Vechiu Testament cuprinde fapte de dinaintea întrupării lui Iisus Hristos. Noul Testament cuprinde viața și minunile Mântuitorului. Bune de citit sunt amândouă, doar că mie mi se pare puțin mai greu Vechiul Testament.
Vechiul testament - o carte ambigua si plina de lucruri care pentru un om rational din zilele nostre nu poate reprezenta mai mult decat o poveste, conceputa de liderii evreilor de atunci, religiosi si politici (de fapt era cam unul si acelasi lucru), pentru a-si manipula poporul, practic pentru a-i determina sa faca ce doreau ei(liderii).
Noul Testament - o carte la fel de ambigua, scrisa ce-i drept intr-un stil mai "modern" sa-i zic asa, conceputa pe vremea ocupatiei romane, in comun de romani si de unii evrei care pentru diverse avantaje ii slujeau pe romani, cu scopul de a potoli razmeritele si revoltele evreilor aflati sub ocupatie.
Daca le citesti, desi nu pierzi nimic si daca nu citesti, ai sa observi ca in prima parte zeul cel sangeros al evreilor ii atata sa dea in cap in stanga si in dreapta, ii catalogheaza ca "popor ales", tocmai pentru a avea motivatia sa faca asta, iar in partea a doua, dintr-odata zeul se suceste si devine blajin si bineinteles ca slujitorii lui tot asa trebuie sa fie.
Bineinteles, toata povestea, plina de amenintari si promisiuni care de care mai stupide, dar care la vremea aia aveau efect. Intre timp, a devenit mai mult decat evident ca sunt doar fantezii.
Eu le-am citit de la un capat la altul si le-am si crezut dar ii multumesc lui D-zeu ca m-a ajutat sa inteleg ca de fapt sunt doar inventii omenesti. Daca Dumnezeu ar scrie o carte ar fi perfecta nu cu atatea ciudatenii.
Dintre toate milioanele de carti scrise pe lumea asta te-ai oprit la cele mai proaste. Nu pot intelege ce anume va determina pe unii sa va autoprostiti.
Ca ateu cea mai citibila carticica din Biblie (adica un capitol) e Ecleziastul.
Poate Cantarea cantarilor ca sa stii de ce aceasta carte trebuie interzisa copiilor.
Vechiul vorbeste despre cum a fost creata lumea si istoria israelitilor, iar noul despre Isus si inceputurile crestinismului. Mai usor e noul testament. Esti de apreciat.
Noul Testament este mai important, mai de actualitate si mai calauzitor spre Adevar care este Hristos.
Dacă nai citi deloc pana acum Biblia. Ai putea sa începi cu noul testament, caci îl noul testament Dumnezeu se arată unul iubitor iar in vechiul este un Dumnezeu răzbunător.
anonim_4396 întreabă:
DeProfundis99 întreabă: