy Graham.
- Canalizarea energiei psihice ale neamurilor precum şi rugaciuniile acestora pentru „ a doua venire a lui Cristos" care în realitate este evreul Mesia.
- Deconectarea neamurilor de la proprii lor Dumnezei Tribali şi Demi-Gods, a căror identitate a fost alterată şi înlocuită cu fictivele caractere evreieşti. Adevăratul nostru Creator a fost denigrat, răutăcios şi atroce insultat, hulit şi promovat ca duşman al omenirii.
Acuma!
Creaţia: „In mod structurat, Geneza 1-11 prezintă printr-o perspectivă fascinantă felul în care Biblia a evoluat de la o colecţie de mituri şi legende politeiste, luate de la diferite culturi, în cel mai coerenta versiune monoteistica a istoriei Israelite." - „101 Myths of the Bible" [101 mituri ale Bibliei] de Gary Greengurg A© 2000, pagina 3. Pe scurt, fiecare caracter al Bibliei a fost furat din religiile Neamurilor Păgâne şi înlocuite cu caractere Iudaice:
Monoteismul evreiesc a fost furat de la Egipteanul Akhenaton
Creaţia Evreiască a fost furată de la Creaţia Egipteană.
Utilizarea cuvântului pentru a crea, de către evreiescul Yahweh, a fost furat de la egipteni (evreiescul Yaweh ia locul lui Path)
„Sa fie lumina" a fost furat din epica creaţiei Thebane
„Cerul din mijlocul apelor" a fost furat din Creaţia Egipteană
Adam şi Eva sunt copi ale Egiptenilor Geb şi Nut.
Povenienta Evei din Coasta lui Adam a fos furat din Epopeea lui Enki şi Ninhursag: „My brother what hurts thee? „My rib hurts me" ANET, 41. Ninti who's name means „Lady of the Rib" cured Enkia's rib. 6
Pedeapsa lui Adam şi a Evei, precum şi pierderea imortalităţii au fost furate din povestea Mesopotamiana a lui Adapa. (evreiescul Yaweh ia locul sumerianului Enki)
Evreieştii Cain, Abel şi Set sunt copi ale lui Set, Osiris şi Horus.
Conflictul dintre Cain şi Abel a fost furat din povestea lui Set şi Osiris, şi, după cum povestea merge maideparte, este bazată mai târziu pe povestea sumerienilor Dumzi şi Enkimdu. 9
Samson cel evreiesc a fost furat din povetirea cu Heracles
Pregetul Evreu „de 40 de ani în desert" susţinută în cartea iudaca a Exodului şi, ulterior, pribegia de „40 de zile şi 40 de nopti" prin locuri pustii a lui nazarineanlui evreu, au fost furate din: „Lupta dintre Set şi Horus in deşert, care a ţinut patruzeci de zile, şi care era comemorat în cele patruzeci de zile ale Marelui Post Egiptean. În acest timp Set, care reprezenta puterea secetei şi sterilităţii, a făcut război lui Horus în apă şi în cerealele îngropate ale Nirvanei ... aceste patruzeci de zile au fost extinse la patruzeci de ani, şi mărturisite apoi de evrei"
Iosua a fost luat din mitologiile egiptene despre Shu şi Nun
Debora este o copie a zeiţei egiptene Neith
Noe este o copie a sumerianului Ziusudra. Yaweh, dumnezeul fictiv al evreilor, prezent în povestea lui Noe, este un înlocuitor al Dumnezeului sumerian Enlil, aka Beelzebub.
Fiul lui Noe, evreul Ham, este luat din povestea lui Belus
Nimrod evreul ia locul faraonului egiptean Sosetris
Avraam este copia regelui hindus Hariscandra al Sankhayana-Sutras
Isaac este omologul fiului regelui Hariscandra, Rohita. Yaweh, fictivul dumnezeu evreu din această poveste, ţine locul dumnezeului hindus Varuna
Caracterul iudeu Daniel, a fost furat din povestea egipteană cu Neferti
Iona cel cu balenele este furat din caracterul hindus „Saktideva" găsit în Somadeva Bhatta
Cele „douasprezece triburi ale lui Israel" precum şi cei doisprezece discipoli ai lui Cristos îşi au baza în cele douăsprezece semne zodiacale
Evreul Lot şi soţia lui sunt furaţi din grecii Orpheus şi Eurydice. Evreiescul Yaweh ţine locul dumnezeului grecesc Hades
Evreii Iacov şi Esau înlocuiesc pe Horus şi Set
Rebeca este furată din zeiţa egipteană Isis
Iosif împreună cu cei doisprezece fraţi ai săi sunt furaţi din egipteanul Psammetichus
Povestea evreiască a lui Iosif şi satia lui Potifar, furaţi din egipteana Anubis şi Bată
„Cele zece plagi" împotriva Egiptului au fost alterate şi exagerate în mod grosolan; au fost furate din Ipuwer Papyrus
Cele zece porunci au fost furate din Codul lui Hammurabi. Yaweh, dumnezeul Iudeu ţine locul Dumnezeului sumerian al Soarelui, Shamash aka Azazel
Povestea în care evreul David ucide pe filisteanul Goliat, este furată din scena în care Thor aruncă ciocanul spre Hrungnir izbingu-l pe acesta în frunte
Iov a fost preluat din păţania Ugariticului Keret, iar Yaweh ţine locl Dumnezeului „El"
Evreul Iov a fost preluat dintr-o poveste scrisă în limba Ugaritica (scriere cuneiformă), scrisă în jurul anului 1400 i.E.n de către „scribul Ilimilku". Această epopee îi are că protagonişti pe „Keret" şi pe Dumnezeul „El". NU pe Iov şi Iehova. Boala şi tragedia familiei lui Keret sunt comparabile cu povestea lui Iov. În povestea originală, „Satan" chiar nici odată nu a intrat în imagine. Aici, evreiescul Yehova ţine locul lui El
CONTINUARE!
Paralele:
Proverbe 20:20 - "Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului" a fost FURAT din Ahiqar 9:137 - "Oricine nu aduce mandrie numelui tatalui si a mamei sale, soarele nu poate straluci peste el"
Proverbe 13:24 - "Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată" a fost FURAT din Ahiqar 6:81 - "Cine nu foloseste nuiaua cu fiul sau, acesta nu vafi in stare sa isi scape fiul de la nelegiuire"
Proverbe 25:15 - "Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase." a fost FURAT din Ahiqar 7:105 - "Duioasa este vorba unui rege, dar e mai clara si mai puternica decat un cutit cu doua taisuri"
* Invataturile lui Amen-em-opet
Amen-em-opet, fiu al lui Ca-nakht, invatat al egiptului anilor 1200-1000 i.en. Textele se gasesc in British Museum, papirusul 10474, iar o parte din tabla scrisa in Turin, Italia. Se spune ca papyrusul isi are originile in Thebes, speculandu-se ca fiind din secolele X - VI i.en.
Paralele:
Proverbe 17-18 - "Ia aminte si asculta cuvinte de intelepti; apleaca-ti inima la ceea ce invat, pentru ca este mai placut sa le pastrezi in inima, sa le ai pregatite pe buzele tale." a fost FURAT din Amen-em-opet 3:10 - "Pune-ti urechile sa asculte ceea ce spun, pune-ti inima sa inteleaga; lasa invataturile mele sa se odihneasca in pantecele tau, pentru ca ele pot fi o cheie pentru inima lor"
Proverbe 22:22 - "Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!" a fost FURAT din Amen-em-opet 2:1 - "Fereste-te de jefuiri asuprite, indreptate spre oamenii cu handicap"
Proverbe 25:21-22 - " Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea. Căci, făcând aşa, aduni cărbuni aprinşi pe capul lui, şi Domnul îţi va răsplăti." a fost FURAT din Amen-em-opet 5:8 "Lasa-l in mainile Domnului; Umplei pantecele cu paine din painea ta, astfel incat sa fie saturat si sa ii poata fi rusine"
Proverbe 23:10-11 - "Nu muta hotarul văduvei şi nu intra în ogorul orfanilor, căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta." a fost FURAT din Amen-em-otep 7:12-15 - "Nu muta borna de hotar a ogorului unei vaduve, nici nu muta funia masuratorii. Nu lacomi dupa un colt de teren, nici nu abuza de limitele unei vaduve"
Proverbe 15:16 respectiv 16:6 - "Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare!" si "Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate." au fost FURATE din Amen-em-opet 8:19 - "Mai buna este o masura pe care ti-o da Dumnezeu, decat cinci mii luate ilegal"
[Aceasta de asemenea aduce cu hranirea "celor cinci mii" de catre Nazarinean]
Proverbe 15:17 si 17:1 - "Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură." respectiv "Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă! " au fost FURATE din Amen-em-opet 9:9 - "Mai buna este painea mancata cu fericire, decat bogatii cu tristete."
Proverbe 22:24-25 - "Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet." a fost FURATA din Amen-em-opet 13:8 - "Nu-ti amasteca caldura ta cu violenta, nici nu iti rani propria inima"
Proverbe 23:8 - "Bucata pe care ai mâncat-o, o vei vărsa, şi cuvintele plăcute pe care le vei spune, sunt pierdute." a fost FURAT din Amen-em-opet 14:13 - "Ti-e Gura plina de o bucata prea mare de paine incat iti versi inghititura."
Proverbe 27:1 - "Nu te fali cu ziua de maine, caci nu stii ce poate aduce o zi." a fost FURAT din Amen-em-opet 19:11 - "Nu iti petrece noaptea gandindu-te cu teama la ziua de maine. Sti in zori cum o sa fie ziua respectiva? Omul nu stie cum este ziua de maine"
Proverbe 19:21 si 16:9 - "Omul face multe planuri in inima lui, dar hotararea Domnului, aceea se implineste." respectiv "Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul ii indreapta pasii." a fost FURAT din Amen-em-opet 19:15 "Una este ceea ce omul spune, alta este ceea ce Dumnezeu face"
Proverbe 22:20 - "N-am asternut eu oare in scris pentru tine sfaturi si cugetari?" a fost FURAT din Amen-em-opet 27:5 - "Vezi aceste treisprezece capitole asternute? ele sunt mai importante decat toate cartile."
CINE MAI VREA?
Mai multe texte din cartea biblica a PSALMILOR au fost furate din:
*Imnurile lui Aton - Imnurile lui Aton pot fi gasite Mormantul Ochiului (datat din 1365-1349 i.en)
*Povestile lui Ba'al si Anat - Sunt inscrise pe sase table de lut, in limba Ugaritica, scrise cuneiform. Datate din cca 1400 i.en.
*Plangerile dupa Ur
Multe din scrierile cartii lui Iosua au fost furate din:
*Scrisorile El Amarna
*Stela lui Morneptah
Mai multe scrieri furate, in cartea biblica a Judecatorilor:
*Povestea lui Aqhat
*Jurnalul lui Wen-Amon
*Almanahul Gezer
Cartile biblice a lui Samuel si a Regilor contin de asemenea mult material furat din:
*Profetiile Mari
*Stela lui Mesha
*Inscriptiile Karatepe
*Letopisetele lui Shalmaneser III
*Obeliskul negru al lui Shalmaneser III
*Letopisetele lui Tiglath-Pileser III
*Letopisetele lui Saragon II
*Inscriptia Siloam
*Inscriptiile Yavne-Yam
*Scrisorile Lachlish
*Arad Ostraca
*Letopisetele lui Sanherib
*Letopisetele lui Nebucadnetar II
Mai multe materiale din cartea biblica Ezra si Neemia au fost furate din:
*Cilindrul lui Cirus
SI CA SA DAU LOVITURA DE GRATIE...
,,. Şi a grait cuvantul Domnului inaintea jertfelnicului si a zis: "Jertfelnice, jertfelnice, asa zice Domnul: Iata ca i se va naste casei lui David un fiu, numele lui, Iosia, si va jertfi pe tine pe preotii inaltimilor care tamaiaza acum inaintea ta si va arde pe tine oase de oameni!"
3. Si a aratat in acea zi si un semn zicand: "Iata semnul dupa care se va cunoaste ca Domnul a grait aceasta: Jertfelnicul acesta se va despica, si cenusa care este pe el se va imprastia!"
4. Cand regele Ieroboam a auzit cuvantul omului lui Dumnezeu pe care l-a grait în gura mare în fala jertfelnicului de la Betel, si si-a intins mana lui de la jertfelnic, zicand: "Puneti mana pe el!", i-a inlemnit mana care o intinsese asupra lui si nu putea sa o intoarca inapoi.
5. Si jertfelnicul s-a despicat si cenusa de pe jertfelnic s-a imprastiat, dupa semnul care l-a dat omul lui Dumnezeu prin cuvantul Domnului"
IV regi 23:20,21
,,20. Si a junghiat pe jertfelnice pe toti preotii inaltimilor care erau acolo; a ars oase omenesti pe jertfelnice si apoi s-a intors in Ierusalim.
21. Dupa aceea a poruncit regele la tot poporul si a zis: "Savarsiti Pastile Domnului Dumnezeului vostru, dupa cum este scris in aceasta carte a legii!"
numerii 31:25-29
,,25. Iarasi a grait Domnul cu Moise si a zis:
26. "Socoteste prada de razboi, de la om pana la dobitoc, impreuna cu Eleazar preotul si cu capeteniile semintiilor obstii;
27. Apoi imparte prada în doua, intre ostenii care au fost la batalie si intre toata obstea.
28. De la ostenii care au fost la razboi, ia dare pentru Domnul, cate un suflet la cinci sute, din oameni, din vite, din asini si din oi.
29. Acestea sa le iei din partea lor si sa le dai preotului Eleazar ca dar inaltat Domnului. "
levitic 27:28,29
,,28. Toate cele afierosite, pe care omul cu juramant le da Domnului din ale sale, – fie om, fie dobitoc, fie tarina din mosia sa, – nici nu se rascumpara, nici nu se vand. Tot ce este afierosit cu juramant este sfintenie mare a Domnului.
29. Orice om afierosit cu juramant nu se rascumpara, ci trebuie sa se dea mortii."
IN FINAL...
Poruncile din biblia satanista scrisa de Anton LaVey suna asa:
Regulile Sataniste sunt preluate si traduse din Biblia Satanista scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul Bisericii Sataniste ( C.o.S. – Church of Satan ).
1. Nu-ti da opiniile sau sfatul decat daca esti rugat.
2. Nu-ti povesti necazurile altora decat daca esti sigur ca acestia vor sa le auda.
3. Cand te afli in lacasul altuia arata-i respect, altfel nu te duce acolo.
4. Daca un invitat in lacasul tau te enerveaza, trateaza-l cu cruzime si fara mila.
5. Nu face avansuri sexuale decat daca ai primit semnalul de imperechere.
6. Nu lua ceea ce nu-ti apartine decat daca este o povara pentru cealalta persoana si aceasta cere sa fie eliberat de povara.
7. Recunoaste puterea magiei daca ai folosit-o cu succes pentru ati indeplini dorintele. Daca negi puterea magiei dupa ce ai chemat-o cu succes, vei pierde tot ce ai obtinut.
8. Nu te plange de nimic din ceea ce nu esti implicat direct.
9. Nu face rau copiilor mici.
10. Nu ucide animale neumane decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta.
11. Cand mergi pe teritoriu deschis, nu deranja pe nimeni. Daca cineva te deranjeaza, roaga-l sa se opreasca. Daca nu se opreste, DISTRUGE-L.
Desigur nu este o coincidenta ca in Biblia Satanista sunt 11 reguli iar in cea Crestina sunt 10.
Daca observati 1 + 1 = 2, ceea ce inseamna iesirea din sclavie, libertatea si/sau a fi mai presus decat Zeii.
1 + 0 = 1, ceea ce inseamna intrarea in sclavie, supunerea…
Iar Satanismul Modern are urmatoarele idei:
- individul este singurul responsabil pentru viata sa de aceea el trebuie sa isi gaseasca o cale in viata, prin urmare este influentat de libertarianism (doctrina ce sustine libertatea individului sub toate aspectele: fizice, morale etc.)
- in Satanismul Modern, Satan nu este un Zeu… ci doar un simbol care este la randul lui modelat de satanistul insusi.
O idee a Satanismului Modern este: "Eu sunt propriul meu Zeu!"
Ceea ce am scris mai sus a fost o mica idee despre Satanismul Modern…
Acuma:
Mai exista de asemenea si Satanismul Traditional, Satanismul Spiritual si Satanismul Rebel.
Satanismul Traditional se preocupa cu schimbarea evolutiei umane si a societatii dezgustatoare in care traim. Desigur ei mai sunt numiti si "Veneratori ai Diavolului", dar nu ucid… repet NU UCID animale si oameni asa cum se crede ca o fac si nici un gen nu ucide in afara de cei Rebeli dar voi vorbii despre asta mai incolo. De asemenea ei considera ca Satanismul isi are originile in Egiptul Antic si desigur sunt de acord cu aceasta idee.
Satanistii Rebeli sunt doar niste copii care nu au ce face!
Iar Satanistii Moderni au vrut doar sa para interesanti si nu au vrut sa se numeasca simplu, Atei.
Satanistii Moderni sunt niste Atei personalizati.
Cat despre muzica ce a-ti mai auzit-o.
Muzica aceea nu are legatura cu Satanismul. Am intalnit Satanisti care ascultau Rap.
Acele genuri de muzica au fost inventate ca unii oamenii sa isi poata exprima ideile si opiniile si gandurile pe foaie sau poate din placerea de a canta acel gen de muzica.
Am aflat despre trupe care cantau Metal si la interviuri ziceau strict ca ei nu cred in Satana si/sau in orice alt Zeu si canta muzica asta din placere.
Opinia mea personala este ca Satanismul este o secta extrem de interesanta si de frumoasa, pe langa alte secte… Satanismul iti ofera posibilitatea sa te afirmi pe plan social, iti da curaj, iti da libertate si cunostinte foarte multe.
Multumesc pentru timpul acordat.
Sper ca ceea ce v-am aratat sa va incante.