Eu cred in Dumnezeu. nu imi explic de ce oamenii buni patesc atatea lucruri rele, poate sunt niste teste, pe care trebuie sa le trecem.
e adevarat, sunt multi oameni rai, care au parte de prea multe lucruri bune in viata care nu le merita, dar intr-o zi o sa le vina si lor randul.
parerea mea
Satana de ce nu testează pe nimeni? (aici presupunând că aceste două entităţi chiar ar exista).
De ce mai degrabă oamenii răi, nenorociți au noroc în viață, iar cei buni au numai necazuri? =corect eu am avut numai necazuri iar T. Băsescu a tot avut numai noroc în viață.
Mircea Badea nu este nici comunist și nici satanist.
Este anti Băsescu și anti Băsist, spune despre băsiști că nu au creierul funcțional, că numai un nebun poate să fie băsist.
Ion Iliescu a fost și este ateu, dar nu este un păcătos satanist ca Băsescu.
Corneliu Vadim Tudor explica că Băsescu o trimitea pe Udrea, pe la diverse țigănci vrăjitoare, și indica datele acelor vizite și numele și localizarea vrăjitoarelor.
Tot Băsescu a apelat și în 2004 și în 2009 la ofițeri KGB-iști cu capacități paranormale.
Aleodor Manolea a fost făcut colonel pentru serviciile aduse lui Băsescu.
„ când eram mai mic, un vecin obișnuia să mă sperie arătându-mi poze cu Iliescu.Îmi spunea că el e Diavolul, un monstru criminal."==ai încurcat tu borcanele==erau poze cu Horia Roman Patapoievici, Traian Ungureanu, Blaga, Berceanu, Tismăneanu, Hurezeanu etc.
Nici despre Ion Iliescu și relațiile lui cu familia Ceaușescu, nu se pot spune lucruri bune, fiind și el vinovat de asasinarea lui Ceaușescu, precum și de altele în perioada 1989-1990.
Tu ai niște fixuri; ba cu Antena 3, ba cu Inna; dar numai astea. Poți să pui o întrebare și despre cât de frumoasă-i vremea că tot ajungi să vorbești despre ei.
Ca să-ți răspund la... întrebare, nici dumnezeu, nici satana nu-s puternici, că-s doar invenții de-ale oamenilor.
Pamantul e controlat de rau, dupa cum vezi e mult mai usor sa faci rau decat bine, dar daca diavolul e mai puternic decat Dumnezeu? Diavolul are statutul de tolerat, e doar o unealta prin care unii devin mai credinciosi ( pentru ca daca vei vedea un om posedat vei crede in Dumnezeu)Deja m-am plictisit sa le tot explic la unii ca exista Dumnezeu, daca credeti ca exista oxigen de ce nu credeti ca exista Dumnezeu?
Satana este creat de Dumnezeu. Odinioara, diavolii au fost ingeri care au cazut in mandrie. Deci cine este mai puternic? Numai ca Dumnezeu a dat putere satanei pe pamant in veacul acesta. Dar tu, ca si crestin sa-ti vezi de faptele bune, de credinta, sa nu cazi in mandrie, sa nu judeci aproapele, sa te spovedesti etc. Ia seama la dezavarsirea ta si nu la ce spune unul si altul, iar de cate ori ai ocazia sa aperi Ortodoxia (daca esti ortodox) apara-o, dar nu judeca. Spor in toate cele bune.
Stai frate usor ca nici Dumnezeu si nici Satan nu au mare putere asupra oamenilor, iti trebuie doar un psihic de fier si gata... te aperi de amandoi... Or fi Satan si cu Dumnezeu inventii, si totusi tot ii afecteaza pe oameni cu discernamant redus si necaliti.
Normal ca Dumnezeu este mai puternic,insa El ne lasa pe noi oamenii (nu numai romanii fac asta) sa vada pana unde ajungem,vrea sa vada daca ne vom da seama ca nu e bine ce facem si ca ne vom schimba, Dumnezeu a lasat in noi increderea insa noi nu prea Il facem multumit de asta. Si la faza cu "Oare de ce noi, românii, suntem așa slabi și îi lăsăm pe ăștia să ne calce în picioare și să-și bată joc de credința noastră?", stai linistita ca nu trebuie absolut deloc sa ne impotrivim, dincontra sa ii lasam sa ne calce in picioare findca ei vor suferi si vor plange cand vor ajunge la Judecata, iar noi care am stat la locul nostru ai am avut credinta in noi vom rade si vom fi foarte bucurosi cand ni se va spune ca putem intra in Rai.
Dacă dumnezeu ăla e aşa puternic, de ce nu-l distruge pe satana, să nu-i mai chinuie pe oameni? Sau e puternic şi sadic?
Dumnezeu daca ar vrea lar distruge pe Satana. Faza este ca Satana nu le poate face rau oamenilor care cred in Dumnezeu cu adevarat, insa persoanele rele se pot intoarce la Dumnezeu foarte usor cu putin efort cea ce dovedeste ca Dumnezeu are mai mult putere ca Satana, doar ca o foloseste doar cand trebuie, nu mereu.
De ce? Nu ar fi mai uşor sa-l distrugă, şi să fie totul bine şi frumos?
O ba este totul bine si frumos, dar mai este putin sa ajungem la acel moment.Pentru a cumpara o paine si a nu muri de foame trebuie sa muncesti ca sa o castigi, insa daca esti lenes si nu ai chef sa muncesti nu vei mai castiga painea si vei muri de foame.Prima varianta este Raiul unde totul este frumos si bine, iar a 2-a este Iadul unde vei plange vesnic.
Fraiere, esti batut rau in cap, pai toate au un scop, poate chiar si tu bai distrusule, mai citeste o carte daca vrei sa stii nu doar pune intrebarii stupide,.,, Sa fie bine si frumos'' pai nu pot sa intre toti in rai,( asa nu am mai avea de ce sa fim bunii) asa ar spune unii nu? Greu cu logica nu?
N-are rost să-mi bat capul cu tine, eşti la fel de inteligent ca un copac. Tocmai am jignit copacul.
Nu există rai/iad/dumnezeu/satana.
Bine... Ce pot sa zic? Esti un distrus care nu a primit atentie de la parinti, nu e vina ta
De ce ţii neaparat să demonstrezi că ai untură în loc de creier? Pe mine m-ai convins oricum. Din ce oraş ziceai că eşti?
Pentru ca Bunul Dumnezeu ofera prove grele doar la persoanele cu adevarat speciale!
Meme10Memu întreabă: