Dumnezeu e energia vitala a vieții și puterea vitală care susține viața.Forta vitala,puterea vitală,energia vitala asta e Dumnezeu.
Voi ce credeți?
Dumnezeu e energia, forță și puterea vitală care susține viața?

Exact, doar ca mintea umana e limitata in a intelege acest adevar si ni se pare absurda aceasta chestiune care este de fapt o axioma, daca te afunzi adanc in filozofie, ai sa vezi ca nimic nu are sens fara Dumnezeu si singura varianta ar fi nihilismul, care inseamna nimic, ceea ce e si mai absurd.
Macar in Dumnezeu gasesti o logica, un sens, sensul de a deveni, in nihilism nu e nimic. E ca si cum cineva ti-ar spune sa construiesti o casa fara materiale, ai putea sa faci asa ceva? Nu, evident, la fel este si cu spiritul. Fara spirit, nimic nu are sens si sa negi spiritul inseamna sa negi realitatea in sine si existenta omului si a tot ce il inconjoara. Numai bine!

E mai mult decât energie. E o ființă de iubire infinită, care ne cunoaște pe fiecare dintre noi mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Atât de mult ne cunoaște și ne înțelege încât poate să prevadă tot ceea ce vom simți, vom gândi și vom face până la sfârșitul acestei lumi.

Dumnezeu este iubirea care a creat Creatia. Dumnezeu este infinitul infinit. Dumnezeu suntem noi toti impreuna.
Sunt atatea eseuri despre Dumnezeu incat oamenii s eplictisisera si au inceput sa zica ca Dumnezeu a murit, vezi conceptia lui Nietzsche.
Depinde ce te intereseaza si de ce? Vrei sa refaci o veche propaganda? Sa lupti impotriva altor teorii despre Dumnezeu?
Dumnezeu e mai mult decat forta vitala, este tot ce exista. Milarde de sori, miliarde de galaxii, miliarde de fiinte, este Infinitul si tot. Noi suntem o picatura din acest Tot.
Dumnezeu este cel mai vechi subiect si tema de dezbatut sau discutat sau adorat sau luptat si razboit sau pacificat sau. sau...
Astepti un eseu smart?
hai sa vedem ce gasim:


TATĂL Universal este Dumnezeul întregii creaţii, Prima Sursă-Centru a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor. Gândiţi-vă mai întâi la Dumnezeu ca la un creator, apoi ca la un controlor, şi în cele din urmă ca la un susţinător infinit. Adevărul despre Tatăl Universal a început să fie înţeles de către omenire atunci când profetul a spus: „Tu, Dumnezeule, eşti singur, nu mai există nimeni în afară de tine. Tu ai creat cerurile şi cerurile cerurilor cu toate oştirile lor. Tu le păstrezi şi tu le controlezi. Prin Fiii lui Dumnezeu au fost făcute universurile. Creatorul se acoperă cu lumină ca de un veşmânt şi întinde cerurile ca pe o perdea." Numai conceptul de Tatăl Universal - un singur Dumnezeu în locul a mai mulţi zei - a permis fiinţei umane muritoare să înţeleagă Tatăl în calitate de creator divin şi de controlor infinit.
Miriadele de sisteme planetare au fost toate făcute pentru a fi în cele din urmă locuite de numeroase tipuri diferite de creaturi inteligente, de fiinţe care pot să-l cunoască pe Dumnezeu, să primească afecţiunea sa divină şi să-l iubească pe Dumnezeu la rândul lor. Universul universurilor este opera lui Dumnezeu şi locul de reşedinţă a feluritelor sale creaturi. „Dumnezeu a creat cerurile şi a format pământul. El a stabilit universul şi nu a creat această lume în van, el a format-o pentru a fi locuită."
Toate lumile iluminate îl recunosc şi îl adoră pe Tatăl Universal, autorul etern şi susţinătorul infinit al întregii creaţii. În nenumăratele universuri, creaturile înzestrate cu voinţă au întreprins lunga călătorie către Paradis, lupta fascinantă a aventurii eterne pentru a ajunge la Dumnezeu Tatăl. Ţelul transcendent al copiilor timpului este de a găsi Dumnezeul etern, de a înţelege natura divină, de a-l recunoaşte pe Tatăl Universal. Creaturile care îl cunosc pe Dumnezeu nu au decât o singură ambiţie supremă, o singură dorinţă arzătoare, aceea de a deveni, în propriile lor sfere, aşa cum este el în desăvârşirea sa paradisiacă de personalitate şi în sfera sa universală de justă supremaţie. De la Tatăl Universal care locuieşte în eternitate a venit porunca supremă: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit."

Tatăl Universal nu impune niciodată nici o formă de recunoaştere arbitrară, nici de adoraţie formală, nici de serviciu servil creaturilor universurilor înzestrate cu inteligenţă şi voinţă. Trebuie ca - de la sine şi în propria lor inimă - locuitorii evolutivi ai lumilor timpului şi spaţiului să-l recunoască, să-l iubească şi să-l adore de bună voie. Creatorul refuză să exercite o constrângere asupra liberului arbitru spiritual al creaturilor sale materiale sau să le forţeze să se supună. Consacrarea iubitoare a voinţei umane către îndeplinirea voinţei Tatălui este cel mai preţios dar oferit de om lui Dumnezeu. De fapt, o astfel de consacrare a voinţei creaturii constituie singurul dar cu adevărat valabil care poate fi făcut de om Tatălui din Paradis. În Dumnezeu, omul trăieşte, se mişcă şi există. Omul nu are nimic să-i dăruiască lui Dumnezeu, cu excepţia acestei alegeri de a se conforma voinţei Tatălui, iar deciziile astfel luate de creaturile dotate cu inteligenţă şi voinţă în univers constituie realitatea adevăratei adoraţii, care satisface atât de deplin natura Tatălui Creator, dominată de iubire.