Din punctul de vedere al bibliei, in care dintre situatii omul este mai indepartat de Dumnezeu:
-daca arata in mod constant compasiune si respect pentru semenii lui, dar el este ateu
-daca comite cele mai nasoale fapte, dar el este un om religios

Faptul ca manifesti dispret si superioritate fata de gandirea lui arata ca nu esti cu nimic mai credincios decat el. Daca ai fi fost mai credincios decat el ai fi avut o atitudine mai constructiva, sau, daca nu se putea, l-ai fi lasat in pace. Atitudinea ta denota mai degraba fanatism religios decat credinta.

Lasa l man se vede de la 100 000 de km ca e un troll. )
Fa ca mine trece l la UTILIZATORI IGNORATI.

Man eu azi m-am pensionat in a mai deschide mintile acestor SPECIALI denumiti crestini.
Iti sugerez la fel.

E corect. E bine oricum. Și eu probabil voi scrie mai rar după cum voi avea timp.

Daca comite fapte nasoale si se pocaieste e mult mai apropiat de Dumnezeu.
Faptele noastre oricat ar fi de bune nu ne pot mantui. Noi nu ne putem mantui pe noi insine. Avem nevoie de un mantuitor care sa fie Dumnezeu Însuși.
Un ateu nu va avea niciodata pocăință. Cum să aibă dacă e ateu? Iar fără pocăință e imposibilă mântuirea.

Ce e mântuirea?

De aici https://doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/dar-ce-este-mantuirea obținem:
"Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Hristos."

Cum arată un om mântuit și ce fel de viață veșnică are un om mântuit? Nu știm, pentru că nu a văzut nimeni nici unul
Vreau și eu, dar nu știu ce vreau

Câți oameni mântuiți există în prezent? Nici unul. Deci ce e mântuirea? E o promisiune fantezistă. Un propagandist religios poate să spună că există sau că vor exista oameni mantuiti și bineînțeles că sunt invizibili întocmai ca și zeul din poveste.

Așa cum zeul nu există, tot așa nu există nici mântuirea.
E ușor să promiți orice omului după moarte, când omul nu mai există.

Cum e zeul? E atotputernic, atotștiutor, bun, drept, iubitor, inteligent, nemuritor, invizibil, mut și a făcut tot ce există, deci a făcut purici, păduchi și omul păcătos pe care-l lasă în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie. Fiind atotputernic, religia zeului trebuie apărată prin războaie, cruciade și inchiziție. De ce avem mii de religii, hoție, tâlhărie, minciună, înșelăciune, boli, neștiință, primitivism și războaie? Pentru că zeul e atotputernic și inteligent.
Ce ne dă după moarte zeul atotputernic și inteligent care a făcut purici și păduchi și omul păcătos pe care-l lasă în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie?
Ne mântuiește și ne dă viață veșnică. De unde știm că așa e?
Ne spun oamenii serioși și cinstiți care au vorbit cu zeul. De unde știm că nu sunt mincinoși? De la ei știm.
Zeul nu poate vorbi cu noi? Nu, pentru că e atotputernic și e foarte ocupat, mai are de lucru puțin la ploșnițe, căpușe și țânțari.

Am inteles. Daca ai nenorocit oameni si ai distrus vieti, important este sa ceri iertare de la Dumnezeu si o sa fii iertat. Faptul ca unii oameni raman marcati pe viata de faptele tale este mai putin important. Important este sa te ierte pe tine Dumnezeu.

De ce te preocupa atat de tare subiectul?

Minciuna aceasta cu zei e folosită de mii de ani pentru prostirea și înșelarea omului (aici intră tot neamul nostru care a fost supus unui asemenea tratament). Această minciună e folosită ca justificare pentru a face lucruri rele. Omul mincinos e atât de nesimțit și de nerușinat încât e capabil să te facă prost cu dovezile în față și să îți spună că albul e negru și negrul e alb. Ca să vadă omul nesimțit și nerușinat că nu poate înșela și minți pe toată lumea, am mai dat și eu câteva răspunsuri la secțiunea religie. A fi om include și combaterea minciunii și înșelătoriei. Prin câteva răspunsuri pe care le-am dat n-am făcut mare lucru, dar e mai bine decât nimic. Omul mințit și înșelat are partea lui de vină că se lasă prostit cu asemenea aberații primitive, deci își merită soarta de victimă a nesimțirii, nerușinării și lipsei de omenie a omului mincinos și necinstit.
Când toți oamenii vor înceta să mai accepte minciuna în viata lor, lumea va fi mai bună.

Uneori trebuie să ne întrebăm: dacă un rău a fost comis ce rost mai are să adăugăm și mai mult rău peste răul deja comis? Dacă să zicem un criminal în serie se pocăiește cu adevarat este mai rău sau mai bine decât dacă nu se pocăiește? Bineînțeles că fapta este groaznică, dar odată făcută nu mai putem să reînviem victimele. Putem doar să-l băgăm la pușcărie sau să-l condamnăm la moarte dacă vrei. Sigur că da, de ce nu? Dar nu mai bine ar fi ca în pușcărie sau înainte de executarea pedepsei cu moartea acel criminal să se împace cu Creatorul său?
Scuză-mă dar chiar nu înțeleg indignarea ta pentru că n-am zis niciodată că dacă o astfel de tragedie s-ar întâmpla n-ar fi grav și tragic. Bineînțeles că ar fi, sunt de acord cu asta! Deci dacă amândoi suntem de acord cu asta unde crezi că există vreun dezacord între noi?

=======
Uneori trebuie să ne întrebăm: dacă un rău a fost comis ce rost mai are să adăugăm și mai mult rău peste răul deja comis? Dacă să zicem un criminal în serie se pocăiește cu adevarat este mai rău sau mai bine decât dacă nu se pocăiește? Bineînțeles că fapta este groaznică, dar odată făcută nu mai putem să reînviem victimele. Putem doar să-l băgăm la pușcărie sau să-l condamnăm la moarte dacă vrei. Sigur că da, de ce nu? Dar nu mai bine ar fi ca în pușcărie sau înainte de executarea pedepsei cu moartea acel criminal să se împace cu Creatorul său?
=======
Exact, nu trebuie să adăugăm nici un rău. Trebuie doar să eliminăm răul care există. Nu mă interesează dacă criminalul, se împacă sau nu cu zeul din poveste sau cu Zâna Măseluță. E problema lui. Nu mă interesează ca acel criminal să simtă durere. Din partea mea, n-are de cât să se simtă foarte bine, să fie sănătos și fericit. Mă interesează doar să elimin definitiv răul și să repar pe cât posibil daunele provocate de criminal. Atât zeul, cât și Zâna Măseluță sunt personaje imaginare, iar credința criminalului în asemenea personaje nu mă interesează. Criminalul trebuie să repare răul făcut și să fie pus în imposibilitatea de a recidiva.

Nu mai zic ce părere am despre creatorul criminalului, cu care criminalul ar mai trebui "să se împace". Împăcarea criminalului cu creatorul lui ar trebui să fie pentru mine un motiv de bucurie, de mulțumire și de satisfacție? "Creatorul" "atotputernic, inteligent, nemuritor, atotștiutor și iubitor" creează criminali? Atunci "creatorul atotputernic" care lasă răul să se întâmple trebuie să răspundă de răul făcut împreună cu criminalul și să repare răul făcut.
E exact ca atunci când un om înmulțește niște câini de luptă, îi lasă să accidenteze alți oameni, apoi eu ar trebui să fiu mulțumit de împăcarea câinelui cu stăpânul și chiar să-i mulțumesc stăpânului care a dat drumul la câini și să spun că stăpânul câinilor n-are nici o vină și e demn de toată lauda. E liberul arbitru al câinilor Poate că stăpânul câinilor ar merita și o recompensă, nu-i așa?

Dupa DEX ateu imseamna persoana care nega existemta lui Dumnezeu si a oricarei divinitati.Nu poti fi aproape de cineva care nici nu te intereseaza daca exista sau nu.

Biblia spune : Nebunul zice in inima lui : Nu estr Dumnezeu!

A nega existența zeului nu echivalează cu a nu fi interesat dacă zeul există sau nu. Un ateu e interesat de existența zeului, dar constată că zeul nu există și atunci e normal că nu se pune problema apropierii ateului de un zeu care nu există.

Biblia poate să spună ce vrea, pentru că Biblia e cuvântul oamenilor care au scris-o. Și dacă ar fi scrisă de un zeu, ar fi tot același lucru. Atunci ar fi cuvântul zeului, dar nu înseamnă că ar fi și adevărat.
Orice afirmație se verifică practic și logic pentru a vedea dacă e adevărată sau falsă, pentru că între vorbe și fapte e o diferență. Vorba poate fi și mincinoasă (chiar dacă ar fi a unui zeu), pe când faptele înseamnă adevărul.

(Un zeu invizibil și surdomut, "atotputernic, inteligent, nemuritor, atotștiutor, bun, drept și iubitor" care a făcut omul păcătos, purici și păduchi și lasă omul iubit în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie are credibilitatea egală cu zero. Ce încredere se poate avea într-un asemenea personaj care e prin fapte un simbol al absurdului, minciunii, neputinței și primitivismului? Zero.
Așa cum un crescător de câini care își lasă câinii liberi să accidenteze oamenii se face vinovat de acțiunea câinilor lui (liberul arbitru al câinilor), tot așa și un zeu atotputernic care invocă liberul arbitru al oamenilor și își lasă oamenii păcătoși să facă lucruri rele este responsabil de toate acțiunile oamenilor păcătoși. )

Daca, de exemplu, ai omorat un copil. Pe langa faptul ca viata acelui copil este pierduta, parintii lui raman marcati pe viata de moartea lui. Ti s-ar parea firesc ca tu sa fii iertat de Dumnezeu, iar ei sa ramana profund traumatizati?

Din fericire nu ține de mine sau de opinia mea. Dumnezeu iartă pe oricine care se întoarce la El. Și dacă mie nu mi s-a parea "firesc" asta Dumnezeu tot Dumnezeu ar fi - la fel de iertator si iubitor indiferent de ce mi se pare mie firesc sau nefiresc.

În legătură cu iertarea oferită de zeu mai e o problemă care nu e de neglijat.
Zeul e invizibil și surdomut și atunci oricine poate să spună orice în numele zeului. Prin urmare iertarea divină rămâne o afirmație dubioasă și pentru totdeauna neconfirmată de zeu.

Cam ipocrit Dumnezeul tau. Zice ca promoveaza iubirea, dar nu vrea decat sa fii umil, sa te rogi, sa te spovedesti si sa Il ridici in slavi. Partea cu iubirea este ceva optional, poti fi crestin si fara.

Dumnezeu nu este ipocrit, El este iubire -- o iubire infinită și atotcuprinzătoare. A fi smerit, a te ruga, a te spovedi și a oferi slavă sau doxologie este fiecare un fapt însemnat - și nu arbitrar - care actualizează și mai mult iubirea. Tot ce ai enumerat tu acolo sunt mijloacele ființei umane de a dobândi dragostea cea mai presus de toate. Smerenia te protejeaza de a cădea într-un hău egocentrist și te deschide spre alții, rugăciunea este comuniune cu Dumnezeu, iar în comuniune se actualizeaza cea mai intimă și măreață formă de dragoste și de dor pentru Creatorul tău. Spovedania este un act de iubire supremă. Conține în ea întoarcere în brațele părintești și iertarea supremă. Iar nu în ultimul rând doxologia sau slava adresată lui Dumnezeu nu e altceva decât cel mai frumos și mai măreț "te iubesc" din existență. Dumnezeu nu vrea slava buzelor tale - nu e de niciun folos asta. Vrea slava inimii tale, inimă care nu poate fi acuzată de formalitate. Deci nu poate da slavă decât dacă simte cu adevărat recunoștință și uimire față de frumusețea divinitatii. Dumnezeu nu vrea slavă că îi place Lui să fie lăudat, El vrea ca inima ta să-L iubească. Tatăl tău nu vrea să-i spui "te iubesc"? Mama ta nu vrea același lucru? Nu s-ar bucura oare părinții tăi de dragostea ta pentru ei? Desigur că da. Și cu atât mai mult s-ar bucura Dumnezeu să-i oferi măcar o farama micuță înapoi din iubirea infinită ce o are pentru tine.

De ce are nevoie Dumnezeu sa fie iubit de oameni? La ce ii foloseste?

Lui nu îi foloseste la nimic ci noua ne foloseste sa-L iubim pe El pentru ca doar asa putem fi cu adevarat fericiti si sa traim vesnic. El pentru ca ne iubeste ne vrea binele. Nu pricep ce-i asa complicat de inteles.

Iubirea pentru cineva are legatura, inainte de toate, cu compasiunea pentru cel pe care il iubesti, nu pentru tine. A iubi pe cineva pentru tine inseamna ca, de fapt, ai un interes legat de el, nu ca il iubesti.

Daca iubesti pe cineva, acea iubire nu este ceva care sa iti foloseasca tie la ceva, iar lui la nimic. Acea iubire este, inainte de toate, legata de ceea ce faci pentru cel pe care il iubesti, nu pentru tine.

Prin urmare, ideea de a Il iubi pe Dumnezeu, care nu simte nevoia de iubirea nimanui, este un nonsens.

Nu e vorba că Dumnezeu nu simte nevoia de iubirea nimanui. Bineinteles ca Dumnezeu se bucură când Îl iubești. Un părinte nu se bucură când copilul său îl iubește? Ce am vrut sa zic e că Dumnezeu nu e dependent de iubirea nimanui. El tot Dumnezeu este si ramane si fara iubirea ta. Dar El se bucură și se odihneste cand creatia Lui Îi reciprociteaza iubirea.

Numeste un singur lucru pe care il fac credinciosii pentru a ii face o bucurie Lui Dumnezeu, in mod neinteresat. Adica un lucru prin care sa nu caute sa primeasca iubire de la Dumnezeu, ci doar sa-i faca Lui o bucurie, fara sa-i mai intereseze sa primeasca vreo recompensa din partea Lui.

Cati credinciosi crezi ca au spus sau au gandit vreodata: "Ma bucur pentru ca Dumnezeu este bucuros. Nu vreau ceva in schimb pentru aceasta bucurie a mea pentru El. Vreau doar sa stiu ca El este bucuros pentru ca Il iubesc."?

Ori de cate ori am citit o carte scrisă de un sfânt aveau aceasta atitudine. Omul de rând care nu gandeste asa are multe de învățat de la sfinți.

Depinde despre ce credinciosi vorbim. Creștinul de rând, "de carton", din păcate nu are atitudinea asta. Dar dacă vorbim de sfinți (și sfânt poate fi oricine dacă vrea) vedem această dragoste neinteresată în tot ceea ce fac: în rugăciuni, în doxologii, în studiul Scripturii și în faptele lor de milostenie pentru semenul lor.

A iubi pe cineva implica in mod automat si fapte neinteresate pe care sa le faci pentru el. Daca nu faci nimic neinteresat pentru celalalt este o ipocrizie sa spui ca il iubesti.

De ce ar fi mai important pentru Dumnezeu sa fie El iubit de om decat sa-si iubeasca omul semenii, care, cel mai probabil, au o nevoie mai mare de iubire decat El? Mi se pare o absurditate.

Sunt de acord că iubirea trebuie să fie neinteresată. Dacă nu e neinteresata atunci nici macar nu e iubire adevarată, nu?

"De ce ar fi mai important pentru Dumnezeu sa fie El iubit de om decat sa-si iubeasca omul semenii"

Nu înțeleg de ce pui o contradictie între ideile astea două? Dumnezeu vrea să-L iubesti pe El si pe semenii tăi. Sau nu se poate amandoua deodata?