Din pilda talantilor inteleg ca fiecare e judecat dupa cat a primit. Insa nu trebuie sa cautam scuze sa facem raul odata ce am primit cunostinta adevarului.
Furtul este un pacat, Dumnezeu va judeca cu privire la pocainta nu dupa masura ostenelilor, ci dupa masura smereniei, in ziua aceea Dumnezeu ne va judeca nu in funcţie de psalmii citiţi, nu pentru ca am lasat rugaciunea (si ne-am facut pravila cand si cand), ci pentru că nu ne-am pocăit prin Iisus Hristos.
"Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.
22. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii.
23. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu!"
"3 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4 Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi! 5 Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul! 6 Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
"7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! 9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!"
"25. Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!"
„Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul". Tocmai din cauză că mulţi oameni ajung bogaţi şi îşi pun toată încrederea lor în bogăţiile pe care le au, ajung mai apoi să înnebunească atunci cînd le pierd. Proverbe 27:24 „Căci nici o bogăţie nu ţine veşnic, şi nici cununa nu rămîne pe vecie". "
"22. Isus a zis apoi ucenicilor Sai: "De aceea va spun: nu va ingrijorati cu privire la viata voastra, gandindu-va ce veti manca, nici cu privire la trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca.
23. Viata este mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea.
24. Uitati-va cu bagare de seama la corbi: ei nu seamana, nici nu secera, n-au nici camara, nici granar; si totusi Dumnezeu ii hraneste. Cu cat mai de pret sunteti voi decat pasarile!"
Spunea undeva in Biblie, caci cui i s-a dat mult, mult i-se cere, cui i s-a dat putin, putin i-se va cere.
Esti la sectia RELIGIE, nu iti place sa fi "spart" mergi la alta rubrica.
Te rog sa enumeri 10 tari bogate si nereligioase, dupa ce raspunzi voi spune si care este problema cu cele 18000 de biserici(?).
Fiecare are alt regim de finantare, nu poti amesteca mere cu gogosi.
Atei in mintea ta, in japonia majoritatea sunt budisti, asta nu inseamna atei dar sunt si f.multi crestini.
Tu cauti cunoasterea pe net? De aia spui asa aiureli.
Eu caut in CARTI printre care si Cartea de Capatai a omenirii.
Nu am vazut ultima ta intrebare. Nu am numit eu Biblia cartea de capatai a omenirii ci restul omenirii. Inca de la facerea lumii au aparut doua religii, cea a lui Adam si cea a lui Cain, totul tine de alegere.
Are ca tu vrei sa-ti scriu un manuscris iar eu nu am starea, cadrul si nici timpul necesar.