Eu nu sunt de acord. În primul rând sunt unii care chiar au nedumeriri, de ce să posteze la conversaţii unde nimeni nu le răspunde?
În al doilea rând, dacă s-ar desfiinţa categoria s-ar muta toţi la 'Ştiinţă şi Filosofie' şi nu s-ar rezolva nimic. Ba ar fi mai rău.
În al treilea rând, cu ce te deranjează 'războiul' dintre atei şi creştini? Nimeni nu te obligă să răspunzi la întrebări pe tema asta, nici măcar să le citeşti.
La cate intrebari la categoria asta am citit RAR am vazut una sincera. Mi se pare atat de STUPID sa pui o intrebare legata de religie pe un site. Religia e ceva intim, ceva care ar trebui numai tu sa stii. Daca ai nelamuriri nu cred ca s-ar rezolva pe un site ci mai degraba citesti o carte, te duci la un preot si intrebi. E MULT MAI SIGUR.
Mai sunt şi useri care chiar caută ajutor. Unele nelămuriri pot fi rezolvate foarte uşor şi pe 'net. De exemplu, X întreabă pe cât se sărbătoreşte nu-ştiu-ce-sfânt sau Y întreabă când se ţine nu-ştiu-care-post.
Cunosc şi oamenii care chiar s-au converitit după câteva discuţii, fie ele purtate virtual fie faţă în faţă. Rostul unei discuţii contradictorii nu este să convigi pe cineva să-şi schimbe ideile, ci să cunoşti mai multe păreri. Cunoscând mai multe poţi să-ţi formezi o altă idee şi poţi afla lucruri noi.
Şi oricum, ar fi o problemă dacă toate întrebările de genul s-ar muta la Ştiinţă şi Filosofie.
Din pacate eu am vazut mai multa ipocrizie, prostie, cretinism, oameni nebuni cu perfuzii in cap pe aceasta categorie decat oameni care vin si pun intrebari sincere.
Amore,religia e una iar credinta e cu totul altceva.Cat de intima poate fi religia? La inceput,cand inca suntem "mici"ne da cu lingurita,iar mai apoi, daca reusim sa ne folosim neuronii, ne autoservim.Eu nu am o parere atat de proasta despre mine incat sa apelez la un preot ca sa imi deschida ochii.(asta ca referire la indemnul tau de mai sus). Daca poti argumenta ceva,fie si cu subiectivismul specific fiecaruia,atunci nu mi se pare stupid sa se discute pe tema asta.Dar, sa se discute, ceea ce multi nu stiu cum sa o faca fara sa sara la beregata.
Eu ma enervez cand vad atata prostie si stupiditate
Nu este sanatos. Take care.
Uite, stii ce)? Nu propun sa fie desfintata categoria, propun sa fie numita razboi, cu 'r' de la religie. )
Lasa ca e amuzant.Asta e cea mai misto categorie. Daca T/A e plin de de aia cu intrebari de genul "Ce faci tu acolo" lasa macar aici sa fie amuzant.
Eu abia sunt hotărât dacă cred sau nu și ăștia se țin cu dinții de birou și se atacă unii pe alții.
Gasesti discutii nepotrivite si in alte categorii nu doar aici. Asa, hai sa dispara tot, pentru ca unii nu stiu cum sa vorbeasca.
Ba frate vad ca eu tie nu pot sa iti tin teorie.ca nu te intereseaza dovezi si alea alea, deci nu esti un om rational.da barim atat iti spun pe ce ma bazez mai intai:pe cei 7 ani de acasa.sa i ai si pe aia, ca daca te intreb ce e dreptatea nu sti sa imi raspunzi.si zic. ca nu mai am chef, ca vad ca nu am cu cine
Ce ai frate? Acum te-ai trezit sau ce ai? Te-am intrebat cumva pe ce te bazezi tu? De unde sti ca daca ma intrebi ce e dreptatea nu o sa stiu sa iti raspund? Dreptatea e asa cum o vad eu si cum vreau eu.
Singuri care au dovezi stintifice, argumente logice, un vocabular mai decent sunt atei, mai bine nu desfintam nimic cine nu vrea poate sa nu intre la cat asta sau la intrebari
Deci cum spuneam: Mi se pare o ipocrizie sa ne dam cu capu de pereti si cu curu de pamant sa zicem "NOI AVEM DREPTATE!" Exact asta ai facut tu. Exact din cauza asta mi se pare cea mai mare prostie discutiile despre religie. Pentru ca fiecare vine cu ce crede. Cand vine vorba de religie toti avem dreptate si nu avem niciunu pentru ca ne contrazicem reciproc. E un razboi prostesc, inutil, jalnic si stupid. Cand putem sa ne tinem bine si frumos religia noastra pentru noi. Nu cum fac altii (de ex tu) care incep sa zica: "Eu am drepate, ce cred eu e bine". Mi se pare o prostie de cel mai mare rang,
anonim_4396 întreabă: