Isus ne face cunoscut mai multe semne care ne vor avertiza ca sfârșitul se apropie, dar nu va veni pana ce Evanghelia imparatiei va fi vestita pana la marginile pământului.
Ana spune-mi ca ceea ce am spus eu in intrebare e o parte din adevar, e s-au nu asa.
Da, putem spune asta. Când va fi propovăduită Evanghelia în lumea întreagă, atunci va veni sfârșitul. Oricum Iisus ne-a spus care sunt semnele sfârșitului, pe lângă ce știm cu Evanghelia, sunt mai multe. Uite :
★ „3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?
4. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
7. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu.
10. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.
11. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.
13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
14. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.
15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -
16. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.
17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă.
18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina.
19. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!
20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.
23. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi.
24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
25. Iată, v-am spus de mai înainte.
26. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.
27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.
28. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.
30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.
31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.
32. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape.
33. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi.
34. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea.
35. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
37. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului.
38. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
39. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului.
40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa.
41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa.
42. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru.
43. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa.
44. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.
45. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp?
46. Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa.
47. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. "
Da, te vaccineaza, te modifica genetic, deja se intampla, e un numar urias de copii autisti, urla mamicile pe toate grupurile, desi se stie ca e de la vaccinuri. Si da, vor deveni inerti, aluminiul din vaccin se ridica la creier, nu prea vor mai afectiviza. Mai e si apa otravita, dar si aerul, cu incineratoarele care ard noaptea, pe ascuns, deseuri medicamentoase, dar si radiologice. Doar in anumite tara. Romania e una dintre ele. Asta inseamna sfarsitul lumii... otravirea populatiei prin mancare, apa, aer, medicamente diverse.
Nu merita sa traiesti cu frica asta, si nici cu fanatismul pentru un posibil salvator.
Sfarsitul lumii nu va veni curand. Va veni in momentul in care razboaiele vor avansa atat de mult incat ne vom distruge reciproc. Si oricat de instabila ar fi situata politica in lume acum, inca nu suntem chiar acolo. Toti vor sa traiasca. Iubirea nu are cum sa dispara, ea pur si simplu exista. Din pacate nu vom putea decide fiecare ca e timpul sa vina sfarsitul. Decid doar cei din spatele cortinei.
Nu, astea sunt nici începuturile durerilor. Recomand o analiză individuală a Bibliei, sau a ceea ce am scris mai sus.
Isaac Newton credea că Apocalipsa va veni în octombrie 2066. Rămane de văzut. El de asemenea a crezut că a doua venire a lui Iisus va fi în anul 2000. De asemenea, Joseph Smith, profetul mormonilor, a prezis că Iisus se va întoarce în 1891. Martorii lui Iehova și-au încercat și ei norocul, dar au eșuat și ei de nenumărate ori. Awkward! Predicții despre a doua venire a lui Iisus au loc de prin secolul III d.Hr. și de atunci toată lumea își încearcă norocul.Toate, absolut toate predicțiile despre apocalipsa biblică au eșuat.
Iisus a spus că apostolii lui vor fi acolo să îl vadă și că apocalipsa va avea loc în generația curentă. Matei 16:28
Dar aparent toți apostolii lui sunt morți, iar Iisus a întârziat cel puțin 1900 de ani. Deci putem spune cu siguranță că nu se întoarce.
Tind sa cred ca sfarsitul lumii (Planeta, cu ce are pe ea) va sosi in 1.75 miliarde de ani, cand Soarele isi va mari volumul si Pamantul va deveni o planeta nelocuibila datorita caldurii. Ori incepe vreun razboi cu scenariu tragic. Insa ca specie consider ca nu vom disparea prea curand.
Regret doar ca nu vom apuca sa aflam.
Ce maschezi tu totul că să iasă ca tine, numai blasfemie la adresa divinității. Dacă spui că ai citit toată Biblia, de ce sări și peste asta? :
★„32 Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl."
Numai Satana se pare că lucrează prin tine. Ești o cauză pierdută, niciodată nu vei reuși să maschezi adevărul biblic oricât ai incerca tu . Numai proștii cad în capcana ta.
Dovezi la prostiile pe care le spui ai? Sunt sigur ca nu.
Oricum, nu inteleg cum unii oameni (idioti ca tine) pot accepta ideea cum ca vaccinurile provoaca autism. Dar daca tot crezi in prostia asta, de cand e de preferat un copil mort in fata unui copil cu autism?
"Evanghelia imparatiei va fi vestita pana la marginile pământului."
Deja aceasta cerinta a fost realizata prin TV, Radio si Internet, nu mai exista loc unde sa nu fi ajuns Biblia.
"mult prea prosti si iubirea va disparea?"
Demult acest deziderat a fost indeplinit DAR nu este Biblic ceea ce spui tu.
Sfarsitul lumii din punct de vedere Apocaliptic a inceput in anul 1848, sfarsitul este un PROCES culminand cu Revenirea pentru a doua oara a lui Hristos. (asta pentru cei ce fac tot felul de calcule sau presupuneri). La ora actuala d.p.d.v. al Apocalipsei suntem foarte aproape de REVENIRE. Totodata dupa anul 1848 NU MAI SUNT profetii de indeplinit ci doar sunt marcate evenimente care arata perioada in care ne aflam fata de revenirea lui Dumnezeu. Tot ce am spus eu sunt descrise in cartea Daniel si in Apocalipsa si AU FOST STIUTE de toti protestantii sau neoprotestanti inca de prin anii 1600 DAR la ora actuala au fost UITATE de marea majoritate.
Isus ne atrage atenția sa nu folosim cuvintele prost si nebun in vorbirea noastră cu privire la aproapele.De asemenea in Biblie sta scris ca intelepciunea fiilor lui Satan strălucește in comparație cu înțelepciunea copiilor lui Dumnezeu.
In apocalipsa 21/7, 8 Domnul Isus menționează:"Cel ce va birui, va moștenii aceste lucruri.(vezi versetele 1-6 ).Eu voi fi Dumnezeul lui si el va fi fiul Meu.
Dar cat despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli, si toți mincinoșii, partea lor este in iazul de foc si cu pucioasa, adică moartea a doua."După cum vezi Biblia nu mentioneaza cuvântul prost si nici nebun, ca atare nici noi nu trebuie sa le folosim.
Mars ba coteiule ca nu cu tine vorbeam. Citeste prospectul la ROR de pe agentia nationala a medicamentului. Intreaba-te de ce are aluminiu si soda caustica in compozitie, chipurile pentru ajustarea ph- ului. Cu un copil cu autism, esti mort si tu. Poate nu stii ce e autismul...
Nu putem fi siguri.Numai Dumnezeu cunoaște acest lucru. Știind ca Dumnezeu este îndelung răbdător si milostiv inca mai amâna pentru cei care inca nu s-au decis sa părăsească Babilonul, dar in cele din urma o vor face. Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui.
Eu stiu. Dar sunt sigur ca tu nu stii, fiindca autismul e genetic, nu il dobandesti in timpul vietii.
Are aluminiu pentru a face componentele sa fie mai reactive si sa se produca anticorpi mai rapid.
Revenind la "poate nu sTiI cE e aUTiSmUL". Am avut un coleg de facultate cu sindrom Asperger, o boala, din al carui tip face parte si autismul. Se descurca destul de bine (ce-i drept, n-avea note prea grozave, ca profesorii nu aveau cum sa-i constientizeze situatia, astfel ca ii era mai greu sa tina pasul), dar puteai purta o discutie normala cu el.
Dar daca crezi ca e mai bine sa ai un copil mort, decat sa aiba autism, du-te, sinucide-te intr-un canal.
"Știind ca Dumnezeu este îndelung răbdător si milostiv inca mai amâna pentru cei care inca nu s-au decis sa părăsească Babilonul, "
Oare 6000 de ani nu au ajuns ca sa PARASEASCA Babilonul? Si rabdarea lui Dumnezeu are o limita, nu pentru EL ci pentru noi.
„Tu însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci mulți o vor citi, și cunoștința va crește." (Daniel 12:4)
Nu, oamenii nu vor deveni mai proști. Dimpotrivă „cunoștința va crește". Atât în domeniul spiritual, cât și în celelalte domenii.
Poți să observi asta: explozia de informație care există deja, multele invenții care se fac etc. Trăim niște timpuri de progres în multe domenii, care nu e deloc semn de prostie.
Da, problema e că alegem răul și nu binele de atâtea ori. Și lucruri care erau privite ca fiind rușinoase în urmă cu puțini ani devin o mândrie pentru cei ce le practică și un motiv de fală.
Poate ai auzit de Sebastian Tartarau.E un roman plecat in SUA si vestește Evanghelia in zonele greu accesibile de pe glob.A ajuns intr-o insula din arhipeleagul Vanu Atu care figura ca fiind fara locuitori.A fost descoperita de cei de la National Geografic si când au anunțat la televizor despre faptul ca aceasta insula este populata ( 800 de locuitori ) Sebastian împreună cu fratele sau au fost primii oameni care au vizitat-o. Au fost găsiți in costume făcute din pene vopsite si după ascultau la telefon Evanghelia Domnului Isus. Poate mai exista si alte astfel de insule.
Sunt multi oameni care AU cautat ce spui tu dar sigur daca mai sunt oameni cum spui tu la care nu poate ajunge cineva, va ajunge Dumnezeu prin ingerii sai. Cunosc cateva exemple in care atunci cand au ajuns primi oameni din "civilizatie" la niste triburi izolate acestia i-au intrebat in CE CRED si au acceptat DOAR o anumita religie deoarece asa au fost informati de INGERI. Nu-ti face tu griji pentru asa ceva, NU ramane nimeni "neinforrmat" dar la nivel mondial "informarea" s-a terminat.
Oamenii care sunt pro vaccinare ar trebui sa nu faca copii. luam de exemplu vaccinul ROR, de la care se face autism. https://www.ema.europa.eu/......ion_ro.pdf La pagina 7-9 ai efecte secundare (paralizie, surditate si inca 100) la pag 11 ai ingrediente: aluminiu, hidroxid de sodiu, adica soda caustica dar citeste tu mai bine! Deschide ochii mari! A se observa ca pdf ul e de pe Agentia Europeana a Medicamentului, adica cei ce aduc in Romania
E parerea dtale, nedocumentata. Eu ma ducumentez de 6 ani. Stiai ca unele vaccinuti contin soda caustica? Restul contin fie aluminiu, fie timerosal (49%mercur) si se inhjecteaza pe rand. Aluminiu ramane in corp, merge la creier. cand peste 3 luni faci unul cu mercur (ca excipient), mercurul reactioneaza cu aluminiul si daca stii putina chimie, ar trebui sa stii ce se intampla. Nu e suficient sa spui cretin redus, trebuie argumente, cei care nu au spun doar ``cretin redus, si eu m-am vaccinat`` dar pe vremea dtale ai facut doar 5 (nu 32 ca acum) si erau produse la Institutul Cantacuzino( pe care l-au desfiintat) si nu in Kazahstan, cu risc sporit de contaminare