Dumnezeu iubeşte toți oamenìi, de sceea a trimis pe Mântuitorul Hristos sã fie El pedepsit pentru greşelile oamenilor tocmai pentru cã altfel n-ar fi putut ajunge nici unul în rai.Cine refuzã o viață întreagã calea pe csre a pregãtit-o El pentru salvare si anume credința in sacrificiul Mãntuitorului Hristos la final Dumnezeu ia act de respingerea omului si acesta nu va avea psrte de perceperea prezenței Creatorului ci de tovãrãsia altor ființe (demoni, oameni)rãzvrãtite ca si el.Hristos a murit din dragoste pentru greselile tuturor oamenilor, toți pot primi salvarea.
Iadul si Raiul au fost inventate de autorii anonimi ai Bibliei.
La fel si textele si ideile pe care le repeti de fiecare data.
Daca asa zisele minuni ale lui Isuzu ar fi fost reale ar fi avut zeci de mii de adepti din randul evreilor pe cand era in viata, nu dupa sute de ani adepti prapaditi carora li se promite iertarea pacatelor,mantuirea dar dupa moarte, deci numai lucruri neverificabile.
Raiul e pentru cei ce se bucură să o arďă cu El.
Mântuitorul a fost trimis ca să fie pedepsit pentru greșelile oamenilor? Ioan spune altceva în Ioan 3:16.
Eh aici voiam să ajung, am citit o intrebare de genul pe Reddit.
Ii iubeste. dar ei nu vor sa fie cu el. de aceea i-a pus intr-un loc unde ei sunt totali izolati de prezenta Lui. Aici pe pamant mai pot fi influentati de Dumnezeu dar acolo Dumnezeu nu este.
Dumnezeu nu există deci nu iubeste pe nimeni
Si daca ar El ar exista, n-ar înceta sa isi iubească copii niciodată
Dar din momente ce miliarde de oamenii suferă nevinovați, existența sa e nula
Dar ti-a dat deja nemurire. Sufletul tau e nemuritor si va exista vesnic. Ramane la latitudinea ta daca preferi viata vesnica in bucurie sau in chinurile regretului.
Dumnezeu e un personaj inexistent de poveste puerila si primitiva, prin urmare Dumnezeu poate sa faca orice, dar numai in poveste, nu si in realitate.
Da, îi iubeste si tocmai asta e chinul celor din iad. Iubirea lui Dumnezeu e îndreptata spre toti oamenii, cei care L-au iubit pe Dumnezeu in timpul vietii pe pamant se bucura în iubirea lui Dumnezeu, iar experienta lor e buna.
Cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu pe pamant primesc oricum iubirea lui Dumnezeu, dar ei o percep ca fiind o iubire chinuitoare la fel cum un copil furios pe parintii lui nu suporta sa fie imbratisat de parinti.
De asta si exista iadul. Sa nu crezi ca iadul e un loc in care Dumnezeu îi trimite pe oameni asa din ciuda ca nu au urmat niste legi morale. Nu-i deloc asa!
Iadul este un loc in care iubirea lui Dumnezeu exista si este perceputa si simtita de sufletele de acolo ca fiind chinuitoare.
"Da, îi iubeste si tocmai asta e chinul celor din iad."
Asta parea dragostea unui psihopat.
N-ai inteles. Nu dragostea lui Dumnezeu e de vina, ci inabilitatea lor de a primi.
Un parinte care vrea sa-si imbratiseze copilul nu e psihopat. Dar cand copilul respectiv e furios pe parintii lui percepe acele imbratisari ca fiind chinuitoare, la fel si cu vorbele de incurajare ale parintilor le percepe batjocoritoare si asa mai departe. Parintele respectiv n-are ce face. El doar arata dragoste sincera fata de copilul sau, problema e la copil ca isi uraste nejustificat parintii si toata dragostea lor e perceputa ca fiind chinuitoare pentru el.
Deci e o problema de perceptie aici. Nu Dumnezeu e problema ca iubeste, iubirea nu poate fi psihopatica in sinea ei si nici Dumnezeu nu vrea sa fie chinuitoare deoarece îi iubeste pe toti oamenii si El ar vrea ca ei sa fie fericiti in iubirea Lui si nu sa se chinuie, dar ei aleg sa se chinuie in iubirea lui Dumnezeu fiindca pacatul si patima le-a ros sufletul si le-a inchis inima si sunt intr-o stare permanenta de suferinta din cauza asta. Dar ei si-au alea asta. Dumnezeu nu le poate incalca voia. Daca ei au ales sa iubeasca altceva in afara de Dumnezeu e treaba lor, dar dupa moarte nu mai exista acel ceva ce iubeau pe pamant si ramane doar neimplinire si o dragoste neimpartasita.
"Un parinte care vrea sa-si imbratiseze copilul nu e psihopat. Dar cand copilul respectiv e furios pe parintii lui percepe acele imbratisari ca fiind chinuitoare, la fel si cu vorbele de incurajare ale parintilor le percepe batjocoritoare si asa mai departe. Parintele respectiv n-are ce face. El doar arata dragoste sincera fata de copilul sau, problema e la copil ca isi uraste nejustificat parintii si toata dragostea lor e perceputa ca fiind chinuitoare pentru el."
Comparația e cam debilă. Și dragostea cu sila nu se poate.
" Dumnezeu e de vina, ci inabilitatea lor de a primi."
Asta sună cam așa, nu e vina violatorul, victima e de vină nu a stat. Deci tu îmi spui că:
1. Dumnezeu iubește oamenii.
2. Oamenii nu îl iubesc pe Dumnezeu.
3. Oamenii suferă în iad pentru că nu îl iubesc pe Dumnezeu.
Pentru pentru sună ca versiunea divină a unui incel psihopat si violator care vrea să forțeze o femeie să-l iubească, și pentru că femeia nu poate, o mutilează.
"Comparația e cam debilă. Și dragostea cu sila nu se poate."
Nu e deloc "debila" fiindca fix asa functioneaza dragostea lui Dumnezeu. El o ofera neconditionat tuturor si mai mult decat atat, ne-a creat prin ea. Suntem literalmente creati in esenta noastra din dragostea lui Dumnezeu. Daca iti e mai usor gandeste-te la aceasta dragoste ca la o substanta sau o energie necreata care e parte din fiinta noastra.
In momentul in care refuzam dragostea lui Dumnezeu ne refuzam propria esenta. E un fel de drum spre anihilare dar fara anihilare. Si ai spus ca dragostea cu forta nu se poate. Sunt total de acord. Dumnezeu nu ne forteaza sa-L iubim. De asta oamenii pot alege sa nu-L iubeasca si atunci cand inevitabil vor ajunge in prezenta directa a lui Dumnezeu, dupa moarte, nu vor putea sa sufere aceasta iubire. Si Dumnezeu nu poate sa ofere altceva decat iubire fiindca El e iubire si El se ofera pe Sine mai mult decat orice.
"Asta sună cam așa, nu e vina violatorul, victima e de vină nu a stat."
Asta. Comparatia asta e extrem de debilă pe limbajul tau. Violatorul incalca liberul arbitru al victimei si vrea s-o faca sa sufere cu malitiozitate.
Dumnezeu nu incalca niciodata liberul arbitru dat omului si nici nu îl agreseaza in niciun fel.
Cei din iad nu sunt agresati si nici fortati de Dumnezeu. Pur si simplu exista, dar exista intr-o stare permanenta de ură îndreptata impotriva Celui de care nu se pot ascunde. E o ură viscerala fata de insasi existenta lor. E ca si cum ai spune ca viata te agreseaza sau te violeaza. De asta spun ca e extrem de debila comparatia.
Viata nu te violeaza. Pur si simplu existi in viata. La fel e cu Dumnezeu. El nu te agreseaza si nici nu te forteaza. Pur si simplu existi si Dumnezeu exista, iar insasi existenta Lui plina de dragoste e chinuitoare, e un iad pentru cei care nu-L iubesc.
La fel cum alegi ori sa iubesti viata ori s-o urasti. Pentru cel care iubeste viata orice zi este un motiv de bucurie, iar pentru cel ce uraste viata orice zi este un chin groaznic.
Ar fi retardat sa spui ca viata e ca un violator. Comparatie debila.
1. Dumnezeu iubeste oamenii
Corect. Dar in rest nu e tocmai corect.
Dumnezeu nu e doar o alta persoana pe care o poti iubi sau nu. E mai mult de-atat. E intr-un fel mediul nostru de viata cel mai natural. De asta comparatia ta cu "incelul psihopat" e complet debilă. Un "incel psihopat" e doar o alta persoana. Nu depinzi in niciun fel de acest personaj. Dar Dumnezeu e originea vietii si existentei, e izvorul existentei, daca vrei; iar sa urasti tocmai izvorul existentei tale este o condamnare la chin deoarece iti renegi propria esenta asa cum am precizat mai sus. Plus ca nu exista nimic psihopatic in Dumnezeu. El te lasa sa faci ce vrei. Absolut tot ce vrei. Ai liber arbitru. Nu te forteaza in niciun mod sa-L iubesti asa cum nici viața nu te forteaza s-o iubesti. Daca vrei uraste-ti viata. Cine te opreste? Dar sa nu te miri ca te chinui daca iti urasti viata si insasi existenta ta. Si nu e ca si cum viata te pedepseste. Tu te pedespsesti singur prin faptul ca nu iubesti viata. Exact la fel e cu Dumnezeu. Nu te obliga sa-L iubesti, dar nici nu te poate face fericit daca tu nu-L iubesti. Nu ca n-ar vrea, ci nu poate. Fiindca fericirea omului e pretentioasa. Omul are nevoie de ceva absolut ca sa umple golul din sufletul sau. Dumnezeu nu poate umple acel vid absolut din sufletul tau cu nimic. Doar cu El Insusi. Asta daca tu cu liberul tau arbitru îi dai voie.
Nu exista oameni în iad. Aceasta este o învățătură falsă, care îl dezonorează pe Dumnezeu. Însuși creatorul omului, Dumnezeu, spune în Ieremia 7:31 că niciodată nu sa gândit să creeze un loc unde sa ii ardă pe oameni. Deci nici nu sa gândit, darămite să si creeze un astfel de loc.
Bun și cu celelalte versete unde scrie despre plânsul și scrasnirea dinților?
Dumnezeu a creat locuința morților
A creat și iadul care e pedeapsa veșnică a celor ce nu l-au ascultat
O sa judece lumea după faptele sale
Mi se pare cel mai corect lucru
"Nu exista oameni în iad. Aceasta este o învățătură falsă"
Pilda lui Lazăr și Avraam, momentul din Apocalipsa când ne spune că Iisus îi trimite pe toți Sheol unde e plânsul și scrâjnirea dinților, tot în aceeași care ni se semnalezează despre un iezer de foc și un vierme nemuritor.
Pentru că da boss, a tortura pentru literalmente o eternitate pe cei care nu sunt de acord cu tine, e fix cel mai corect lucru de făcut în calitate de ființă atotștiutoare și atotputernică.
Te rog sa nu ma înțelegi greșit. Eu nu am zis ca nu o sa fie o zi a judecății, sau ca nu exista locuinta morților. Eu am zis ce a zis însuși Dumnezeu. "Lucru pe care eu nu l-am poruncit, nici macar nu-mi trecuse prin minte". Un exemplu: dacă tu afirmi ca nici macar nu ti-a trecut prin minte sa escaladezi Himalaya, înseamnă că ai facut asta? Daca nu ai gândul. în lipsa lui nu poti actiona. Poate ai auzit expresia: "mânat de gândul că. a făcut. " Dar problema e ca lui Dumnezeu ia lipsit acest gând. Asa spune el. Atunci, cum e? Dacă nu a avut gândul, a acționat conform a ce? Sau o fi mințit Dumnezeu?
Celelalte aspecte legate de locuinta morților, ziua de judecată care va veni, plânsul si scrâșnirea dinților. Biblia ne ajută să le înțelegem. Dar cu siguranta nu se referă la iad, un loc infinit unde sunt chinuiți în flăcări, trupurile, ori sufletele "celor rai"
Cum poate sa iubeasca sau sa urasca un personaj neexistent dintr.o carte de povesti plina de afirmatii false, incitari la ura, crima, atrocitati, si cu contradictii de neimaginat?
Când au încetat ei să-l iubească. Faci fapte bune îl iubești pe Dumnezeu, faci fapte rele nu tii la el.
iEmonel întreabă: