Natura toata insemnand plante, copaci, animale, toate acestea erau destinate omului.Erau toate intr-o armonie cu omul,de fapt toate le-a facut Dumnezeu pentru om ca sa fie omul ca un fel de Dumnezeu,adica el nu ne-a creat sa ne faca robi,noi am fost facuti dupa chipul si asemanarea Sa, adica totul ne-a fost oferit, Adam a pus numele la toate animalele si toate ne-au fost oferite din dragostea Lui Dumnezeu,deci nu doar cele domestice.
Iar noi dupa cadere am pierdut darul,adica in sensul ca in lumea asta fizica experimentam durere fizica de la cadere, a trebuit sa muncim ca sa ne castigam painea, animalele au inceput sa se omoare intre ele, etc.
Omul si acum este stapan peste ele, dar cum se spune, natura s-a intors impotriva omului in momentul in care am ales sa ne departam de Dumnezeu prin pacatul primordial.
Efectiv, se numeste evolutie, iar acele plante au dezvoltat chestia aia ca sa nu le atingi ) google it (biologie, chimie, istorie, religie)