anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Din nou despre liberul arbitru.
În unul din romanele lui Dostoievski este o istorioară în care Isus Cristos, proaspăt revenit pe pământ, este din nou prins, arestat și condamnat la moarte de către mai marii Bisericii. Actiunea de petrece în Spania secolului al XVI-lea. Principala acuzație pe care i-o aduce cardinalul Bisericii, Marele Inchizitor, este că atunci când a fost pe pământ (prima data), Isus a ales să nu îi înrobească pe oameni, făcându-i astfel fericiți, de dragul păstrării pentru ei a liberului arbitru. Dar cu liberul arbitru se văzuse deja ce făcuseră oamenii în mileniile care se scurseseră până atunci. Ce altceva mai era de dovedit? Referindu-se la cea de a treia ispită, în opinia Marelui Inchizitor, Isus trebuia să accepte împărățiile lumii și să preia controlul, aducând pe pământ pacea și unitatea mult dorită.
Deși prezintă asta ca pe un scenariu ipotetic, scriitorul (care este și filosof) ridica aici niște intrebari: Oare își doresc oamenii cu adevărat libertatea de a alege și a-și hotărî singuri viața? Nu ar fi ei mai fericiți fără povara acestei libertăți? Este vreo garanție că ei își vor trăi viața în mod înțelept?
Voi cum ați răspunde la aceste întrebări?
(Este vorba de Frații Karamazov).

7 răspunsuri:
| doctorandus a răspuns:

Nu a fost dovedit stiintific ca am avea liber arbitru.

| sabin89 a răspuns (pentru doctorandus):

Nu a fost dovedit științific, dar noi știm ce simțim. Tu ce simți? că ești liber sau nu? happy

| doctorandus a răspuns (pentru sabin89):

De unde sa stiu eu daca e adevarat ce as avea tendinta naiva de a crede?

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

"Oare își doresc oamenii cu adevărat libertatea de a alege și a-și hotărî singuri viața? "
Cu singuranta, nu de cele mai multe ori ne inspaimanta decizile pe care le-am luat, sau am dori sa i-a altcineva in locul nostru decizile ca sa nu gresim. Libertatea de alege este reala, dar in mod paradoxal aceasta liberate iti permite sa alegi intre a fi scav proprilor vicii sau al sluji pe Dumnezeu.
"Nu ar fi ei mai fericiți fără povara acestei libertăți? "
Ca sa raspund la acesta intrebare iti raspun cu o invatatura ortodoxa pe care o consider interesanta. Si anume ca desi omul a fost facut perfect, el nu era complex desavarsit la nivel maxim, acesta trebuia la randul lui in completa ascultare sa-si restitue libertatea de-a alegere autorului sau asfel se merge pe ideea paradoxala de supra-libertate prin slujire. Eu tiind sa cred ca atunci cand Dumnezeu ne-a dat noua libertatea de-a alegere si-a sacrificat el o parte din "drepturile de autor" in favoarea noastra. Deci intr-un fel da probabil.
" Este vreo garanție că ei își vor trăi viața în mod înțelept?" Nu in viata exista o singura garantie si anume moartea.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Dostoievski face ca si alexei care nu are niciun raspuns sa fie partea rivala, egala, a lui ivan.
ca sa cunosti nu e suficient sa iti pui intrebari fara raspunsuri, alexei cunoaste dar nu epistemologic.
intrebarile lui ivan sunt ultra-valabile, poti sa percepi la o recitire romanul avand in vedere ca scriitorul insusi era dual, isi construia credinta, alexey pe temeiul nemultumirii, ivanhappy

| sabin89 a răspuns (pentru anonim_4396):

Alexey îl chema pe ăla? Nu Alioșa? Anyway, e ceva timp de când am citit romanul, pe care eu îl consider foarte bun. Dostoievski a fost cam sceptic si el cu privire la credintele traditionale; se identifica probabil cu Ivan din poveste.
Iar problema libertății va fi înca pentru mult timp subiect de dezbatere.

| BogdantheDreamer a răspuns:

Permiteti sa citez :

''Omul se naste liber, dar pretutindeni e in lanturi.''
"Pentru ca partea spirituală a omului să fie cu adevărat liberă ar fi necesară o divizare totală a cele două subsisteme, fapt imposibil din pricina interdependenţei ce există între ele.

Dar sunt acele lanţuri imposibil de frânt? Parerea mea este că fiinţa umană a fost prinsă şi pusă în aceste lanţuri încă din primul pas făcut înafara regnului animal din care a evoluat. Aşadar lanţurile, constrângerile cele mai importante provin din chiar condiţia umană, care nu poate fi depăşită.

Iluzia că omul îşi poate depăşi condiţia umană este provocată de acelaşi factor ce generează şi iluzia libertăţii, anume dorinţa de a rupe lanţurile. Această doleanţă se hrăneşte cu iluziile create chiar de ea şi stimulează viaţa, asigură continuitatea ei.

Caracterul social al omului este un element ce nu-i permite să fie liber. Dependenţa de cei din jur face din fiinţa umană, un prizonier de frica singurătăţii."