Zero,ce dovezi sti tu,poti sa-i spui si la papa de la roma,care afirma ca credinta e credinta iar stiinta e stiinta, tu nu intelegi ce e credinta, credinta nu are pretentia de a fi stiinta, credinta este credinta atat, daca ai fi citit biblia ai fi stiut ce e credinta, ai auzit de toma?
Cand ti am spus eu alex dumnezeu nu exista trebuie ss fi ateu? Ai adus stiinta in discutie si da ma intereseaza stiinta,tu ai impresia ca eu am o dogma, credinta, si sunt curios de asa zis dovezi, apropo sti ce e o dovada stiintifica? Ti am explicat ca credinta nu e o stiinta, nu pretinde ca are dovezi stiintifice, tu la incurci faci greseli teologice grave, orice teolog stie ca credinta nu are legatura cu stiinta
Dumnezeu nu a zis așa ceva. "Crede și nu cerceta!" e de pe vremea Inchiziției.
Un argument valabil pentru cei care doresc un suport sincer pentru credinţa lor în existenţa sacrului a fost oferit de un mare om de ştiinţă, Erwin Schrödinger, laureat al premiului Nobel pentru fizică cuantică.
- El a observat că volumul maxim al unei gene (particulă a materialului ereditar) poate fi cuprins într-un cub cu mărimea laturii de MAXIM 100 distanţe atomice – însumând astfel un număr de atomi cuprins între o mie şi un milion – în funcţie de tipul şi de mărimea atomilor).
- Tot el afirmă că este practic imposibil ca acest număr limitat să poată explica un comportament ordonat, să formeze o structură organizată, să posede un,, program" de autoreproducere completă, de redare a unui caracter, funcţie sau organ în organismul dezvoltat ulterior, un,, program" de coordonare cu celelalte gene, de gestionare a unui metabolism propriu etc…
- Automat, concluzia acestei realităţi, este faptul că existenţa şi manifestarea unei gene, şi prin translaţie – a vieţii în general, constituie, în faţa oricărei tehnologii avansate, o enigmă, un mister de neînţeles, o manifestare minunată a Sacrului, o amprentă discretă a Celui care se află în spatele cortinei...
Ce înseamnă obiectivitate în materie de religie: cine spune că știe că Dumnezeu există bate câmpii; cine spune că știe că Dumnezeu nu există bate câmpii; cine spune că știința demonstrează că Dumnezeu există bate câmpii; cine spune că știința demonstrează că Dumnezeu nu există bate câmpii.
Stiinta nu se ocupa cu studiul divinitati, nu e capabila, ca atare nu exista dovezi nici ca sa afirme, nici ca sa infirme existenta lui Dumnezeu, in concluzie atat teismul cat si ateismul sunt pozitionari subiective, d.p.d.v. stiintific cea mai buna pozitionare religioasa este agnosticismul.
Stii, una dintre putinele dati cand sunt de acord cu Ray este atunci cand vine vorba de religie. Dupa cum a spus si el mai sus, credinta vrea de la tine doar incredere, nu cercetare stiintifica. Nu imi vine sa cred ca tu ai pus, in mod neironic, "Dovezi stiintifice" si "asupra lui Dumnezeu" in aceeasi propozitie.
Zeul ala al jîdanilor clar nu exista. N-ai nevoie de stiinta ca sa-ti dai seama de asta, ci doar putina cercetare a bibliei in paralel cu realitatea.
Eu am credințele mele care n-au nicio legătură cu stafiile jîdanilor. Este irațional cum oameni albi ca românii care aveau strămoși păgâni venerează acum jîdani biblici și urmează doctrinele semi-comuniste al unui program care în urmă cu vreo 2000 de ani era doar o sectă evreiască.
Ce credinte ai tu? Apropo stramosii neamului nostru, in principiu conducatorii erau crestini. De exemplu Mircea cel Batran a dat dovada de devotament fata de Dumnezeu si o credinta iesita din comun si a preferat sa moara cu fii sai decat sa se lepede de credinta cum zicea sultanul, si daca-l faci nebun ca s-a sincusi si si-a ucis copii pentru. Dumnezeu, frate, i-a dus la o viata mai buna.
Eu vorbesc de dacii de acum vreo 2000 de ani pe cand crestinismul era doar o secta evreiasca.
"i-a dus la o viata mai buna"
I-a dus pe naiba. Alta dovada de credinta oarba. Nu exista rai si iad. Numai jîdanii au fost aia care au venit cu tampeniile astea. Pe vremea paganilor pe cand nu exista crestinism nu existau nici asemenea concepte bazate pe credinta oarba ca raiul, iadul, omnipotenta etc.
Draga religia nu conteaza daca nu esti conditionat de dogme, iar raspunsuriilor tuturor adeptiilor JoS de pe site mereu acelasi, sunteti ca niste clone, daca va critic idolu ( si nu ma refer la Lucifer) faceti pe prosti. Ati citit un singur site de rahat si aveti impresia ca cunoasteti adevarul absolut, sincer nu vad prea diferente intre voi si crestini fundamentalisti, ei dau vina pe diavol, voi pe evrei.
Zeul e al evreilor, folosesti gresit termenul 'jydan'.
"Draga religia nu conteaza daca nu esti conditionat de dogme"
Vrajeala ta de religie numai in asta consta, dogme cvasi-comuniste. Satanismul spiritual nu este despre dogme si orice inseamna supunere fata de ceva sau cineva, in schimb programul tau numit crestinism doar in asta consta. Tu te pretinzi a fi un "crestin liberal" numai ca sa nu fii considerat ateu. Imi vine sa rad sincer cand vad indivizi de astia ca tine cu credinte "hibride" in care amesteca ateismul si crestinismul.
"daca va critic idolu"
Dar n-ai decat sa zici ce vrei, parerea ta este egala cu 0. Crezi ca am pretentii de la un crestin sa aiba habar ce-i ala paganism? Degeaba bati campii de JoS si de dogme si mai stiu eu ce. Se vede ca nu prea stii ce-i aia o dogma de o asociezi cu satanismul. Zi tu ce dogme ai gasit acolo?
"voi pe evrei."
Esti tu spalat pe creier. Daca o sa stau sa-ti scriu tie un roman despre cine sunt si ce fac jîdanii ce rezolv? N-am ce sa-ti demonstrez tie. Tu esti cu stirile de la ora 5, mersul la spovedit, slavirea stafiilor evreiesti si alte rahaturi pe care ti le-a bagat religia in cap. Stiind asta, de ce mi-as pierde timpul cu tine?
Dar jîdan inseamna tot evreu. Uite ca drept dovada site-ul nu ma lasa sa-l scriu cu "i" si-l inlocuieste cu "evreu".
" tu pretinzi ca esti crestin ca sa nu fi considerat ateu"
Stai ce? Stii ca diferenta dintre teism si ateism este credinta an divinitate, iar eu sunt teist. E amuzant sa spui de crestinism ca e un program cand cam toti adepti jos au exact acelasi mod de gandire, toti veniti cu exact aceleasi argente, in genre de asta nu ma obosesc sa dezbat subiectul cu voi. Nene tu ai impresia ca ma bag intr-o chestie necunoscuta cand critic JoS? Pe dracu am fost adept 2 ani, pana cand am realizat cat de rahat e site-ul ala.
Ai partial dreptate, dar lasa-ma sa-ti explic: Jydan e termenul folosit astazi pentru a-i numi pe evrei. Evreii de astazi (majoritat locuitorii Israelului, stat infiintat de ONU in 1947) NU au nicio legatura cu cele 12 triburi de evrei biblici stabiliti acum 4000 de ani in Mesopotamia. In jurul anului 700, khazarii (jydanii), un trib turcic razboinic, s-au convertit la iudaism, iar intre timp evreii puri, evreii biblici au disparut. (sau mai sunt cam 1-2% din evreii actuali)
Sper ca ai inteles diferenta.
Am mai văzut teoria asta cu evreii sefarzi și evreii khazari. Trebuie să o mai aprofundez înainte să mă conving că e adevărată sau nu.
"E amuzant sa spui de crestinism ca e un program cand cam toti adepti jos au exact acelasi mod de gandire"
Ia detaliază boss să vedem dacă ai dreptate sau nu. Creștinismul promovează și induce sclavia mentală, satanismul încurajează gândirea liberă și libertatea. Este diferență de la cer la pământ între creștinism și satanism.
"pana cand am realizat cat de rahat e site-ul ala"
Ai realizat și tu după ce ai citit rahaturile din mass-medie
Este amuzant că voi ăștia care vă luați de satanism/păgânism vă luați doar de Maxine Dietrich de parcă ea ar fi fondat această "religie" sau credință, dar nu vă luați niciodată de conținutul propriu-zis al site-ului, de meditații, de vrăjitorie etc.
Satanismul/păgânismul despre asta este, nu despre a întoarce creștinismul pe dos. Evident că promovează politici anti-creștine pentru că și creștinismul a promovat și promovează politici anti-păgâne și pentru că programul creștin este un program anti-păgân care are niște doctrine opuse. Până și în biblie scria că vrăjitoarele trebuie ucise.
"iar eu sunt teist"
Mă dar tu ești confuz rău. Prima dată ai fost creștin, după ai aderat la satanism, după te-ai făcut "creștin liberal" (ce rahat mai e și asta?) și acum te-ai făcut teist? Oricum teismul este doar un iudeo-creștinism vopsit. Numai evreii cu monoteismul lor au venit și au zis că "bă, zeul nostru e omnipotent și a creat planeta și tot ce e în ea" și voi credeți ca oile că de aia a existat inchiziție și persecuție a păgânilor.
"Creștinismul promovează și induce sclavia mentală, satanismul încurajează gândirea liberă și libertatea. "
Asta pana cand contrazici aiureli scrise pe site, daca spui ceva nu convine dogmelor gata esti evreu sau un tip spalat pe creier.
"Ai realizat și tu după ce ai citit rahaturile din mass-media"
Prietenas cred ca ma confuzi cu idioti, pana sa citesc despre JoS am realizat cat e de toxic experimentand pe propria piele.
"Este amuzant că voi ăștia care vă luați de satanism/păgânism vă luați doar de Maxine Dietrich de parcă ea ar fi fondat această "religie" sau credință, dar nu vă luați niciodată de conținutul propriu-zis al site-ului"
Te-ai prins tati, nu continutul e problema ci ideiile conspirationiste si neo-nazi promovate de Dietrich, apropos ca vad ca Bardon e promovat nitel pe site stiai ca dansul a fost crestin? Damn ce sa zic nu prea conteaza, desi Frabato Magicianul care contine autobiografia lui Bardon nu parte sa va sustina ideiile rasiste, din contra.
"și acum te-ai făcut teist? Oricum teismul este doar un iudeo-creștinism vopsit"
Clar stai prost cu etimologia si terminologia cuvantului teism.
Pe scurt ateism e un termen de provenienta greaca si inseamna fara zei (a-theos) iar teisti sunt cei care cred in Divinitate/divinitati, cu alte cuvinte teismul nu se rezuma la crestinism ci la religie in general, si tu esti teist deoarece nu esti ateist.
"am realizat cat e de toxic experimentand pe propria piele"
Si eu am experimentat pe propria piele si nu s-a intamplat nimic de genul. Probabil te-ai prostit cu meditatiile fara sa te initiezi.
"daca spui ceva nu convine dogmelor"
Prin "dogme" probabil te referi la meditatii si tot ce este legat de spiritualiate. Asta nu are nicio legatura cu evreii, deci argumentul tau este varza. Nu-i faza ca esti obligat ca satanist sa urasti evreii, asta este o prostie, faza este ca atrocitatile pe care le-au facut evreii sunt documentate si dovedite si cand constientizezi toate astea trebuie sa fii intr-adevar spalat pe creier sa-i privesti in continuare intr-o lumina pozitiva. Sunt pana si unii crestini care au realizat ce au facut evreii dar mai nou a aparut teoria aia cu evreii khazari si evreii sefarzi care nu prea stiu eu cat de adevarata este.
"Te-ai prins tati, nu continutul e problema ci ideiile conspirationiste si neo-nazi"
Parerea proasta pe care o are lumea despre nazisti provine doar de la propaganda masiva a mass-mediei evreiesti. Nu vreau sa zic mai multe ca dupa o sa mai vina idioti spalati pe creier care o sa ma ameninte cu politia ca am vorbit despre nazisti. A naibii libertate a opiniei.
"dansul a fost crestin"
Bardon este nitel promovat pe site pentru ca a fost un geniu ocultist, nu pentru ca a fost crestin. Asta nu are legatura, dar da-mi voie sa nu fiu de acord cu asta pana nu citesc si eu autobiografia lui. Ocultismul nu-si are originea in crestinism. Franz Bardon este nitel promovat pentru ca a vrut sa arate ca ocultismul este benefic, nu cum a facut jîdanul de Crowley care a facut lumea sa creada ca ocultismul este despre sacrificii si mai stiu ce ritualuri dubioase.
"teisti sunt cei care cred in Divinitate/divinitati"
Ma, tesimul este destul de vag si nu promoveaza nimic concret. Ai dreptate doar pe jumatate, ca teismul promoveaza ca exista cel putin o divinitate absoluta. Aici oricine interpreteaza ce vrea prin "zeu absolut". Teismul este orientat mai mult spre monoteism asa cum sunt si religiile avraamaice. Ce inseamna pentru tine divinitate absoluta? Omnipotenta si omniprezenta? Asta este o prostie bazata pe credinta oarba. Nu exista omnipotenta si omniprezenta. De fapt, teismul este atat de vag incat poate fi asociat cu multe. Ori cu religiile avraamaice pentru ca este orientat mai mult spre monoteism, ori spre ateism pentru ca nu promoveaza nimic spiritual, ori spre agnosticism pentru ca nu confirma existenta unei divinitati, ci doar promoveaza credinta in existenta cel putin unei divinitati, nimic concret si dovedit. Adica crezi ca s-ar putea sa existe cel putin o divinitate si ce? Asta este tot ce inseamna teism?
"Probabil te-ai prostit cu meditatiile fara sa te initiezi.|
Nup, nu si nu l-a asta ma refeream.
"Prin "dogme" probabil te referi la meditatii si tot ce este legat de spiritualiate. "
Nu, de fapt ma refer la ura, ura pentru evrei, ura pentru crestini, ura pentru toti cei nu fac parte din respectiva secta, cand te imbeti cu ura poti ajunge usor la auto-distrugere, iar auto-distrugerea e doctrina lui Maxine.
"Nu-i faza ca esti obligat ca satanist sa urasti evreii, asta este o prostie, faza este ca atrocitatile pe care le-au facut evreii sunt documentate si dovedite" ...de site-uri conspirationiste dubioase ai putea sa adaugi.
"Parerea proasta pe care o are lumea despre nazisti provine doar de la propaganda masiva a mass-mediei evreiesti."
Gresit parerea proasta despre nazism vine din cauza crimelor facute de Hitler, acesta a dorit sa stelirizeze planeta prin metode eugenice, poate nu stii dar pe langa evrei au mai fost ucisi tigani, homosexuali, si bolanivi psihici si mental in lagarele de concetrare, dar la voi totul e un mit pus la cale de evrei, in ciuda faptul ca exista si non-evrei precum tigani care marturisesc ca au trait aceleasi mizeri, de exemplu tigani din Romania in timp perioade legionare (coordonate tot de nazi) au fost sechestrati si lasati sa -moara de foame. Gandeste-te la asta, doctrina nazista spunea ca nu conteaza ce fel de persoana este un om, daca e tigan, evreu, gay sau bolnav psihic merita anihilat fara pic de mila, doar pentru cultura, orientarea sexuala sau boala pe care o are.
"Ocultismul nu-si are originea in crestinism. "
Ocultismul este doctrina secreta, ascunsa isi are originea in toate religiile, cu mii de ani urma doar preotii aveau dreptul la anumite cunostinte, chiar acum citeam o carte despre scris, se pare ca lumea se temea ca daca scrierea va deveni ceva comun, acel ceva sacru, secretul ocult va fi profanat. Ghici ce asta nu s-a intamplat, astazi ocultul inca exista de ce? Pentru ca sunt lucruri precum magia pe care multi nu sunt in stare sa le cunoasca, si nici sa le experimente, dar ocultul nu se referea doar la magie, ci si la doctrinele sacre ale religiilor, care nu era expuse profaniilor.
"nu cum a facut jîdanul de Crowley care a facut lumea sa creada ca ocultismul este despre sacrificii si mai stiu ce ritualuri dubioase."
Intr-un sacrificiu nu e nimic dubios daca ii intelegi importanta si ceia ce simbolizeaza, sacrificiul simbolizeaza un pret platit pentru un scop, de exemplu daci sacrificau oamenii ca sa trimita mesaj zeiilor, iar cel sacrificat spre deosebire de ce se vehiculeaza nu era nu era fortat, acesta era considerat ales, si el insasi se considera onorat sa fie mesager al zeilor, in alte culturi precum in cea fenicieniilor si babylolieniilor, pe timpuri de seceta, se faceau sacrifici umane cu scopul de a imbuna zei, se credea, ca o moarte e pretul platit pentru a salva alte vietii. Dar apropo ca tot vorbesti de Crowley, l-ai citit? Nu prea cred, deci nici tipul nu era asa de weird cu vehiculeaza mass-media, citeste cartea legi si ai sa pricepi ce zic.
"Ma, tesimul este destul de vag si nu promoveaza nimic concret."
Auzi prietenas stii gramatica, deoarece cuvantul teism este antonimul cuvantului ateism. Pe scurt nu are vreo conotatie religioasa, se refera doar la credinta in divinitate, orice credinta fie aceea, politeista sau monoteista.
Mono-teism=credinta intr-un zeu
poli-teism=credinta in mai multi zei
Deci ce naiba vorbesti acolo? Ateismul inseamna fara zei, iar agnosticism inseamna fara cunoastere, iar in e vorba de religie, se refera la lipsa de cunoastere cu privire la existenta unui zeu, deci teismul nu se poate asocia cu niciun dintre cei doi termeni, doar cu ateismul prin opozitie, si nu, nu este specific monoteistic. Tu ai zis ca sunt ateu, iar eu ti-am zis ca aberez si ca sunte teist.
"Nu, de fapt ma refer la ura, ura pentru evrei"
Tu crezi ca noi stam si ne crizam toata ziua ca vai ce-i mai urâm pe evrei?
Noi suntem constienti de atrocitatile pe care le-au facut evreii de peste 2000 de ani incoace. Asta nu se intampla de ieri pe azi. Asta nu ne face conspirationisti sau ciudati pentru ca, ti-am mai zis pana si unii crestini stiu ce au facut evreii in istoria lor.
"de site-uri conspirationiste dubioase ai putea sa adaugi."
Da boss, site-uri conspirationiste printre care Youtube sau CODOH. Asa de conspirationist si anonim este Youtube ca nu trebuie sa crezi nimic din ce vezi acolo. Ura fata de alte rase a fost inventata in mare parte de evrei care au macelarit pagani cu milioanele si le-au distrus toata cultura.
"Gresit parerea proasta despre nazism vine din cauza crimelor facute de Hitler"
Aici se aplica afirmatia "Castigatorii au rescris istoria." De fapt al doilea razboi mondial a fost un razboi intre nazism si sionism pe care nazismul l-a pierdut pentru ca Germania era atacata de pe 2 fronturi. Ai auzit de crimele lui Hitler dar de bombardarea orasului Dresden sau de civilii germani ucisi probabil ca nu ai auzit. Evreii au avut boala pe Hitler pentru ca el s-a luptat deschis impotriva lor si a comunismului si cand mass-media este condusa de evrei ce te astepti sa se scrie despre ceva ce este impotriva lor? Cand mass-media evreiasca dicteaza tonul voi va conformati si credeti ca doar ce alte variante aveti?
"ciuda faptul ca exista si non-evrei precum tigani care marturisesc ca au trait aceleasi mizeri"
Da ma, au marturisit tiganii cum a marturisit si Joseph Hirt pana a fost prins cu vrajeala si a recunoscut ca sa nu intre mai rau in rahat. Ca tot vine vorba de mass-medie, cand voi auziti ca numarul evreilor din lume in intervalul 1938-1948 a ramas relativ constant sau ca unii revizionisti au fost agresati sau chiar ucisi, imediat le etichetati drept conspiratii ca nu se conformeaza cu ce zice mass-media evreiasca. Pe bune, daca tu, jîdanul X, stii ca revizionistii sunt doar niste conspirationisti idioti, ce motiv ai sa-i omori? Te temi ca o sa convinga si alti oameni cu "conspiratiile lor fanteziste" sau ai ceva de ascuns? Oricum, trebuie recunoscut ca fara propaganda asta masiva evreii nu pupau nici Israelul nici miliardele germanilor. Cica Israel cere Germaniei despagubiri de razboi dar cand a avut loc razboiul nici macar nu exista Israel
A fost probabil cea mai profitabila afacere pentru evrei a mileniului, nu a secolului. Dar cand banii vorbesc esti dispus sa faci orice ca sa-i obtii si sa te folosesti de ei ca sa obtii putere. Este un castig multiplu, unu la mana evreii au facut miliarde de pe spatele Germaniei, doi la mana evreii au calomniat nazismul in ultimul hal, trei la mana evreii au macelarit zeci de milioane de oameni, o practica des intalnita la ei.
"acesta a dorit sa stelirizeze planeta prin metode eugenice"
Da ma, ni s-a zis si in scoala asta. Eu nu impartasesc opinia mass-mediei. Ma, mie mi se pare normal ca oamenii unei rase sa se inmulteasca doar intre ei, oamenii de culoare intre ei, albii intre ei, asiaticii intre ei. Asta ti se pare rasism? Eu i-as zice ordine rasiala, dar daca tot este sa vorbim de rase, tu stiai ca statul Israel a reglementat politici care sa mentina puritatea rasiala a evreilor? Adica evreii propaga in toata lumea multiculturalism si casatorie interrasiala iar in Israel exista politici stricte de puritate rasiala. Si daca tot este sa vorbim de rasism, stiai ca in statul Israel rasismul pentru palestinieni este lege? Daca tu tot vorbesti de crime in masa, ai auzit de genocidul palestinian? Adica dupa ce ca evreii le-au furat pamanturile, i-au mai si macelarit in masa. Stiai ca evreii comunisti au macelarit zeci de milioane de oameni? Crezi ca de dragoste i-a omorat? Dar despre asta nu vorbeste mass-media. Bossulica, tu crezi ca totul in lume e lapte si miere?
"deoarece cuvantul teism este antonimul cuvantului ateism."
Ma, teismul este credinta in cel putin o divinitate absoluta si eu ti-am zis ca asta este o prostie. Ce nu pricepi? Pana si DEX-ul recunoaste asta. Tu nu faci decat sa-l faci sa para si mai echivoc decat este deja. Si n-am zis ca esti ateu, am zis ca din punct de vedere spiritual teismul se aseamana cu ateismul.
"Ura fata de alte rase a fost inventata in mare parte de evrei"
WTF, cred ca glumesti... sa-ti explic cum sta cu rasismul tati:
Omul e o fiinta sociala acaparata de cultura si traditi, asa isi afirma el indentitatea, iar empatia o capacitate umana care a dat nastere la ceea ce numim moralitatea permite omului sa se puna in locul celuilalt. Dar aceasta capacitate mirifica se opreste cand se anteteaza la siguranta omului, si la indentitatea lui, de-asta doi oamenii cu cat sunt mai diferiti etnic si cultural, cu atat empatizeaza mai putin unul cu altul, fiecare vrand sa-si impuna cultura si superioritatea. Pe scurt rasismul nu a fost creat de un singur popor, ci e un raspuns destul de natural la instinctul de conservare, desi nu e chiar ceva ce as idealiza.
"cand mass-media este condusa de evrei ce te astepti "
Deci media e condusa de evrei, perfect deconecteaza-te de la tot ce inseamna media. Stiai ca Hitler a fost numit omul anului in 1939, de catre ziarul american Times, de ce? Pentru ca nu stia atunci in America tot rahatul din europa, deci lumea n-a avut boala pe Hitler, pana nu si-a pus handicapul in aplicare.
"Da ma, au marturisit tiganii cum a marturisit si Joseph Hirt pana a fost prins cu vrajeala si a recunoscut ca sa nu intre mai rau in rahat."
Adica toate absolut toate marturiile sunt minciuni? La fel si camerele de gazare de falsificate, dar ce facem cu cadavrele, astea s-au gasit, si s-a confirmat ca nu toate erau ale evreiilor, unele erau a unor detinuti politici, altele a unor bolnavi, iar altele a unor homosexuali si asa mai departe, tot ce nu convenea regimului hitlerist. De fapt ce facem cu maruriile prizonieriilor de razboi, ma refer chiar la nazisti, cand in marele proces de la Nunberg multi au recunoscut cu mandrie ca au ucis evrei, si nu s-au dezis de ce ceea ce au facut si au crezut nici morti, a stiu si teoria cum ca ar fi fost torturati, dar ciudat ca sub tortura asta chiar se laudau cu ceea ce au facut, ba chiar nici cand "au fost pusi sa minta" nu s-au dezinvinovatit de crimele "fictive". De ce tati, dar preferam sa ingnoram asta si sa luam de bun aberatiile neo-naziste ale lui Maxine Dietrich.
"evreii au macelarit zeci de milioane de oameni, o practica des intalnita la ei."
Iar faci afirmatii fara dovezi tati.
"Da ma, ni s-a zis si in scoala asta. Eu nu impartasesc opinia mass-mediei. "
Adica ce nu crezi ca Hitler a ucis evrei, sau ca a ucis tot ce nu convenea doctrine de rasa pura. Stii ca am zis nitel mai sus de empatie? Ei bine, Hitler asta nu avea fata de evrei, sau orice convenea idee de rasa pura, aici ma refer si la cei corciti rasial, a da uitasem de asta, dar si asta au fost ucisi..., revenind, Hitler si regimul nazist a folosit o tehnica psihologica de indoctrinare denumita dezumanizare, acestia au convins populatia sa creada ca evreii si toti cei care nu intrau in tagma ideologica rasiala nu sunt om, le sunt inferiori, si au dreptul sa fie ucisi, iti pare cunoscut? Nu cumva Maxine Dietrich spunea ca evreii sunt o rasa distincta creata de extraterestri sa distruga restul omeniri? Maxine a aplicat exact aceasta teorie, de fapt a fost intelgenta, ca nu si-a incurajat adepti sa comita crime si infractiuni din cauza ca secta ar fi atras atentia, a preferat sa se concetreze doar cu atacuri magice asupra evreiilor si crestiniilor, desi asta denonta intr-o oarecare masura lasitate, adica n-aveti curaj sa va puneti libertatea la bataie pentru credintele voastre idioat, astfel secta cu Dietrich nu e considerat ilegala, inca...in mare parte pentru ca autoritatiile statului nu stiu de existenta unei miscari religioase naziste, dar asta-i alta treaba.
"mie mi se pare normal ca oamenii unei rase sa se inmulteasca doar intre ei"
In cazul speciei umane nu prea exista rase complet distincte, de fapt diferentele rasiale se pot explica prin capacitatiile unei specii de-a se adapta la mediu, de exemplu ochii asiaticiilor sunt mai ingusti din cauza climatului, pielea negriilor e neagra din cauza raditatiiilor ultraviolete din zonele tropicale si de savana. Nu exista o rasa superioara tati, fiecare rasa are abilitati specifice, chiar daca una dintre abilitatile alea sunt inegale, nu face o rasa superioara alteia, de fapt noi albi avem sanse mai mari sa facem cancer la piele ca negri, deci mergand pe rationamentul asta negri ne sunt superiori, desi nu e cazul, gandeste-te ca un peste e superior unei pantere, daca pantera ar fi in apa, la cum peste ar fi mancat de aceasta daca se afla pe uscat.
" Eu i-as zice ordine rasiala, dar daca tot este sa vorbim de rase, tu stiai ca statul Israel a reglementat politici care sa mentina puritatea rasiala a evreilor?"
Si tie ti se pare ceva ciudat, mie da, mi se pare o obsesie cam weird, apropos, sa stii ca nici evrei nu sunt mai rasa mai distincta, ei de aceeasi rasa cu cei din orientul mijlociu, dar deh religia lor le-a bagat in cam sunt superiori, la fel cum voua ideologia voastra va bagat in cap aceleasi idei, daca crezi ca am vreo preferinta speciala intre cele doua idei, te inseli draga, chestia asta cu puritatea rasiala mi se pare o ideotenie, desi intr-un fel sunt destul de interesant daca nu destul de periculos, cu cat doua civilizati sunt mai diferite cu atat exista sanse mai mare de conflict, inclusiv conflictul rasial mult dorit evrei obsedati de rase pure si de voi.
"Adica dupa ce ca evreii le-au furat pamanturile, i-au mai si macelarit in masa."
De unde stii ca evreii le-au furat pamanturiile, din ce stiu e un razboi, care ambele parti pretind acelasi lucru, nu d-au dreptate niciunei parti, deoarece nu m-am documentat.
"Stiai ca evreii comunisti au macelarit zeci de milioane de oameni?"
Mdea, dar stiai ca printre cei omorati de comunisti au fost si evrei? Richard Wumbrand a fost inchis de comunisti in perioada lui Ana Pauker, tipul n-a murit, dar nici mult numai avea, a stat vreo 14 ani in inchisoare fiind torturat pentru ca era crestin si se opunea ideologiei comuniste, un alt evreu e Nicoel Sthendarth tot inchis de comunist, si asta a scapat oarecum, dar dupa ce-a fost torturat, dar nu poti spune ca toti evrei inchisi au fost asa de norocosi, deci aia sa nu cadem dintr-o extrema in alta, una e condamnarea evreiilor, iar alta e victimizarea lor, ambele sunt extreme, de-a lungul istorie sau petrecut multe mascare, nici ceea ce au patit evrei, nici ceea ce-au provocat evreii nu e mai presus decat ce-au putut provoca alte popoare, dar tu esti fixat pe evrei, la fel cum sunt si ei fixati pe ideiile lor.
"Bossulica, tu crezi ca totul in lume e lapte si miere?"
Nu, dar nici nu traiesc cu convingerea ca lumea e condusa de evrei, care au ca scopul de-a face din toate omenirea sclavii lor, si ca singura noastra salvare este amarata voastra de secta.
"Ma, teismul este credinta in cel putin o divinitate absoluta si eu ti-am zis ca asta este o prostie."
Prostie e recunosc, in capul tau e multa..., dar revenind la subiect.
Cuvantul teism deriva din grecescul theos care inseamna zeu, si nu are o conotatie monoteista cum crezi tu.
Mono-theos- monoteist, deci care crede intr-un singur zeu, poly-theos, care crede in mai multi zei, a-theos care nu crede in zei. Ti-am mai explicat asta si inainte dar tu tot pe ata o ti, teismul nu se aseamana cu ateismul sunt doi termeni opus, iar un teist poate fi si mono-teist si poli-teist.
"WTF, cred ca glumesti... sa-ti explic cum sta cu rasismul tati"
Mă astea sunt considerații teoretice, aici vorbim de fapte concrete și dacă vrei să dovedești ceva, dovedește că o rasă de oameni a promovat politici de subjugare sau opresare asupra altei rase înainte să-și bage evreii nasul. Eu o să-ți mai dau un exemplu care totuși corespunde și cu ce ai zis tu. Deși oamenii de culoare și albii poartă în America o ură rasială reciprocă în unele locuri, evreii sunt cei care i-au adus pe oamenii de culoare în America tocmai pentru a cauza rasism și mix rasial. Atât timp cât rasele de oameni sunt izolate una față de cealaltă, nu are cum să existe politici rasiste promovate de vreuna dintre ele.
"Deci media e condusa de evrei, perfect deconecteaza-te de la tot ce inseamna media"
De ce aș face asta atât timp cât există liberă opinie? Dacă nu exista atunci mai avea sens.
"Stiai ca Hitler a fost numit omul anului in 1939, de catre ziarul american Times"
Tu știai că sioniștii au declarat război Germaniei naziste încă din 1933 (plus boicotarea Germaniei) când Hitler ajungea lider? Oare de ce? Sioniștii au știut de atunci că Hitler și nazișii vor încerca să le pună bețe în roate și au încercat să-i neutralizeze înainte de a ajunge el la putere. Știai de asemenea că propaganda celor 6 milioane de evrei a început încă de pe la sfârșitul secolului 19? Să-ți explic care este faza. Evreii, în nebunia lor religioasă antică, trebuiau să "sacrifice" 6 milioane dintre ei pentru formarea statului Israel care ar fi devenit pământul lor de drept. Este ca o profeție pusă de peste 2000 de ani la cale. Propaganda din secolul și începutul secolului 20 nu viza direct Germania nazistă pentru că pe atunci Hitler era doar un copil și jîdanii nu știau exact cum să-și materializeze profeția. Spre exemplu, în ziarul New York Times jîdanii declarau în 1921 că 6 milioane de evrei înfruntă exterminarea în Rusia. În 1919 Joseph Seff declara că 6 milioane de evrei din Polonia și Ucraina au fost notificați că vor fi exterminați. În 1900 jîdanul de Stephen Wise declara că există 6 milioane de motive sângeroase în favoarea sionismului. Cum tu probabil habar n-ai ce-i ășa sionism, o să-ți zic eu. Sionismul este o mișcare evreiască care promova ridicarea statului Israel pe teritoriul Palestinei.
"Iar faci afirmatii fara dovezi tati."
Cum fără dovezi patroane, Holodomor nu este dovadă? Epurările rusești nu sunt dovezi? Măcelul din pădurea Katyn nu este dovadă? Dar de ce să ne limităm doar la Europa? De comunismul din China ai auzit? Știai că și acolo au murit zeci de milioane de chinezi nevinovați? Dar de experimentele evreiești din Hiroșima și Nagasaki ai auzit?
"Maxine a aplicat exact aceasta teorie, de fapt a fost intelgenta, ca nu si-a incurajat adepti sa comita crime si infractiuni din cauza ca secta ar fi atras atentia, a preferat sa se concetreze doar cu atacuri magice asupra evreiilor si crestiniilor, desi asta denonta intr-o oarecare masura lasitate, adica n-aveti curaj sa va puneti libertatea la bataie pentru credintele voastre"
Bă tu ți-ai folosit creierul înainte să bagi aberațiile astea? )
De ce naiba și-ar încuraja Maxine adepții să omoare evrei? Atacul ăsta "magic" de care zici tu este la adresa torei pentru că de acolo pornesc toate dezastrele cauzate de evrei. Sute de milioane de creștini care "donează" energie programului evreiesc, pasajele din tora folosite în fiecare an ca "mantre" de putere, ritualurile de sacrificii umane pe care le fac evreii, toate astea conduc la o generare imensă de energie folosită în materializarea torei și în tora scrie că evreii trebuie să domine pământul, oamenii să fie sclavi care să fie supravegheați permament, să nu existe libertate și alte atrocități care deja există în ziua de azi într-o oarecare măsură.
"astfel secta cu Dietrich nu e considerat ilegala, inca...in mare parte pentru ca autoritatiile statului nu stiu de existenta unei miscari religioase naziste, dar asta-i alta treaba."
Nu este ilegală, dar dacă tot bați câmpii cu atitudinea rasistă a clerului JoS, explică-mi și mie de ce forumul JoS a fost închis de vreo câteva ori (inclusiv în prezent este închis și s-au pierdut o grămadă de informații valoroase) și cărțile lui Ben Klassen care într-adevăr chiar era un rasist încă mai există pe internet și gratuite? Destule site-uri și documentare au fost eliminate de pe internet pentru că expuneau planurile evreilor. A naibii mă site-urile astea conspiraționiste și fanteziste tot dispar de pe internet.
"Nu exista o rasa superioara tati"
Păi asta ziceam și eu bossulică, n-am zis că rasele ar trebui să se înmulțească doar între ele pentru că una ar fi "superioară" alteia, ci pentru a exista o ordine și pentru a elimina rasismul într-o oarecare măsură.
De unde stii ca evreii le-au furat pamanturiile, din ce stiu e un razboi, care ambele parti pretind acelasi lucru, nu d-au dreptate niciunei parti, deoarece nu m-am documentat.
Mă omule, Palestina este țara arabilor palestiniei. Ce treabă au evreii cu Palestina? Este exact ca și cum nu știu câte milioane emigranți ar avea pretenția să ocupe din toate punctele de vedere un stat care nu le aparține și nu le-a aparținut niciodată.
"Nu, dar nici nu traiesc cu convingerea ca lumea e condusa de evrei"
Păi normal mă, tu crezi doar ce zice mass-media și dacă mass-media zice că lumea nu este condusă de evrei atunci asta crezi și tu. De unde dovezi dacă media le ascunde? Eu îți pot sugera să citești Protocoalele Înțelepților Sionului (de preferat în engleză) și tu ca tot ignorantul o să le cauți pe site-ul evreiesc Wikipedia și o să afli că Wikipedia zice despre ele că sunt niște falsuri că vai Wikipedia e cea mai mare enciclopedie din lume și e cea mai de încredere și tu crezi ca oaia pentru că asta se conformează și cu opinia mass-mediei.
"Cuvantul teism deriva din grecescul theos care inseamna zeu"
Mă tu ori ești turc ori nu bagi la cap deloc. Tu vorbești de sensul etimologic al cuvântului, eu de sensul ideologic, este o diferență. Vrăjeala asta cu "zeu suprem" în teism de care eu îți ziceam că este o prostie a apărut în secolul 17 odată cu revoluția științifică. Dă vina pe asta, nu pe mine, dar evident că este atât de interpretabil când doctrina asta este atât de vagă. Mai bine spus, nu crezi în nimic concret și ăsta este teismul, credința că "poate există cel puțin o divinitate".
Nu exista. Oamenii invata incontinuu despre materie so tot desface incontinuu mijloacele tehnice si inventiile patrund din ce in ce mai mult incontinuu. Nanotehnologii, desfacerii la nivelul electronilor, atomilor etc. Lui asa-zisul Dumnezeu sau o Forta superioara divina - I se aloca spatiile ramane Inca necunoscute, sau care Inca nu pot fi clar intelese. Eu cred in posibilitatea existenta a unei forte cu adevarat superioara la nivel de galaxii si planete.
Nu cred in religiile actuale.