Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

Poate sa îmi explice cineva mai amănunțit?
Mulțumesc!

Uite, iti dau aici ce a spus un mare Sfant, Sfantul Ignatie Briancianinov. Iti pun tot fragmentul, e prea frumos ca sa fie taiat si ti-l pun cu cuvintele lui, ca eu mai bine decat el nu iti pot povesti : "Pentru cel ce împlineşte poruncile Evangheliei promisiunea implică nu numai faptul că va fi mântuit, ci şi că va intra într-o comuniune intimă cu Dumnezeu şi că va deveni un templu a lui Dumnezeu. Domnul a spus: "cel ce are poruncile Mele şl le păzeşte, acela este care Mă Iubeşte; Iar cel ce Mă Iubeşte pe Mine va fi iubit de tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui"(Ioan 14, 21).

Din aceste cuvinte ale Domnului, se vede că trebuiesc studiate poruncile Evangheliei până ce ele devin substanţa sufletului nostru; numai atunci va deveni posibilă împlinirea constantă şi dreaptă a poruncilor Evangheliei, aşa cum cere Domnul. Într-adevăr, duhovniceşte Domnul i se arată omului care-i împlineşte poruncile; cu ochii inimii, cu mintea, acesta îl vede în el însuşi pe Domnul, în gândurile şi în sentimentele pătrunse de Duhul Sfânt. În nici un caz nu trebuie să te aştepţi să-l vezi pe Domnul cu ochii trupului.

Aceasta reiese clar din cuvintele Evangheliei care le urmează pe cele ce le-am citat mai sus: "dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el" (Ioan 14, 23). Dacă este evident faptul că Domnul vine în inima celui ce-I împlineşte poruncile, că El face din această inimă un templu şi casă a lui Dumnezeu şi că El se arată în acest templu, în orice caz nu cu ochii trupului ci cu ochii duhului poate fi văzut. Modul acestei vederi este neînţeles pentru un începător, şi nu poate fi explicat prin cuvinte. Acceptă promisiunea prin credinţă, la timpul potrivit, tu o vei cunoaşte printr-o experienţă binecuvântată.

Pericolul ce-l paşte pe cel ce neglijează împlinirea poruncilor Evangheliei este de a ajunge la o sterilitate spirituală, la îndepărtare de Dumnezeu, la pierzanie. Într-adevăr Domnul a zis: "fără de Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca o mlădiţă şi se usuca; şi o adună şi o aruncă în foc şi arde… rămâneţi în iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în iubirea Mea" (Ioan 15, 5-6; 9-l0).
„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit şi nu cu numele Tău am scos demoni şi nu cu numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei care lucraţi fărădelegea" (Matei 7, 2l-23).

Cel ce ne dăruieşte smerenia, Cel ce ne-a învăţat şi care-i este modelul, Domnul nostru lisus Hristos, a numit sfintele, puternicile şi dumnezeieştile sale porunci "mici" (Matei 5, 19), în sensul că este foarte simplă forma sub care sunt exprimate şi care îi permite oricărui om să se apropie de ele şi să le înţeleagă, chiar şi celui mai puţin educat. Dar, în acelaşi timp, Domnul adaugă că cel ce va călca conştient şi constant o singură poruncă "mic se va chema în împărăţia cerurilor" (Matei 5, 19), sau, după interpretarea sfinţilor Părinţi, va fi lipsit de împărăţia cerurilor şi aruncat în focul gheenei.

Poruncile Domnului sunt "duh şi viaţă" (Ioan 6, 63); ele îl salvează pe cel ce le împlineşte. Ele readuc la viaţă un suflet mort; prin ele un om trupesc şi firesc devine duhovnicesc. Dimpotrivă, cel ce neglijează poruncile se distruge pe sine însuşi, căci rămâne într-o stare carnală şi simţuală, într-o stare de cădere agresivă: "omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie" (l Cor. 2, 14); de aceea pentru a fi mântuit, omul firesc trebuie să fie schimbat în om duhovnicesc, şi omul vechi schimbat în om nou (l Cor. 15, 49). "Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu" (l Cor. 15, 50); de asemenea pentru a fi mântuit, trebuie să te eliberezi nu numai de influenţele cărnii, sau a patimilor grosolane, ci şi de influenţa sângelui prin intermediul căruia patimile acţionează intr-o formă subtilă asupra inimii. "Cei ce se depărtează de Tine (nu spaţial, ci prin dispoziţia unui suflet care se întoarce de la împlinirea voii lui Dumnezeu) vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine, căci îşi urmează voia lui, ideile lui, şi resping poruncile Evangheliei sau voia lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu însoţindu-le negreşit pe acelea. "Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea" (Ps. 72, 26-27)."